Dispoziţiile art.13 şi 47 din Legea nr.138/1999 se aplică şi personalului civil
din administraţia publică, însă nu tot personalului civil din sectorul bugetar
Art. 13 şi 47 din Legea nr.138/1999
Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede că, militarii angajaţi pe
bază de contract, cadrele militare în activitate şi salariaţii civili beneficiază
de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de
grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din
salariul de bază, însă potrivit art.1 din Legea nr.138/1999 dispoziţiile
prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de
Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi
Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
De asemenea, art.47 din acelaşi act normativ prevede că
personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1
beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în
sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, iar
art.49 prevede că personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale
prevăzute la art.47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale
cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile
acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în
activitate.
activitate.
Potrivit tuturor acestor dispoziţii, indemnizaţia de dispozitiv se
acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
administraţiei publice, de exemplu serviciul de eliberare şi evidenţă a
paşapoartelor, permiselor şi certificatelor de înmatriculare sau cel de
evidenţă informatizată a persoanei, însă prin personal civil, în sensul legii şi
a normelor metodologice de aplicare a acesteia, nu se înţelege tot personalul
bugetar care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică, ci doar
funcţionarii publici şi personalul contractual civil din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, personal din care nu fac parte şi reclamanţii,
aceştia făcând parte dintr-un organ al administraţiei publice locale,
autoritate publică autonomă fără nici o subordonare faţă de Ministerul
Administraţiei şi Internelor.
Ca atare, aplicarea Ordinului nr.496/2003 la toate categoriile de
Ca atare, aplicarea Ordinului nr.496/2003 la toate categoriile de
personal care funcţionează în administraţia publică nu este corectă, şi ar
conduce la modificarea Legii nr.138/1999, ceea ce ar fi nelegal.
(Decizia civilă nr.1347/R-CM din 07 octombrie 2009)
La data de 16.10.2008, reclamantul Sindicatul Independent al
Salariaţilor din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti, în numele şi pentru membrii de
sindicat A.C.V. ş.a., a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Piteşti, solicitând
obligarea acestuia la plata sporului de dispozitiv în proporţie de 25% din salariul de
bază, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii şi în continuare, drepturi ce
vor fi actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii, cu cheltuieli de
judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt salariaţii pârâtei şi că potrivit
disp. art.9.2 anexa 1 din Normele Metodologice modificate prin Ordinul
nr.496/2003 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care prevăd că
indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea
în domeniul administraţiei publice li se cuvenea şi acestora, ca şi funcţionarilor
publici, acest spor încă de la apariţia Legii nr.13/1999 modificată şi completată.
Indemnizaţia de dispozitiv se acordă pentru tot personalul ce face parte din
administraţia publică, potrivit disp.art.5 şi 6 din Codul muncii privitoare la
discriminare şi la plata egală pentru muncă egală, precum şi a disp. art.14 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care instituie principiul nediscriminării
La data de 05.12.2008 s-a dispus disjungerea cererii formulate de
reclamanţii A.R. ş.a. – personal contractual, cerere ce face obiectul prezentului
dosar, de acţiunea formulată de reclamanţii ce au calitatea de funcţionari publici.
La data de 18.02.2009, Marin Maria a formulat cerere de intervenţie în
interes propriu, solicitând să fie obligat pârâtul la plata sporului de dispozitiv, în
proporţie de 25% din salariul de bază, începând cu ultimii trei ani anteriori acţiunii,
arătând că face parte din personalul contractual al Primăriei Municipiului Piteşti, în
funcţia de operator treapta I, în cadrul Direcţiei Economice – Serviciul Constatare
Impunere persoane fizice.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.543/CM din 13.03.2009, a
respins acţiunea ca nefondată reţinând următoarele:
Aşa cum rezultă din actele de la filele 26-78 din dosar şi din cărţile de
muncă ale reclamanţilor, aceştia sunt încadraţi la Primăria Piteşti, în calitate de
personal contractual. Reclamanţii au pretins că dreptul la sporul de dispozitiv li se
cuvine în baza dispoziţiilor Legii nr.138/1999.
Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede că militarii angajaţi pe bază de
contract, cadrele militare în activitate şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie
de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit,
indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază, însă potrivit art.1
din Legea nr.138/1999 dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi
civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului
Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi
De asemenea, art.47 din acelaşi act normativ prevede că personalul
civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile
salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi
salariale prevăzute în prezenta lege, iar art.49 prevede că personalul civil din
ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.47, care desfăşoară activităţi în
condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi
indemnizaţiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în
Din analiza acestor texte de lege, rezultă evident că este vorba doar de
personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne,
Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de
Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Reclamanţii au susţinut că potrivit disp. art.9.2 anexa 1 din Normele
Metodologice modificate prin Ordinul nr.496/2003 s-a prevăzut ca de acest spor să
beneficieze şi personalul civil din cadrul administraţiei publice.
Prin Ordinul Ministerului de Interne nr.275/2002 au fost adoptate
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, care a fost
modificată şi completată prin Ordinul M.A.I. nr.496/2003. Potrivit pct.9.2 din
ordin, indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul administraţiei publice, iar pct.31.1 din ordin prevede că prin
personalul civil, în sensul prezentului ordin se înţelege: funcţionarii publici şi
personalul contractual civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. De
asemenea, se prevede că personalul civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor
beneficiază de drepturile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia celui din domeniul
administraţiei publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege,
precum şi de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaţilor
omologi din sectorul bugetar .De asemenea, potrivit pct.VI din ordin, măsurile de
aplicare a acestuia vor fi luate de comandanţii şi şefii de unităţi.
Reclamanţii fac parte dintr-un organ al administraţiei publice locale şi
nu din cadrul Ministerului de Interne, astfel că Ordinul invocat nr.496/2003 nu îşi
are aplicabilitate în privinţa acestora, neexistând nici o legătură de subordonare a
instituţiei pârâte faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, consiliul local fiind,
potrivit Legii nr.215/2001, o autoritate publică locală autonomă.
În ceea ce priveşte constatarea unei eventuale discriminări între
personalul militarizat şi reclamanţi, instanţa a apreciat că diferenţa de tratament
dintre cele două categorii nu poate fi reţinută ca discriminare. Pentru ca aceasta să
poată fi reţinută este necesar să se stabilească că persoane aflate în situaţii
asemănătoare sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferenţial,
iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile există, ea să nu
îşi găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. În cauză nu există egalitate
între persoanele care îşi desfăşoară activitatea într-un dispozitiv militar – în care
există anumite reguli de acces specifice, de circulaţie în interiorul dispozitivului, de
comunicare – şi o instituţie publică în care toate aceste reguli nu se aplică. În
consecinţă, dispoziţiile art.16 din Constituţie şi art.14 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului nu au aplicabilitate în cauză.
Mai mult, prin Decizia 821/2008 a Curţii Constituţionale s-au
constatat neconstituţionale disp. art.2 alin.1 şi alin.11 şi ale art.27 din OG
nr.137/2000 în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în competenţa
instanţei de judecată reţinerea încălcării principiului egalităţii în faţa legii prin
examinarea şi cenzurarea soluţiilor cuprinse în legi şi ordonanţe şi, de asemenea, de
a desfiinţa norme juridice instituite prin legi şi de a crea în locul acestora alte norme
sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Art.31 alin.1 din
Legea nr.47/1992 prevede că decizia prin care se constată neconstituţionalitatea
unei legi sau ordonanţe în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termen legal,
reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de
art.3041 Cod procedură civilă arătând, în esenţă, că prin Ordinul nr.496/2003, dat în
aplicarea Legii nr.138/1999, s-a asigurat egalitatea de tratament salarial pentru toţi
salariaţii din administraţia publică, aflaţi sub autoritatea şi coordonarea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative.
S-a mai arătat că şi o parte a practicii judiciare este în acest sens,
menţionându-se câteva hotărâri prin care au fost admise astfel de acţiuni.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi
pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Municipiul Piteşti a solicitat
respingerea recursului ca nefondat arătând, în esenţă, că recurenţii fac parte dintr-
un organ al administraţiei publice locale – autoritate publică autonomă, fără
subordonare faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
S-a mai arătat că nici dispoziţiile art.5 şi 6 din Codul muncii şi cele ale
art.14 din C.E.D.O. privind discriminarea nu justifică admiterea acţiunii, deoarece
recurenţii şi angajaţii instituţiilor menţionate nu se află în situaţii asemănătoare, iar
prin hotărârile judecătoreşti invocate s-a adăugat la lege.
Recursul formulat de reclamanţi şi încadrat atât în dispoziţiile art.304
pct.9 Cod procedură civilă, cât şi în cele ale art.3041 Cod procedură civilă, a fost
respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a legii, respectiv a
dispoziţiilor art.13 şi 47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi
ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, precum şi
acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cât şi a
dispoziţiilor art.9:2 şi 31.1. din Normele Metodologice de aplicare a legii, modificată
prin Ordinul nr.496/2003.
Potrivit tuturor acestor dispoziţii, indemnizaţia de dispozitiv se acordă
şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice,
de exemplu serviciul de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor, permiselor şi
certificatelor de înmatriculare sau cel de evidenţă informatizată a persoanei, însă
prin personal civil, în sensul legii şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia,
nu se înţelege tot personalul bugetar care îşi desfăşoară activitatea în administraţia
publică, ci doar funcţionarii publici şi personalul contractual civil din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, personal din care nu fac parte şi reclamanţii, aceştia
făcând parte dintr-un organ al administraţiei publice locale, autoritate publică
autonomă fără nici o subordonare faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
personal care funcţionează în administraţia publică nu este corectă, şi ar conduce la
modificarea Legii nr.138/1999, ceea ce ar fi nelegal.
În ceea ce priveşte pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care s-
au admis astfel de acţiuni, s-a reţinut că o asemenea situaţie, chiar dacă ar fi
dovedită în cauză, nu poate conduce la admiterea recursului.
Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, s-a
constatat că nu există alte motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, iar în
baza art.312 al.1 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
