Potrivit art. 43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Pentru acordarea dobânzilor comerciale reclamantul nu trebuie să facă dovada prejudiciului, deoarece dreptul la daune sub formă de dobândă este prevăzut de dispoziţia legală menţionată.
(Decizia nr. 146 din 30 ianuarie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 6515/2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia comercială, reclamanta S.C. “T.” S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “I.” S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.579.609 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată, şi 5.442.341 lei, dobânzi comerciale la nivelul taxei actuale a scontului şi obligarea la plata dobânzii legale în cuantum de 35% pe an de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3624 din 7.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumei de 5.579.609 lei, reprezentând contravaloare marfă, plus 926.756 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, în baza raporturilor contractuale dintre părţi, a livrat marfă pârâtei, emiţând facturi pentru suma totală de 6.179.609 lei, din care pârâta a achitat o parte, debitul fiind de 5.579.609 lei.
în considerentele Sentinţei civile nr. 3624 din 7.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a reţinut cu privire la capetele 2 şi 3 că cererea a fost respinsă, întrucât reclamanta nu a depus taxa de scont de la pentru a se verifica legalitatea sumelor.
împotriva Sentinţei civile nr. 3624 din 7.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a declarat recurs S.C. “T.”, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în sensul că în mod greşit instanţa de fond a respins cele două capete de cerere, motivat de faptul că nu a depus la dosar ui cauzei adresa Băncii Naţionale a României din care să rezulte nivelul dobânzilor solicitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 43 din Codul comercial, “Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.” Astfel că plata dobânzilor, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, respectiv a dispoziţiilor art. 43 din Codul comercial, este întemeiată, deoarece societatea recurentă nu trebuia să facă dovada prejudiciului pentru a solicita dobândă, întrucât dreptul la daune sub formă de dobânzi este prevăzut de dispoziţiile art. 43 din Codul comercial.
Din înscrisurile existente la dosarul de fond rezultă că intimata-pârâtă a acceptat facturile, obligându-se ca în termen de maxim 7 zile de la semnarea facturii să achite diferenţa contravalorii.
Dacă în ceea ce priveşte solicitarea dobânzilor, în temeiul dispoziţiilor art. 43 din Codul comercial, recurenta-reclamantă nu trebuie să facă dovada întinderii prejudiciului sau a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi faptul neachitării datoriei la scadenţă, solicitarea dobânzilor de către recurenta-reclamantă, în temeiul art. 1084, 1086, 1088 alin. 1 din Codul civil este neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre beneficiul nerealizat şi faptul neachitării datoriei la scadenţă.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica sentinţa civilă recurată, în sensul că va obliga intimata-pârâtă la 5.442.341 lei, reprezentând dobânda în temeiul dispoziţiilor art. 43 din Codul comercial, şi va menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 3624 din 7.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială.
în baza dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, va obliga intimata-pârâtă la 463.378 lei cheltuieli de judecată.