Prin cererela înregistrată sub nr. 161 din 8 ianuarie 2003 la Tribunalul Galaţi, reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participa-ţiilor Statului Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtului la executarea obligaţiei contractuale n’. 8.7. asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni BT 57 din 24.12.1999, în sensul plăţii sumei de 4.044.250 lei, reprezentând dividende, pentru exerciţiul financiar la anului 1998 şi la plata de daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere, până la plata efectivă.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 659 din 4 martie 2003, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, precum şi acţiunea reclamantei. Instanţa de fond a reţinut, în motivarea sentinţei, că între părţi a intervenit contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 57, în baza căruia reclamanta a, vândut acţiuni, reprezentând 39,91% din capitalul social al S.C. „U.P.S.S.” S.A. Botoşani. în contract s-a prevăzut, la pct. 8.7., obligativitatea cumpărătorului de a asigura plata datoriilor societăţii către F.P.S. Instanţa de fond a apreciat că, potrivit art. 120 din Legea nr. 31/1990, acţionarii exercită dreptul de vot în adunarea generală, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le poartă. Pârâtul, cumpărând 39,91 % din valoarea capitalului subscris al S.C. „U.P.S.S.” S.A. Botoşani, a votat conform unui număr de 81J1 acţiuni, motiv pentru care instanţa de fond a considerat că se află în minoritate de voturi şi a respins acţiunea.
împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs A.P.A.P.S. Bucureşti, consi-derând-o netemeinică şi nelegală, prin greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii. Se susţine că potrivit art. 8.7. din contract, intimata s-a obligat la plata datoriilor societăţii către F.P.S., aceste datorii reprezentând dividende pentru anul 1998. Cumpărătorul şi-a asumat această obligaţie, dar nu a executat-o, iar instanţa de fond a reţinut că intimatul şi-a exercitat votul în A.G.A., dar cu toate acestea a respins acţiunea în mod nejustificat. Or, potrivit art. 970 Cod civil, convenţiile legal făcute se execută cu bună-credinţă şi acestea obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut, ci şi la ceea ce echitatea, obiceiul sau legea obligă, raportat la obiectul obligaţiei.
în ce priveşte neacordarea daunelor cominatorii, instanţa de fond a greşit, reţinând că acestea reprezintă despăgubiri în bani, când, în fapt, solicitarea făcută de recurentă se referă exclusiv la caracterul sancţionatoriu al neexe-cutării unei obligaţii contractuale şi la stimularea părţii de a-şi îndeplini corespunzător obligaţia asumată prin contract.
Recursul este fondat. în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 57/24.12.1999, intimatul a cumpărat acţiuni deţinute de reclamantă, reprezentând 39,91% din capitalul social al S.C. „U.P.S.S.” S.A. Botoşani. Clauza 8.7 din contract a prevăzut obligaţia cumpărătorului de a plăti datoriile societăţii către FPS., devenită A.P.A.P.S., constând în dividende în sumă de 4.044.250 lei, aferente exerciţiului financiar al anului 1998 şi proporţional cu cota sa de participare la capitalul social. Reclamanta a calculat valoarea dividendelor, pe care intimata nu a contestat-o, recunoscând prin întâmpinarea depusă la dosar că a şi votat în A.G.A. în acest sens.
Apărarea intimatului, în sensul că nu poate el însuşi să oblige societatea să plătească dividendele cuvenite A.P.A.P.S., este neavenită, întrucât această obligaţie este personală, plata urmând a fi făcută în raport de numărul acţiunilor deţinute, ca urmare a cumpărării lor, prin contractul de vânzare-cumpărare la care s-a făcut referire. în plus, se mai reţine că obligaţia de plată a dividendelor s-a născut pe data aprobării bilanţului contabil. Intimatul a recunoscut că a votat bilanţul şi, ca o consecinţă a acestui vot, urma să-şi îndeplinească obligaţia sa contractuală. Din acest punct de vedere recursul este fondat.
Sub aspectul daunelor cominatorii însă urmează a se vedea că acestea, deşi au caracter sancţionator, de natură a stimula debitorul obligaţiei pentru a-şi îndeplini obligaţia, acordarea lor rămâne la aprecierea instanţei. Din probele cauzei nu a rezultat refuzul intimatului de a-şi achita obligaţia şi nici momentul la care ar fi trebuit a fi îndeplinită, în raport de cele stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor.
Apărările invocate prin întâmpinare, nu pot fi considerate din punct de vedere juridic ca exprimarea relei-credinţe în îndeplinirea contractului. Reaua-credinţă se apreciază la momentul când obligaţia a devenit scadentă (şi aceasta cu anumite excepţii), dar nu pe parcursul litigiului, când fiecare din părţi are dreptul de a-şi desfăşura apărările pe care le crede de cuviinţă.
Astfel cum s-a arătat, faptul de a nu se fi stabilit un termen de îndeplinire a obligaţiei, unit cu împrejurarea că intimatul nu a fost notificat în sensul celor solicitate, formează convingerea că obligarea la daune-interese cominatorii ar fi o sancţiune care, în cauză, nu se justifică.
Faţă de cele expuse, Curtea, văzând şi dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul reclamantei şi a modificat sentinţa instanţei de fond, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 4.044.250 lei, cu titlu de dividende, respingând totodată cererea privitoare la acordarea daunelor-interese cominatorii.
Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 916/R din 6 octombrie 2003
