Dispoziţia primarului de a se închiria spaţii comerciale unor beneficiari ai Legii nr. 341/2004, în baza şi în vederea aducerii la îndeplinire a unei hotărâri a consiliului local. Consecinţele exercitării tutelei administrative doar în ceea ce priveşte ac


Temei de drept:  Legea nr. 215/2001

În catul în care prefectul nu şi-a exercitat dreptul de a cere anularea hotărârii prin care consiliul local municipal şi-a delegat competenţa de aducere la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 341/2004, în favoarea primarului, acesta nu mai este îndreptăţit ca, pe o cale ocolită şi în mod indirect, să ridice problema legalităţii actului autorităţii deliberative, prin care s-au decis condiţiile în care pot fi închiriate spaţii comerciale beneficiarilor menţionatei legi, act normativ care consacră dreptul şi stabileşte limitele în care acesta poate fi exercitat; o logică juridică elementară impunând ca prioritară acţiunea în anulare a actului de autoritate ce a stat la baza dispoziţiei pretins emisă cu încălcarea normelor de competenţă, cererea de anulare a efectelor actului de delegare de competenţă neputând avea decât un caracter subsecvent/derivat primei acţiuni.