Funcţionar public. Sancţiune disciplinară. Nelegalitate.
H.G. nr. 1210/2003 – art. 35 alin. 2 lit. a
Este nulă absolut decizia de sancţionare disciplinară a unui funcţionar public care nu conţine descrierea abaterii disciplinare, conform art. 35 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 1210/2003.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,
decizia civilă nr. 95 din 8 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 584 din 25 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3145/30/2006, Tribunalul Timiş a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, funcţionar public, formulată împotriva pârâtei D.G.F.P. Timiş, având ca obiect cererea de a constata nulitatea absolută a deciziei nr. 156/2006 prin care a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă.
Recursul declarat de reclamant a fost admis prin decizia civilă nr. 95 din 8 ianuarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 7351/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara, dispunându-se modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
În motivare Curtea a reţinut că prin decizia nr. 156 din 12 aprilie 2006, emisă de pârâta D.G.F.P. Timiş, i s-a aplicat reclamantului V.D. sancţiunea „mustrare scrisă”, conform prevederilor art. 65 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată.
Această decizie a fost emisă în baza Raportului comisiei de disciplină înregistrat sub nr. 17.819/11.04.2006, care a propus sancţionarea reclamantului pentru întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, constând în tergiversarea întocmirii şi finalizării dosarelor de insolvabilitate şi neglijenţă repetată în rezolvarea lor, aspecte preluate în decizia contestată.
Potrivit art. 35 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 1210/2003, sub sancţiunea nulităţii absolute, actul administrativ de sancţionare trebuie să cuprindă „descrierea faptei care constituie abatere disciplinară”, ceea ce presupune redarea în concret a acestora, cu specificarea datei la care au fost comise, pentru a se putea verifica şi respectarea termenului de 2 luni de la data săvârşirii faptei, în care poate fi sesizată comisia de disciplină, astfel cum pretind dispoziţiile art. 24 alin. 4 din acelaşi act normativ.
Or, decizia analizată se menţine în sfera unor generalităţi ce nu pot fi verificate şi aceasta în condiţiile în care sesizarea în discuţie se bazează pe înscrisuri datând din anul 2005, de pildă adresa nr. 22.450/2005, adresa nr. 21.548/2005, adresa nr. 21.549/2005, în raport de care apare ca fiind tardiv emisă.
Un element esenţial pentru deschiderea şi transparenţa în administraţia publică o constituie obligaţia autorităţilor publice de a face cunoscute motivele deciziilor lor.
În acest context, Curtea Europeană de Justiţie a arătat de nenumărate ori faptul că deciziile luate de funcţionarii din instituţiile europene trebuie motivate de o manieră suficientă (Decizia C-269/90, Decizia T-167/94, Decizia C-221/1998), care să permită părţilor să-şi apere drepturile, pe când o insuficientă motivare reprezintă o carenţă care poate sta la baza anulării actului respectiv.
În consecinţă, Curtea a apreciat că decizia supusă cenzurii instanţei a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 35 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 1210/2003, motiv pentru care în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 2 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., a admis recursul de faţă, a modificat sentinţa recurată şi a admis acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul V.D. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş, cu consecinţa anulării deciziei nr. 156/12.04.2006, emisă de pârâtă.
