Excepţia de nelegalitate. Act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Dispoziţii legale aplicabile pentru exercitarea dreptului de a supune actul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ. Procedură civilă


Prin încheierea din 11.10.2006 Tribunalul Bacău, în temeiul art.4 alin.4 din Legea nr.554/2004, a sesizat instanţa de administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.

Reclamanta a arătat în motivarea excepţiei de nelegalitate că suprafaţa de 1032 mp, restituită dl. G. V. prin hotărârea Consiliului local al mun. B. nr.200/20.12.2000 nu făcea parte din rezerva Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991, astfel cum este definită în art.18 din Legea nr.18/1991. Terenul în discuţie a trecut în proprietatea statului şi pentru acest teren reclamanta a formulat numeroase cereri de restituire.

În concluziile scrise reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr.3424/2009 Judecătoria Bacău obliga Consiliul local să restituie o suprafaţă de 1031,92 mp din rezerva Primăriei şi de aceeaşi calitate cu terenul expropriat, ori terenul nu era în rezerva Primăriei, pentru că făcea obiectul unor cereri de restituire şi nu era de aceeaşi calitate, terenul restituit fiind central şi de o valoare aproape dublă faţă de terenul expropriat de la autorii lui G. V.

Instanţa de fond a mai reţinut că a formulat cerere de intervenţie S.C. A. S.R.L., care a dobândit terenul în discuţie în baza unui contract de vânzare-cumpărare.

S-a mai reţinut că intervenienta a invocat faptul că hotărârea Consiliului local nr.200/2000 nu este act administrativ care să poate fi supus controlului de legalitate în condiţiile Legii nr.554/2004, că la data emiterii actului era în vigoare Legea nr.29/2990, care prin art. 2 enumeră actele care nu sunt supuse controlului pe calea contenciosului administrativ.Susţine că actul în cauză nu este emis în regim de putere publică, ci în urma unei hotărâri judecătoreşti.

Prin sentinţa nr.398/28.06.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.605/110/2009 a fost admisă cererea de intervenţie formulată de S.C. A. S.R.L., a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulată de Primarul mun. B. şi a fost respinsă excepţia de nelegalitate.

Pe fondul excepţiei de nelegalitate, instanţa a analizat dacă actul care face obiectul analizei este un act administrativ în accepţiunea legii contenciosului administrativ. Conform art.2 din L. 29/1990, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ “d) actele de gestiune săvârşite de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său”.

Hotărârea Consiliului Local 200/2000 este un act de gestiune prin care instituţia pune în o sentinţă judecătorească, executorie. Instanţa poate analiza legalitatea unui act administrativ indiferent de data la care acesta a fost emis, dar în cadrul legislativ de la data emiterii acestuia.

Instanţa a reţinut că actul nu are caracterul unui act administrativ a cărui legalitate poate fi supusă cenzurii instanţei. Acest act de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti putea fi eventual atacat pe calea contestaţiei la executare. De fapt actul este întemeiat pe art. 20 (2) lit. g si art. 94 (3) , şi a art. 28 din Legea nr.69/1991, ori toate acestea fac trimitere la acte de gestiune ale Consiliului. În economia Legii nr.29/1990 este evident că prin “stat” se subînţelege orice instituţie care administrează sau gestionează bunuri publice sau private ale statului, Consiliile Locale făcând parte dintre acestea.

Legea contenciosului administrativ în prima sa formă nu definea noţiunea de act administrativ, dar enumera acele acte care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, printre acestea fiind actele de gestiune. În speţă, se solicită admiterea excepţiei de nelegalitate a unui act care nu intra sub incidenţa contenciosului administrativ, fiind un act de gestiune.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F. A.

În motivarea recursului se arată că practic instanţa a considerat că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, fără a pune această problemă în dezbaterea părţilor.

Recurenta consideră că hotărârea contestată nu este un act de gestiune, deoarece prin această hotărâre Consiliul local a executat benevol sentinţa civilă 3424/2000 a Judecătoriei Bacău şi întrucât sentinţa a fost dată în aplicare şi în numele legii, toate actele derivate din aceasta îşi păstrează acest caracter. Practic, hotărârea a fost dată cu nerespectarea legii, întrucât nu respectă sentinţa civilă nr.3424/2000.

Sub un alt aspect, recurenta invocă faptul că art.2 din Legea nr.29/1990 reprezintă o excepţie de la regulă, ori excepţiile sunt limitativ prevăzute şi sunt de strictă interpretare. Acest articol se referă la actele de gestiune săvârşite de stat, ori actul în discuţie este emis de o autoritate publică locală şi sunt aplicabile în speţă prevederile art.2 din Legea nr.29/2990.

În concluziile formulate la dezbaterea pe fond a recursului, recurenta a invocat faptul că instanţa de fond a încălcat principiul aplicării imediate a normelor de procedură, aplicând sub acest aspect procedural (sub aspectul dreptului de a sesiza instanţa) dispoziţiile unei legi abrogate şi consideră că instanţa de fond face confuzie între condiţiile de fond edictate de lege pentru naşterea valabilă a unui act şi normele de procedură care reglementează exerciţiul dreptului de acţiune. Arată că art.4 alin.2 teza a II-a din Legea nr.554/2004 prevede că în situaţia în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Susţine că prin cauza de nelegalitate legiuitorul a avut în vedere condiţiile de fond prevăzute de dreptul material aplicabil actului contestat şi nu condiţiile impuse de dreptul procesual pentru exercitarea dreptului la acţiune. Precizează că art.5 alin.1 şi 3 din Legea nr.554/2004 stabileşte categoriile de acte care nu pot fi supuse controlului instanţei, printre care nu se numără şi actele prevăzute de art.2 lit. d din Legea nr.29/1990.

Examinând recursul declarat, în raport de actele şi lucrările din dosar, de considerentele expuse de instanţa de fond şi motivele de recurs invocate în condiţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Instanţa de fond a reţinut că actul contestat nu poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, raportându-se la dispoziţiile art.2 din Legea nr.29/1990.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită, fiind rezultatul interpretării greşite a dispoziţiilor art.4 alin.1 din legea nr.554/2004.

Art.4 alin.1 teza I din Legea nr.554/2004 prevede că „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate”.

În doctrină şi în practica Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele care pot forma şi obiectul unei acţiuni de anulare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.554/2004 şi că art.4 din Legea nr.554/2004 trebuie coroborat cu art.5 din acelaşi act normativ. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii rezultă că actele administrativ exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe sunt exceptate şi de la controlul pe calea excepţiei de nelegalitate. Prin urmare, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, precum şi cele asupra cărora se exercită un control limitat, sunt cele prevăzute de art.5 alin.1 şi 3 din Legea nr.554/2004.

Hotărârea Consiliului local al municipiului B. nr.200/20.12.2000 prin care a fost pusă în executare o hotărâre judecătorească şi prin care s-a dispus restituirea unei suprafeţe de teren, nu este un act exceptat de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ şi, prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate, raportându-se la normele de drept procesual referitoare la condiţiile exercitării dreptului la acţiune cuprinse în Legea nr.29/1990. Norma conţinută de art.4 alin.2 din Legea nr.554/2004 face trimitere la normele de drept material conţinute în actele normative în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

Având în vedere faptul că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate. Întrucât cauza a mai fost trimisă spre rejudecare instanţei de fond prin decizia nr.947/29.102009 şi având în vedere dispoziţiile art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, cauza va fi reţinută spre rejudecare şi urmează a fi stabilit termen pentru rejudecare.