Domeniul asociat: Răspundere civilă
Obiect: PRETENŢII
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de la data de 01.08.2014, sub numărul …./281/2014 , reclamanta SC I SRL a chemat în judecată pe pârâtele M.V. şi N.V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 386,80 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, sumei de 692, 20 lei – penalităţi de întârziere, actualizarea sumei cu rata inflaţiei de la data la care hotărârea devine executorie, până la plata efectivă, şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 84,32 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că, în baza raporturilor contractuale derulate între părţi, şi-a îndeplinit obligaţia de a livra mărfuri la locul, termenul şi în condiţii de calitate stabilite, către debitorul principal MV. Aceasta din urmă avea obligaţia de a achita preţul în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, neplata acestuia în termenul stipulat atrăgând după sine penalităţi de întârziere de 1 % pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile şi 3% începând cu a 31 –a zi de întârziere, penalităţi ce pot fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depăşeşte valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
A arătat că raporturile comerciale cu reprezentanţii de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente (fişă de înscriere, contract de vânzare cumpărare) însoţite de copia cărţii de identitate a titularului, respectiv a fideiusorului.
Reclamanta a susţinut că plasarea comenzilor se putea efectua prin fax, telefonic, sau accesând modulul „comenzii on-line”, direct de reprezentant, marfa fiind livrată prin intermediul programului „ livrare la domiciliu” prin firma de curierat.
S-a mai precizat că potrivit contractului încheiat, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecţiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii şi a facturii, aceasta manifestare de voinţă este considerată ca fiind o acceptarea tacită a facturii.
S-a susţinut că pârâta a recunoscut tacit debitul, acceptând facturile, fapt care rezultă din atitudinea sa, care prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a prejudiciului nu a contestat cuantumul sumei datorate, dar şi din prevederile art. 4.6 din contract.
Reclamanta a precizat că, potrivit art.7 pct. 4 din contractul încheiat între părţi, acestea au convenit că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale în termen, debitorul să achite în afara sumei datorate şi penalităţi de întârziere. Părţile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de către debitor, prevăzând în contract o clauză penală, conform art.1538 C.civ.
Reclamanta a susţinut că există o prezumţie de solidaritate şi asupra fideiusorului, conform prevederilor art. 10 alin. 2 din contractul de vânzare cumpărare coroborat cu art. 2280 din C.civ..
În drept, a invocat dispoziţiile art. 1516, 1530, 2280, 2300, art. 1270 C.civ.
În susţinerea cererii s-au depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: fişă de calcul a penalităţilor de întârziere la data de 01.07.2014; contractul de vânzare cumpărare nr. 16848444 din data de 19.02.2014, factura fiscală nr.I293168 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288322 din data de 21.02.2014, factura fiscală nr. I293169 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288323 din data de 21.02.2014 (fila 19); adrese emise de firma de curierat (filele 20-21); certificat de formare nr. 1210/24.06.2014; proces verbal nr. 1160 din 24.06.2014; proces verbal nr. 1161 din 24.06.2014; practică judiciară, certificat constatator.
S-a solicitat judecarea şi în lipsă a cauzei.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 84,32 lei, conform chitanţei de la fila 7.
Pârâţii nu au depus întâmpinare şi deşi au fost legal citaţi nu s-au prezentat în faţa instanţei.
Instanţa în baza dispoziţiilor art. 255 rap. la art. 258 C.pr.civ. a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri, respectiv: fişă de calcul a penalităţilor de întârziere la data de 01.07.2014 ;contractul de vânzare cumpărare nr. 16848444 din data de 19.02.2014, factura fiscală nr.I293168 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288322 din data de 21.02.2014; factura fiscală nr. I293169 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288323 din data de 21.02.2014, adrese emise de firma de curierat, apreciind că acestea sunt admisibile,putând conduce la soluţionarea cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, la data de 19.02.2014 între reclamanta SC I SRL, prin reprezentanţii săi, în calitate de vânzător, şi pârâta MV, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contratul de vânzare – cumpărare nr. .., contract prin care vânzătorul s-a obligat să vândă, iar cumpărătorul să achiziţioneze produse din gama de produse comercializate de reclamantă, în sistem de vânzare directă (produse prezentate în „catalogul …” care cuprinde preţurile, descrierea şi individualizarea acestora) şi să le achite în conformitate condiţiile specificate în contract (art. 3 pct. 1 din contract).
În ceea ce priveşte modalitatea de plată a produselor achiziţionate părţile au stabilit că plata facturilor emise de vânzător se va efectua în termen de 30 de zile de la emiterea acestora, iar în cazul depăşirii termenului de plată stabilit, cumpărătorul va fi obligat la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1 % pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile şi de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, penalităţi care pot fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul acestora depăşeşte valoarea mărfii pentru care se datorează plata (art. 5.2 şi art. 7.4 din contract).
Instanţa mai reţine că pârâta NV, în calitate de fidejusor, s-a obligat solidar cu pârâta MV, să execute obligaţiile ce îi incumbă acesteia din urmă.
În cadrul raporturilor contractuale derulate între părţi, reclamanta a emis facturile fiscale nr.I293168 din data de 18.03.2014; nr.I288322 din data de 21.02.2014; nr. I293169 din data de 18.03.2014; nr.I288323 din data de 21.02.2014,în cuantum de 686,6 lei.
Reclamanta a solicitat plata sumei de 386,60 lei, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 692,20 de lei conform fişei de calcul de la fila 8.
În drept, instanţa reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului Civil din 2009, în vigoare din data de 01.10.2011, raportat la data încheierii contractului între părţi, respectiv 19.02.2014, precum şi faţă de dispoziţiile art. 102 alin. 1 din Legea 71 din 2011 (contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”).
Instanţa reţine că potrivit art. 1270 din C.civ. : contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.
Totodată, instanţa are în vedere că în materie contractuală sarcina probei este împărţită între creditor şi debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existenţa convenţiei, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului (1548 C.civ. – culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării). Debitorul are posibilitatea să probeze contrariul, fie prin actul juridic al plăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 1469- 1505 C.civ. sau un alt mod de stingere a obligaţiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligaţiilor conţinute de contract, conform art. 1351 C.civ.
Instanţa reţine că potrivit 1516 C.civ. „ creditorul are dreptul la repararea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia asumată şi se află în întârziere creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune interese, să ceară sau, după caz să treacă la executarea silită a obligaţiei”.
Potrivit dispoziţiilor art. 2280 C.civ: „fideiusiunea este un contract prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional, calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii obligaţia debitorului dacă aceasta din urmă nu o execută”.
În cauză, instanţa are în vedere că reclamanta a făcut dovada existenţei convenţiei între părţi, precum şi a obligaţiilor care le reveneau pârâtelor în baza contractului încheiat, operând astfel prezumţia de culpă în sarcina acestora. Instanţa reţine că pârâtele nu au făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate. Totodată, instanţa reţine că pârâta MV a acceptat tacit facturile emise de reclamantă, având în vedere dispoziţiile art. 4.6 din contract coroborat cu adresele emise de serviciul de curierat (filele 20-21).
În privinţa penalităţilor de întârziere solicitate, instanţa reţine că potrivit art. 1535 C.civ „ în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul să solicite daune interese moratorii de la scadenţă până la data plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau în lipsă de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciul”. In cauză, cuantumul penalităţilor de întârziere a fost stabilit de părţi, sub forma unei clauze penale în sensul art. 1538 şi art. 1539 C.civ.
Prin urmare, având în vedere contractul sus-menţionat, însuşit sub aspectul tuturor clauzelor de către părţi, facturile emise de reclamantă, calitatea de fideiusor asumată de pârâta NV, principiul disponibilităţii, precum şi dispoziţiile legale mai sus amintite, instanţa apreciază că pârâtele datorează reclamantei suma de 386,60 lei reprezentând valoarea mărfii livrate.
Totodată, instanţa constată, raportat la art. 1535 C.civ. şi dispoziţiile pct. 7.4 din contract, că pârâtele datorează, în solidar, reclamantei sumei de 692,20 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului.
Pentru considerentele de mai sus, instanţa va admite acţiunea formulată de reclamantă şi va dispune obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 386,60 lei – reprezentând contravaloarea marfă livrată, sumei de 692,20 lei – reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data la care prezenta hotărâre va deveni executorie până la data plăţii efective, conform principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.
Cu privire la cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că potrivit art. 453 alin.1 din C.pr.civ: „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Prin urmare, având în vedere că pârâtele au căzut în pretenţii, precum şi dispoziţiile art.452 C.pr.civ. şi art. 455 C.pr.civ., instanţa va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi va dispune obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 84,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
