– anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei
– furt calificat
– recidiva
– revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei
– art. 41 alin. 1 Cod penal
– art. 228 Cod penal
– art. 229 Cod penal
– art. 86/5 Cod penal
Dispoziţiile art. 86/5 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei devin inaplicabile în cazul în care beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost anulat în mod definitiv, iar pedeapsa a fost contopită cu o altă pedeapsă, suspendarea nemaiproducând efecte.
Curtea de Apel Oradea, Secţia penală
Decizia penală nr. 337 din 8 mai 2015; dosar 16158/271/2014
Prin sentinţa penală nr. 1438 din 2 decembrie 2014 pronunţată de Judecătoria O., în baza art. 228 alin.1; 229 alin.1 lit.b), c) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. A., fiul lui A.-G. şi V., născut la xx.xx.1989, în O, judeţul B, cu domiciliul în O., str. T.V.. xx, et. x ap. x judeţul B., CNP 1xxxxxxxxxxxx, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul O., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.1 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.4 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art. 229 alin.1 lit. d), cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.5 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.6 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.7 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.8 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.9 din rechizitoriu).
În baza art. 47 Cod penal rap. la art. 250 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos – 4 acte materiale (pct.9 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 7 (şapte) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.10 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.12 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.14 din rechizitoriu).
În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 3 (trei) luni închisoare.
S-a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 59/A/10.03.2010 a Tribunalului B.
În baza art. 96 alin.4 Cod penal rap. la art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 43 alin.1 Cod penal, a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 59/A/10.03.2010 a Tribunalului B., la care s-a cumulat rezultanta mai sus arătată, de 7 ani şi 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 10 (zece) ani şi 3 (trei) luni închisoare.
În baza art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 67 alin.1 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 26.06.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit.g) teza a 2-a Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. R., cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată G. L., domiciliată în O., str. D. nr.xx, bl.Yxx, ap.xx, judeţul B. (pct.2 din rechizitoriu).
În baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit.g) teza a 2-a Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. R., cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată S.C. B. XX A. S.R.L., cu sediul în A., str. P. nr.xY, judeţul A. (pct.10 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul A. R., fiul lui natural şi A., născut la xx.xx.1988, în O., judeţul B., cu domiciliul în sat O. nr. xxx, comuna O., judeţul B., CNP 1xxxxxxxxxxxx, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul O., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 1 (unu) lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.3 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.7 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.9 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.11 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.12 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.13 din rechizitoriu).
În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 4 (patru) ani şi 5 (cinci) luni închisoare.
În baza art. 104 alin.2 Cod penal rap. la art. 43 alin.1 Cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 771/26.05.2011 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 907/R/01.11.2011 a Curţii de Apel O., rest pe care l-a adăugat la pedeapsa rezultantă mai sus stabilită, de 4 ani şi 5 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 4 (patru) ani, 5 (cinci) luni şi 486 (patrusuteoptzecişişase) zile închisoare.
În baza art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 67 alin.1 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 26.06.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. A. N., fiul lui A. A. şi M. R., născut la data xx.xx.1993, în O., judeţul B., domiciliat în O., str. T. V., nr.xx, ap.x3, judeţul B., CNP 1xxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (pct.7 din rechizitoriu).
În baza art. 250 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos – 4 acte materiale (pct.9 din rechizitoriu).
În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.11 din rechizitoriu).
În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a).să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul B.; b).să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c).să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d).să comunice schimbarea locului de muncă; e).să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul B..
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Mănăstirii „S. C.” din O. şi Primăriei municipiului O.
În baza art. 404 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a fost obligat inculpatul C. A. la plata următoarelor sume de bani: 7.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M. L. P., domiciliat în O., str. N. nr. xx, bl.YYxx, ap.xx, judeţul B.; 7.000 lei, cu titlu de daune materiale şi 3.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă G. G., domiciliat în O., str. C., nr. xx, judeţul B.; 2.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă G. M., domiciliat în O., B-dul. D. nr.xxY, ap.x, judeţul B.; 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M. Z., domiciliată în O., str. I. nr.xx, bl.Yx, ap.xx, judeţul B.; 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. C. T. S.R.L., cu sediul în O., str. I. V., nr.xx, judeţul B.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a fost obligat inculpatul A. R. la plata următoarelor sume de bani: 10.210 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. N. S.R.L., cu sediul în O., str. N., nr. xY, judeţul B.; 8.200 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. xyx F., cu sediul în O., str. S. H. nr. x, ap.xx, judeţul B.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a fost obligat inculpatul S. A. N. la plata sumei de 3.700 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă P. R., domiciliată în O., str. S. A. A. nr. xxx, ap.x, judeţul B.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a fost obligat în solidar, inculpaţii C. A. şi A. R. la plata următoarelor sume de bani: 6.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M. R. E., domiciliat în O., str. S. A. A. nr. xxx, ap.x, judeţul B.; 6.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S. E. C., domiciliat în O., str. S., nr.xx, bl.YYxx, ap.x, judeţul B.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi fost obligat în solidar, inculpaţii A. R. şi S. A. N. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă P. I. V., domiciliat în O., B-dul. D., nr.xx, bl.Yxx, ap.xx, judeţul B.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. A., A. R. şi S. A. N. la plata sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă P. A., domiciliat în comuna S., sat S., nr. xxx, judeţul B.
S-a luat act că persoanele vătămate R. A. T., domiciliată în O., str. M., nr.xx, ap. x, judeţul B., R. J. A., domiciliat în O., str. M., nr.xx, ap.x, judeţul B., G. L., domiciliată în O., str. D. nr.xx, bl.Yxx, ap.xx, judeţul B., S.C. C. S.R.L., cu sediul în O., str. S. A. A. nr.xx, ap.x, judeţul B., B. M., domiciliat în O., str. M., nr.xx, bl.YYx, ap.x, judeţul B. şi S.C. B. XX A. S.R.L., cu sediul în A., str. P. nr.xY, judeţul A., nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 25 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către persoana vătămată R. J. A., domiciliat în O., str. M., nr.xx, ap.x, judeţul B., a televizorului marca S., plasmă, cu diagonala 126 cm, seria YYXYYXXYYXYYYY, ridicat pe baza înscrisurilor aflate la filele 51-52, vol. I, dosar urmărire penală.
În baza art. 25 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către persoana vătămată G. M. a telefonului mobil, marca S. Yxxx mini, cu carcasă de culoare neagră, cu seria IMEI xxxxxx/xx/022757/2, ridicat pe baza înscrisurilor aflate la filele196-197, vol. I, dosar urmărire penală.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul C. A. la plata sumei de 7.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul B. a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat D.M., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. xxxx din 23.07.2014.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul A. R. la plata sumei de 3.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul S. A. N. la plata sumei de 1.850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul B. a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat D. D., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. xxxx din 08.09.2014.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
S-a constatat că la data de 21.07.2014, s-a înregistrat la Judecătoria O., sub nr. de dosar 16158/271/2014, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria O., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C. A., pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), c), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 1); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 4); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 5); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 6); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) din Codul penal şi a art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 7); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 8); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 9); instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 47 rap. la art. 250 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal ; a art. 41 alin. 1 din Codul penal (4 acte materiale) (pct. 9); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 10); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 12) şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 14), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, A. R., pentru comiterea infracţiunilor de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 2); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 3); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. art. 77 alin. 1 lit. a) din Codul penal şi a art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 7); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 9); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 10); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 11); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 12) şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal şi alin. 2 lit. b), cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 13), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal şi S. A. N., pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) din Codul penal (pct. 7); efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (4 acte materiale) (pct. 9) şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal (pct. 11), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal.
În fapt, s-a reţinut că în perioada februarie-iunie 2014, la diferite intervale de timp, inculpatul C. A. a intrat, prin efracţie sau escaladare, uneori purtând pe cap o glugă şi o mască în mai multe locuinţe sau sedii ale societăţilor comerciale situate pe raza municipiului O., singur sau împreună cu alte persoane, pentru a sustrage bunuri, a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri, iar la data de 10.06.2014, l-a determinat pe inculpatul S. A. N. să retragă de la un bancomat suma de 3.700 lei, folosind un card bancar sustras de la persoana vătămată P. R.
Cu privire la inculpatul A. R., s-a reţinut că în perioada februarie-iunie 2014, la diferite intervale de timp, a intrat, prin efracţie sau escaladare, în locuinţe sau sedii ale societăţilor comerciale situate pe raza municipiului O., singur sau împreună cu alte persoane, pentru a sustrage bunuri şi a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri.
Cu privire la inculpatul S. A. N., s-a reţinut în fapt că acesta a ajutat la săvârşirea unei infracţiuni de furt dintr-o locuinţă, a retras o sumă de bani de la un bancomat cu ajutorul unui card bancar anterior sustras dintr-o locuinţă şi a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri.
Prezent la judecarea cauzei, inculpatul C. A. a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa la punctele 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9 (cea de furt calificat), 10, 12, însă nu şi a celor descrise la punctele 9 (cea de instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos) şi 14. Cu privire la infracţiunea de instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, inculpatul a declarat că nu-şi aminteşte să fi scris pe vreun bileţel codul PIN al cardului bancar sustras de la persoana vătămată P. R., că a lăsat cardul la domiciliul inculpatului A. R., de unde a fost luat de inculpatul S. A. N., pe care, într-adevăr, el l-a dus cu scuterul la un bancomat să retragă bani, însă nu a ştiut că va retrage bani de pe acel card bancar. Cu privire la infracţiunea de furt calificat comisă în dauna persoanei vătămate S.C. C. T. S.R.L., descrisă la punctul 14 din rechizitoriu, inculpatul C. A. a declarat că nu el este cel care a comis-o, că în perioada aceea a fost plecat în Ungaria, iar cu privire la convorbirea telefonică despre care se face vorbire în rechizitoriu, pe care a avut-o cu martorul A. L., aceasta nu a fost redată în integralitate, fiind reţinută doar trunchiat şi căpătând astfel alt înţeles decât cel real. Mai exact, referitor la cele două maşini de găurit marca B. despre care a vorbit la telefon cu martorul, acesta i-a precizat că le-a spus poliţiştilor adevărul, respectiv că acele maşini de găurit le are din altă parte, nicidecum de la inculpat şi tot martorul i-a menţionat, în convorbirea telefonică faptul că, la efectuarea percheziţiei domiciliare, organele de poliţie au insistat ca martorul să le afirme faptul că ar avea cele două maşini de găurit de la inculpat, însă martorul nu a spus sau declarat astfel.
Inculpatul A. R. a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa la punctele 3, 7, 11, 12 şi 13, însă nu şi cea de la punctul 9 şi a precizat că s-a împăcat cu persoanele vătămate arătate la punctele 2 şi 10 din rechizitoriu. Cu privire la fapta descrisă la punctul 9 din rechizitoriu, inculpatul a declarat faptul că nu a comis această faptă şi că ceilalţi doi coinculpaţi au venit într-o zi la el acasă şi i-au cerut să le permită să depoziteze acolo bunurile sustrase din locuinţele persoanelor vătămate M. R. E. şi P. R., spunându-i cu acea ocazie că bunurile sunt primite de la tatăl inculpatului C. A.
Inculpatul S. A. N. a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa la punctele 9 şi 11, nu şi cea descrisă la punctul 7 din rechizitoriu. Cu privire la această din urmă faptă, inculpatul a declarat că a fost sunat în acea dată de inculpatul C. A., care i-a cerut să se deplaseze pe str. C. să în ajute să transporte nişte bunuri, însă el nu a ştiut că sunt furate întrucât atunci când a ajuns la faţa locului, inculpatul C. A. ieşea din scara blocului cu bunurile în plase, i-a dat lui acele plase şi doar ulterior a ieşit şi inculpatul A. R., după care a dus bunurile acasă la inculpatul C. A., le-a lăsat în faţa uşii şi a plecat.
Toţi cei trei inculpaţi au fost de acord cu acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor civile.
La cererea inculpatului C. A., în cauză s-a audiat martorul A. L. D., care a arătat că îşi menţine doar cea de-a doua declaraţie dată în faza de urmărire penală, nu şi prima, când nu a spus adevărul, din motive pe care nu le-a putut explica în faţa instanţei de judecată. A declarat că cele două maşini de găurit marca B. le-a cumpărat în urmă cu câteva luni, înainte de a fi arestaţi inculpaţii, că nu a primit aceste bunuri de la inculpatul C. A. şi că în cursul convorbirilor telefonice pe care le-a avut cu acest inculpat, nu s-a referit nici un moment la faptul că bunurile ar proveni de la el. A menţionat că maşinile de găurit le-a luat de la inculpatul A. R., care i le-a oferit spre vânzare în stradă neprecizându-i provenienţa acestora, de faţă fiind şi inculpatul S. A. N., că urma să plătească pentru ele 200 lei, însă nu a mai reuşit întrucât inculpaţii au fost arestaţi.
De asemenea, instanţa a admis cererea inculpatului C. A. de a fi ascultate în şedinţă publică înregistrările convorbirilor telefonice purtate cu martorul A. L. D., însă inculpatul a renunţat la această probă, precizând că este acord cu cele consemnate şi traduse în dosarul de urmărire penală.
Persoanele vătămate care s-au constituit părţi civile în cauză sunt următoarele: M. L. P., cu suma de 7.500 lei, cu titlu de daune materiale, G. G., cu suma de 7.000 lei, cu titlu de daune materiale şi 3.000 lei, cu titlu de daune morale, G. M., cu suma de 2.500 lei, cu titlu de daune materiale, M. Z., cu suma de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, S.C. C. T. S.R.L., cu suma de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, S.C. N. S.R.L., cu suma de 10.210 lei, cu titlu de daune materiale, S.C. xyx F. S.R.L., cu suma de 8.200 lei, cu titlu de daune materiale, P. R., cu suma de 3.700 lei, cu titlu de daune materiale, M. R. E., cu suma de 6.500 lei, cu titlu de daune materiale, S. E. C., cu suma de 6.500 lei, cu titlu de daune materiale, P. A., cu suma de 25.000 lei, cu titlu de daune materiale şi P. I. V., cu suma de 1.500 lei, cu titlu de daune materiale.
Persoanele vătămate R. A. T., R. J. A., G. L., S.C. C. S.R.L., B. M. şi S.C. B. XX A. S.R.L. nu s-au constituit părţi civile.
Persoana vătămată R. J. A. a solicitat restituirea televizorului marca S., plasmă, cu diagonala 126 cm, seria YYXYYXXYYXYYYY, ridicat pe baza înscrisurilor aflate la f.51-52, vol. I, dosar urmărire penală.
Persoana vătămată G. M. a solicitat restituirea telefonului mobil, marca S. YXXX mini, cu carcasă de culoare neagră, cu seria IMEI xxxxxx/xx/022757/2, ridicat pe baza înscrisurilor aflate la filele 196-197, vol. I, dosar urmărire penală.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut următoarele:
Dat fiind că inculpaţii au recunoscut parţial acuzaţiile aduse, respectiv comiterea faptelor de la punctele 1, 3, 4, 5, 6, 8, 10, 11, 12 şi 13 din rechizitoriu, dar şi faptul că în ceea ce priveşte faptele de la punctele 2 (în totalitate) şi 10 (în privinţa inculpatului A. R.), a intervenit împăcarea părţilor, instanţa a reţinut, în privinţa acestor infracţiuni conform celor ce urmează:
1. – fapta de la pct.1: În noaptea de 18/19.05.2014, între orele 00:45-01:30, inculpatul C. A. a pătruns în curtea locuinţei persoanei vătămate R. A. T. situată în O., str. M., nr. xx, ap. x, escaladând gardul, după care pe o uşă neasigurată a intrat în casă, a căutat atât la parter cât şi într-o cameră de la etaj bunuri pe care să le sustragă şi, întrucât nu a găsit altceva, a sustras din camera de zi televizorul marca S. model YYXXYXXYYXYYYY. Inculpatul a comis fapta având pe cap o glugă şi o mască. Televizorul sustras l-a vândut martorului K. B. A. cu suma de 700 lei. Acesta a fost ridicat de la martor, recunoscut de persoana vătămată şi a fost depus la camera de corpuri delicte a IPJ B. În noaptea comiterii faptei într-un dormitor de la etaj dormea persoana vătămată R. A. T.. Fratele acesteia, R. J. A., proprietarul imobilului, era plecat în acea perioadă în Germania. Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanelor vătămate, înregistrări de imagini efectuate cu camerele de supraveghere din interiorul imobilului şi cu cele instalate în exteriorul imobilului situat pe str. B., nr. xx Y, a căror vizionare a fost redată în procesele-verbale de la dosarul de urmărire penală, procesele-verbale de identificare a bunului sustras de către persoanele vătămate, înscris privind achiziţionarea televizorului, declaraţia martorului K. B. A.. Martorul K. B. A. a declarat că la data sustragerii bunului inculpatul l-a rugat să-l transporte, cu autoturismul său, marca BMW seria 7, la acea adresă, întrucât are ceva de discutat cu proprietarul, după care la revenirea la autoturism a adus bunul sustras. Martorul a precizat că nu a cunoscut proveninţa bunului, neştiind că a fost sustras, dat fiind faptul că inculpatul cunoştea foarte bine familia persoanei vătămate. Persoanele vătămate au declarat după vizionarea înregistrărilor de imagini că recunosc persoana care a intrat în locuinţă ca fiind C. A., după fizionomie şi după mişcări. De asemenea au arătat că inculpatul cunoaşte bine imobilul întrucât a locuit acolo o perioadă.
2. – fapta de la pct. 2: În data de 24.02.2014, în jurul orelor 07:25, inculpatul A. R. a sustras din autoturismul utilizat de persoana vătămată G. L. cu nr. de înmatriculare YY XX YYY, care era parcat pe str. P. P. din O., poşeta în care aceasta avea cartea de identitate, permisul de conducere, cardul BCR, un telefon N., un telefon H., suma de 400 lei şi cheile locuinţei şi de la serviciu. Inculpatul a profitat de faptul că portierele nu erau asigurate. În autoturism în momentul comiterii faptei era G. S. L., fiica persoanei vătămate, minoră în vârstă de 9 ani.
Cu privire la această infracţiune, instanţa a reţinut că în conformitate cu înscrisul de la fila 149, a intervenit împăcarea părţilor, motiv pentru care, în baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit.g) teza a 2-a Cod procedură penală, a încetat procesul penal cu privire la inculpatul A. R., cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată G. L.
3. – fapta de la pct.3: În noaptea de 05/06.03.2014, inculpatul A. R. a sustras, forţând lacătele de la rastelul unde erau depozitate, 33 butelii pentru aragaz din staţia OMV P. M., aparţinând persoanei vătămate S.C. N. S.R.L., situată pe B-dul D. din O. Ulterior, în data de 06.03.2014, inculpatul a amanetat prin intermediul martorului P. Ş. T. 12 bucăţi din buteliile sustrase la S.C. F. A. IFN, O. şi la S.C. E. S. IFN, O.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate prin reprezentant M.-B. R. I., copii ale contractelor de vânzare-cumpărare şi de amanet privind buteliile sustrase, declaraţiile martorilor P. Ş. T., N. S. G. şi K. B. A., înregistrări de imagini efectuate cu camerele de supraveghere instalate la S.C. E. S. IFN, O. redate şi în procesele-verbale de vizionare de la dosar.
Pe imaginile de la casa de amanet SC E., pe str. A. E., din O. sunt surprinşi intrând cu buteliile în interior P. S., C. A. şi K. B. A., iar la SC F. A., pe str. T. V., nr. xx, din O., au fost surprinşi P. S., N. C. şi A. R.
Martorul P. Ş. T. a declarat că în noaptea comiterii furtului, în jurul orelor 03:00-04:00, a fost contactat de inculpatul A. R., care i-a cerut să meargă în zona apropiată sustragerii bunurilor, pentru a-l ajuta să amaneteze nişte butelii, motivând că el nu are actul de identitate. Martorul a declarat că a fost de acord şi a amanetat pe numele său 6 butelii la SC E., pe str. A. E. din O. şi 6 butelii la SC F. A., pe str. T. V., nr. xx din O.
Declaraţia martorului P. S. T. este confirmată de martorii K. B. A. şi N. S..
4. – fapta de la pct.4: În noaptea de 10/11.03.2014, inculpatul C. A. a pătruns prin forţarea uşii de acces, pe care a scos-o din balamale, în incinta societăţii S.C. C. S.R.L., situată în O., str. S. A. A., nr. xx, ap. x, de unde a sustras maşini electrice şi mecanice (un ferăstrău mecanic, o trusă presă hidraulică, o maşină de găurit M., o maşină de găurit H., un ferăstrău electric H., un picamer M., o şurubelniţă M., o drujbă electrică marca B. & D.) şi mai multe scule S. care erau proprietatea persoanei vătămate M. L. P. O parte din bunurile sustrase le-a amanetat prin intermediul martorului H. M. căruia îi dădea câte 10-20 lei pentru că le depunea la amanet. Maşina de găurit H. şi ferăstrău electric H. au fost găsite la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa martorului T. J. şi au fost recunoscute de persoana vătămată.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate M. L. P., proces-verbal de identificare a bunurilor, copii ale contractelor de amanet privind o parte din bunurile sustrase, declaraţiile martorilor H. M. G. şi T. J., procese verbale de redare a înregistrării convorbirilor telefonice.
Astfel, persoana vătămată M. L. P. a declarat că la aproximativ o săptămână de la comiterea faptei, si-a recunoscut o bormaşină M. care era expusă spre vânzare la E. S. S.R.L, din O., str. A. E., bun amanetat de către martorul H. M., în ziua de 18.03.2014, conform contractului aflat în copie la dosar. Şi în 23.04.2014 martorul a amanetat bunuri identice cu cele sustrase din locuinţa persoanei vătămate.
Martorul H. M. a declarat că bunurile au fost primite de la inculpatul C. A., persoană care ulterior i-a solicitat martorului să nu declare organelor de urmărire penală faptul că a primit bunurile de la el.
Totodată, ca urmare a percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lui T. J., au fost ridicate alte bunuri. Martorul T. J. a declarat că a primit bunurile de la inculpatul C. A., care era însoţit de inculpatul S. A. N.. A precizat că a avut discuţii si cu A. R. referitor la astfel de bunuri.
Discuţia telefonică dintre T. J. şi inculpatul C. A. din data de 03.06.2014 confirmă faptul că între cei doi există o relaţie de intermediere, vânzare a bunurilor oferite de către inculpatul C. A. care a continuat şi după trei luni de la comiterea faptei.
5. – fapta de la pct.5: În perioada 01.04.-19.04.2014, inculpatul C. A. a pătruns prin escaladare şi forţarea uşilor de acces în imobilul situat în O., str. F., nr. xx, din O., deţinut de persoana vătămată G. G., de unde a sustras un aparat GPS marca A., trei maşini de găurit, o maşină de înfiletat a căror valoare a fost estimată de persoana vătămată la suma de 7000 lei.
Persoana vătămată a mers pe la diferite societăţi de amanet să caute bunurile sustrase şi a găsit la S.C. F. A. S.R.L. O. una din maşinile de găurit pe care a răscumpărat-o cu suma de 450 lei. Aceasta a fost amanetată în 19.04.2014 de inculpatul C. A. Acest contract, a fost ridicat în original, cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa din O., str. N. B., nr. x, unde inculpatul C. A. locuia împreună cu prietena sa R. H. E..
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate G. G., contract de amanet privind o parte din bunurile sustrase, proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, declaraţia martorului H. M. Martorul H. M. a arătat că inculpat i-a solicitat să amaneteze un astfel de bun însă l-a refuzat.
6. – fapta de la pct.6: În noaptea de 23/24.05.2014, inculpatul C. A. a sustras, prin escaladarea geamului de la baia locuinţei lui G. M., situată în O., Bld. D., nr. xx/Y, parter, ap. x, B., un telefon marca S. şi o tabletă S., bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la suma de 3.000 lei. Persoana vătămată era în apartament în noaptea comiterii faptei. Telefonul sustras a fost vândut de inculpat, prin intermediul lui N. A., martorului S. I. care l-a dat soţiei sale S. M. K. să-l folosească. Inculpatul i-a oferit martorului şi tableta dar acesta a refuzat să o cumpere întrucât preţul era de 1000 lei.
Telefonul a fost ridicat de la martora S. M. K. şi depus la Camera de Corpuri Delicte a IPJ B. potrivit dovezii seria AB nr. xxxxx din 07 iulie 2014.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate G. M., proces-verbal în care sunt transcrise convorbirile efectuate după data comiterii faptei folosind telefonul sustras, declaraţiile martorilor S. I., S. M. K. şi N. A.
7. – fapta de la pct.8: În noaptea de 27/28.05.2014, inculpatul C. C. A. a pătruns pe o fereastră deschisă, prin escaladare, în locuinţa din O., str. M., nr. xx, bl. YYx, parter, ap. x, în care dormeau în acea noapte B. M. şi prietena sa, M. Z. Inculpatul a sustras din apartament un telefon mobil, o geantă în care persoana vătămată M. Z. avea suma de 400 de euro, 1150 lei, 2 inele din aur, acte medicale şi o legătură de chei, o umbrelă, un portofel, farduri, o haină din material textil, bunuri a căror valoare este apreciată la suma de 5.000 lei. Inculpatul a dat telefonul sustras martorului K. B. A. care declară că l-a dat martorului H. M. Acesta din urmă l-a amanetat la S.C. E. S. S.R.L.. Telefonul a fost răscumpărat de persoana vătămată.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate M. Z., contract de amanet privind telefonul sustras, declaraţiile martorilor H. M. şi K. B. A., înregistrări de imagini.
8. – fapta de la pct.10: În noaptea de 09/10.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns prin forţarea uşii de acces, în spaţiul comercial al S.C. B. XX A. S.R.L., situat în O., str. T. V., nr. xx, loc din care au sustras două televizoare, tip plasmă, cu diagonala de 110 cm fiecare, precum şi acumulatori pentru telecomanda televizorului, bunuri a căror valoare este apreciată de persoana vătămată la 4000 lei.
Imediat după comiterea faptei, pe str. O., în timp ce duceau televizoarele, inculpaţii au observat un echipaj de poliţie. Au abandonat bunurile şi au fugit. Organele de poliţie i-au urmărit şi au reuşit să-l prindă pe C. A. Asupra acestuia s-au găsit şi acumulatorii sustraşi. Bunurile au fost predate de organele de poliţie persoanei vătămate, prin reprezentant S. E.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, fotografii judiciare, declaraţia persoanei vătămate prin reprezentant S. E., înscrisuri privind bunurile sustrase, procese-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, declaraţia inculpatului A. R. care a recunoscut comiterea faptei. Acest inculpat s-a împăcat cu persoana vătămată (f.150-151), motiv pentru care, instanţa, în baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit.g) teza a 2-a Cod procedură penală, a încetat procesul penal cu privire la inculpatul A. R., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată S.C. B. XX A. S.R.L.
9. – fapta de la pct.11: În perioada 05.06-07.06.2014, pe timp de noapte, inculpaţii A. R. şi S. A. N. au forţat sistemul de închidere al portierei dreapta faţă a autoturismului D. L., cu nr. de înmatriculare YY-XX-YYY, proprietatea persoanei vătămate P. I. V., care era parcat pe Bulevardul D. din O. şi au sustras maşini de găurit, motocoasă, patenti, chei fixe, surubelniţe, un router WI FI bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la 4.500 lei.
O parte din bunurile sustrase au fost găsite la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului A. R., bunuri care au fost restituite persoanei vătămate.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de identificare a bunurilor efectuată de persoana vătămată, proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa lui A. R., declaraţiile inculpaţilor care recunosc comiterea faptei.
10. – fapta de la pct.12: În noaptea de 06/07.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au forţat sistemul de închidere al portierei stânga faţă a autoturismului marca VW G., cu nr. de înmatriculare YY-XX-YYY, proprietatea persoanei vătămate S. E. C., care era parcat pe str. S. din O., un laptop, 10 stick-uri de memorie, mouse, cablurile aferente, două ştampile, C.D.-uri, un DVR cu hard HDD 1 tera, un hard extern marca W. D.
Patru stickuri şi DVR –ul au fost găsite la percheziţiile efectuate la locuinţele lui A. R. şi ale prietenei inculpatului C. A., R. H. E., au fost identificate de persoana vătămată şi restituite acesteia.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de identificare a bunurilor efectuată de persoana vătămată, procese-verbale privind efectuarea percheziţiilor domiciliare, înscrisuri privind bunurile sustrase, precum şi cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a comiterii faptei.
11. – fapta de la pct.13: În noaptea de 12/13.05.2014, inculpatul A. R. a pătruns prin escaladare şi forţarea unei ferestre în incinta sălii de sport a S.C. xyx F. S.R.L., situată în O., str. T. V., nr. x, loc din care a sustras suma de 1.810 lei şi suplimente nutritive pentru sportivi, bunuri a căror valoare este apreciată de persoana vătămată prin reprezentant M. E. C. la suma de 8200 lei.
O parte din suplimentele sustrase au fost găsite la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului A. R..
Fapta, astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia persoanei vătămate prin reprezentant M. E. C., care a arătat că sunt unici importatori ai suplimentelor sustrase şi că au fost vândute clienţilor la capsule, niciodată la blistere astfel cum au fost găsite la locuinţa lui A. R., proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, fotografii judiciare, precum şi cu declaraţia inculpatului de recunoaştere a comiterii faptei.
12. – fapta de la pct.7: În perioada 24.05-26.05.2014, pe timp de noapte, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns prin forţarea şi escaladarea geamului de la baie în locuinţa persoanei vătămate P. A., situată în O., str. C., nr. x, bl. Yx, parter, ap. xx, loc din care au sustras un televizor F. LCD, două sisteme audio Home Cinema, un televizor O. Full HD, parfumuri, genţi de voiaj, două vaze din ceramică şi obiecte de decor – fructiere, statuete mici, sabie, gravură din lemn, linguriţe din argint, bijuterii, un stick USB, un card micro sim K., bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la suma de 25.000 lei. Inculpatul S. A. N. a aşteptat afară în timpul comiterii faptei şi i-a ajutat pe inculpaţii C. A. şi A. R. să transporte bunurile sustrase. O parte din aceste bunuri au fost găsite la locuinţa lui C. A. Inculpaţii C. A. şi A. R. au vândut obiectele de decor martorului I. I. de la care au fost ridicate în timpul cercetărilor de B. R., tatăl inculpatului A. R., şi restituite persoanei vătămate.
Starea de fapt reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia persoanei vătămate, proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa lui C. A., unde au fost găsite televizorul O. sustras şi alte bunuri, declaraţiile martorilor K. L. G., B. R. şi I. I., declaraţia dată de C. A. în calitate de martor în cauză, înregistrări de imagini şi procesele verbale în care sunt redate, procese-verbale de identificare a bunurilor făcută de persoana vătămată.
Instanţa a înlăturat declaraţia inculpatului S. A. N. dată la termenul de judecată din 28.10.2014, când a susţinut că a fost sunat în acea dată de inculpatul C. A., care i-a cerut să se deplaseze de str. C. să în ajute să transporte nişte bunuri, însă el nu a ştiut că sunt furate întrucât atunci când a ajuns la faţa locului, inculpatul C. A. ieşea din scara blocului cu bunurile în plase, i-a dat lui acele plase şi doar ulterior a ieşit şi inculpatul A. R., după care a dus bunurile acasă la inculpatul C. A., le-a lăsat în faţa uşii şi a plecat, declaraţia fiind nesinceră şi vădit în contradicţie cu declaraţiile coinculpaţilor C. A. şi A. R. Astfel, din întreg ansamblul probator, mare parte recunoscut de inculpatul S. A. N., reiese faptul că acesta a participat alături de ceilalţi doi coinculpaţi la comiterea de infracţiuni de furt calificat deci avea cunoştinţă despre faptul că aceştia obişnuiesc a sustrage bunuri din imobile. Fapta în dauna persoanei vătămate P. A. a fost comisă pe timp de noapte, în perioada 24.05-26.05.2014, motiv pentru care instanţa a apreciat că este absolut imposibil ca inculpatul S. A. N., odată apelat telefonic pe timp de noapte de inculpatul C. A., care i-a cerut să transporte anumite bunuri cu care ieşeau dintr-o scară de bloc inculpaţii C. A. şi A. R., să nu fi avut reprezentarea faptului că acele bunuri sunt sustrase.
Instanţa a reţinut şi faptul că acest inculpat se contrazice în propriile declaraţii, fără a oferi un argument plauzibil pentru aceasta, respectiv în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 948-949 dosar urmărire penală vol. II), descrie în amănunt activitatea şi participarea sa, în calitate de complice, la infracţiunea de furt calificat.
Un alt aspect care dovedeşte faptul că inculpatul S. A. N. avea cunoştinţă despre comiterea unei infracţiuni de către ceilalţi doi coinculpaţi este faptul că acesta alerga pe stradă, alături de ceilalţi, având plase în mână şi că a fost văzut în faţa blocului discutând cu ceilalţi doi coinculpaţi, după cum reiese din declaraţia martorului K. L. G. (fila 267 dosar urmărire penală).
13. – fapta de la pct.9.: În noaptea de 07/08.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns pe o fereastră deschisă, prin escaladare, în locuinţa persoanei vătămate M. R. E., situată în O., str. S. A. A., nr. xxx, parter, ap. x, jud. B., loc din care au sustras maşini electrice, cutie cu scule, un laptop marca D., un telefon mobil, 250 lei, un laptop T., un aparat GPS, carduri de reduceri şi unul bancar pe numele persoanei vătămate P. R., al cărui cod PIN era trecut pe un bileţel care era ţinut lângă card. Persoana vătămată şi familia sa erau în locuinţă în acea noapte.
În data de 10.06.2014, inculpatul C. A. l-a dus la un bancomat al Băncii T. pe inculpatul S. A. N., cu scuterul, i-a dat cardul sustras şi codul PIN pentru a efectua retrageri de numerar. Acesta a retras suma de 3.700 lei efectuând patru operaţiuni.
La percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului A. R. au fost găsite 6 maşini electrice şi cutiile aferente, sustrase din locuinţa persoanei vătămate.
În cursul urmăririi penale, inculpaţii A. R. şi C. A. nu au recunoscut implicarea lor în comiterea faptei. Inculpatul A. R. a declarat că bunurile găsite în locuinţa sa au fost lăsate la el de C. A. Acesta din urmă declară că nu are nicio legătură cu fapta şi că inculpatul S. A. N. i-a solicitat să-l ducă la bancomat cu scuterul dar neagă că ar fi cunoscut provenienţa cardului. Inculpatul S. A. N. a declarat că a efectuat retragerile de numerar la solicitarea lui C. A. care i-a dat şi cardul.
Faptele, astfel cum au fost reţinute sunt dovedite cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanelor vătămate M. R. E. şi P. R., proces-verbal de identificare a bunurilor sustrase găsite la locuinţa lui A. R., proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, extras de cont, înregistrări de imagini efectuate cu camerele de supraveghere de la ATM, înscrisuri privind o parte din bunurile sustrase.
Cu privire la această faptă, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul C. A. a declarat că a pătruns singur în locuinţă, că inculpatul A. R. nu a participat în vreun fel şi că la acesta din urmă la domiciliu a transportat bunurile după ce au fost sustrase, precizându-i că provin de la locuinţa tatălui său. A declarat, de asemenea, că acel card bancar l-a lăsat, împreună cu celelalte bunuri, acasă la inculpatul A. R., de unde a fost luat de inculpatul S. A. N., pe care, într-adevăr, l-a dus la un bancomat să retragă bani, însă nu a avut cunoştinţă că acest inculpat va retrage numerar de pe acel card, sustras de el anterior. A mai susţinut că inculpatul S. A. N. era prin preajmă când el a intrat în locuinţa persoanelor vătămate.
Inculpatul A. R. a negat participarea sa la comiterea acestei fapte, arătând că ceilalţi doi coinculpaţi s-au prezentat la el acasă, având asupra lor bunurile sustrase, însă lui i-au comunicat că aceste bunuri sunt aduse de la locuinţa tatălui inculpatului C. A.
Inculpatul S. A. N. a susţinut că l-a însoţit pe inculpatul C. A. atunci când acesta a comis fapta, însă nu a intrat în imobil, dar l-a ajutat la transportarea bunurilor acasă la inculpatul A. R., de unde a luat cardul bancar, a văzut că avea ataşat un bileţel pe care era notat un cod PIN şi l-a rugat pe inculpatul C. A. să-l transporte cu scuterul său la un bancomat pentru a efectua extragerea.
Instanţa a reţinut parţial declaraţia inculpatului C. A., cu privire la participarea sa la comiterea infracţiunii şi a înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpaţilor A. R. şi parţial declaraţia inculpatului S. A. N., în sensul că a reţinut doar recunoaşterea acestuia cu privire la fapta de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Participarea inculpatului A. R. la săvârşirea infracţiunii de furt calificat reiese clar din declaraţia inculpatului S. A. N. (fila 954 dosar urmărire penală) – în noaptea de 07/08.06.2014, în condiţiile în care C. A. şi A. R. au pătruns prin escaladarea geamului în locuinţa persoanei vătămate M. R. E.. Instanţa a reţinut, de asemenea, că inculpaţii se contrazic între ei în declaraţii, fapt ce denotă o nesinceritate a acestora, cel puţin parţială, aspect care reiese din declaraţia inculpatului C. A., dată în faza de urmărire penală (fila 912 dosar urmărire penală vol. II), cu referire la furtul comis în dauna persoanei vătămate M. R. E., nu i-a adus la cunoştinţă numitului A. R. că bunurile sunt sustrase din locuinţa persoanei vătămate … aşa cum susţine acesta în declaraţie: „Eu nu am sustras aceste bunuri şi nici nu i le-am dus la locuinţă”.
Participarea inculpatului C. A. la comiterea infracţiunii de instigare la fapta de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos de către inculpatul S. A. N. reiese din aceeaşi declaraţie a acestui din urmă inculpat (fila 954 dosar urmărire penală), unde se arată că „… ulterior, la solicitarea lui C. A. am efectuat 4 retrageri de bani de pe cardul sustras din locuinţă, precum şi din declaraţia de la fila 949 dosar urmărire penală vol. II, unde arată în detaliu cele întâmplate, respectiv la un moment dat, C. A. m-a întrebat dacă mă pricep la carduri, eu spunând că da. Acesta mi-a cerut să merg cu el la bancomat să scoată nişte bani, că el are ceva card. Nu mi-a zis ce e cu acel card, de unde sau al cui este. Am mers la bancomatul Băncii T., de pe bld. D. Înainte să ajungem la bancomat mi-a zis să-mi trag gluga de la haină pe cap, iar el şi-a pus casca de motociclist pe faţă. Când mi-a zis acest lucru, mi-am dat seama că este problemă cu acel card, că nu este al lui, iar când m-am dus la bancomat şi am introdus cardul înăuntru, am văzut că acesta aparţinea unei femei. Nu mai reţin pe ce nume era cardul. C. A. mi-a zis să retrag 500 lei, iar apoi mi-a zis să încerc cu 1.000 lei, după care iar 1.000. Mi-a zis să cer chitanţă, după câte reţin, pe aceasta arătând ultima dată soldul 1.200 lei, fapt pentru care C. A. mi-a zis să-i retrag şi pe aceştia. I-am retras după care am plecat. Ulterior, am primit de la el 300 lei, restul banilor rămânând la acesta …”.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că aceste declaraţii, date de inculpaţi în cursul urmăririi penale, despre care s-a făcut vorbire în aliniatele precedente, se coroborează cu procesul-verbal întocmit în faza de urmărire penală (fila 331 dosar urmărire penală vol. II), precum şi cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere (fila 333 dosar urmărire penală vol. II).
14. – fapta de la pct.14: În perioada 19.04-22.04.2014, inculpatul C. A. a pătruns, forţând uşa de acces, în imobilul situat pe str. T. V., nr. x, din O., unde persoana vătămată S.C. C. T. S.R.L. efectua lucrări de renovare. Din acest loc, inculpatul a sustras un flex M., două maşini de găurit marca B., un prelungitor electric, două moxuri, o maşină de înfiletat, precum şi chei fixe, surubelniţe, chei reglabile, bunuri a căror valoare a fost estimată de persoana vătămată, prin reprezentant M. M. V., la 5000 lei.
Fapta, astfel cum a fost reţinută este dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia persoanei vătămate, prin reprezentant M. M. V., proces-verbal de identificare a bunurilor efectuată de persoana vătămată, proces-verbal de percheziţie efectuată la locuinţa martorului A. L. D., unde au fost găsite două maşini de găurit marca B., sustrase din imobilul de pe str. T. V., bunuri care au fost depuse ulterior la Camera de Corpuri Delicte a IPJ B., declaraţia martorului A. L. D., care a arătat că are bunurile de la inculpatul C. A. Declaraţia martorului este confirmată de convorbirea telefonică dintre acesta şi C. A. din data de 20.06.2014 ora 19:52:51. Astfel în acea discuţie martorul şi inculpatul vorbesc despre cele petrecute cu ocazia percheziţiei domiciliare. Referitor la bunurile găsite la percheziţie inclusiv cele două maşini B., C. A. a replicat ,, Dacă nu ai spus că sunt de la mine, atunci poate să o sugă”.
Cele două maşini B. ridicate de la martorul A. L. D. sunt depuse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ B. potrivit dovezii seria AB nr. xxxxx din 07 iulie 2014.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul C. A. nu a recunoscut comiterea faptei.
Declaraţia martorului A. L. D. (fila 452 şi fila 453 dosar urmărire penală vol. I), în care acesta a menţionat că bunurile ridicate de la el le-a cumpărat sau primit cadou de la C. A. sau a intrat în apartamentul lui A. R., unde se mai aflau S. A. N. şi C. A.. Aceştia i-au arătat tot felul de scule electrice marca B. şi i-au spus că sunt de vânzare, este confirmată de convorbirile telefonice dintre acesta şi C. A. din data de 20.06.2014 (filele 846-849 dosar urmărire penală vol. II), precum şi de faptul că maşinile de găurit sustrase, au fost găsite, cu ocazia percheziţiei domiciliare, în locuinţa martorului.
Instanţa a înlăturat din ansamblul probator declaraţia martorului A. L. D., dată la termenul de judecată din 25.11.2014, când a arătat că îşi menţine doar cea de-a doua declaraţie dată în faza de urmărire penală, nu şi prima, când nu a spus adevărul, din motive pe care nu le-a putut explica în faţa instanţei de judecată. A declarat că cele două maşini de găurit marca B. le-a cumpărat în urmă cu câteva luni, înainte de a fi arestaţi inculpaţii, că nu a primit aceste bunuri de la inculpatul C. A. şi că în cursul convorbirilor telefonice pe care le-a avut cu acest inculpat, nu s-a referit nici un moment la faptul că bunurile ar proveni de la el. A menţionat că maşinile de găurit le-a luat de la inculpatul A. R., care i le-a oferit spre vânzare în stradă neprecizându-i provenienţa acestora, de faţă fiind şi inculpatul S. A. N., că urma să plătească pentru ele 200 lei, însă nu a mai reuşit întrucât inculpaţii au fost arestaţi. Această declaraţie nu se coroborează cu restul probelor, motiv pentru care a fost înlăturată.
În raport de împrejurarea că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, instanţa a analizat dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din acest cod, privind aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a constatat că se impune precizarea că, în aprecierea incidenţei mitior lex, în măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile.
În opinia instanţei de fond, faţă de inculpaţii C. A. şi A. R., este mai favorabilă legea veche, luând în calcul, în ansamblu, condiţiile de incriminare, cele de sancţionare, dar şi având în vedere dispoziţiile art. 38 şi 39 Cod penal, precum şi art. 41 Cod penal, care reglementează condiţiile de existenţă şi sancţionarea concursului de infracţiuni şi a recidivei, sens în care, a reţinut odată cu fondul cauzei ca dispoziţii mai favorabile inculpatului cele prevăzute de vechea reglementare.
Cu privire la inculpatul S. A. N., instanţa a reţinut că, prin rechizitoriu, acestuia i-au fost reţinute trei infracţiuni. Luând în calcul, în ansamblu, condiţiile de incriminare, cele de sancţionare, dar şi având în vedere dispoziţiile art. 38 şi 39 Cod penal, care reglementează condiţiile de existenţă şi sancţionarea concursului de infracţiuni, precum şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, instanţa a reţinut, odată cu fondul cauzei, dispoziţii mai favorabile inculpatului, cele prevăzute de noua reglementare.
În drept, fapta inculpatului C. A., care, în perioada februarie-iunie 2014, la diferite intervale de timp, a intrat, prin efracţie sau escaladare, uneori purtând pe cap o glugă şi o mască în mai multe locuinţe sau sedii ale societăţilor comerciale situate pe raza municipiului O., singur sau împreună cu alte persoane, pentru a sustrage bunuri, a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri, iar la data de 10.06.2014, l-a determinat pe inculpatul S. A. N. să retragă de la un bancomat suma de 3.700 lei, folosind un card bancar sustras de la persoana vătămată P. R., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), c), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 1); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 4); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 5); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 6); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) din Codul penal şi a art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 7); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 8); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 9); instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 47 rap. la art. 250 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal şi a art. 41 alin. 1 din Codul penal (4 acte materiale) (pct. 9); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 10); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 12) şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 14), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal.
În drept, fapta inculpatului A. R., care, în perioada februarie-iunie 2014, la diferite intervale de timp, a intrat, prin efracţie sau escaladare, în locuinţe sau sedii ale societăţilor comerciale situate pe raza municipiului O. şi a singur sau împreună cu alte persoane, pentru a sustrage bunuri şi a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 2); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 3); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. art. 77 alin. 1 lit. a) din Codul penal şi a art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 7); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 9); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 10); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 11); furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 12) şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal şi alin. 2 lit. b), cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal (pct. 13), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal.
În drept, fapta inculpatului S. A. N., care a ajutat la săvârşirea unei infracţiuni de furt dintr-o locuinţă, a retras o sumă de bani de la un bancomat cu ajutorul unui card bancar anterior sustras dintr-o locuinţă şi a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) din Codul penal (pct. 7); efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (4 acte materiale) (pct. 9) şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b), d) din Codul penal (pct. 11), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal.
Prin sustragerea de către inculpaţi a bunurilor persoanelor vătămate, s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la posesia şi detenţia bunurilor mobile. Cât priveşte latura obiectivă a infracţiunii de furt, elementul material constă în acţiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenţia altuia fără consimţământul acestuia. Luarea este o formă a sustragerii, care constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia se află acel bun şi trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpaţilor faţă de faptele săvârşite îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe, întrucât inculpaţii au prevăzut şi au urmărit deposedarea persoanelor vătămate.
Prin pătrunderea fără drept a inculpaţilor în imobilele persoanelor vătămate sau prin forţarea încuietorilor autoturismelor aparţinând persoanelor vătămate, s-a adus atingere relaţiilor sociale privind apărarea libertăţii persoanei, sub aspectul libertăţii vieţii domestice.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor pentru inculpaţi, instanţa a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite (reţinând caracterul premeditat, organizat şi elaborat al activităţii infracţionale), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (inculpaţii urmărind sustragerea unor bunuri de valoare patrimonială însemnată, din locuinţele sau autoturismele unor persoane fizice sau juridice, pe timp de noapte, când riscul de a fi surprins este mai scăzut), natura şi gravitatea rezultatului produs (urmând a fi avut în vedere faptul că doar o parte din prejudiciul material a fost recuperat), motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit (obţinerea, în mod rapid, dar şi pe căi ilicite, de beneficii financiare), natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpaţilor (inculpaţii C. A. şi A. R. au fost în trecut condamnaţi pentru fapte similare), conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal (inculpaţii au dat declaraţii parţial), nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpaţilor.
În raport de aceste criterii, instanţa a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse cu închisoarea în regim privativ de libertate în privinţa inculpaţilor C. A. şi A. R., opinând că numai executarea pedepsei în regim de detenţie, care este şi obligatorie având în vedere recidiva, va fi un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpaţilor, care pot fi reintegraţi social şi reeducaţi numai prin izolare în regim de detenţie şi în regim neprivativ de libertate în privinţa inculpatului S. A. N., care a participat la un număr redus de infracţiuni, prejudiciul suferit de persoanele vătămate fiind relativ mic, a recunoscut parţial faptele săvârşite, instanţa opinând în privinţa acestuia că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este suficientă pentru educarea şi îndreptarea comportamentului său.
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa, constatând vinovăţia inculpatului C. A., dar şi apreciind că parte din infracţiunile săvârşite de acesta s-au consumat când persoanele vătămate nu erau în imobil/autoturism, motiv pentru care s-ar impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin.2 lit.c) Cod penal şi reducerea, în consecinţă, a limitelor de pedeapsă cu o treime, conform dispoziţiilor art. 76 alin.1 Cod penal, în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b), c) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat pe acesta, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.1 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, instanţa a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.4 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. d), cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.5 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.6 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.7 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, instanţa a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.8 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.9 din rechizitoriu); în baza art. 47 Cod penal rap. la art. 250 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos – 4 acte materiale (pct.9 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, instanţa a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.10 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.12 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.14 din rechizitoriu).
În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare.
S-a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 59/A/10.03.2010 a Tribunalului B.
În baza art. 96 alin.4 Cod penal rap. la art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 43 alin.1 Cod penal, a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 59/A/10.03.2010 a Tribunalului B., la care s-a cumulat rezultanta mai sus arătată, de 7 ani şi 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 10 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 67 alin.1 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 26.06.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
În baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit.g) teza a 2-a Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. R., cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată G. L. (pct.2 din rechizitoriu), iar în baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit.g) teza a 2-a Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. R., cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, ca urmare a retragere a împăcării cu persoana vătămată S.C. B. XX A. S.R.L. (pct.10 din rechizitoriu).
De asemenea, instanţa, constatând vinovăţia inculpatului A. R., în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A. R., la pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.3 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.7 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.9 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.11 din rechizitoriu); în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.12 din rechizitoriu), iar în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.13 din rechizitoriu).
În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 4 ani şi 5 luni închisoare.
În baza art. 104 alin.2 Cod penal rap. la art. 43 alin.1 Cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 771/26.05.2011 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 907/R/01.11.2011 a Curţii de Apel O., rest pe care l-a adăugat la pedeapsa rezultantă mai sus stabilită, de 4 ani şi 5 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 4 ani, 5 luni şi 486 zile închisoare.
În baza art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 67 alin.1 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 26.06.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Totodată, instanţa, constatând vinovăţia inculpatului S. A. N., în baza art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal, cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal, l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (pct.7 din rechizitoriu); în baza art. 250 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos – 4 acte materiale (pct.9 din rechizitoriu), iar în baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) Cod penal, cu aplic. art. 75 alin.2 lit.b) Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct.11 din rechizitoriu).
În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul B.; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul B.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Mănăstirii „S. C.” din O. şi Primăriei municipiului O.
În baza art. 404 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal, respectiv că în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, s-a revocat măsura suspendării executării pedepsei.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, existând acordul inculpatului pentru repararea întregului prejudiciu produs persoanelor vătămate constituite părţi civile, fără administrarea altor mijloace de probă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat inculpatul C. A. la plata următoarelor sume de bani: 7.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M. L. P.; 7.000 lei, cu titlu de daune materiale şi 3.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă G. G.; 2.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă G. M.; 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M. Z.; 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. C. T. S.R.L.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, existând acordul inculpatului pentru repararea întregului prejudiciu produs persoanelor vătămate constituite părţi civile, fără administrarea altor mijloace de probă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat inculpatul A. R. la plata următoarelor sume de bani: 10.210 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. N. S.R.L; 8.200 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. xyx F.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, existând acordul inculpatului pentru repararea întregului prejudiciu produs persoanelor vătămate constituite părţi civile, fără administrarea altor mijloace de probă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat inculpatul S. A. N. la plata sumei de 3.700 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă P. R.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, existând acordul inculpaţilor pentru repararea întregului prejudiciu produs persoanelor vătămate constituite părţi civile, fără administrarea altor mijloace de probă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat, în solidar, inculpaţii C. A. şi A. R. la plata următoarelor sume de bani: 6.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M. R. E.; 6.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S. E. C.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, existând acordul inculpaţilor pentru repararea întregului prejudiciu produs persoanelor vătămate constituite părţi civile, fără administrarea altor mijloace de probă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat, în solidar, inculpaţii A. R. şi S. A. N. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă P. I. V.
În baza art.19 Cod procedură penală, art. 25 alin.1 Cod procedură penală şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 23 alin.3 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, existând acordul inculpaţilor pentru repararea întregului prejudiciu produs persoanelor vătămate constituite părţi civile, fără administrarea altor mijloace de probă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat, în solidar, inculpaţii C. A., A. R. şi S. A. N. la plata sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă P. A.
S-a luat act că persoanele vătămate R. A. T., R. J. A., G. L., S.C. C. S.R.L., B. M. şi S.C. B. XX A. S.R.L. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 25 alin.2 Cod procedură penală, a dispus restituirea către persoana vătămată R. J. A., a televizorului marca S., plasmă, cu diagonala 126 cm, seria YYXYYXXYYXYYYY, ridicat pe baza înscrisurilor aflate la filele 51-52, vol. I, dosar urmărire penală.
În baza art. 25 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către persoana vătămată G. M. a telefonului mobil, marca S. YXXX mini, cu carcasă de culoare neagră, cu seria IMEI xxxxxx/xx/022757/2, ridicat pe baza înscrisurilor aflate la filele 196-197, vol. I, dosar urmărire penală.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul C. A. a fost obligat la plata sumei de 7.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul B. a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat D.M., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. xxxx din 23.07.2014.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul A. R. a fost obligat la plata sumei de 3.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul S. A. N. a fost obligat la plata sumei de 1.850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul B. a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat D. D., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. xxxx din 08.09.2014.
Împotriva sentinţei penale mai sus arătate s-au formulat următoarele apeluri:
Inculpatul A. R. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate, achitarea sa pentru infracţiunea reţinută în sarcina lui la punctul 9 din rechizitoriu conform art.16 litera c) Cod penal, iar pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa la punctele 3, 7, 11, 12 şi 13 din rechizitoriu să se dispună reducerea pedepselor aplicate.
În motivarea apelului penal formulat s-a arătat că la dosarul cauzei nu există probe că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina acestuia la punctul 9 din rechizitoriu, iar cu privire la cererea de reducere a pedepselor aplicate s-a arătat că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa la punctele 3, 7, 11, 12 şi 13 din rechizitoriu şi a recuperat parţial prejudiciile cauzate persoanelor vătămate.
Inculpatul C. A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi înlăturarea dispoziţiei de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.940/2009 a Judecătoriei O. întrucât suspendarea sub supraveghere a fost anulată cu prilejul contopirii acesteia cu alte pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, aceasta fiind deja executată.
Examinând sentinţa apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate curtea a reţinut următoarele:
În mod corect prima instanţă a stabilit starea de fapt dedusă judecăţii constând în aceea că, în perioada februarie-iunie 2014, la diferite intervale de timp, inculpatul C. A. a intrat, prin efracţie sau escaladare, uneori purtând pe cap o glugă şi o mască în mai multe locuinţe sau sedii ale societăţilor comerciale situate pe raza municipiului O., singur sau împreună cu alte persoane, pentru a sustrage bunuri, a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri, iar la data de 10.06.2014, l-a determinat pe inculpatul S. A. N. să retragă de la un bancomat suma de 3.700 lei, folosind un card bancar sustras de la persoana vătămată P. R.
Referitor la inculpatul A. R., s-a reţinut că în perioada februarie-iunie 2014, la diferite intervale de timp, a intrat, prin efracţie sau escaladare, în locuinţe sau sedii ale societăţilor comerciale situate pe raza municipiului O., singur sau împreună cu alte persoane, pentru a sustrage bunuri şi a forţat sistemul de închidere al portierei unui autoturism, de unde a sustras bunuri. Astfel:
1. În noaptea de 18/19.05.2014, între orele 00:45-01:30, inculpatul C. A. a pătruns în curtea locuinţei persoanei vătămate R. A. T. situată în O., str. M., nr. xx, ap. x, escaladând gardul, după care pe o uşă neasigurată a intrat în casă, a căutat atât la parter cât şi într-o cameră de la etaj bunuri pe care să le sustragă şi, întrucât nu a găsit altceva, a sustras din camera de zi televizorul marca S. model YYXXYXXYYXYYYY.
Inculpatul a comis fapta având pe cap o glugă şi o mască.
Televizorul sustras l-a vândut martorului K. B. A. cu suma de 700 lei. Acesta a fost ridicat de la martor, recunoscut de persoana vătămată şi a fost depus la camera de corpuri delicte a IPJ B. În noaptea comiterii faptei într-un dormitor de la etaj dormea persoana vătămată R. A. T. Fratele acesteia, R. J. A., proprietarul imobilului, era plecat în acea perioadă în Germania.
Televizorul sustras a fost restituit persoanei vătămate R. J. prin încheierea penală din 10.03.2015 a Curţii de Apel O.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanelor vătămate, înregistrări de imagini efectuate cu camerele de supraveghere din interiorul imobilului şi cu cele instalate în exteriorul imobilului situat pe str. B., nr. xx Y, procesele-verbale de la dosarul de urmărire penală, procesele-verbale de identificare a bunului sustras de către persoanele vătămate, înscris privind achiziţionarea televizorului, declaraţia martorului K. B. A.
2.În data de 24.02.2014, în jurul orelor 07:25, inculpatul A. R. a sustras din autoturismul utilizat de persoana vătămată G. L. cu nr. de înmatriculare YY XX YYY, care era parcat pe str. P. P. din O., poşeta în care aceasta avea cartea de identitate, permisul de conducere, cardul BCR, un telefon N., un telefon H., suma de 400 lei şi cheile locuinţei şi de la serviciu. Inculpatul a profitat de faptul că portierele nu erau asigurate. În autoturism în momentul comiterii faptei era G. S. L., fiica persoanei vătămate, minoră în vârstă de 9 ani.
Cu privire la această infracţiune s-a reţinut că inculpatul s-a împăcat cu persoana vătămată sens în care a încetat procesul penal pornit împotriva acestuia pentru această infracţiune.
3. În noaptea de 05/06.03.2014, inculpatul A. R. a sustras, forţând lacătele de la rastelul unde erau depozitate, 33 butelii pentru aragaz din staţia OMV P. M., aparţinând persoanei vătămate S.C. N. S.R.L., situată pe Bld. D. din O. Ulterior, în data de 06.03.2014, inculpatul a amanetat prin intermediul martorului P. Ş. T. 12 buc. din buteliile sustrase la S.C. F. A. IFN O. şi la S.C. E. S. IFN, O.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat cu certitudine din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate prin reprezentant M.-B. R. I., copii ale contractelor de vânzare-cumpărare şi de amanet privind buteliile sustrase, declaraţiile martorilor P. Ş. T., N. S. G. şi K. B. A., înregistrări de imagini efectuate cu camerele de supraveghere instalate la S.C. E. S. IFN, O. redate şi în procesele-verbale de vizionare de la dosar.
4. În noaptea de 10/11.03.2014, inculpatul C. A. a pătruns prin forţarea uşii de acces, pe care a scos-o din balamale, în incinta societăţii S.C. C. S.R.L., situată în O., str. S. A. A., nr. xx, ap. x, de unde a sustras maşini electrice şi mecanice (un ferăstrău mecanic, o trusă presă hidraulică, o maşină de găurit M., o maşină de găurit H., un ferăstrău electric H., un picamer M., o şurubelniţă M., o drujbă electrică marca B. & D.) şi mai multe scule S. care erau proprietatea persoanei vătămate M. L. P.. O parte din bunurile sustrase le-a amanetat prin intermediul martorului H. M. căruia îi dădea câte 10-20 lei pentru că le depunea la amanet. Maşina de găurit H. şi ferăstrău electric H. au fost găsite la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa martorului T. J. şi au fost recunoscute de persoana vătămată.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate M. L. P., proces-verbal de identificare a bunurilor, copii ale contractelor de amanet privind o parte din bunurile sustrase, declaraţiile martorilor H. M. G. şi T. J., procese verbale de redare a înregistrării convorbirilor telefonice.
5. În perioada 01.04.-19.04.2014, inculpatul C. A. a pătruns prin escaladare şi forţarea uşilor de acces în imobilul situat în O., str. F., nr. xx, din O., deţinut de persoana vătămată G. G., de unde a sustras un aparat GPS marca A., trei maşini de găurit, o maşină de filetat a căror valoare a fost estimată de persoana vătămată la suma de 7000 lei.
Persoana vătămată a găsit la S.C. F. A. S.R.L. O. una din maşinile de găurit pe care a răscumpărat-o cu suma de 450 lei. Aceasta a fost amanetată în 19.04.2014 de inculpatul C. A. Acest contract, a fost ridicat în original, cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa din O., str. N. B., nr. x, unde inculpatul C. A. locuia împreună cu prietena sa R. H. E.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate G. G., contract de amanet privind o parte din bunurile sustrase, proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, declaraţia martorului H. M.
6. În noaptea de 23/24.05.2014, inculpatul C. A. a sustras, prin escaladarea geamului de la baia locuinţei lui G. M., situată în O., Bld. D., nr. xx/Y, parter, ap. x,B., un telefon marca S. şi o tabletă S., bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la suma de 3.000 lei.
Persoana vătămată era în apartament în noaptea comiterii faptei.
Telefonul sustras a fost vândut de inculpat, prin intermediul lui N. A., martorului S. I. care l-a dat soţiei sale S. M. K. să-l folosească. Inculpatul i-a oferit martorului şi tableta dar acesta a refuzat să o cumpere întrucât preţul era de 1000 lei.
Telefonul a fost ridicat de la martora S. M. K. şi depus la Camera de Corpuri Delicte a IPJ B. potrivit dovezii seria AB nr. xxxxx din 07 iulie 2014.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate G. M., proces-verbal în care sunt transcrise convorbirile efectuate după data comiterii faptei folosind telefonul sustras, declaraţiile martorilor S. I., S. M. K. şi N. A.
7. Fapta de la pct.8: În noaptea de 27/28.05.2014, inculpatul C. A. a pătruns pe o fereastră deschisă, prin escaladare, în locuinţa din O., str. M., nr. xx, bl. YYx, parter, ap. x, în care se dormeau în acea noapte B. M. şi prietena sa, M. Z. şi a sustras din apartament un telefon mobil, o geantă în care persoana vătămată M. Z. avea suma de 400 de euro, 1150 lei, 2 inele din aur, acte medicale şi o legătură de chei, o umbrelă, un portofel, farduri, o haină din material textil, bunuri a căror valoare este apreciată la suma de 5.000 lei.
Inculpatul a dat telefonul sustras martorului K. B. A. care declară că l-a dat martorului H. M. Acesta din urmă l-a amanetat la S.C. E. S. S.R.L. Telefonul a fost răscumpărat de persoana vătămată.
Starea de fapt mai sus expusa a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanei vătămate M. Z., contract de amanet privind telefonul sustras, declaraţiile martorilor H. M. şi K. B. A., înregistrări de imagini.
8. Fapta de la pct.10: În noaptea de 09/10.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns prin forţarea uşii de acces, în spaţiul comercial al S.C. B. XX A. S.R.L., situat în O., str. T. V., nr. xx, loc din care au sustras două televizoare, tip plasmă, cu diagonala de 110 cm fiecare, precum şi acumulatori pentru telecomanda televizorului, bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la 4000 lei. Imediat după comiterea faptei, pe str. O., în timp ce duceau televizoarele, inculpaţii au observat un echipaj de poliţie, motiv pentru care au abandonat bunurile şi au fugit.
Organele de poliţie i-au urmărit şi au reuşit să-l prindă pe C. A. asupra căruia s-au găsit şi acumulatorii sustraşi. Bunurile au fost predate de organele de poliţie persoanei vătămate prin reprezentant S. E.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, fotografii judiciare, declaraţia persoanei vătămate prin reprezentant S. E., înscrisuri privind bunurile sustrase, procese-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonic-probe care se coroborează cu declaraţia inculpatului A. R. care a recunoscut comiterea faptei.
Cu privire la această infracţiune s-a reţinut că inculpatul s-a împăcat cu persoana vătămată sens în care a încetat procesul penal pornit împotriva acestuia pentru această infracţiune.
9. Fapta de la pct.11: În perioada 05.06-07.06.2014, pe timp de noapte, inculpaţii A. R. şi S. A. N. au forţat sistemul de închidere al portierei dreapta faţă a autoturismului D. L., cu nr. de înmatriculare YY-XX-YYY, proprietatea persoanei vătămate P. I. V., care era parcat pe Bulevardul D. din O. şi au sustras maşini de găurit, motocoasă, patenti, chei fixe, surubelniţe, un router WI FI bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la 4.500 lei.
O parte din bunurile sustrase au fost găsite la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului A. R., bunuri care au fost restituite persoanei vătămate.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de identificare a bunurilor efectuată de persoana vătămată, proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa lui A. R., declaraţiile inculpaţilor care recunosc comiterea faptei.
10. Fapta de la pct.12: În noaptea de 06/07.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au forţat sistemul de închidere al portierei stânga faţă a autoturismului marca VW G., cu nr. de înmatriculare YY-XX-YYY, proprietatea persoanei vătămate S. E. C., care era parcat pe str. S. din O., un laptop, 10 stick-uri de memorie, mouse, cablurile aferente, două ştampile, C.D.-uri, un DVR cu hard HDD 1 tera, un hard extern marca W. D.
Patru stickuri şi DVR –ul au fost găsite la percheziţiile efectuate la locuinţele lui A. R. şi ale prietenei inculpatului C. A., R. H. E., au fost identificate de persoana vătămată şi restituite acesteia.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de identificare a bunurilor efectuată de persoana vătămată, procese-verbale privind efectuarea percheziţiilor domiciliare, înscrisuri privind bunurile sustrase, precum şi cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a comiterii faptei.
11. Fapta de la pct.13: În noaptea de 12/13.05.2014, inculpatul A. R. a pătruns prin escaladare şi forţarea unei ferestre în incinta sălii de sport a S.C. xyx F. S.R.L., situată în O., str. T.V., nr. x, loc din care a sustras suma de 1.810 lei şi suplimente nutritive pentru sportivi, bunuri a căror valoare este apreciată de persoana vătămată prin reprezentant M. E. C. la suma de 8200 lei.
O parte din suplimentele sustrase au fost găsite la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului A. R.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia persoanei vătămate prin reprezentant M. E. C., care a arătat că sunt unici importatori ai suplimentelor sustrase şi că au fost vândute clienţilor la capsule, niciodată la blistere astfel cum au fost găsite la locuinţa lui A. R., proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, fotografii judiciare, precum şi cu declaraţia inculpatului de recunoaştere a comiterii faptei.
12. Fapta de la pct.7: În perioada 24.05-26.05.2014, pe timp de noapte, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns prin forţarea şi escaladarea geamului de la baie în locuinţa persoanei vătămate P. A., situată în O., str. C., nr. x, bl. Yx, parter, ap. xx, loc din care au sustras un televizor F. LCD, două sisteme audio Home Cinema, un televizor O. Full HD, parfumuri, genţi de voiaj, două vaze din ceramică şi obiecte de decor – fructiere, statuete mici, sabie, gravură din lemn, linguriţe din argint, bijuterii, un stick USB, un card micro sim K., bunuri a căror valoare a fost apreciată de persoana vătămată la suma de 25.000 lei.
Inculpatul S. A. N. a aşteptat afară în timpul comiterii faptei şi i-a ajutat pe inculpaţii C. A. şi A. R. să transporte bunurile sustrase. O parte din aceste bunuri au fost găsite la locuinţa lui C. A.
Inculpaţii C. A. şi A. R. au vândut obiectele de decor martorului I. I. de la care au fost ridicate în timpul cercetărilor de B. R., tatăl inculpatului A. R., şi restituite persoanei vătămate.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia persoanei vătămate, proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa lui C. A., unde au fost găsite televizorul O. sustras şi alte bunuri, declaraţiile martorilor K. L. G., B. R. şi I. I., declaraţia dată de C. A. în calitate de martor în cauză, înregistrări de imagini şi procesele verbale în care sunt redate,procese-verbale de identificare a bunurilor făcută de persoana vătămată.
13. Fapta de la pct.9: În noaptea de 07/08.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns pe o fereastră deschisă, prin escaladare, în locuinţa persoanei vătămate M. R. E., situată în O., str. S. A. A. nr. xxx, parter, ap. x, jud. B., loc din care au sustras maşini electrice, cutie cu scule, un laptop marca D., un telefon mobil, 250 lei, un laptop T., un aparat GPS, carduri de reduceri şi unul bancar pe numele persoanei vătămate P. R., al cărui cod PIN era trecut pe un bileţel care era ţinut lângă card. Persoana vătămată şi familia sa erau în locuinţă în acea noapte.
În data de 10.06.2014, inculpatul C. A. l-a dus la un bancomat al Băncii T. pe inculpatul S. A. N., cu scuterul, i-a dat cardul sustras şi codul PIN pentru a efectua retrageri de numerar. Acesta a retras suma de 3.700 lei efectuând patru operaţiuni.
La percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului A. R. au fost găsite 6 maşini electrice şi cutiile aferente, sustrase din locuinţa persoanei vătămate.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile persoanelor vătămate M. R. E. şi P. R., proces-verbal de identificare a bunurilor sustrase găsite la locuinţa lui A. R., proces-verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, extras de cont, înregistrări de imagini efectuate cu camerele de supraveghere de la ATM, înscrisuri privind o parte din bunurile sustrase.
În mod corect instanţa de fond a reţinut doar parţial declaraţia inculpatului C. A., cu privire la participarea sa la comiterea infracţiunii şi a înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpaţilor A. R. şi parţial declaraţia inculpatului S. A. N., în sensul că a reţinut doar recunoaşterea acestuia cu privire la fapta de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Participarea inculpatului A. R. la săvârşirea infracţiunii de furt calificat reiese clar din declaraţia inculpatului S. A. N. dată în faza de urmărire penală în care acesta a arătat că în noaptea de 07/08.06.2014, inculpaţii C. A. şi A. R. au pătruns prin escaladarea geamului în locuinţa persoanei vătămate M. R. E.
Instanţa de fond a reţinut totodată că inculpaţii se contrazic între ei în declaraţii, fapt ce denotă o nesinceritate a acestora, cel puţin parţială.
Participarea inculpatului C. A. la comiterea infracţiunii de instigare la fapta de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos de către inculpatul S. A. N. reiese din declaraţia dată de acesta din urmă în faza de urmărire penală, unde a arătat că „… ulterior, la solicitarea lui C. A. am efectuat 4 retrageri de bani de pe cardul sustras din locuinţă”, ulterior acesta descriind în detaliu cele întâmplate.
14. Fapta de la pct.14: În perioada 19.04-22.04.2014, inculpatul C. A. a pătruns, forţând uşa de acces, în imobilul situat pe str. T. V., nr. x, din O., unde persoana vătămată S.C. C. T. S.R.L. efectua lucrări de renovare. Din acest loc, inculpatul a sustras un flex M., două maşini de găurit marca B., un prelungitor electric, 2 moxuri, o maşină de înfiletat, precum şi chei fixe, surubelniţe, chei reglabile, bunuri a căror valoare a fost estimată de persoana vătămată, prin reprezentant M. M. V., la 5000 lei.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate în cauză – proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia persoanei vătămate, prin reprezentant M. M. V., proces-verbal de identificare a bunurilor efectuată de persoana vătămată, proces-verbal de percheziţie efectuată la locuinţa martorului A. L. D., unde au fost găsite două maşini de găurit marca B., sustrase din imobilul de pe str. T. V., declaraţia martorului A. L. D., care a arătat că are bunurile de la inculpatul C. A., procese verbale de redare a convorbirilor telefonice.
Stabilită fiind vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile mai sus menţionate curtea a procedat la verificarea pedepselor stabilite, ocazie cu care a constatat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. R. că aceasta a fost corect individualizată neimpunându-se reducerea acesteia.
Instanţa de fond a avut în vedere caracterul premeditat, organizat şi elaborat al activităţii infracţionale, împrejurarea că inculpaţii au sustras bunuri de valoare patrimonială însemnată, că au pătruns în locuinţele unora din persoanele vătămate pe timp de noapte, în condiţiile în care proprietarii se găseau în imobile, faptul că doar o parte din prejudiciul material a fost recuperat, dar şi faptul că inculpatul A. R. a fost în trecut condamnat pentru fapte similare, atitudinea de recunoaştere parţială a acestuia, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpaţilor.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. A. curtea a apreciat ca fondat apelul formulat de acesta referitor la înlăturarea dispoziţiilor privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.940/12.10.2009 a Judecătoriei O. având în vedere următoarele considerente:
La filele 344-346 ale dosarului Judecătoriei O. se află sentinţa penală nr.1015/16.09.2014 pronunţată de Judecătoria O., definitivă prin nerecurare la data de 29.04.2014 prin care s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de inculpatul C. A. din conţinutul căreia rezultă că instanţa a constatat că infracţiunile pentru comiterea cărora a fost condamnat acesta prin sentinţa penală nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O. şi, respectiv, sentinţa penală nr. 224/224/16.02.2010 a Judecătoriei O. sunt concurente, fiind aplicabile dispoziţiile art.36 Cod penal 1969.
Totodată instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.86/5 Cod penal 1969 şi a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.940/12.10.2009 a Judecătoriei O., care a fost apoi contopită cu pedepsele componente din sentinţa penală nr. 224/224/16.02.2010 a Judecătoriei O. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Prin urmare, la data pronunţării prezentei sentinţe apelate, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.940/12.10.2009 a Judecătoriei O. fusese anulată în mod definitiv, iar pedeapsa închisorii fusese contopită cu o altă pedeapsă, astfel că instanţa de fond nu putea să mai dispună şi revocarea acesteia câtă vreme suspendarea sub supraveghere nu mai producea efecte.
Pe de altă parte, din adresa nr.A2 xxxxx/23.10.2014 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor rezultă că în baza sentinţei penale mai sus arătate a fost emis mandatul de executare nr. xxxx/30.09.2014, pedeapsă care a început la data de 30.09.2014, urmând să expire în termen la data de 28.11.2015.
În aceste condiţii se impune admiterea apelului penal formulat de inculpatul C. A. şi înlăturarea dispoziţiei de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penala nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O.
Faţă de starea de fapt mai sus expusă, curtea în baza art. 421 pct. 1 lit. ” b ” Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul A. R.
În baza art. 421 pct. 2 lit. “a” Cod procedură penală va admite apelul penal declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinţei penale nr. 1438/2.12.2014 pronunţată de Judecătoria O., pe care a desfiinţat-o în sensul că:
A constatat că pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului C. A. este compusă din pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 3 luni închisoare aplicată în prezenta cauză şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.940/12.10.2009 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr.59/A/10.03.2010 a Tribunalului B., cu privire la care s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării acesteia, pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor.
A înlăturat dispoziţia privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 940/12.10.2009 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr.59/A/10.03.2010 a Tribunalului B. precum şi pe cea privind cumularea acesteia cu pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 3 luni închisoare aplicată în cauză, astfel că inculpatul C. A. va executa pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 3 luni închisoare aplicată în cauză.
În baza art.424 alin.3 Cod procedură penală a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor A. R. şi C. A. durata reţinerii şi arestului preventiv până la zi.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A obligat inculpatul A. R. să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare parţiale în apel, urmând ca suma de cate 300 lei reprezentând contravaloarea onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu, avocat S. S. şi D. B. conform delegaţiilor avocaţiale nr. xxx/16.01.2015 şi nr. xxx/16.01.2015 să fie achitate din fondurile Ministerului Justiţiei.