Nr.86/88/2009 TT
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ nr.244
Şedinţa publică din data de 13 februarie 2008
Asupra cauzei de faţă:
Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 16 ianuarie 2009 şi înregistrată sub nr.86/88/2009 şi la judecătorul sindic sub nr.15/2009, debitoarea SC (…)SRL Tulcea prin lichidatorul Cabinet Individual de Antón Ştefan, desemnat prin încheierea nr.1386 din 17.04.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a solicitat intrarea în faliment prin procedura simplificată.
În motivarea cererii, a arătat că în temeiul dispoziţiilor art.252 şi urm. din Legea nr.31/1990 rep. a notificat fostul administrator al societăţii, (…), dar acesta nu a luat legătura cu lichidatorul pentru a depune actele constitutive ale societăţii şi documentele financiar-contabile. Fostul administrator nu a răspuns notificării şi nu a depus nici un document din cele solicitate, iar la sediul social declarat nu mai există nici o societate. În această situaţie lichidatorul a fost in imposibilitate de a verifica documentele financiar-contabile pentru a putea determina cu exactitate situaţia activului şi a pasivului societăţii debitoare.
S-a mai arătat că societatea S.C. (…)S.R.L. este o societate dizolvată de drept, iar starea de insolvenţă rezultă din faptul că societatea nu dispune de fonduri băneşti, pentru plata datoriilor exigibile.
De asemenea, se arată că au fost notificaţi creditorii bugetari şi din relaţiile ce au fost comunicate a reieşit că societatea figurează cu creaţe la D.G.F.P. Tulcea.
Suma totală a creanţelor până la această dată este de 2422 lei.
Se mai arată că societatea nu mai desfăşoară activitate comercială de câţiva ani, nu au fost găsite actele constitutive ale societăţii, administratorul nu poate fi găsit, iar sediul societăţii nu mai corespunde.
Creanţele debitoarei, înregistrate până la această dată sunt certe, lichide şi exigibile, motiv pentru care lichidatorul a înţeles să solicite deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată, în temeiul Legii 85/2006.
În dovedirea cererii, au fost depuse, în copie, la dosar următoarele acte: notificarea fostului administrator al debitoarei, nr.577/02.10.2008 şi cererea de creanţe formulată de D.G.F.P. Tulcea.
Examinând cererea, în raport de probele administrate judecătorul sindic reţine că S.C. (…)S.R.L. a fost dizolvată de drept prin încheierea nr…. din data de 14.03.2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Conform art. 2701 din Lg. 31/1991, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenţei.
Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 defineşte insolvenţa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Cum din înscrisurile aflate la dispoziţia lichidatorului a rezultat că societatea nu dispune de fonduri băneşti pentru achitarea creanţelor în sumă de 2422 lei, conform declaraţiei de creanţă depuse până la sesizarea instanţei, conform dispoziţiilor legale arătate, aceasta se află în stare de insolvenţă.
Aşa fiind, având în vedere cele prezentate judecătorul sindic, urmează a admite
cererea lichidatorului Cabinet Individual de Insolvenţă Anton Ştefan şi va dispune intrarea societăţii debitoare în procedura falimentului şi va fi desemnat în calitate de lichidator pe Cabinet Individual de Insolvenţă Crişan Daniela care va exercita atribuţiile prev.la art.24 şi 25 din Lg.85/2006 şi pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, fiind şi lichidatorul propus prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
Urmează a stabili pentru lichidator o remuneraţie fixă în cuantum de 2000 lei pentru activitatea premergătoare efectuării lichidării şi o remuneraţie în procent de 7% din fondurile obţinute din lichidarea bunurilor din averea debitoarei precum şi din recuperarea de creanţe.
În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrăinărilor de părţi sociale sau de interes ori a acţiunilor deţinute de debitoare, de către administratorii acesteia, fără acordul judecătorului sindic; obligarea debitorului să pună la dispoziţia lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului; obligarea debitorului să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev.de art.28 alin.1.
Se va fixa termen pentru depunerea de către lichidator a raportului asupra
cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia insolvenţei debitoarei prev.de art.59 alin.1 din lege la data de 03 aprilie 2009.
Faţă de dispoziţiile art.33 alin.7 raportat la art.108 şi 109 din Lg.85/2006, se va dispune ca lichidatorul să notifice conform codului de procedură civilă intrarea în faliment tuturor creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea menţiunii, notificare ce va cuprinde şi următoarele termene: termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţei asupra averii debitoarei la 03 aprilie 2009, termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe la 08 aprilie 2009, termenul de intocmire si depunere a tabelului definitiv consolidat la 17 aprilie 2009.
Urmează ca lichidatorul să publice notificarea într-un ziar de largă circulaţie şi în buletinul procedurilor de insolvenţă şi să întocmească şi să prezinte judecătorului sindic programul de administrare a lichidării, în termen de 30 de zile de la numire. Urmează a fixa termen termen pentru analiza activităţii lichidatorului la data de 24 aprilie 2009.
??
??
??
??
1