Dividende. Daune-interese moratorii. Scadentă. Consecinţe


Cum hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii pârâte nu a fost contestată de către reclamantă, în calitate de acţionar majoritar, potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, scadenţa obligaţiei de plată a dividendelor şi a daunelor-interese moratorii a început să curgă de la data aprobată pentru plata dividendelor de către adunarea generală a acţionarilor societăţii respective.

De la această dată, obligaţia plăţii dividendelor a devenit exigibilă, nefiind necesară stabilirea termenului limită în cadrul căruia să aibă loc executarea ei efectivă, plata cu întârziere neputând fi justificată prin lipsa de lichidităţi, pârâta fiind de drept în întârziere din momentul scadenţei.

(Decizia nr. 290 din 20 februarie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)

Prin Sentinţa civilă nr. 8019 din 23.10.2001, pronunţată în Dosarul nr. 5072/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de A.P.A.P.S. prin care s-a solicitat obligarea pârâtei S.C. “S.” S.A. la plata sumei de 43.388.200 lei, reprezentând daune-interese moratorii, ca urmare a plăţii cu întârziere a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1997.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că adunarea generală a acţionarilor pârâtei, în şedinţa din 09.04.1998, a aprobat ca plata dividendelor să se efectueze după data de 01.05.1998, fără a fixa un termen limită, astfel încât calcularea de către reclamantă a dobânzii, începând cu 16.04.1998, potrivit tabelului anexă la cererea de chemare în judecată, nu are temei legal, pârâta probând achitarea acestor drepturi conform ordinelor de plată anexate.

împotriva sentinţei a promovat recurs reclamanta A.P.A.P.S., întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

în esenţă, recurenta a învederat că soluţia adoptată de prima instanţă este criticabilă, întrucât adunarea generală a acţionarilor nu are abilitarea legală de a hotărî un termen de plată al dividendelor, scadenţa acestei obligaţiuni fiind data de 09.04.1998, când a fost aprobat bilanţul şi repartizarea profitului pentru anul 1997, nefiind deci necesar stabilirea unui termen de la care sau în care aceste drepturi să fie distribuite.

Recurenta a mai arătat că temeiul legal pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii sunt dispoziţiile art. 43 din Codul comercial, debitorul fiind de drept în întârziere din momentul în care obligaţia a devenit exigibilă.

Prin notele scrise ataşate cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ţinând seama de hotărârea adoptată de adunarea generală a acţionarilor cu privire la data începerii plăţii dividendelor, fără a se fixa un termen limită, micile întârzieri ivite în onorarea acestei obligaţii datorându-se lipsei de lichidităţi, situaţie ce nu îi poate fi reproşată, invocând în susţinere dispoziţiile art. 68 şi 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu referire la termenul de prescripţie aplicabil în speţă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate prin recurs, Curtea de Apel Bucureşti a constatat temeinicia criticilor formulate, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

Solicitarea obligării pârâtei la suportarea daunelor-interese sub forma dobânzii are menirea reparării prejudiciului cauzat prin simpla întârziere în executarea obligaţiei comerciale privind plata dividendelor, în asemenea situaţie creditorul nefiind ţinut a dovedi că întârzierea în i-a provocat vreo pagubă, aceasta fiind prezumată de lege, fiind aplicabile prevederile art. 43 din Codul comercial, potrivit cărora datoriile lichide şi plătibile în bani produc de drept dobânzi din ziua când devin exigibile.

în prezenta speţă scadenţa obligaţiei de plată a dividendelor este data de 01.05.1998, astfel cum a aprobat adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte, respectiva hotărâre nefiind contestată de reclamantă – acţionar majoritar, conform procedurii reglementate prin dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată.

De la această dată, obligaţia plăţii dividendelor a devenit exigibilă, nefiind necesară stabilirea şi a termenului limită în cadrul căruia să aibă loc executarea ei efectivă, plata cu întârziere neputând fi justificată prin lipsa de lichidităţi, pârâta fiind de drept în întârziere din momentul scadenţei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a fost admis recursul promovat şi, în consecinţă, modificată hotărârea atacată, pe fond, acţiunea dedusă judecăţii fiind admisă în parte, pârâta fiind obligată la plata sumei de 34.362.985 lei daune-interese moratorii aferente perioadei 01.05.1998 (data scadenţei obligaţiei) – 13.01.1999, când a avut loc achitarea integrală a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1997.