Eroarea obstacol. Act juridic lovit de nulitate absoluta.


 Drept Civil. Eroarea obstacol. Act juridic lovit de nulitate absoluta.

 

Potrivit articolului 954 din Codul de procedura civila, eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra obiectului conventiei; în cazul erorii obstacol actul juridic este lovit de nulitate absoluta, eroarea fiind distructiva de vointa.

Reclamantii, în calitate de transmitatori ai proprietatii catre intimatul pârât, au avut falsa reprezentare a realitatii în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumparare atacate în instanta, ei au fost astfel în eroare asupra naturii actului juridic (error in negatio), crezând ca încheie în realitate contracte de întretinere, nu de vânzare-cumparare.

Decizia civila nr. 647/2008-R a Curtii de Apel Oradea

Prin sentinta civila nr. 15 din 12 iunie 2005 pronuntata de Judecatoria Marghita în dosar nr. 587/2004, a fost respinsa actiunea înaintata de reclamantii H. E. si H. I., decedati pe parcursul procesului si continuata de mostenitoarea acestora M. E. în contradictoriu cu pârâtul H. Z. G si intervenientii M. E. si M. F. S. pentru anulare contract de vânzare cumparare.

A fost respinsa cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienti.

A fost obligata mostenitoarea reclamantilor la 3.000.000 lei cheltuieli de judecata în favoarea pârâtului.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre judecatoria a retinut urmatoarele:

Cele doua contracte de vânzare cumparare a caror anulare se solicita în actiunea de fata sunt acte autentice încheiate în fata notarului public. contractul de  vânzare cumparare încheiat la data de 22.05.1997, între vânzatoarea H. E. si cumparatorul H. Z. G, are ca obiect suprafata de 1109 m.p. teren în intravilanul localitatii Cadea Mica, contratul fiind autentificat cu nr.1950/22.05.1997 de catre BNP Pana Petru. S-a constatat de catre notarul public ca imobilul s-a vândut cu suma de 500.000 lei, suma ce s-a achitat în întregime catre vânzatoare înainte de perfectarea contractului. Contractul de vânzare cumparare din data de 06.01.2000 încheiat între vânzatorii H. I. si H. E. si acelasi cumparator are ca obiect casa, curte si gradina situate pe str. Dealul Cadea – com. Sacuieni nr.8 si a fost autentificat cu nr.33/06.01.2000 de catre Notar public Iuhas Andrei. S-a retinut de catre notar ca imobilul a fost vândut pentru pretul de 40.000.000 lei, suma ce s-a achitat integral pâna la data autentificarii actului. Motivele invocate de reclamanti în actiunea lor precum si cele de intervenienti nu sunt de natura sa determine anularea contractelor, aceasta pentru ca în fata notarului public vânzatorii au declarat ca au vândut imobilele pentru pretul aratat în contract, pret ce le-a fost achitat integral pâna la momentul încheierii contractului. Nu rezulta nicaieri intentia partilor de a încheia un contract de întretinere, iar declaratiile de martori invocate de parti nu pot fi primite împotriva înscrisurilor autentice. Împrejurarea ca, pâna la decesul tatalui pârâtului, acesta le-a prestat reclamantilor întretinere, nu este de natura sa conduca la concluzia ca reclamantii au dorit sa încheie un contract de întretinere, cu atât mai mult cu cât reclamantii erau parintii lui si era obligatia lor morala sa-si ajute parintii, în masura în care putea sa faca acest lucru.

Împotriva acestei hotarâri au declarat apel M. F. S. si M. E., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentintei civile apelate, în sensul admiterii actiunii precizate, cu cheltuieli de judecata.

Prin decizia civila nr. 712/A din 18 iulie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor în dosar nr. 4413/111/2005, au fost respinse apelurile declarate în cauza si a fost pastrata în întregime sentinta apelata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Bihor a retinut urmatoarele:

Prin contractul de vânzare cumparare autentificat cu nr.1450/22.05.1997 de BNP Pana Petru, reclamanta (decedata) H. E. i-a înstrainat pârâtului H. Z. G suprafata de 1109 m.p. teren dupa cum urmeaza: cota de 510/3871 m.p. din parcela cu nr.top 854/6 din C.F. 530 Cadea Mica, cota de 161/2200 m.p. din parcela cu nr.top 851/1 din C.F. 173 Cadea Mica, cota de 438/1633 din parcela cu nr.top 851/2 din C.F. 173 Cadea Mica, pentru pretul de 500.000 lei, mentionându-se în contract ca acesta a fost achitat înaintea perfectarii contractului. Apoi, prin contractul de vânzare cumparare autentificat cu nr.33/06.01.2000 de catre BNP Iuhas Andrei i-au înstrainat aceluiasi pârât casa împreuna cu curtea de 144 m.p., gradina de 3140 m.p. si arator în suprafata de 12984 m.p. înscrise în C.F. 519 Cadea Mica, cu nr.top 786/2, 788/1, 787. La data de 01.03.2004, între reclamanti si intervenientii M. E. si M. F. S.a intervenit un contract de întretinere autentificat cu nr.1711 de BNP Pana Petru prin care acestora li s-a transmis cu titlu de întretinere toate terenurile proprietatea acestora în suprafata  de 35000 m.p. situate în extravilanul com. Sacuieni si a satului Cadea, precum si toate bunurile mobile. În contract se mai mentioneaza ca în cazul rezolutiunii contractelor de vânzare cumparare încheiate cu pârâtul H. Z. G, li se transmite cu titlu de întretinere si imobilele ce fac obiectul acestor contracte.

Prin cererea dedusa judecatii, reclamantii solicita anularea contractelor de vânzare cumparare încheiate invocînd faptul ca, consimtamîntul acestora a fost viciat, în realitate ei întelegînd sa încheie contracte de  întretinere si nu de vânzare cumparare, aceasta fiind vointa partilor contractante. Sustinerile reclamantilor legate de vicierea consimtamîntului la încheierea conventiilor de vânzare cumparare, nu s-a dovedit în cauza nici una din probele administrate nerelevând acest aspect. Împrejurarea ca reclamantii au fost persoane înaintate în vârsta la data contractarii, suferind de diferite boli, nu este de natura sa faca aceasta dovada, acestia fiind pe deplin capabili, astfel cum rezulta din raportul de expertiza medico legala psihiatrica întocmit în cauza de Institutul de Medicina Legala Timisoara. Împrejurarea ca vointa reala a partilor contractante a fost aceia de a se încheia un contract de întretinere si nu un contract de vânzare cumparare pune problema intentarii unei actiuni în simulatie, prin care sa se demonstreze caracterul simulat al operatiei, spre a face sa se aplice singurul contract ce corespunde vointei reale a partilor cu care însa instanta nu a fost sesizata. Astfel, chiar si în situatii în care am accepta sustinerile reclamantilor legate de încheierea în realitate a unui contract de întretinere,revenirea bunului înstrainat în patrimoniul  reclamantilor (decedati) nu s-ar putea realiza numai în urma constatarii rezolutiunii acestui contract pentru neîndeplinirea obligatiei de întretinere de catre debitorul acesteia, si nu ca o consecinta a anularii contractelor de vânzare cumparare.

Cît priveste motivele de apel prin care se sustine nulitatea contractelor de vânzare cumparare invocîndu-se faptul ca pretul ar fi nereal, indicîndu-se o valoare mai mica decât cea reala, pentru a se eluda dispozitiile legale în materie fiscala, este de subliniat ca aceasta reprezenta o cerere noua, care nu poate fi primita direct în apel întrucît contravine dispozitiilor art.294,al.1 din c,pr.civil.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs M. F. S., mandatar al reclamantilor H. I. si H. E. (decedati între timp) si M. E. (nascuta Horvath), primul solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate si a sentintei primei instante iar în consecinta admiterea actiunii precizate a reclamantilor apelanti.

În cererea de recurs M. F. S. a invocat urmatoarele motive:

– prin decizia recurata pronuntata de tribunal la data de 18.07.2007, au fost avute în vedere doar concluziile scrise ale intimatului depuse în 09.07.2007, de la dosar lipsind concluziile scrise ale apelantilor intervenienti depuse în termen prin registratura tribunalului la data de 10.07.2007, la solicitarea completului de judecata;

– alaturi de concluziile scrise au fost depuse fotografii ale imobilului nedeclarat, factura fiscala emisa în 12.03.2007 si chitanta din 12.03.2007, toate acestea dovedind viciul de consimtamânt prin inexistenta posesiei de fapt a intimatului;

– cererea prin care în anul 2000 s-a solicitat redactarea si autentificarea contractului de vânzare-cumparare nr. 33/2000, depusa de catre notar la 26.06.2007 la dispozitia completului de judecata, a fost întocmita în numele reclamantilor H. I si H. E. dar fara semnatura acestora;

– atât cererea cât si declaratia de donatie din 2003 întocmita de catre intimat pentru întretinerea lui H. I. si H. E., stipuleaza aceeasi data, ce nu confirma realitatea din 2000 si nu corespund nici cu datele înscrise în CF, totodata în primul act H. Z. G apare în calitate de cumparator al imobilului obtinut de la cei doi întretinuti iar în al doilea act el apare ca donator si solicitant pentru întretinerea reclamantilor;

– pentru inducerea în eroare a reclamantilor, a fost folosit un cupon de pensie  (nr. 64902 din 1999) cu efect derutant asupra reclamantilor;

– întretinerea reclamantilor, dupa decesul fiului acestora în 29.06.2003 a fost refuzata de catre nepot si mama sa, ambii fiind preocupati de vânzarea imobilului si cu mutarea definitiva în Debretin;

– prin declaratiile martorilor audiati si prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit ca intimatul i-a indus în eroare pe bunicii sai, acestia având convingerea ca au încheiat un contract de întretinere nu de vânzare-cumparare;

– martorul P. P., având calitatea de notar public, a precizat ca imobilele mentionate în contractele de vânzare nr. 1450/1997 si nr. 33/2000, au fost transmise pentru întretinere, aspect relatat si de ceilalti martori audiati în cauza;

În drept sunt invocate dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod de Procedura Civila.

Recurenta M. E. a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate si în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel care a pronuntat hotarârea fara a lua în considerare concluziile scrise depuse de reclamanti la data de 10.07.2007 – concluzii care nu se regasesc la dosarul pricinii – iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei si, ca urmare a reaprecierii materialului probator, sa se procedeze la admiterea actiunii asa cum a fost ea formulata si precizata.

În motivarea cererii, sunt invocate urmatoarele aspecte:

– hotarârea cuprinde motive contradictorii, straine de natura pricinii, instanta interpretând gresit actul juridic dedus judecatii, astfel, atât din motivarea apelului cât si din cuprinsul cererii de chemare în judecata rezulta ca antecesorii recurentei au solicitat instantei sa se dispuna anularea contractelor nr. 1450/22.05.1997 si nr. 33/06.01.2000 cu motivarea vicierii consimtamântului, fiind vorba de eroarea obstacol, iar fata de cele sustinute, instanta s-a marginit sa constate ca sustinerile reclamantilor nu s-au dovedit în cauza, nefacând nici o trimitere la probele administrate;

– din probele administrate în cauza rezulta ca intimatul i-a indus si mentinut în eroare pe bunicii lui prin faptul ca acestia au avut convingerea ca au încheiat contracte de întretinere si nu de vânzare-cumparare, din probatoriul administrat rezultând si ca se poate pune si problema lipsei cauzei, aceasta fiind evidenta în lipsa contraprestatiei.

În drept sunt invocate dispozitiile art. 274 art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod de Procedura Civila.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca sunt lipsite de temei criticile aduse de recurenti, fiind cât se poate de clar ca în cauza s-au încheiat contracte de vânzare-cumparare si nu de întretinere, iar prin ultimul raport de expertiza s-a stabilit cât se poate de clar ca la data de 06.01.2000 numitul H. I senior a avut discernamântul integru, tot în raportul de expertiza aratându-se ca la data de 22.06.2004 când reclamantii au introdus actiunea acesta a avut discernamântul diminuat însa nu abolit.

Examinând decizia recurata prin prisma motivelor de recurs, precum si din oficiu, instanta retine urmatoarele:

Prin actiunea dedusa judecatii, reclamantii au investit instanta cu judecarea unei actiuni în anularea contractelor de vânzare-cumparare nr. 1450 din 22 mai 1997 si respectiv nr. 33 din 6 ianuarie 2000, cu motivarea ca vointa reala a partilor reclamante a fost aceea de a transmite proprietatea asupra imobilelor ce-au constituit obiectul celor doua contracte cu titlu de întretinere si nu cu titlu de vânzare-cumparare.

Prin probatoriul administrat în cauza s-a dovedit ca reclamantii care compar în calitate de vânzatori în cele doua contracte a caror desfiintare o solicita, au fost în eroare în ce priveste natura actelor juridice încheiate, ei crezând ca încheie în realitate contracte de întretinere, nu de vânzare-cumparare.

La o atare concluzie s-a ajuns prin coroborarea probelor administrate în cauza, astfel din înscrisurile existente la dosar rezulta ca la momentul încheierii celor doua contracte reclamantii erau înaintati în vârsta, bolnavi, având asadar nevoie de întretinere si nu de bani, de altfel martorul K. B. a si precizat ca acestia erau înstariti, ei fiind cei care l-au ajutat cu bani pe intimat în perioada în care acesta a urmat facultatea, aspect confirmat si de alte probe care pun în evidenta faptul ca aveau dat teren în arenda în schimbul unor produse si bani.

Mai mult, pretul, ca element esential al unui contract de vânzare-cumparare, nu a fost platit, elocventa în acest sens fiind afirmatia bunicii intimatului, care în cadrul unei discutii cu martora K. V. s-a exprimat în sensul ca nu a primit nici un ban în schimbul imobilelor transmise nepotului sau.

Referitor la aceasta martora – angajata de sotii M.  sa-i ajute pe batrâni – este elocventa si precizarea sa privitoare la momentul în care bunica intimatului a aflat ca în realitate a semnat un contract de vânzare-cumparare si nu de întretinere, moment în care si-a manifestat nelinistea, afirmând ca nu stie ce se va întâmpla cu ea, fiind decisa a cere desfiintarea contractului pe motiv ca intimatul nu-si îndeplineste obligatiile asumate.

Întretinerea a fost prestata pâna la data decesului intimatului H. I., fiul reclamantilor si totodata tatal intimatului, de catre acesta si respectiv de catre intimat, problemele între partile litigante semnatare ale celor doua contracte încheiate în anul 1995 si 2000, aparând odata cu decesul tatalui intimatului, când data fiind încetarea oricarei întretineri în favoarea reclamantilor, acestia au fost nevoiti a recurge la promovarea actiunii de fata. Perioada în care reclamantii nu au mai beneficiat de întretinere coincide cu momentul în care intimatul si-a exprimat intentia de a dona o parte din imobilele ce-au facut obiectul contractelor încheiate cu bunicii sai în favoarea fiicei acestora, recurenta M. E., intentie care ulterior nu a mai fost materializata sub forma înscrisului autentic prescris de lege, însa din cuprinsul actului sub semnatura privata, necontestat de intimat, rezulta ca acesta si-a exprimat pretentia fata de recurenta ca în schimbul donatiei, ca sa le asigure bunicilor sai întretinerea pâna la data decesului.

Actul de donatie nu s-a mai perfectat, însa între timp reclamantii au încheiat cu cei doi recurenti contractul de întretinere autentificat cu nr. 1711/01.03.2004 la Biroul Notarului Public P. P., în baza caruia au prestat întretinere în favoarea celor doi batrâni, decedati pe parcursul derularii procesului de fata.

Ansamblul aspectelor relevate anterior, pune în evidenta faptul ca reclamantii din cauza, având nevoie de întretinere data fiind vârsta înaintata si starea de sanatate precara, au încheiat contractele atacate în instanta prin care nepotului acestora i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu, ca pretul acestora nu a fost platit, ci asigurata întretinerea celor doi batrâni, pret de care acestia din urma nici nu aveau nevoie, fiind înstariti, mai mult, ei fiind cei care l-au sustinut financiar pe nepotul intimat în perioada respectiva, când el urma cursurile unei facultati.

Rezulta asadar cu prisosinta ca reclamantii în calitate de transmitatori ai proprietatii catre intimatul pârât au avut falsa reprezentare a realitatii în momentul încheierii celor doua contracte atacate, fiind în eroare astfel asupra naturii actului juridic (error in negatio). Potrivit articolului 954 din Codul civil, eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substantei obiectului conventiei, astfel în cazul erorii obstacol, actul juridic este lovit de nulitate absoluta, eroarea fiind distructiva de vointa.

Cât priveste apararile intimatului axate pe problema discernamântului numitului H. I.-senior la data de 06.01.2001 si respectiv la data introducerii actiunii, este de retinut ca actiunea în desfiintarea actelor juridice atacate nu a avut ca temei lipsa discernamântului reclamantului, ci s-a invocat, ca motiv de nulitate, eroarea în ceea ce priveste natura actelor contestate în instanta, proba la care face trimitere intimatul efectuându-se ca urmare a exceptiei invocata de acesta privind lipsa capacitatii de exercitiu a defunctului la momentul introducerii actiunii (fila 47 din dosarul instantei de apel)

Fata de considerentele ce preced, instanta, în baza dispozitiilor articolului 312 aliniatele 1 si 3 din Codul de procedura civila, a modificat în tot decizia recurata în sensul admiterii apelului, a schimbat în totalitate sentinta în sensul admiterii actiunii si cererii de interventie si, în consecinta, a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumparare nr. 1450 din 22 mai 1997 si respectiv nr. 33 din 06 ianuarie 2000 si a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtului în baza celor doua contracte sus aratate din CF nr. 519-Cadea Mica de sub B.3, din CF nr. 530-Cadea Mica de sub B.16 si din CF nr. 173-Cadea Mica de sub B.17, cu restabilirea situatiei anterioare de carte funciara.

S-a constatat totodata ca recurentii nu au solicitat a se face aplicarea prevederilor articolului 274 din Codul de procedura civila.