Deschidere procedură insolvenţă. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive.


Critica referitoare la nesocotirea de către creditoare a dispoziţiilor art. 230 Cod pr. fiscală este lipsită de relevanţă câtă vreme debitoarea prin documentele întocmite unilateral şi depuse sub semnătură privată, a menţionat expres obligaţiile sale restante către bugetul general consolidat al statului, ceea ce reprezintă un act de recunoaştere voluntară expresă a datoriei sale, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art.133 lit.b din OG nr.92/2003.
Potrivit dispoziţiilor art.92 alin.3 din OG nr. 92/2003, efectele intervenirii acestui caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt cele reglementate de dispoziţiile dreptului comun privitoare la prescripţia extinctivă sub imperiul cărora a început să curgă, respectiv art.17 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripţie.
Câtă vreme nu a intervenit cursul prescripţiei, ultima recunoaştere a datoriei de către debitoare fiind la 31.12.2011 – dată de la care începe să curgă un nou termen de 5 ani pentru executarea silită, – nu sunt aplicabile dispoziţiile art.176 din OG nr.92/2003 referitoare la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor, potrivit art. 134. 

Art.17 din Decretul nr.167/1958
Art.92 alin.3 din OG nr. 92/2003
Art.133 lit.b din OG nr.92/2003.

Prin Sentinţa civilă nr. 2814/28.05.2013 Tribunalul Tulcea a respins excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei de către debitoare, ca nefondată.
A respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită colectivă conform Legii nr.85/2006, invocată de debitoare, ca nefondată.
A respins contestaţia formulată debitoarea contestatoare SC […] SRL, ca nefondată.
A admis cererea de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, formulată de creditoarea DGFP TULCEA.
În temeiul art.3 pct.24 raportat la art.1 alin.1 şi art.33 alin.6 din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în formă generală faţă de debitoarea SC […] SRL şi a fost desemnat în calitate de administrator judiciar pe […] pentru a exercita atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006 şi pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, precum şi orice alte atribuţii care îi revin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut în referire la excepţia de tardivitate că este neîntemeiată deoarece faţă de dispoziţiile art.33 alin.(2) din Legea nr.85/2006 cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei la data de 7 februarie 2013, iar contestaţia a fost expediată prin poştă la data de 18.02.2013 în termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Cu privire la excepţia de prescripţie a dreptului de a cere executarea colectivă instanţa a reţinut că este nefondată deoarece dispoziţiile art.131 din OG nr.92/2003 prevăd că „Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept „.
Dispoziţiile Legii nr.99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, reglementează în cuprinsul Titlului VI, regimul juridic al garanţiilor mobiliare, precizând că avizul de garanţie înscris în Arhiva Electronică de Garanţii  Reale Mobiliare reprezintă titlu executoriu.
Potrivit art.133 lit.c din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, „pe data îndeplinirii¸ în cursul executării silite, a unui act de executare silită”, termenul de prescripţie privitor la executarea silită a creanţelor fiscale se întrerupe, iar potrivit art.142 pct.4 din OG nr.92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă.
De asemenea, pentru a preîntâmpina prescrierii dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, organul fiscal de executare A.F.P. Tulcea a procedat la întocmirea următoarelor acte de executare silită: Aviz iniţial de Garanţie nr.2166/16.02.2006, aviz iniţial de garanţie nr. 2517/21.11.2007, aviz de prelungire garanţie nr. 3081/14.02.2011, aviz prelungire garanţie nr. 3507/20.11.2012, precum şi confirmările de primire din data de 04.05.2006, 28.02.2011 şi 5.12.2012, instanţa reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art.133 lit.b din OG nr.92/2003 potrivit cărora „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei”.
In aceste condiţii  înscrierea de către contestatoarea-debitoare în situaţiile financiare depuse la organul fiscal de executare A.F.P. Tulcea în data de 31.12.2006, 31.12.2010 şi 31.12.2011, sub semnătură privată, a cuantumului obligaţiilor restante către bugetul general consolidat al statului, reprezintă un act voluntar de recunoaştere a datoriei, care, aşa cum s-a arătat anterior duce la întreruperea termenului de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silită a creanţelor fiscale.
In data de 23.09.2001, precum şi în data de 20.11.2006, organul fiscal de executare a eliberat contestatoarei-debitoare S.C. […] SRL Tulcea, certificatele de atestare fiscală nr.32948 şi nr.41066.
In speţă, creditoarea a făcut dovada cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei, că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 483.755 lei faţă de debitoare, de mai mult de 90 de zile, situaţie în care se prezumă că debitoarea se află în stare de insolvenţă, prezumţie care nu a fost răsturnată şi în consecinţă, a fost respinsă contestaţia ca nefondată.
A fost admisă cererea creditoarei  D.G.F.P. Tulcea şi în temeiul art.3 pct.24 raportat la art.1 alin.1 şi art.33 alin.6 din Lg.85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în formă generală faţă de debitoarea SC […] SRL cu sediul în Municipiul Tulcea, judeţul Tulcea.
Având în vedere cererea societăţii debitoare, în cauză a fost desemnat, în calitate de administrator judiciar pe […], pentru a exercita atribuţiile prevăzute de  art.20 din Legea nr.85/2006 şi pe cele care îi vor fi stabile de judecătorul sindic, precum şi orice alte atribuţii care îi revin conform legii şi pentru care se va stabili o retribuţie în cuantum de 10 lei lunar.
Împotriva hotărârii mai sus menţionate a declarat recurs debitoarea SC […] SRL care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului arată că creanţa reclamată de DGFP Tulcea este prescrisă, contrar celor reţinute de instanţa de fond deoarece, pe de o parte, avizele de garanţie invocate de intimată ca fiind acte de executare întreruptivă a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu reprezintă,  în drept, acte de executare silită, iar pe de altă parte nu poate fi valorificat ca act de recunoaştere a creanţei depunerea de către societatea debitoare a situaţiilor periodice fiscale în care sunt evidenţiate sumele datorate la bugetul de stat.
Prin urmare, cel mult avizele iniţiale ar fi putut fi asimilate titlurilor executorii ca acte de executare, nu însă şi avizele de prelungire invocate de intimată ca acte de întrerupere a prescripţiei.
Recunoaşterea întreruptivă de prescripţie a executării silite trebuie să fie expresă neechivocă. Ea nu poate fi valorificată pe cale de interpretare.
În al doilea rând, prin procesul verbal nr. 19519/14.11.2007, societatea debitoare a fost declarată de către intimată în stare de insolvabilitate. Astfel cum reiese din reglementarea legală a insolvabilităţii, respectiv art. 172 Cod procedură fiscală şi Ordinul nr. 447/13.06.2007, creanţele fiscale înregistrate de debitorii declaraţi insolvabili pentru care se continuă executarea silită şi care sunt aflate în evidenţa curentă vor fi scăzute din aceste evidenţe la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
Prin urmare şi din această perspectivă, creditoarea intimată nu mai poate valorifica creanţa prescrisă nici în sensul Legii nr. 85/2006 privind insolvenţa.
La data de 12.08.2013 recurenta debitoare a depus la dosar completări la cererea de recurs în sensul că solicită suspendarea efectelor sentinţei recurate până la judecarea recursului.
Administratorul judiciar al debitoarei prin apărătorul ales a solicitat respingerea recursului declarat de debitoare ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii şi care au fost încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că recurenta nu contestă prin prezentul recurs starea de insolvenţă, ci doar afirmă că procedura de executare colectivă reglementată de Legea nr. 85/2006 nu poate fi deschisă, afirmând incidenţa excepţiei prescrierii dreptului la executare silită al creditoarei faţă de debitoare.
Critica referitoare la nesocotirea de către creditoare a dispoziţiilor art. 230 Cod pr. fiscală este lipsită de relevanţă câtă vreme debitoarea prin documentele întocmite unilateral şi depuse la 31.12.2006, 31.12.2010 şi 31.12.2011, sub semnătură privată, a menţionat expres obligaţiile sale restante către bugetul general consolidat al statului, ceea ce reprezintă un act de recunoaştere voluntară expresă a datoriei sale, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art.133 lit.b din OG nr.92/2003.
Potrivit dispoziţiilor art.92 al.3 din OG nr.92/2003, efectele intervenirii acestui caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt cele reglementate de dispoziţiile dreptului comun privitoare la prescripţia extinctivă sub imperiul cărora a început să curgă, respectiv art.17 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripţie.
Câtă vreme nu a intervenit cursul prescripţiei, ultima recunoaştere a datoriei de către debitoare fiind la 31.12.2011 – dată de la care începe să curgă un nou termen de 5 ani pentru executarea silită, – nu sunt aplicabile dispoziţiile art.176 din OG nr.92/2003 referitoare la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor, potrivit art. 134. 
 Pe cale de consecinţă, fiind îndeplinite cerinţele art.3 din Legea nr. 85/2006 pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoare, aceasta fiind lipsită de lichidităţi pentru acoperirea creanţei, Curtea apreciază legalitatea hotărârii judecătorului sindic, criticile aduse de debitoare fiind vădit neîntemeiate, sens în care, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă,  recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, Curtea apreciază că faţă de faptul că recursul s-a aflat în stare de judecată, o astfel de cerere este rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă.