Art. 121 alin.2 din Legea nr.85/2006 stabileşte că „În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art.123, şi vor fi supuse dispoziţiilor art.41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. 1 rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă prin grija lichidatorului în contul averii debitorului”.
Textul exclude posibilitatea distribuirilor parţiale către creditorii garantaţi şi provizionării diferenţelor rămase deoarece, printr-o asemenea măsură, s-ar modifica natura creanţei ( pentru diferenţă devenind chirografară).
Scopul provizionării de sume este incompatibil cu ordinea prevăzută imperativ de art.121, deoarece art. 127 din Legea nr.85/2006 vizează: „1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă; 2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat; 3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu; 4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Prin sentinţa nr.1092/2014 din 02.12.2014, pronunţată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.7638/101/2013/a13, s-a respins contestaţia formulată de BCISRSAA, prin SDTS.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prevede că orice creditor sau comitetul creditorilor poate formula contestaţie la raport şi plan, în termen de 15 zile de la afişare.
Art. 122 alin. 1 indice 1 prevede că: „Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe va cuprinde, cel puţin, următoarele:
a) soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire;
b) încasările efectuate de către lichidator din valorificarea fiecărui bun şi din recuperarea creanţelor;
c) cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitoarei;
d) totalul sumelor aflate în contul de lichidare.”
În ce priveşte plăţile făcute în cursul procedurii, comisioane bancare, datorii la bugetul de stat, judecătorul-sindic a constatat că acestea sunt justificate şi se încadrează în categoria prevăzută de art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
Suma de 59.805,05 lei este legal provizionată de lichidatorul judiciar, având în vedere că dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 85/2006 sunt imperative şi nu dispozitive, cum pretinde contestatoarea: „Cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate:
1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă;
2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;
3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu;
4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.”
Potrivit extrasului de la fila 3, pe rolul Tribunalul Mehedinţi se află 3 acţiuni având ca obiect anulare acte frauduloase, acţiuni estimate a se derula pe o perioadă de cel puţin 12 luni, iar pentru soluţionarea acestora este necesar a se efectua expertize contabile. Mai mult, în condiţiile în care acţiunile mai susmenţionate ar fi admise, mai multe bunuri mobile şi imobile vor reveni în patrimoniul debitoarei, cu consecinţele efectuării şi achitării unor lucrări de evaluare a bunurilor, anterior valorificării acestora.
Adunarea creditorilor a hotărât efectuarea unei expertize contabile, în vederea stabilirii situaţiei patrimoniale a debitorului în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cât şi identificării, în sarcina organelor de conducere, a eventualelor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea BCISRSAA, prin SDTS, care a invocat nelegalitatea şi a susţinut că în concursul dintre prevederile art.121 şi art.127 din Legea nr.85/2006 prevalează cele art.121, ca normă specială, ce protejează creanţele garantate. Prevederile art.127 pct.4 din Legea nr.85/2006, referitoare la posibilitatea provizionării cheltuielilor viitoare ale averii debitorului nu sunt aplicabile sumelor rezultate din valorificarea bunurilor asupra cărora au fost constituite garanţii. Jurisprudenţa a fost constantă în acest sens. De altfel, remuneraţiile viitoare ale lichidatorului nu se încadrează în cheltuielile viitoare ale averii debitorului, în sensul art.127 pct.4 din Legea nr.85/2006, ce se referă exclusiv la cheltuielile de conservare şi administrare a bunurilor şi drepturilor patrimoniale.
La data de 10.02.2015, intimata debitoare SCMSRL, prin lichidatorii VCSPRL şi CIIGV, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea apelului ca netimbrat, anularea ca tardiv introdus şi, în subsidiar, ca nefondat. Pe fond, intimata a susţinut că prevederile art.121 din Legea nr.85/2006 nu reprezintă o normă specială, iar art.127, ca şi art.124, art.125 şi art.126 se aplică deopotrivă creanţelor garantate. Jurisprudenţa invocată nu are relevanţă, deoarece a avut în vedere situaţii de fapt diferite. În speţă, există patru acţiuni de anulare a unor acte frauduloase, prin care se tinde la readucerea în averea debitorului a unor bunuri de valoare semnificativă. Dispoziţiile art.127 pct. 4 din Legea nr.85/2006 sunt imperative. Onorariul lichidatorului reprezintă o cheltuială cu averea debitorului, deoarece are în vedere inventarierea, evaluarea şi valorificarea acestei averi.
Examinând actele şi lucrările cauzei, prin prisma criticilor şi apărărilor formulate, potrivit dispoziţiilor art.476 alin. 1 alin. 1 şi art.477 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
Îndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru a fost verificată în procedura prealabilă, în temeiul dispoziţiilor art. XV din Legea nr.2/2013, dovada aflându-se la fila nr.19 din dosar.
Totodată, Curtea a reţinut că, întrucât data iniţială a dosarului nr.7638/101/2013 este 03.07.2013, apelul promovat în cauză a fost declarat în termenul legal, de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art.8 alin. 2 din Legea nr.85/2006, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.76/2012, modificare intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, deoarece, potrivit dispoziţiilor art.27 din Noul Cod de procedură civilă, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Termenul de apel invocat de intimată, de 7 zile de la comunicarea hotărârii, este aplicabil doar procedurilor de insolvenţă deschise ca urmare a cererilor introductive formulate începând cu data de 28 iunie 2014, când a intrat în vigoare Legea nr.85/2014.
Pe fond, Curtea a constatat că dispoziţiile art.121 din Legea nr.85/2006 au caracter imperativ, deoarece textul stabileşte că fondurile obţinute din vânzarea bunurilor grevate de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie „ vor fi distribuite” conform ordinii stabilite de lege.
În consecinţă, şi în materia insolvenţei funcţionează principiul consacrat în dreptul comun, potrivit căruia creditorul care este titularul unei garanţii reale are dreptul să fie satisfăcut cu prioritate din suma de bani obţinută ca urmare a valorificării bunului care a făcut obiectul garanţiei constituite în favoarea sa.
Totodată, art. 121 alin.2 din Legea nr.85/2006 stabileşte că „În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art.123, şi vor fi supuse dispoziţiilor art.41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. 1 rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă prin grija lichidatorului în contul averii debitorului”.
Ca urmare, în ceea ce priveşte sumele rezultate din valorificarea bunurilor asupra cărora s-au constituit garanţii, textul exclude posibilitatea distribuirilor parţiale către creditorii garantaţi şi provizionării diferenţelor rămase deoarece, printr-o asemenea măsură, s-ar modifica natura creanţei ( pentru diferenţă devenind chirografară).
Legea permite exclusiv depunerea în contul averii debitorului a sumelor rămase, eventual, în plus, după achitarea integrală a creanţelor garantate.
De altfel, şi scopul provizionării de sume este incompatibil cu ordinea prevăzută imperativ de art.121, deoarece art. 127 din Legea nr.85/2006 vizează: „1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă; 2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat; 3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu; 4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului”.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis apelul şi, potrivit prevederilor art.480 alin.2 Cod procedură civilă, a schimbat în întregime sentinţa atacată, în sensul că a admis contestaţia şi a dispus refacerea raportului şi planului de distribuţie nr. 4693/18.09.2014, în sensul distribuirii sumei de 59.805,05 lei către creditoarea BISRSAA.
