In concepţia Codului comercial, cumpărările şi vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale sunt fapte de comerţ (art. 3 pct. 4 din Codul comercial), fără a fi condiţionate de existenţa intenţiei de revânzare, cumpărătorul dobândind calitatea de asociat, cu toate drepturile şi îndatoririle aferente.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 din Codul comercial, dacă obligaţia rezultă dintr-un act care este comercial, prezumţia de solidaritate se aplică, chiar
dacă debitorii sunt necomercianti.
(Decizia nr. 1338 din 1 noiembrie 2002 — Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, sub nr. 10299 din 31.10.2001, reclamanta A.P.A.P.S. i-a chemat în judecată pe pârâţii G.D., A.B., A.S. şi D.S., în calitate de reprezentanţi ai cumpărătorilor din Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 14 din 5.02.1998, solicitând instanţei obligarea acestora la plata unei sume de bani, reprezentând penalităţi pentru întârzierea în realizarea investiţiilor aferente anilor 1998 şi 1999 şi pentru notificarea vânzătorului cu privire la clarificarea situaţiei terenurilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 2354 din 21.02.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că eventuala răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale nu poate fi stabilită decât în contradictoriu cu toate cele 34 persoane care au calitatea de cumpărători ai acţiunilor vândute de A.P.A.P.S., fiind inadmisibil ca numai patru dintre aceste persoane să răspundă, chiar dacă aceste persoane au semnat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni în baza mandatului dat de ceilalţi cumpărători.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S., în temeiul art. 304 pct. 9 din şi art. 3041 din Codul de procedură civilă.
în motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond nu este motivată în drept şi că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 42 din Codul comercial, care instituie o prezumţie de solidaritate a codebitorilor, fiecare debitor fiind ţinut pentru întreaga datorie.
Intimaţii au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Izvorul obligaţional pe care îşi întemeiază reclamanta acţiunea îl reprezintă Contractul de vânzare-cumpărare nr. 14/1998, prin care aceasta a vândut acţiunile deţinute de statul român în cadrul S.C. “A.” S.A., reprezentând 48,69% din capitalul social al acestei societăţi.
în concepţia Codului comercial, cumpărările şi vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale sunt fapte de comerţ (art. 3 pct. 4 din Codul comercial), fără a fi condiţionate de existenţa intenţiei de revânzare, aşa cum cere legea în cazul cumpărărilor şi vânzărilor de bunuri mobile. Explicaţia constă în faptul că aceste operaţiuni sunt legate de un fapt de comerţ, care este contractul de societate.
Deci, cumpărările sau vânzările părţilor sociale şi acţiunilor societăţilor comerciale sunt fapte de comerţ accesorii sau conexe, cumpărătorul dobândind calitatea de asociat, cu toate drepturile şi îndatoririle aferente.
în această situaţie apare ca nefondată susţinerea pârâţilor-intimaţi, în sensul că nu pot fi consideraţi comercianţi, conform art. 3 şi următoarele din Codul comercial.
în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 42 din Codul comercial, susţinerile recurentei sunt fondate, din dispoziţiile art. 42 alin. 2 din Codul comercial rezultând că prezumţia de solidaritate nu este aplicabilă necomercianţilor atunci când obligaţia rezultă dintr-un act care, pentru ei, nu este comercial.
Aceasta înseamnă, per a contrario, că dacă actul este comercial, prezumţia de solidaritate se aplică, chiar dacă debitorii sunt necomercianţi.
Curtea a mai constatat că instanţa de fond nu s-a pronunţat nici pe excepţia invocată de pârâţii-intimaţi, pe lipsa calităţii de reprezentanţi ai celor 34 de cumpărători.
De asemenea, hotărârea atacată nu este motivată în drept, încălcând dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10, art. 3041 şi art. 312 alin. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă, recursul a fost admis, fiind fondat, Sentinţa civilă nr. 354 din 21.12.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială a fost casată şi cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
