Faliment bancar. Scutire de taxe de timbru. înţeles


Potrivit art. 201 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, apelul declarat de lichidatorul unei bănci aflate în procedura de faliment, chemată în garanţie de pârâtă pentru neonorarea ordinului de plată a preţului mărfurilor livrate de reclamantă, este scutit de taxa de timbru.

(Secţia comercială, decizia nr. 7616 din 13 decembrie 2001)
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 332/C din 27 aprilie 2000 a admis cererea principală formulată de reclamanta S. C. „F.“ S. A. Râmnicu-Vâlcea împotriva pârâtei S. C. „V.” S. R. L. Râmnicu-Vâlcea, pe care a obligat-o la plata contravalorii mărfii livrate şi a penalităţilor de întârziere; a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie a pârâtei împotriva celeilalte pârâte „B.“ S. A. – Sucursala Constanţa prin lichidator S. C. „R. V. A.“ S. A. Bucureşti, urmând ca partea chemată în garanţie să răspundă în locul pârâtei S. C. „V.“ S. R. L. pentru suma achitată reclamantei prin ordin de plată şi pentru penalităţile de întârziere corespunzătoare perioadei ce s-a scurs de la emiterea ordinului de plată şi până la achitarea integrală a sumei.

Chemata în garanţie S. C. „R. V. A.“ S. A. Bucureşti, în calitate de lichidator al băncii -Sucursala Constanţa, a declarat apel, cerând respingerea acţiunii privind obligarea sa la plata sumei reprezentând daune, cu motivarea că nu este ea vinovată de neonorarea ordinului de plată emis de pârâta S. C. „V.“ S. R. L. pentru marfă livrată de reclamantă, întrucât B. N. R. nu le-a comunicat din timp intrarea în regim special de decontare.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 478/AC din 25 septembrie 2000, a anulat ca netimbrat apelul,
reţinând că potrivit art. 201 din O. G. nr. 186/1999, acţiunile introduse de lichidator privind Legea falimentului băncilor nr. 83/1998 sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, dar că, în speţă, acţiunea nu este introdusă de lichidator, iar scutirea ar fi valabilă numai în cazul acţiunilor, nu şi al căilor de atac.

Pârâta, chemată în garanţie S. C. „R. V. A.“ S. A., a declarat recurs, susţinând că acţiunile introduse de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii, sunt scutite de taxe de timbru, astfel că instanţele au obligaţia să scutească banca în faliment de plata oricărei taxe de timbru, intenţia legiuitorului fiind aceea de a înlesni derularea procedurii falimentului băncilor prin scutirea lor de plata taxei de timbru.

Recursul este fondat.

în mod greşit, instanţa de apel a anulat ca netimbrat apelul, deşi art. 201 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 privind falimentul băncilor, modificată şi completată prin O. U. G. nr. 186/1999, prevede că acţiunile introduse de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii sunt scutite de taxe de timbru.

în consecinţă, recursul a fost admis, decizia atacată casată, iar cauza trimisă Curţii de Apel Piteşti pentru rejudecarea cauzei.