Dividende. Dobânzi. Repararea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de plată


Prin sentinţa civilă nr. 3066/9.10.2002, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de administrativ, a admis în parte acţiunea formulată şi modificată de reclamanta S.I.F. Transilvania S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. „M’j S.A., şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei sijima de 7.291.500 lei cu titlu de dividende aferente anului 1997, 6.448.700 lei dobândă legală aferentă, calculată prin raportare la taxa oficială a scontului pe perioada 1.02.2000-31.12.2001 şi 2.348.755 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta îi datorează reclamantei suma de 7.291.500 lei cu titlu de dividende aferente anului 1997, în calitatea sa de acţionară, în baza art. 67 raportat la art. 111 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 31/1990. Conform art. 43 Cod comercial, coroborat cu dispoziţiile O.G. nr. 9/2000, pârâtei îi revine şi obligaţia de plată către reclamantă a dobânzilor aferente sumei, începând cu data scadenţei (1.02.2000) până la data de 31.12.2001 (potrivit solicitării reclamantei). în baza art. 1088 Cod civil, potrivit căruia atunci când obligaţia are ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, a fost respins capătul de cerere privind actualizarea dividendelor aferente anului 1997 cu rata medie a inflaţiei pe perioada 1.05.1998-31.08.2002.

împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii şi a petitului referitor la actualizarea debitului cu indicele mediu al inflaţiei. în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că acţiunea a fost soluţionată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1084 şi următoarele Cod civil.

Conform practicii Curţii Supreme de Justiţie, sunt admisibile atât cererile de actualizare a sumelor neplătite cu rata inflaţiei cu titlu de daună efectivă, clauza obişnuită de impreviziune fiind subînţeleasă, cât şi cererea accesorie de plată a dobânzii comerciale cu titlu de beneficiu nerealizat, în mod cumulativ.

Daunele-interese reprezintă acele despăgubiri în bani datorate de debitor pentru repararea prejudiciului creat creditorului obligaţiei, prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiei sale contractuale. Daunele-interese sunt compensatorii, având ca finalitate repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea obligaţiei debitorului, iar daunele moratorii vizează prejudiciul datorat executării cu întârziere a obligaţiei. Ele se pot cumula cu cele compensatorii şi chiar cu executarea în natură, dar ambele au caracter pecuniar.

Aşadar, cele două categorii de daune au calificări juridice diferite, cu finalitate distinctă, evaluarea daunelor interese compensatorii fiind dată pe baza datelor statisticii asupra indicelui mediu de inflaţie, adică al devalorizării monedei naţionale.

în materie comercială însă, cum este obligaţia în speţă, prevederile art. 43 Cod comercial stabilesc regula potrivit căreia datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile. Aceasta întrucât, prin neplata la termen a sumei datorate, se produce atât o sărăcire a patrimoniului creditorului comerciant, care se vede în dificultate de a-şi exercita comerţul, cât şi o îmbogăţire fără justă cauză a debitorului, care se bucură de fructele sumei datorate. De aceea, curgerea de drept a dobânzilor comerciale reprezintă o sancţiune şi un mijloc de constrângere a debitorului, dar şi un instrument menit să acopere prejudiciul suferit de creditor, adică a beneficiului nerealizat.

Se mai susţine că prin dispoziţiile O.G. nr. 5/2000 privind procedura somaţiei de plată se recunoaşte legislativ teza recurentei.

Temeiul juridic al recursului a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs şi de dispoziţiile legale în materie, s-a constatat că recursul nu este întemeiat. Art. 1084 Cod civil, temeiul de drept invocat de recurentă pentru actualizarea dividendelor face trimitere în ultima parte şi la articolele care urmează şi care conţin excepţii şi modificări de la regula stabilită în acest articol. în Conformitate cu art. 1088 Cod civil, la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepţia regulilor speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate. Din acest text de lege rezultă că dobânzile au caracter de daune-interese, care se particularizează prin faptul că sunt stabilite anticipat de către legiuitor.

în condiţiile în care, după abrogarea Decretului nr. 311/1995 şi până la apariţia O.G. nr. 9/2000, în legislaţie nu a fost stabilită dobânda legală, în practica judiciară au fost acordate daune-interese la nivelul ratei inflaţiei, care este un indice obiectiv, ce exprimă devalorizarea monedei naţionale, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 9/2000, în conformitate cu art. 2 din această ordonanţă, pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor băneşti se poate acorda numai dobânda legală care, în conformitate cu art. 3, în materie comercială se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilite de .

Cumularea dobânzilor cu alte daune-interese este permisă numai în mod excepţional, în cazurile expres prevăzute de lege (art. 383 Cod comercial, art. 1669 Cod civil, art. 65 alin. 2 din Legea nr. 31/1990). în materia plăţii dividendelor, legea nu prevede nici o derogare de la dispoziţiile art. 1088 Cod civil.

Recurenta a dat o greşită interpretare şi dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001 privind somaţia de plată. Actualizarea cu rata inflaţiei a obligaţiilor debitorului prevăzute de art. 1 alin. 1 şi a dobânzilor, a majorărilor şi a penalităţilor de întârziere se face de la data stabilirii acestora prin ordonanţa de admitere a somaţiei de plată până la data plăţii efective. Ca urmare, neexistând nici un motiv de casare, recursul a fost respins şi s-a menţinut sentinţa atacată.

Curtea de Apel Braşov, decizia nr. 51/R din 24 ianuarie 2003