SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR. 184/C
Sedinta publica din data de 9 aprilie 2012
Completul constituit din:
PRESEDINTE – M. O.
GREFIER – D. M.
Pe rol fiind solutionarea cererii de anulare, formulata de reclamanta SC G. COM SRL in contradictoriu cu parata SC D. SA, avand ca obiect „anularea biletului la ordin seria BRDE3AF nr. 0456660”.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa reclamantei SC G. COM SRL si a paratei SC D. SA.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Se constata depusa la dosar, prin serviciul registratura al instantei, la data de 3 aprilie 2012, nota de sedinta formulata de reclamanta SC G. COM SRL referitoare la cererea dedusa judecatii, prin care indica temeiul de drept ca fiind dispozitiile art. 89-93 din Legea nr. 58/2001. Anexat acesteia se constata depusa la dosar dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 304,50 lei si timbru judiciar in valoare de 3 lei.
Instanta invoca, din oficiu, exceptia necompetentei materiale, fata de dispozitiile art. 89 din Leg. 58/1934, de valoarea litigiului si de dispozitiile art. 2 pct. 1 Cod Procedura Civila. Ramane in pronuntare asupra exceptiei.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de fata:
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 2040/62/2012 la data de 02/03/12, reclamanta SC G. COM SRL a chemat in judecata pe parata SC D. SA, solicitand anularea biletului la ordin seria BRDE3AF nr. 0456660 si repunerea partilor in situatia anterioara.
In motivare, reclamanta arata ca parata a achizitionat marfa, cf. facturii 11752/07.11.2011, in valoare de 3.668,71 lei, pentru care a emis biletul la ordin mentionat. Acest bilet la ordin a fost trimis prin curierat, dar nu a ajuns la reclamanta si, pentru scoaterea din circuitul bancar, este necesara o hotarare judecatoreasca.
In drept, reclamanta invoca dispozitiile Codului Civil si ale Codului Comercial referitoare la modalitatile de plata.
la solicitarea instantei, reclamanta a indicat temeiul de drept, respectiv art. 89-93 din Leg. 58/1934.
Actiunea a fost legal timbrata, la valoare.
Legal citata, parata nu a formulat intampinare.
La termenul de judecata din data de 09.04.12 instanta, din oficiu, fata de obiectul cauzei, de valoarea sa si de dispozitiile art. 89 din Leg. 58/1934 si ale art. 2 pct. 1 Cod Procedura Civila, a invocat exceptia necompetentei materiale.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei invocate, instanta constata ca exceptia este fondata si va fi admisa.
Cf. dispozitiilor art. 106 din leg. 58/1934, „sunt aplicabile biletului la ordin, in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozitiunile relative la cambie, privind: anularea si inlocuirea titlului (art. 89 – 93)”.
Dispozitiile art. 89 din acelasi act normativ cuprind norme privind competenta materiala stabilind ca „in caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unei cambii, posesorul poate instiinta despre aceasta pe tras si poate solicita anularea titlului printr-o cerere adresata presedintelui judecatoriei locului in care cambia este platibila”.
Asadar, revine judecatoriilor competenta materiala de solutionare a actiunilor prevazute de art. 89 din Leg. 34/1958.
De asemenea, si fata de dispozitiile art. 2 pct. 1 Cod Procedura Civila, Tribunalul nu este competent material.
Raportat considerentelor expuse, in baza temeiurilor de drept la care am facut referire anterior si a art. 158 Cod Procedura Civila, va fi admisa actiunea si va fi declinata competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Brasov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia necompetentei materiale, invocata din oficiu si, in consecinta:
Declina, in favoarea Judecatoriei Brasov, competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamanta SC G. COM SRL, cu sediul in Brasov, Str. Z., nr. x, in contradictoriu cu parata SC D. SA, cu sediul in M., Str. G., jud. Sibiu.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 09/04/12.
PRESEDINTE, GREFIER,
M. O. D. M.
Tehnored. M.O./12.04.2012
Dact. D.M./ 12.04.2012
– 5 ex. –