Hotărârile străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate că i-au fost înmânate în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei, şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.
(Decizia nr. 461 din 26 martie 2002 – Secţia a V-a comercială)
S.C. “S.” Ltd a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 6293 din 14.09.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, în Dosarul nr. 4946/2001, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu S.C. “N.” S.A.
Recurenta a criticat sentinţa pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, arătând în esenţă că:
– sentinţa este lovită de nulitate, întrucât soluţia nu a fost motivată, conform art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă;
– printr-o interpretare greşită, incompletă şi eronată a actelor dosarului, s-a ajuns la concluzia că nu s-ar fi dovedit condiţiile legale pentru promovarea exequatur-ului, potrivit art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
A menţionat că cererea de exequatur îndeplineşte toate premisele legale pentru a putea fi promovată şi, pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
A depus în recurs o serie de acte în sprijinul afirmaţiilor sale, acte care nu au fost menţionate în încheierile interlocutorii.
Din analiza actelor de la dosar, Curtea reţine:
Recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei, solicitând ca, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, să se recunoască în România, cu efectul puterii de lucru judecat, Decizia nr. 483 din 29.01.1999, pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă din Pireu, Republica Elenă, în condiţiile art. 167 şi următoarele din Legea nr. 105/1992, precum şi încuviinţarea executării silite a deciziei mai sus menţionate împotriva debitoarei intimate-pârâte, pentru o sumă exprimată în USD şi cheltuieli de judecată.
A arătat că, în calitate de armator, intimata-pârâtă a beneficiat, în perioada 1996 – 1999, din partea sa, de servicii portuare şi livrări de carburanţi, pentru care s-au emis facturi, rămase neachitate, motiv pentru care s-a formulat acţiune la instanţa competentă din Republica Elenă, care a emis decizia al cărei exequatur se solicită.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul nu este întemeiat, întrucât soluţia primei instanţe este motivată, aceasta arătând în considerente că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, conform căruia trebuie făcută dovada pentru faptul că:
– legea străină dă în competenţa Tribunalului de Primă Instanţă din Pireu să judece litigiul dedus judecăţii;
– intimata a fost citată în timp util pentru realizarea dreptului său la apărare;
– intimata a avut posibilitatea exercitării căii de atac.
Dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 105/1992 sunt imperative, în sensul că cel ce doreşte a învesti în România o hotărâre pronunţată în instanţă străină, trebuie să facă dovada legii străine aplicabile, cu textul de lege care face trimitere la raportul juridic obligaţional dedus judecăţii.
Nici cu înscrisurile depuse în recurs, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 167 din Legea nr. 105/1992, care instituie trei condiţii cumulative-competenţa instanţei care a judecat cauza; procedura de citare şi comunicarea actului de sesizare a instanţei; exercitarea căilor de atac -, în lipsa uneia neputându-se recunoaşte sentinţa.
De altfel, din probele făcute de intimata-pârâtă rezultă că, la data de 18.03.2001, Compania “R.” a achitat suma în cauză, în calitate de armator al navelor pentru care s-a livrat combustibilul a cărui contravaloare face obiectul Deciziei nr. 483/1999.
Faţă de cele de mai sus, recursul apare ca nefondat şi urmează a fi respins, ca atare.
