Dreptul copilului de a avea legături personale cu părinţii săi. Obligaţia instanţei de a lua în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului minor.
Art. 2 şi art. 16 din Legea nr.272/2004
Art.44 din Codul Familiei
Art.403 din Codul civil
Art. 4 alin.2 din Convenţia de la Strasbourg din 15 mai 2003, ratificată de România prin Legea nr.87/2007
Jurisdicţia europeană consideră că legăturile personale dintre părinte şi copilul său, reprezintă un element fundamental al vieţii de familie şi chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există din împrejurări obiective, respectiv părinţii au divorţat, instanţa trebuie să aibă în vedere în permanenţă interesul superior al minorului, regulă reglementată cu valoare de principiu consacrată de dispoziţiile art.2 din Legea nr.272/2004.
(Decizia civilă nr. 1593/22.06.2012)
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 14.07.2011, reclamanta R.I. a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul R.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună modificarea programului de legături personale cu minorele prin vizitarea minorelor R.E. şi R.A. de către pârât numai la domiciliul reclamantei, în prima şi a treia duminică a lunii, între orele 1000-1500, în vacanţele de iarnă şi de vară, prin luarea minorelor de la domiciliul său de sâmbătă ora 1000 până duminică ora 1800, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr.78/4.02.2002, pronunţată de Judecătoria C., definitivă şi irevocabilă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul, încredinţarea minorelor R.E. şi R.A., născute la data de 29.11.1990, respectiv 24.01.2001 spre creştere şi educare, precum şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea fiecărei minore.
Prin sentinţa civilă nr.793/8.12.2006 pronunţată de Judecătoria C. definitivă şi irevocabilă, s-a încuviinţat pârâtului să aibă legături personale cu minorele, la domiciliul său, în primul şi al treilea sfârşit de săptămână, lunar, începând de sâmbătă ora 900 şi până duminică ora 1200, o săptămână în vacanţa de iarnă şi două săptămâni în vacanţa de vară, de Paşti, de Crăciun şi Revelion, alternativ un an la pârâtul reclamant şi un an la reclamantă.
Împrejurările avute în vedere la stabilirea pentru pârât a programului de legături personale cu minorele s-au modificat în mod substanţial şi negativ din cauza atitudinii şi comportamentului pârâtului faţă de minore, de reclamantă şi de bunica maternă în prezenţa minorelor.
A menţionat reclamanta că raportată la situaţia de fapt actuală, modalitatea de exercitare a dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minorele se află într-o contradicţie vădită cu interesul minorelor.
Între pârât şi minore există o relaţie neadecvată, minorele având o stare de teamă permanentă faţă de pârât căruia nu i se adresează cu apelativul „tată, iar pârâtul a manifestat constant o atitudine de dezinteres faţă de minore.
Pentru stabilirea programului de legături personale cu minorele se impune a se avea în vedere comportamentul violent cu accese de furie pe care pârâtul îl are faţă de persoana sa şi de mama reclamantei dar în prezenţa minorelor.
În continuare, reclamanta a subliniat că pârâtul consumă în mod frecvent băuturi alcoolice şi pe fondul stării de ebrietate se prezintă la ore neadecvate (pe timp de noapte) la domiciliul său, generând scandal sub pretextul că vrea să le viziteze pe minore. Pârâtul a fost sancţionat contravenţional de mai multe ori în legătură cu aspectele menţionate, toată această situaţie cauzând un profund dezechilibru emoţional minorelor.
A mai precizat reclamanta că din anul 2006 de când s-a încuviinţat programul de legături personale cu minorele al pârâtului şi până în prezent acestea nu au plecat niciodată singure cu tatăl lor, programul de vizitare desfăşurându-se întotdeauna la domiciliul reclamantei. În luna iulie 2011, pârâtul a luat minorele de la domiciliu şi le-a dus la locuinţa numitei G.I., minorele locuind efectiv la această locaţie fără tatăl lor, domiciliul acestuia nefiind cunoscut în prezent.
Reclamanta a susţinut că la acest moment pârâtul nu are condiţii locative corespunzătoare realizării programului de legături personale cu minorele stabilit în anul 2006.
Minorele au un program bine stabilit, cu ore de masă, de lecţii şi de odihnă şi s-au obişnuit cu mediul de la domiciliul reclamantei şi sunt foarte ataşate una de cealaltă, se ajută reciproc la lecţii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 16.09.2011 (filele 17-18), pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată, arătând că periodic a avut legături personale cu minorele pe care le-a luat la domiciliul său unde se oferă cele mai bune condiţii pentru creştere şi educare.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 19.09.2011 (fila 219), reclamanta a solicitat ca instanţa să permită pârâtului să le ia pe minore de la domiciliul său o singură dată în timpul vacanţelor de iarnă şi vară, de sâmbătă ora 1000 până duminică la ora 1800.
Prin sentinţa civilă nr.961/24.10.2011 pronunţată de Judecătoria C. s-a respins acţiunea ca neîntemeiată şi cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că art.403 Cod civil permite instanţei de judecată să dispună modificarea măsurilor luate cu privire la relaţiile personale dintre copii minori şi părintele divorţat căruia nu i-au fost încredinţaţi.
Prevalându-se de această posibilitate recunoscută de lege, reclamanta a solicitat restrângerea programului de legături personale încuviinţat pârâtului prin sentinţa civilă nr.793/8.12.2006, susţinând că această modalitate de exercitare a dreptului acestuia contravine interesului minorelor.
Reclamanta a mai menţionat că acest lucru se datorează comportamentului agresiv manifestat de pârât faţă de persoana sa şi de cea a mamei sale cu implicaţii asupra stării emoţionale a minorelor, precum şi programului de viaţă al acestora
Reclamanta a făcut dovada prin intermediul declaraţiei martorului P.B. susţinerii sale privind violenţa verbală manifestată de pârât atunci când s-a prezentat la domiciliul său pentru a le vizita pe minore.
Din depoziţia martorei D.V. a reieşit că reclamanta ar fi refuzat să-i deschidă poarta pârâtului pentru ca acesta să le poată vedea pe minore, motiv pentru care acesta ar fi început să-i adreseze injurii reclamantei şi mamei acesteia.
Cu ocazia audierii de către instanţă, minorele nu şi-au arătat dezacordul de a avea legături personale cu tatăl şi nici nu au lăsat impresia că s-ar teme de acesta sau ar fi speriate de comportamentul manifestat de tată faţă de mamă şi de bunica maternă.
Minora cea mică şi-a exprimat însă nemulţumirea că tatăl ar fi mers la şcoală şi ar fi făcut-o de râs, discutând cu învăţătoarea sa ca urmare a primirii unei note mai mici, nefiind prima dată când tatăl o face de râs, acelaşi lucru întâmplându-se şi când mergea la grădiniţă.
Faţă de atitudinea minorelor constatată de instanţa de judecată cu prilejul audierii acestora, instanţa a apreciat că acestea nu sunt afectate de conduita tatălui.
Însăşi reclamanta a menţionat în cererea de chemare în judecată că pârâtul nu a uzat de programul de legături personale stabilit prin hotărâre judecătorească în integritatea sa, în sensul că nu le-a vizitat pe minore decât la domiciliul său din care le-a luat numai o singură dată în luna iulie a anului 2011.
Faţă de această susţinere, solicitarea sa de restrângere a dreptului recunoscut pârâtului prin hotărâre judecătorească de a le lua pe minore din domiciliul reclamantei este lipsită de interes şi nici nu poate fi justificată ca o măsură cu caracter preventiv căci dispoziţiile legale privind modificarea programului de vizită sunt clare şi nu permit luarea de măsuri cu acest caracter.
Prin niciun mijloc de probă, reclamanta nu a făcut dovada că exercitarea de către pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorele ar impieta asupra echilibrului psihic şi emoţional al acestor minore, agresivitatea verbală a pârâtului dovedită în cauză neprivindu-le pe minore, ci pe reclamantă care trebuie să ia măsurile necesare pentru a evita asemenea situaţii tensionate şi pentru a nu le expune pe minore să asiste la discuţiile contradictorii pe care le are cu pârâtul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
În mod greşit prima instanţă a apreciat că nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că exercitarea de către pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorele ar împiedica asupra echilibrului psihic şi emoţional al acestor minore.
Prima instanţă nu a ţinut cont de probele administrate în cauză prin care s-a dovedit că împrejurările avute în vedere la stabilirea pentru pârât a programului de legături personale cu minorele prin sentinţa civilă nr.793/2006 s-au modificat în mod substanţial şi negativ.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că solicitarea de restrângere a dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minorele în modalitatea propusă, este lipsită de interes şi nici nu poate fi justificată ca o măsură cu caracter preventiv, având în vedere că pârâtul le-a vizitat pe minore la domiciliul acesteia şi le-a luat doar o singură dată în luna iulie 2011.
Prin probele administrate s-a dovedit că exercitarea de către pârât a dreptului de a avea legături personale cu minorele este de natură să afectele echilibrul psihic şi emoţional al acestora.
Prima instanţă a apreciat în mod greşit că acţiunea reclamantei nu este întemeiată, motivând că părinţii au aceleaşi drepturi faţă de copiii lor minori şi că programul de legături personale dintre pârât şi minore se impune a fi stabilit astfel încât să permită crearea acelor relaţii fireşti dintre părinte şi copil.
Instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art.16 din Legea nr.272/2004.
Tribunalul A., Secţia civilă, prin decizia nr.50/21.02.2012, a respins ca nefondat apelul, reţinând că instanţa de fond, prin aprecierea şi interpretarea corectă a probelor administrate în cauză a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică apreciind că nu se impune modificarea programului stabilit prin sentinţa civilă nr.793/2006.
Cu ocazia soluţionării cauzei, instanţa de fond a avut în vedere cu precădere interesul superior al celor două minore, astfel a apreciat corect că este în interesul minorelor ca acestea să păstreze legăturile cu tatăl lor cu atât mai mult cu cât chiar acestea şi-ai exprimat voinţa în acest sens.
Împrejurarea că relaţiile dintre părinţi sunt tensionate nu este de natură să conducă la restrângerea dreptului unuia dintre aceştia de a avea legături personale cu minorul şi mai mult decât atât existenţa acestor relaţii nu trebuie să afecteze interesul minorului.
În cauza de faţă rezultă cu certitudine că relaţiile dintre reclamantă şi pârât sunt extrem de tensionate, însă acestea nu trebuie să afecteze echilibrul psihic şi emoţional al minorelor fiind necesar ca în interesul acestora atât reclamanta cât şi pârâtul să respecte dispoziţiile instanţei cu privire la programul legăturilor personale.
S-a considerat că din probele administrate nu a rezultat că menţinerea legăturilor personale cu tatăl ar fi de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a minorelor cu atât mai mult cu cât acestea sunt de acord cu păstrarea acestor legături. De asemenea, cele două minore, având în vedere vârsta acestora sunt în măsură să îşi exprime opţiunea de a merge sau nu la domiciliul tatălui lor conform programului stabilit de instanţă.
Având în vedere relaţiile extrem de tensionate existente între părinţi este imposibil de realizat programul propus de reclamantă, întrucât dacă au existat litigii numai în perioada scurtă în care pârâtul trebuia să ia minorele din domiciliu mamei, dar pe o perioada de 5 ore pe care ar trebui să o petreacă efectiv cu minorele în domiciliul mamei, situaţia s-ar agrava, şi astfel s-ar afecta şi dezvoltarea spirituală, morală şi emoţională a minorelor.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunţată de tribunal, în termen legal a declarat recurs reclamanta R.I. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
– prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală încălcându-se dispoziţiile Legii nr.272/2004 în sensul nerespectării dispoziţiilor art.16 din această lege, potrivit cu care instanţa judecătorească luând în considerare interesul superior al minorului poate limita exercitarea dreptului celuilalt părinte de a avea legături personale cu acesta, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală şi spirituală a copilului; şi în speţa dedusă judecăţii intimatul-pârât are un comportament violent, consumă excesiv băuturi alcoolice având o influenţă nefastă asupra minorelor, situaţie care rezultă şi din înscrisurile depuse la dosar potrivit cu care recurenta-reclamantă a formulat plângere penală la poliţie;
– instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.44 din Codul familiei şi art.403 din Codul civil, făcând referire la relaţiile tensionate dintre părinţi, ignorând în totalitate probele administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, cât şi cea testimonială, care relevă situaţia de fapt ce conduce la concluzia că se impune cu necesitate schimbarea modalităţii legăturilor personale cu minorele, raportat la faptul că atitudinea tatălui acestora este total necorespunzătoare, iar minorele nici măcar nu-i spun tată.
Prezent în instanţă, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că nu există nici un fel de probe din care să rezulte că se impune schimbarea modalităţii de a avea legături personale cu minorele, precizând că programul de vizitare stabilit prin hotărârea din 2006 corespunde interesului superior al acestuia şi că această modalitate respectă dispoziţiile Legii nr.272/2004.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Curtea a constatat că recursul este nefondat, ambele critici fiind analizate împreună, pentru următoarele considerente:
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante prin soluţia pronunţată instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art.44 din Codul familiei, precum şi ale Legii nr.272/2004 şi a luat în considerare cu prioritate interesul superior al minorelor neimpunându-se în nici un fel faţă de probatoriul administrat în cauză schimbarea modalităţii stabilite iniţial, respectiv legătura personală a minorelor cu tatăl lor, această modalitate, respectiv în anul 2006, nu este de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală sau socială a minorelor.
Apreciind asupra interesului minorelor, este adevărat că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viaţă personală a copilului şi a familiei sale, respectiv vârsta şi sexul minorului, relaţiile sale cu părinţii, afecţiunea pe care şi-o poartă reciproc, precum şi posibilităţile materiale ale acestuia, toate acestea raportate în final la conduita părinţilor în societate şi faţă de minore.
Pe de altă parte, Convenţia de la Strassbourg din 15 mai 2003, ratificată de România prin Legea nr.87/2007, în art.4 alin.2 consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu părinţii săi, iar în absolut toate cazurile instanţa trebuie să ţină seama de reglementarea dreptului la viaţa de familie, aşa cum rezultă din art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi aşa cum este el definit de practica jurisprudenţei CEDO.
Astfel, jurisdicţia europeană consideră că legăturile personale dintre părinte şi copilul său, reprezintă un element fundamental al vieţii de familie şi chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există din împrejurări obiective, respectiv părinţii au divorţat, instanţa trebuie să aibă în vedere în permanenţă interesul superior al minorului, regulă reglementată cu valoare de principiu consacrată de dispoziţiile art.2 din Legea nr.272/2004.
Prin nici un mijloc de probă recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în mod concret că exercitarea de către intimatul-pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorele ar impieta în mod grav asupra echilibrului psihic şi emoţional al acestor minore, pretinsa agresivitate verbală şi violenţa fizică de care este acuzat pârâtul nefiind dovedită de către recurenta-reclamantă, iar părinţii au aceleaşi drepturi faţă de copiii lor minori şi programul iniţial stabilit de către instanţa judecătorească în anul 2006 a permis, de altfel, păstrarea relaţiilor fireşti dintre minore şi tatăl acestora.
Este adevărat că practica judiciară permite schimbarea modalităţii de a avea legături personale cu minorul, însă numai dacă se dovedeşte că au intervenit împrejurări noi, fundamentale şi temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, morală şi spirituală a copilului, situaţie inexistentă în cazul de faţă.
De altfel, recurenta-reclamantă nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-l susţine, situaţie care conduce la concluzia dezinteresului acesteia faţă de promovarea acestei căi de atac.
Faţă de cele arătate mai sus, reţinând deci că nu există motive de nelegalitate ale deciziei pronunţate de tribunal, Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 şi art.316 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.
