Cuantumul dobânzii legale la care a fost obligată pârâta urmează a se stabili în condiţiile art. 371 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia în cazul în care, prin titlu executoriu, au fost acordate dobânzi, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii, adică potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000.
(Decizia nr. 813 din 7 iunie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 1273/2001, reclamanta S.C. “E.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “C.” S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 13.000.000 lei, cu dobândă legală, până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 10721 din 21.12.2001, tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale aferente debitului şi la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că pârâta a achitat cu Ordinul de plată nr. 1486/2001 debitul, iar cu privire la dobândă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 43 din Codul comercial şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000.
împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 şi 312 din Codul de procedură civilă.
Recurenta, criticând soluţia instanţei de fond, susţine că reclamanta nu a precizat clar cuantumul dobânzii, iar la dosar nu există nici un înscris din care să rezulte modalitatea de calcul a dobânzii legale, şi pune în discuţie timbrajul.
Curtea, analizând actele dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Factura ce a generat litigiul era scadentă la 07.10.2000 şi a fost acceptată la plată, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond. împrejurarea că recurenta-pârâtă a achitat contravaloarea acesteia până la primul termen nu mai poate avea nici o relevanţă în raport cu dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă, întrucât pârâta fusese convocată pentru concilierea directă încă de la 8.10.2001, iar punerea în întârziere a debitorului nu este necesară în materie comercială, prin derogare de la normele dreptului civil.
Cât priveşte cuantumul dobânzii legale la care a fost obligată recurenta, acesta urmează a se stabili în condiţiile art. 3712 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia în cazul în care prin titlu executoriu au fost acordate dobânzi, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul executor, potrivit legii, adică potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000.
Aşadar, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 43 din Codul comercial şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, deoarece datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Factura acceptată la plată, care indică şi data scadenţei, face dovada deplină a obligaţiei comerciale, conform art. 46 din Codul comercial.
