Publicarea hotărârii adunării generale a acţionarilor în Monitorul Oficial şi înregistrarea acesteia la au doar efect de publicitate, de opozabilitate faţă de terţi.
Hotărârea prin care s-a aprobat plata dividendelor produce efecte juridice de la data adoptării sale pentru acţionarii prezenţi, indiferent dacă a fost publicată în Monitorul Oficial ori înregistrată la registrul comerţului.
(Decizia nr. 1303 din 16 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 4537 din 29.03.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de A.P.A.P.S. împotriva pârâtei S.C. “A.” S.A., reţinându-se că reclamanta nu a dovedit în ce anume constau daunele-interese pentru plata cu întârziere a dividendelor şi nici în ce bază au fost calculate.
S-a mai reţinut faptul că, potrivit art. 130 alineat ultim din Legea nr. 31/1990, republicată, reclamanta este îndrituită să solicite dobânzile numai după ce se publică în Monitorul Oficial al României hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care se aprobă repartizarea profitului, or, în speţă, nu s-a făcut dovada acestei date.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, susţinând că nu trebuia făcută dovada publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care s-a aprobat repartizarea profitului, atâta timp cât prin acţiunea cu care a fost învestită instanţa nu s-a contestat în nici un moment debitul datorat, care de altfel a fost achitat în întregime, ci s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune.
Curtea constată că recursul este fondat, reţinând următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 38.006.423 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru neachitarea în termen a dividendelor cuvenite pentru exerciţiul financiar 1997.
Se mai arată că, în luna aprilie 1998, adunarea generală a acţionarilor a intimatei a aprobat bilanţul pentru exerciţiul financiar al anului 1997, din care a rezultat suma cuvenită cu titlu de dividende acţionarului A.P.A.P.S., sumă achitată de către intimată în mai multe tranşe, achitarea integrală având loc la 8.12.1998.
Daunele moratorii au fost calculate începând cu data de 16.04.1998 şi până la achitarea integrală a dividendelor, respectiv 8.12.1998.
Intimata, prin întâmpinare, susţine că hotărârea adunării generale a acţionarilor, prin care s-a aprobat bilanţul contabil pentru anul financiar 1997, a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi înregistrată la registrul comerţului abia la data de 24.06.1998, astfel încât obligaţia sa de plată a dividendelor către recurentă s-a născut abia la această dată.
Curtea apreciază că aceste susţineri sunt neîntemeiate, având în vedere că publicarea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor în Monitorul Oficial al României şi înregistrarea acesteia la registrul comerţului au doar efect de publicitate, de opozabilitate faţă de terţi, ceea ce în speţă nu poate fi vorba, hotărârea producându-şi efecte juridice chiar de la data aprobării sale pentru acţionarii prezenţi.
Susţinerile intimatei sunt cu atât mai mult neîntemeiate cu cât, chiar din cuprinsul hotărârii adunării generale a acţionarilor din 8.04.1998, rezultă faptul că s-a dispus ca dividendele către acţionarii principali, printre care şi recurenta, să fie plătite până la 30.06.1998, termen limită depăşit de către intimată.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în tot sentinţa atacată şi, pe fond, să admită acţiunea, obligând intimata-pârâtă la plata daunelor-interese, în temeiul art. 43 din Codul comercial şi art. 1084 din Codul civil.