Factura fiscală, înscris sub semnătură privată emis unilateral de către furnizor, stabileşte natura contractuală a raporturilor dintre părţi, în sensul art. 46 C. com.[1), dar numai cu privire la operaţiunile care constituie obiectul ei: produse livrate, cantitate, preţ. în ceea ce priveşte menţiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităţilor, aceasta nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral, şi nu rezultatul negocierii dintre părţi.
Prin urmare, simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăşi, realizarea acordului de voinţă asupra clauzei penale.
C.A. Galaţi, dec. corn. nr. 304 din 20 aprilie 2011
Prin sentinţa comercială nr. 358 din 3 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a admis cererea formulată de creditoarea SC A.C. SRL Galaţi cu consecinţa deschiderii procedurii generale de împotriva debitoarei SC G.H. SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a apreciat că debitoarea este în încetare de plăţi de la data de 28 iunie 2011, iar pasivul exigibil datorat creditoarei este de 92.738 lei.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea SC G.H. SRL Galaţi. Recurenta-dcbitoare a criticat hotărârea instanţei de fond pentru ne-legalitate şi netemeinicie, motivând următoarele: debitele recurentei-debi-toare faţă de intimata-creditoare se situează sub valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, în sensul că datoria reală este în cuantum de 15.423,94 lei şi nu de 30.847,88 lei, cum a susţinut intimata-creditoare. A învederat că între societatea debitoare şi societatea creditoare nu a fost perfectat un contract în care să se prevadă cuantumul penalităţilor de întârziere, situaţie în care intimata-creditoare ar fi putut solicita doar dobânda legală, conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
în cauză, intimata-creditoare, deşi nu a depus un mod de calcul al penalităţilor de întârziere, s-a rezumat să solicite majorări egale cu debitul. Recurenta-debitoare consideră că acţiunea creditoarei a fost promovată cu rea-credinţă pentru a evita plata unei taxe judiciare de timbru la valoare, întrucât aceasta nu a încercat o conciliere directă şi nu a solicitat un punctaj anual conform dispoziţiilor Legii nr. 82/1991. Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinţei recu-rate, în sensul respingerii cererii privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei societăţii SC G.H. SRL. în drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 304′, art. 312 C. proc. civ. şi art. 7 şi urm. din Legea nr. 85/2006.
Instanţa de control judiciar a apreciat că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare: prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei intimata-creditoare SC A.C. SRL Galaţi a solicitat realizarea unei creanţe împotriva debitoarei în cuantum total de 30.847,88 lei din care suma de 15.423,94 lei reprezentând contravaloare marfa livrată şi neachitată şi suma de 15.423,94 lei reprezentând penalităţi de întârziere. înscrisurile justificative ale creanţei sunt reprezentate de facturi fiscale neachitate sau parţial achitate a căror valori însumate ajung la suma totală de 15.423,94 lei. Restul sumei de 15.423,94 lei reprezintă penalităţi de întârziere calculate de către intimata-creditoare, în temeiul clauzei penale înserate în cuprinsul facturilor fiscale. Astfel, potrivit menţiunii existente în conţinutul fiecărei facturi, intimata-creditoare a stipulat că „neplata la termen se penalizează cu 0,3% pe zi”.
Clauza penală este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecu-tării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor de către debitorul său. Factura fiscală, înscris sub semnătură privată emis unilateral de către furnizor, stabileşte natura contractuală a raporturilor dintre părţi, în sensul art. 46 C. com., dar numai cu privire la operaţiunile ce constituie
obiectul ei: produse livrate, cantitate preţ. In ceea ce priveşte menţiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităţilor, aceasta nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral şi nu rezultatul negocierii dintre părţi. Prin urmare, simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăşi, realizarea acordului de voinţa asupra clauzei penale, deoarece acceptarea tacită a facturilor şi recunoaşterea debitului principal reprezentând contravaloare marfa în sumă de 15.423,94 lei nu poate echivala cu realizarea acordului de voinţă asupra clauzei penale. Aşa fiind, reţinând că intimata-creditoare deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă asupra debitoarei în cuantum de 15.423,94 lei, în mod greşit instanţa de fond a admis cererea pentru declanşarea proccdurii insolvenţei împotriva debitoarei, reţinând în contradicţie cu cele solicitate chiar şi de creditoare că aceasta deţine o creanţă de 92.738 lei (deşi creditoarea a pretins o creanţă în sumă de 30.847,88 lei).
Din coroborarea dispoziţiile art. 3 pct. 6 şi pct. 12 din rezultă că prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea proccdurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile şi al cărei cuantum depăşeşte valoarea-prag de 45.000 lei. Verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii creditorului, inclusiv respectarea valorii-prag a creanţei, se face de către judecătorul-sindic la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei. Cum la data soluţionării cererii de insolvenţă creanţa certă, lichidă şi exigibilă deţinută de intimata-creditoare A.C. SRL asupra debitoarei SC G.H. SRL era în cuantum total de 15.423,94 lei, sub valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rezultă că cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă nu îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul, cu consecinţa modificării sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei formulate de intimata-creditoare ca fiind nefondată.
