Răspunderea pentru daune este aplicabilă, conform art. 1086 din Codul civil, numai dacă prejudiciul suferit de creditoare este consecinţa directă şi imediată a culpei debitorului, astfel încât creditorul trebuie să facă dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins suferit şi fapta culpabilă a debitorului, constând în întârzierea plăţii dividendelor.
(Decizia nr. 1265 din 25 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 2611 din 26.02.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei A.P.A.P.S. împotriva pârâtei S.C. “R.” S.A., reţinând că aceasta a solicitat dobânda bancară, şi nu dobânda legală, or, răspunderea pentru daune datorate în conformitate cu dispoziţiile art. 1086 din Codul civil este aplicabilă numai dacă prejudiciul suferit de creditor este consecinţa directă şi imediată a culpei debitorului, reclamanta nefăcând dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins suferit şi fapta culpabilă a pârâtei, constând în întârzierea plăţii dividendelor, după cum nu a dovedit că a contractat credite bancare în perioada în care s-a produs întârzierea în plata dividendelor.
Reclamanta a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 2611/2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din şi art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a susţinut că, potrivit art. 1088 din Codul civil, creditorul poate cere plata daunelor-interese moratorii fără ca acesta “să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă”, iar în raporturile de drept comercial, potrivit acestei dispoziţii legale, daunele nu vor fi calculate la nivelul dobânzilor legale, ci potrivit regulilor de drept comercial, respectiv dobânda practicată de băncile comerciale dacă suma ar fi fost depusă într-un depozit la bancă (dobândă la depozit).
Recurenta a mai menţionat că avea încheiat în perioada de referinţă un contract de depozit cu Banca X.
Intimata S.C. “R.” S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, ca legală şi temeinică.
în şedinţa publică din 11 octombrie 2002, Curtea, în baza art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, a pus în vedere recurentei să depună la dosar calculul dobânzii la vedere practicate de Banca X în perioada de referinţă, atestată de către aceasta.
Recurenta nu s-a supus dispoziţiilor Curţii, nemaiprezentându-se în instanţă pentru termenul avut în cunoştinţă, 25 octombrie 2002.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1086 din Codul civil, orice pagubă trebuie să fie consecinţa directă şi necesară a raportului de obligaţie dintre părţi.
Prin urmare, pentru acordarea daunelor solicitate – dobânzi bancare -recurenta trebuia să facă dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins suferit şi fapta culpabilă a debitorului, constând în achitarea cu întârziere a dividendelor datorate, dovadă care nu s-a făcut în speţă.
Susţinerile recurentei, în sensul că dispoziţiile art. 1088 din Codul civil nu obligă creditorul a justifica despre vreo pagubă (alin. 2), trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. 1 al aceluiaşi articol 1088 din Codul civil, care se referă numai la daunele-interese pentru neexecutare, care nu pot cuprinde decât “dobânda legală”.
în perioada de referinţă (1998), în absenţa unor reglementări legale privind dobânda comercială, dobânda datorată de debitor a fost considerată de instanţele de judecată ca putând fi dobânda pieţei raportată la dobânda practicată de sau dobânda la vedere practicată de băncile la care societăţile creditoare îşi aveau deschise conturi curente (a se vedea în acest sens Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială, Decizia nr. 939/1998; Decizia civilă nr. 360/1997; Decizia civilă nr. 249/1996; Decizia civilă nr. 473/1994; Decizia civilă nr. 3089/1999; Decizia civilă nr. 2962/1999 ş.a.).
în speţă, se constată însă că recurenta-reclamantă nu a solicitat dobânda pieţei, care să fie atestată de Banca Naţională a României, şi nici dobânda la vedere practicată de banca ce o deservea, Banca X, ci a cerut daune echivalente cu dobânzile plătite la depozitele bancare, astfel încât instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1086 din Codul civil.
