Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 10.10.2014 Judecătoria Tîrgu Neamţ a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei N.D.M.în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995 cu privire la suprafaţa de 2496 mp şi în modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013 în sensul înscrierii suprafeţei de 4296 mp în loc de 1800 mp, cu vecinătăţile corespunzătoare, şi a admis excepţia inadmisibilităţii acestei acţiuni, cu obligarea reclamantei să le achite pârâţilor A. D. V., R. D. V. şi A. D. D. suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate după autorul său, defunctul A.D. G., şi i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 73/1386/2003. Acesta a fost modificat prin sentinţa civilă nr. 2614 din 12.12.2011 şi prin decizia civilă nr. 154/RC din 14.02.2013, motiv pentru care i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 15367/09.08.2013.
Ulterior, reclamanta a formulat o nouă cerere de retrocedare pentru suprafaţa de 2480 mp, care a fost respinsă de Comisia locală V. – Neamţ şi de Comisia judeţeană Neamţ ca fiind tardiv formulată, soluţia fiind menţinută şi de Tribunalul Neamţ prin decizia civilă nr. 87/AC din 04.03.2014.
În privinţa excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, invocată de pârâţii A. D. V., R. D. V. şi A. D. D., prima instanţa a considerat că, faţă de poziţia ei procesuală şi de motivele invocate în susţinerea cererii, dovada interesului a fost făcută.
Este însă întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a Titlului de proprietate nr. 15367/2013 deoarece, potrivit art. 11 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face în baza unei cereri formulate în termenul prevăzut de lege. Conform Legii nr. 247/2005 ultimul termen până la care se puteau formula astfel de cereri a fost data de 30.11.2005. Reclamanta nu a formulat o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren în discuţie, ci s-a adresat direct instanţei de judecată cu solicitarea majorării de la 1800 mp la 4296 mp a suprafeţei de teren din sola 41, parcela 423/1.
Însă, pentru această diferenţă de teren reclamanta ar fi trebuit să recurgă la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de lege, mai ales că o altă acţiune având acelaşi obiect i-a fost anterior respinsă.
Ca urmare, solicitarea reclamantei de modificare a Titlului de proprietate nr. 15367/2013 se impune a fi respinsă, ca şi cererea acesteia de constatare a nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995.
Atât împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 10.10.2014 cât şi împotriva încheierii din data de 26.09.2014 a formulat în termen legal apel reclamanta N.D. M., care a invocat faptul că prin încheierea criticată apărătorului său i s-a respins în mod greşit cererea de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea prezentării la acel termen de judecată. I s-a încălcat astfel dreptul la apărare precum şi principiile oralităţii şi contradictorialităţii, întrucât prima instanţă a dat crezare afirmaţiilor mincinoase ale părţii adverse în locul cererii de amânare depuse de apărătorul său. Împrejurarea că acesta îşi putea asigura substituirea nu prezintă relevanţă pentru că ea nu şi-a dat acordul în acest sens, iar contractul de asistenţă juridică este unul intuitu personae, încheiat în considerarea încrederii pe care clientul o are în calităţile profesionale ale avocatului.
În privinţa sentinţei civile nr. 1159 din 10.10.2014 a arătat că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013 pe motiv că nu ar fi urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de legislaţia funciară. În realitate în anul 1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, din care i s-a retrocedat suprafaţa de 1800 mp. Ulterior a descoperit un înscris din care reiese că terenul avea în realitate 4296 mp iar capătul de cerere respins ca inadmisibil viza tocmai această diferenţă de teren, şi de aceea prima instanţă trebuia să analizeze dacă dreptul său de proprietate este limitat la suprafaţa de 1800 mp sau se întinde la întreaga suprafaţă de 4296 mp. Prin acest capăt de cerere nu a solicitat o nouă reconstituire a dreptului de proprietate, ci doar modificarea reconstituirii deja existente, astfel că şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii ar fi trebuit analizată odată cu fondul.
În mod greşit a fost respins ca inadmisibil şi capătul de cerere în constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995 cu privire la suprafaţa de 2496 mp teren, care ar fi trebuit soluţionat pe fond şi nu ca o consecinţă a respingerii primului capăt de cerere. Astfel, terenul în discuţie ar fi rămas la dispoziţia comisiei locale de fond funciar pentru că dispoziţiile Legii nr. 169/1997, astfel cum a fost completată prin Titlul V din Legea nr. 247/2005, permit să se constate nulitatea absolută a unui titlu de proprietate şi în astfel de condiţii.
A mai criticat sentinţa şi pentru cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, considerând că suma de 2500 lei este prea mare în raport de durata procesului şi de apărările formulate de apărătorul pârâţilor.
Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
Intimaţii – pârâţi au depus întâmpinare (f. 31 – 33) prin care au solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate, la care apelanta a formulat un răspuns (f. 48 – 50) în care a reluat şi dezvoltat argumentele invocate în susţinerea cererii de apel.
Analizând apelul din perspectiva criticilor formulate Tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 222 din noul Cod de procedură civilă amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi neimputabile părţii sau reprezentantului ei, iar dacă o astfel de cerere este respinsă, instanţa trebuie, la cererea părţii care a formulat cererea, să amâne pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Din modul de redactare a acestui text legal reiese că amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare constituie excepţia şi nu regula iar cererea trebuie să fie temeinic justificată. Împrejurarea că apărătorul reclamantei avea de susţinut un proces la o altă instanţă nu constituie un astfel de motiv atât timp cât avocatul putea, într-adevăr, să îşi asigure substituirea sau să solicite strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei. Chiar dacă alegerea avocatului se face în considerarea persoanei acestuia, dosarele nu se pot judeca în funcţie de posibilitatea avocaţilor de a se prezenta la termene.
Pe de altă parte, textul de lege citat reglementează obligaţia instanţei de a amâna pronunţarea pentru a da posibilitatea părţii care a invocat lipsa de apărare să depună concluzii scrise iar în cauză prima instanţă s-a conformat, pronunţarea fiind amânată de la 29.09.2014 la data de 10.10.2014, astfel că apărătorul reclamantei a avut posibilitatea să depună concluzii scrise (f. 114 – 116 dosar fond).
Aşa fiind, motivul de apel privind greşita respingere a cererii reclamantei de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea prezentării apărătorului său la termenul când au avut loc dezbaterile este vădit nefondat.
În privinţa criticii referitoare la greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013, Tribunalul constată că nici aceasta nu este fondată pentru că, într-adevăr, Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Regulamentul de aplicare a acesteia, adoptat prin HG nr. 890/2005, prevăd o procedură specială în materia stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care debutează cu formularea unei cereri adresate comisiei locale de la locul situării terenului solicitat. Această comisie se pronunţă asupra temeiniciei cererii printr-o hotărâre care, ulterior este înaintată comisiei judeţene, însoţită de documentaţia aferentă, iar aceasta o validează sau o invalidează printr-o hotărâre proprie. În cazul în care soluţia adoptată este de validare, autorului cererii i se eliberează un titlu de proprietate care semnifică, totodată, încheierea procedurii administrativ – jurisdicţionale de competenţa comisiilor de fond funciar.
Reiese că acţiunea în modificarea propriului titlu de proprietate şi cea în constatarea nulităţii titlului unui terţ sunt admisibile numai dacă reclamantului i s-a reconstituit anterior dreptul de proprietate – printr-o hotărâre a comisiei judeţene, printr-un ordin al prefectului ori printr-o hotărâre judecătorească – pentru o suprafaţă de teren ce apare înscrisă în titlul terţului, dar nu şi în titlul său.
În cauză însă, reclamanta nu se poate prevala de o reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 2496 mp deoarece nu a formulat o cerere în acest sens, susţinerea ei că l-ar fi solicitat prin cererea din anul 1991, în baza căreia i s-a retrocedat suprafaţa de numai 1800 mp neputând constitui un argument valabil în condiţiile în care Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005 i-au oferit posibilitatea să formuleze o nouă cerere pentru retrocedarea diferenţei de teren rezultate din coroborarea rolurilor agricole cu actele autentice de proprietate.
Întrucât în lipsa unui act de reconstituire pentru diferenţa de teren în litigiu Titlul de proprietate nr. 15367/2013 nu poate fi modificat în sensul dorit de reclamantă, reiese că soluţia primei instanţe de respingere a acestui capăt de cerere este justă.
Tribunalul mai constată şi că, deşi prima instanţă a respins acest capăt de cerere pe excepţia inadmisibilităţii, ea a adoptat această soluţie după o analiză a fondului, chiar şi sumară, în urma căreia a constatat că reclamanta nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren pe care o solicită.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995 cu privire la aceeaşi diferenţă de teren, Tribunalul constată – contrar susţinerilor reclamantei – că el este accesoriu capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013, astfel că soluţia de respingere a acestuia din urmă a atras, în mod logic, soluţia de respingere a primului, nemaifiind necesară analizarea lui pe fond. Nici susţinerea că diferenţa de teren în discuţie ar fi rămas la dispoziţia comisiei locale de fond funciar nu poate fi primită pentru că Legea nr. 169/1997 impune, chiar şi după completările ce i-au fost aduse prin Titlul V din Legea nr. 247/2005, ca titularul unei acţiuni în constatarea nulităţii unui titlu de proprietate să facă dovada interesului său în promovarea cererii.
Nici critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu este întemeiată deoarece la durata procesului în şedinţă publică trebuie adăugată perioada scursă în etapa regularizării acţiunii, când dosarul a ajuns să aibă peste 100 de pagini. De asemenea, în privinţa apărărilor formulate de apărătorul pârâţilor, trebuie luate în consideraţie şi cele formulate în această etapă precum şi faptul că ele au fost găsite întemeiate de către prima instanţă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate după autorul său, defunctul A.D. G., şi i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 73/1386/2003. Acesta a fost modificat prin sentinţa civilă nr. 2614 din 12.12.2011 şi prin decizia civilă nr. 154/RC din 14.02.2013, motiv pentru care i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 15367/09.08.2013.
Ulterior, reclamanta a formulat o nouă cerere de retrocedare pentru suprafaţa de 2480 mp, care a fost respinsă de Comisia locală V. – Neamţ şi de Comisia judeţeană Neamţ ca fiind tardiv formulată, soluţia fiind menţinută şi de Tribunalul Neamţ prin decizia civilă nr. 87/AC din 04.03.2014.
În privinţa excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, invocată de pârâţii A. D. V., R. D. V. şi A. D. D., prima instanţa a considerat că, faţă de poziţia ei procesuală şi de motivele invocate în susţinerea cererii, dovada interesului a fost făcută.
Este însă întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a Titlului de proprietate nr. 15367/2013 deoarece, potrivit art. 11 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face în baza unei cereri formulate în termenul prevăzut de lege. Conform Legii nr. 247/2005 ultimul termen până la care se puteau formula astfel de cereri a fost data de 30.11.2005. Reclamanta nu a formulat o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren în discuţie, ci s-a adresat direct instanţei de judecată cu solicitarea majorării de la 1800 mp la 4296 mp a suprafeţei de teren din sola 41, parcela 423/1.
Însă, pentru această diferenţă de teren reclamanta ar fi trebuit să recurgă la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de lege, mai ales că o altă acţiune având acelaşi obiect i-a fost anterior respinsă.
Ca urmare, solicitarea reclamantei de modificare a Titlului de proprietate nr. 15367/2013 se impune a fi respinsă, ca şi cererea acesteia de constatare a nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995.
Atât împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 10.10.2014 cât şi împotriva încheierii din data de 26.09.2014 a formulat în termen legal apel reclamanta N.D. M., care a invocat faptul că prin încheierea criticată apărătorului său i s-a respins în mod greşit cererea de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea prezentării la acel termen de judecată. I s-a încălcat astfel dreptul la apărare precum şi principiile oralităţii şi contradictorialităţii, întrucât prima instanţă a dat crezare afirmaţiilor mincinoase ale părţii adverse în locul cererii de amânare depuse de apărătorul său. Împrejurarea că acesta îşi putea asigura substituirea nu prezintă relevanţă pentru că ea nu şi-a dat acordul în acest sens, iar contractul de asistenţă juridică este unul intuitu personae, încheiat în considerarea încrederii pe care clientul o are în calităţile profesionale ale avocatului.
În privinţa sentinţei civile nr. 1159 din 10.10.2014 a arătat că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013 pe motiv că nu ar fi urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de legislaţia funciară. În realitate în anul 1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, din care i s-a retrocedat suprafaţa de 1800 mp. Ulterior a descoperit un înscris din care reiese că terenul avea în realitate 4296 mp iar capătul de cerere respins ca inadmisibil viza tocmai această diferenţă de teren, şi de aceea prima instanţă trebuia să analizeze dacă dreptul său de proprietate este limitat la suprafaţa de 1800 mp sau se întinde la întreaga suprafaţă de 4296 mp. Prin acest capăt de cerere nu a solicitat o nouă reconstituire a dreptului de proprietate, ci doar modificarea reconstituirii deja existente, astfel că şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii ar fi trebuit analizată odată cu fondul.
În mod greşit a fost respins ca inadmisibil şi capătul de cerere în constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995 cu privire la suprafaţa de 2496 mp teren, care ar fi trebuit soluţionat pe fond şi nu ca o consecinţă a respingerii primului capăt de cerere. Astfel, terenul în discuţie ar fi rămas la dispoziţia comisiei locale de fond funciar pentru că dispoziţiile Legii nr. 169/1997, astfel cum a fost completată prin Titlul V din Legea nr. 247/2005, permit să se constate nulitatea absolută a unui titlu de proprietate şi în astfel de condiţii.
A mai criticat sentinţa şi pentru cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, considerând că suma de 2500 lei este prea mare în raport de durata procesului şi de apărările formulate de apărătorul pârâţilor.
Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
Intimaţii – pârâţi au depus întâmpinare (f. 31 – 33) prin care au solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate, la care apelanta a formulat un răspuns (f. 48 – 50) în care a reluat şi dezvoltat argumentele invocate în susţinerea cererii de apel.
Analizând apelul din perspectiva criticilor formulate Tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 222 din noul Cod de procedură civilă amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi neimputabile părţii sau reprezentantului ei, iar dacă o astfel de cerere este respinsă, instanţa trebuie, la cererea părţii care a formulat cererea, să amâne pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Din modul de redactare a acestui text legal reiese că amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare constituie excepţia şi nu regula iar cererea trebuie să fie temeinic justificată. Împrejurarea că apărătorul reclamantei avea de susţinut un proces la o altă instanţă nu constituie un astfel de motiv atât timp cât avocatul putea, într-adevăr, să îşi asigure substituirea sau să solicite strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei. Chiar dacă alegerea avocatului se face în considerarea persoanei acestuia, dosarele nu se pot judeca în funcţie de posibilitatea avocaţilor de a se prezenta la termene.
Pe de altă parte, textul de lege citat reglementează obligaţia instanţei de a amâna pronunţarea pentru a da posibilitatea părţii care a invocat lipsa de apărare să depună concluzii scrise iar în cauză prima instanţă s-a conformat, pronunţarea fiind amânată de la 29.09.2014 la data de 10.10.2014, astfel că apărătorul reclamantei a avut posibilitatea să depună concluzii scrise (f. 114 – 116 dosar fond).
Aşa fiind, motivul de apel privind greşita respingere a cererii reclamantei de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea prezentării apărătorului său la termenul când au avut loc dezbaterile este vădit nefondat.
În privinţa criticii referitoare la greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013, Tribunalul constată că nici aceasta nu este fondată pentru că, într-adevăr, Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Regulamentul de aplicare a acesteia, adoptat prin HG nr. 890/2005, prevăd o procedură specială în materia stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care debutează cu formularea unei cereri adresate comisiei locale de la locul situării terenului solicitat. Această comisie se pronunţă asupra temeiniciei cererii printr-o hotărâre care, ulterior este înaintată comisiei judeţene, însoţită de documentaţia aferentă, iar aceasta o validează sau o invalidează printr-o hotărâre proprie. În cazul în care soluţia adoptată este de validare, autorului cererii i se eliberează un titlu de proprietate care semnifică, totodată, încheierea procedurii administrativ – jurisdicţionale de competenţa comisiilor de fond funciar.
Reiese că acţiunea în modificarea propriului titlu de proprietate şi cea în constatarea nulităţii titlului unui terţ sunt admisibile numai dacă reclamantului i s-a reconstituit anterior dreptul de proprietate – printr-o hotărâre a comisiei judeţene, printr-un ordin al prefectului ori printr-o hotărâre judecătorească – pentru o suprafaţă de teren ce apare înscrisă în titlul terţului, dar nu şi în titlul său.
În cauză însă, reclamanta nu se poate prevala de o reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 2496 mp deoarece nu a formulat o cerere în acest sens, susţinerea ei că l-ar fi solicitat prin cererea din anul 1991, în baza căreia i s-a retrocedat suprafaţa de numai 1800 mp neputând constitui un argument valabil în condiţiile în care Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005 i-au oferit posibilitatea să formuleze o nouă cerere pentru retrocedarea diferenţei de teren rezultate din coroborarea rolurilor agricole cu actele autentice de proprietate.
Întrucât în lipsa unui act de reconstituire pentru diferenţa de teren în litigiu Titlul de proprietate nr. 15367/2013 nu poate fi modificat în sensul dorit de reclamantă, reiese că soluţia primei instanţe de respingere a acestui capăt de cerere este justă.
Tribunalul mai constată şi că, deşi prima instanţă a respins acest capăt de cerere pe excepţia inadmisibilităţii, ea a adoptat această soluţie după o analiză a fondului, chiar şi sumară, în urma căreia a constatat că reclamanta nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren pe care o solicită.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 73/903/1995 cu privire la aceeaşi diferenţă de teren, Tribunalul constată – contrar susţinerilor reclamantei – că el este accesoriu capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr. 15367/2013, astfel că soluţia de respingere a acestuia din urmă a atras, în mod logic, soluţia de respingere a primului, nemaifiind necesară analizarea lui pe fond. Nici susţinerea că diferenţa de teren în discuţie ar fi rămas la dispoziţia comisiei locale de fond funciar nu poate fi primită pentru că Legea nr. 169/1997 impune, chiar şi după completările ce i-au fost aduse prin Titlul V din Legea nr. 247/2005, ca titularul unei acţiuni în constatarea nulităţii unui titlu de proprietate să facă dovada interesului său în promovarea cererii.
Nici critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu este întemeiată deoarece la durata procesului în şedinţă publică trebuie adăugată perioada scursă în etapa regularizării acţiunii, când dosarul a ajuns să aibă peste 100 de pagini. De asemenea, în privinţa apărărilor formulate de apărătorul pârâţilor, trebuie luate în consideraţie şi cele formulate în această etapă precum şi faptul că ele au fost găsite întemeiate de către prima instanţă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
