Prin hotărârea nr. 6 din 3 aprilie 2002, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, tribunalul arbitrai, a admis cererea de arbitrare precizată a reclamantei „E.P.I.” S.R.L. Oradea împotriva pârâtelor „I” S.R.L. Italia şi „EURO S.” S.R.L. Oradea, obligând pârâta „I” S.R.L. Italia să plătească reclamantei suma de 27.273,47 Euro. Instanţa arbitrală a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra maşinii de plastificare, proprietatea societăţii „EURO S.” S.R.L,, a respins excepţiile de necompetenţă materială şi de neexecutare a contractului şi a obligat pârâta „EURO S.” S.R.L. la plata sumei de 85.196.498 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul arbitrai a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 10 din 20.11.2001, reclamanta S.C. „E.P.I.” S.R.L. Oradea, a solicitat să se constate debitul societăţii „I” S.R.L., în valoare de 590.570,50 lei, debit ce a fost garantat cu o maşină de plastificare fabricată în Germania de către societatea „EURO S.” S.R.L., proprietatea acesteia din urmă, şi ca atare să fie obligată pârâta la plata sumei sus-menţionate, care este echivalentul sumei de 47.000.000 lire italiene, să se încuviinţeze instituirea sechestrului judiciar asupra maşinii de plastificare, conform prevederilor art. 599 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
S-p mai reţinut că, pe parcursul dezbaterilor, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că suma pretinsă, reprezentând echivalentul datoriei de 47.00p.000 lire italiene este de 27.273,47 Euro, conform cursului de conversie Euro/Liră italiană, pe care 1-a depus la dosar, şi ea reprezintă diferenţa de la preţurile neachitate şi care este recunoscută prin tranzacţia din data de 15.03.2001, încheiată între „I” S.R.L. şi „E.P.I.” S.R.L. Temeiul de drept al acestei capăt de cerere a fost precizat ca fiind art. 969 Cod civil.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă şi luările de poziţie ulterioare, s-a opus admiterii acţiunii, invocând, pe de o parte, excepţia neexecutării contractului de căţre reclamantă, inclusiv în ceea ce priveşte clauzele tranzacţiei dintre părţi, aceasta nedovedind aplicarea principiului bunei-credinţe şi că, în fapt, reclamanta este cea care datorează 44.505,158 lire.
S-a mai reţinut că pârâta a invocat şi excepţia de necompetenţă materială a tribunalului arbitrai, fiind vorba despre un litigiu comercial de drept comun, pe baza unui raport juridic sinalagmatic încheiat între părţi. Referitor la excepţia de necompetenţă materială, aceasta a fost respinsă cu motivarea că, deşi prin contractul semnat în data de 20.04.2000, s-a prevăzut competenţa Forului din Roma (art. 12), prin tranzacţia din 15.03.2001, părţile au încheiat clauza compromisorie prevăzută de pct. 8 alin. 3 lit. b), prin care toate litigiile posibile sunt supuse arbitrajului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, după parcurgerea căii amiabile a concilierii. Or, la dosarul cauzei s-au depus toate documentele care atestă încercarea de soluţionare pe cale amiabilă (notificări, invitări la conciliere şi proces-verbal care consemnează neprezentarea pârâtei).
Ca atare, clauza compromisorie ţine părţile să urmeze această cale şi în acelaşi timp să facă dovada încercării de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, respingându-se astfel şi excepţia de soluţionare a litigiului pe calea arbitrajului în echitate.
în ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, tribunalul arbitrai a constatat că în tranzacţia încheiată între părţi se prevăd mai multe obligaţii reciproce, dar care nu au legătură una cu cealaltă, în speţă cu litigiul supus tribunalului.
S-a constatat totodată că, în lipsa unei cereri reconvenţionale, tribunalul arbitrai neftind învestit cu judecarea celorlalte clauze din tranzacţie, nu poate să-şi extindă din oficiu obiectul litigiului.
Cu privire la probele solicitate, tribunalul arbitrai a apreciat că sunt neconcludente cauzei, astfel probele cu martori nu pot să demonstreze alte fapte sau împrejurări, decât documentele depuse la dosar. Sub aspectul expertizei, în lipsa datelor concrete privind ce anume şi cât s-a livrat, care sunt sumele litigioase, s-a apreciat că o astfel de expertiză nu are nici o finalitate.
împotriva acestei hotărâri, a formulat acţiune în anulare S.C. „EURO S.” S.R.L. Oradea, solicitând admiterea acţiunii, anularea hotărârii arbitrale nr. 6/2002 şi, pe fond, ca urmare a completării probaţiunii, să fie respinsă cererea de arbitrare formulată de reclamanta „E.P.I.” S.R.L.
în motivarea acţiunii în anulare, contestatoarea a criticat hotărârea arbitrală pentru încălcarea prevederilor art. 364 lit. g) Cod procedură civilă, deoarece, cu toate că, potrivit tranzacţiei intervenite între părţi la 15.03.2001, părţile au stipulat în preambul că „părţile înţeleg a se folosi în concepţia şi aplicabilitatea acestui document de principiul bunei-credinţe”, ceea ce înseamnă că soluţionarea unui eventual litigiu se va face în echitate, totuşi, tribunalul arbitrai a soluţionat litigiul în condiţiile art. 341 Cod procedură civilă. înţelegerea părţilor de soluţionare a litigiului are semnificaţia unei clauze speciale, a unei reguli speciale impuse arbitrilor. în raport de regula generală, are întâietate regula specială.
Un alt motiv de anulare a hotărârii arbitrale nr. 6/2002 este art. 364 lit. f) Cod procedură civilă, constând în pronunţarea asupra unui lucru care nu s-a cerut (măsufa sechestrului asigurator) şi nepronunţarea asupra unor lucruri care s-au cerut (măsura sechestrului judiciar). Astfel, arată contestatoarea că, deşi reclamanta a cerut instituirea unui sechestru judiciar, arbitrii au dispus instituirea unui sechestru asigurator.
Contestatoarea a solicitat anularea hotărârii arbitrale în temeiul art. 364 lit. h) Cod procedură civilă, deoarece litigiul se poartă între reclamantă şi pârâta „I” S.R.L., persoană juridică italiană, iar sechestrul se instituie asupra maşinii de plastificare proprietatea contestatoarei S.C. „EURO S.” S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul arbitrai putea să admită această măsură asiguratorie cu caracter accesoriu numai dacă adevăratul debitor, „I” S.R.L., s-ar fi dovedit insolvabil, altfel, se permite reclamantei să se îndrepte pe calea executării silite, direct împotriva S.C. „EURO S.” S.R.L.
Pe fond. cu aplicarea principiului echităţii şi al binelui ars aequi et boni, contestatoalrea a solicitat soluţionarea cauzei în sensul respingerii cererii de arbitrare ca neîntemeiată, întrucât apărările sale, fundamentate pe excepţia de neexecutare a contractului sunt întemeiate.
Intimata S.C. „E.P.I.” S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în anulare, întrucât principiul bunei-credinţe invocat în tranzacţie se referă la executarea obligaţiilor asumate, ceea ce nu atrage calea arbitrajului în echitate.
Analizând acţiunea în anulare, în raport de criticile formulate, a fost apreciată că nefondată, fiind respinsă în consecinţă. Criticile contestatoarei S.C. „EURO S.” S.R.L. referitoare la necesitatea soluţionării litigiului de către tribunalul arbitrai „în echitate”, sunt nefondate faţă de corecta reţinere a aplicabilităţii prevederilor pct. 8 alin. 3 lit. b) din tranzacţia încheiată între părţi la 15.03.2001, prin care acestea au înţeles să supună, conform clauzei compromisorii, arbitrajului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, toate litigiile ce se vor ivi, după o amiabilă încercare de conciliere.
Este adevărat că în cuprinsul tranzacţiei se consemnează în partea intitulată „Consideraţii de fapt şi de drept”, intenţia părţilor semnatare de a se folosi „în concepţia şi aplicabilitatea acestui document de principiul bunei-credinţe”, dar această menţiune nu anihilează clauza compromisorie de la pct. 8 alini 3 lit. b) din aceeaşi tranzacţie.
Pentru a putea soluţiona litigiul „în echitate”, tribunalul arbitrai trebuia să aibă elementele necesare din care să rezulte acordul expres al părţilor în acest sens, aşa cum cer prevederile art. 360 alin. 2 Cod procedură civilă, or, acest acord nu a fost dovedit, astfel că sunt inaplicabile prevederile art. 364 lit. g) Cod procedură civilă.
Cu privire la anularea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 364 lit. f) Cod procedură Civilă, nici aceste critici nu sunt fondate, deoarece nu se poate reţine că tribunalul s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut (sechestru asigurator) ori nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (sechestru judiciar), câtă vreme răspunderea contestatoarei există în calitate de fidejusor şi independent de calificarea juridică pe care a înţeles tribunalul arbitrai să o dea cererii.
Susţinerile contestatoarei, conform cărora această măsură, are caracter accesoriu faţă de obligaţia principală, astfel că, numai dacă „I” S.R.L. se va dovedi insolvabilă, s-ar putea îndrepta reclamanta direct împotriva ei, nu sunt justificate, deoarece scopul instituirii acestei garanţii a fost tocmai acordarea Unei astfel de posibilităţi ca fidejuşorul să îndeplinească obligaţia pe care debitorul nu şi-a îndeplinit-o faţă de creditor (art. 42 Cod comercial).
în concluzie, reclamanta nu era obligată să încerce o a pârâtei şi numai apoi să se îndrepte împotriva contestatoarei, deoarece prin art. 7 din tranzacţie contestatoarea şi-a asumat o astfel de obligaţie, devenind fidejusor.
Respingerea unei probe nu înseamnă încălcarea egalităţii de tratament, deoarece instanţa „poate” conform art. 35810 Cod procedură civilă, dispune administrarea oricăror probe, dacă apreciază că acestea sunt utile şi pertinente cauzei. Această necesitate este lăsată la „aprecierea” arbitrilor care şi-au motivat soluţia de respingere, astfel că părţile au beneficiat de egalitate de tratament juridic, şi nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 358 Cod procedură civilă.
Excepţia invocată, a neexecutării contractului, a fost respinsă corect întrucât obiectul cererii de arbitrare 1-a constituit plata unor datorii recunoscute conform aceleiaşi tranzacţii.
în consecinţă, a fost respinsă acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 6 din 3.04.2002, pronunţată de Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi s-a dispus restituirea cauţiunii de 50.00p.000 lei în favoarea contestatoarei S.C. „EURO S.” S.R.L.
Curtea de Apel Oradea, sentinţa nr. 32/C din 9 octombrie 2003
