IMOBIL CONFISCAT ÎN TEMEIUL DECRETULUI
NR.223/1974. LIPSA CERERII DE RESTITUIRE ÎN NATURĂ
A ACESTUIA. CONSECINŢE.
Decretul nr.223/1974
Art.480 Cod civil
Apartamentul în litigiu a fost confiscat de la reclamantă
şi soţul acesteia, conform deciziilor nr.443/1979 şi nr.72/1979, însă
după intrarea în vigoare a legilor cu caracter reparatoriu, de
restituire în natură a bunurilor preluate abuziv, aceasta nu a înţeles
să formuleze cerere în acest sens pentru ca bunul să-i reintre în
patrimoniu.
În aceste condiţii, reclamanta nu poate opune pârâtului
un titlu de proprietate valabil care să îi confere calitate procesuală
activă în acest litigiu ce vizează constatarea nulităţii absolute
parţiale a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub
nr.4737/2004 ce a avut ca obiect etajul imobilului, ieşirea din
indiviziune cu privire la acest imobil, cu constituirea unui drept de
superficie pentru terenul de 250 m.p.
Prin urmare, dreptul de proprietate invocat de pârât, în
Prin urmare, dreptul de proprietate invocat de pârât, în
conformitate cu prevederile art.480 Cod civil, este absolut şi
exclusiv, fiind opozabil tuturor, inclusiv reclamantei, chiar dacă
aceasta nu a fost parte în litigiul purtat de pârât cu deţinătoarea
apartamentului.
(Decizia civilă nr.83/R/08 februarie 2007, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte de
Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin sentinţa civilă nr.2034, pronunţată de Judecătoria
Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.9979/2005, a fost respinsă acţiunea
formulată de reclamanta H.M. în contradictoriu cu pârâţii D.I., H.I. şi
H.D.P. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală
activă.
S-a reţinut, de asemenea, că pârâtul H.D. nu are calitate
procesuală pasivă, iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de
judecată către acesta.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că titularul
exclusiv al dreptului de proprietate pentru imobilul din Băile-Olăneşti a
fost H.P., reclamanta renunţând la succesiunea autorului. Astfel, nu mai
poate beneficia de nici un drept succesoral, deoarece eredele ce renunţă
este considerat că nu a fost niciodată erede. Reclamanta poate pretinde,
eventual, un drept de creanţă egal cu echivalentul valoric al contribuţiei
sale. Pârâtul H.D.P. se află în aceeaşi situaţie, renunţând expres la
moştenirea autorului H.P., nemaiavând astfel nici o calitate de
coproprietar asupra etajului imobilului din litigiu.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a
nesocotit dreptul absolut al reclamantei asupra cotei de ? din etajul
imobilului, câtă vreme întregul etaj a fost realizat împreună cu fostul soţ
(B.I.), în baza autorizaţiei nr.2171/27.09.1974.
În baza Decretului nr.223/1974 s-a dispus confiscarea
dreptului său de ? din etajul imobilului casă – parter şi etaj – deoarece
fostul soţ, de care a divorţat în 1982, a fugit din ţară în 1976. Cealaltă
jumătate de ? din etaj a fost confiscată ca urmare a plecării ei în
străinătate, cu acordul Statului Român.
Dacă etajul casei nu constituia proprietatea reclamantei şi a
fostului ei soţ, pârâţii H.I., H.D. şi autorii H.P. şi H.E., ar fi contestat
măsura luată de Statul Român.
Din certificatul de moştenitor nr.805/1976, privind
succesiunea autorului H.P., rezultă că de pe urma lui a rămas parterul
casei şi terenul aferent de 250 m.p.
Deşi era titulara autorizaţiei de construcţie nr.2171/1974,
reclamanta nu a fost parte în procesul în care s-a judecat anularea acesteia
la 11 ani de la eliberare, la cererea pârâtului H.I.
De asemenea, reclamanta nu a figurat ca parte nici în procesul
de revendicare a etajului şi, în consecinţă, sentinţa civilă nr.7609/1998 nu
poate produce consecinţe juridice faţă de ea.
Pârâtul H.I. a vândut ? din etaj pârâtului D.I., prin contractul
autentic nr.4737/04.11.2004. Acest contract este lovit de nulitate
absolută, fiind fundamentat pe o cauză ilicită, părţile mascând prin
convenţie adevăratul titular al bunului ce a făcut obiectul vânzării.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr.490/A din 28 septembrie
2006, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre
rejudecare pe fond la prima instanţă – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că instanţa a
fost sesizată cu cererea formulată de reclamanta-apelantă prin care a
solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-
cumpărare nr.4737/04.11.2004, privind etajul imobilului ce a făcut
obiectul vânzării; ieşirea din indiviziune asupra etajului şi constituirea
unui drept de superficie pentru terenul de 250 m.p. Contractul de
vânzare-cumpărare a fost încheiat între H.I. şi D.I.
Conform Hotărârii nr.50 emisă de Comisia de aplicare a Legii
nr.112/1995, cererea lui H.I. privind restituirea imobilului a fost respinsă,
reţinându-se, aşa cum rezultă din conţinutul deciziilor nr.443/1979 (f.6)
şi nr.72 (f.7)., că imobilul (etajul) a fost confiscat de la soţii B.I. şi B.M. şi
nu de la H.I.
Din conţinutul autorizaţiei nr.47/2171/1974 (f.9) a rezultat
că B.I. şi B.M., alături de H.P., au solicitat şi s-a admis autorizarea
construirii unei locuinţe – parter + un etaj cu două apartamente (la parter
– H.P., la etaj B.I. şi B.M.), precum şi demolarea construcţiei vechi
(solicitarea s-a făcut în septembrie 1974).
Referitor la conţinutul autorizaţiei eliberată în 1973, a rezultat
că s-a solicitat şi s-au autorizat „reparaţii capitale şi extindere de locuinţe
la nr.55”, lucrările fiind începute în octombrie 1973 şi terminate în august
1974.
Potrivit certificatului de moştenitor (f.35) – 805/1976, de pe
urma autorului H.P. a rămas o locuinţă la parterul imobilului din Băile-
Olăneşti, compusă din trei camere de locuit, realizată în 1973, cu mijloace
proprii.
Conform sentinţei civile nr.7609/1998, prin care s-a
soluţionat cererea în revendicare, pârâta Edilitara S.A. Băile-Olăneşti a
fost obligată să-i respecte reclamantului H.I. (pârâtul din această cauză),
proprietatea şi posesia apartamentului cu trei camere situat la etajul
imobilului, nr.57.
Constatarea nulităţii absolute a unui act poate fi invocată de
oricine are un interes şi nu poate fi îndreptată decât împotriva părţilor
participante la încheierea actului respectiv.
Astfel, acţiunea în constatarea nulităţii actului de vânzare-
cumpărare nr.4737/4.11.2004, formulată în contradictoriu cu pârâtul
H.I., nu este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă, deoarece pârâtul este parte în acel act, exercitând la vânzarea
imobilului un atribut al dreptului de proprietate, imobilul fiind vândut
altei persoane.
Din actele depuse la dosar nu a rezultat că titularul dreptului
de proprietate asupra imobilului (etaj) este exclusiv H.P. (autorul).
Cele două hotărâri judecătoreşti în baza cărora instanţa de
fond s-a pronunţat – nulitatea autorizaţiei şi acţiunea în revendicare, nu
pot produce consecinţe juridice faţă de reclamantă, care n-a fost parte în
cele două cauze şi nu a fost în măsură să-şi apere legitimarea dreptului ei.
Conform celor două decizii, cât şi hotărârii pronunţată în baza Legii
nr.112/1995, reclamanta este persoana de la care s-a făcut preluarea
abuzivă a imobilului – etajul casei situată la nr.55, ce face obiectul
judecăţii.
Apelanta-reclamantă a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile
generale necesare pentru exerciţiul acţiunii civile, justificând interesul
(folos) practic, material şi moral ce-l urmăreşte în promovarea acţiunii.
În consecinţă, existând identitate între titularul dreptului
afirmat şi persoana reclamantei-apelante, precum şi între subiectul pasiv
al raportului juridic litigios şi persoana pârâtului H.I., a fost admis apelul,
în modalitatea prezentată.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şi
respectarea termenului statuat de art.301 din acelaşi cod, împotriva
deciziei au formulat recurs pârâţii H.D.P. şi H.I., invocând următoarele
critici:
– în mod greşit instanţa de apel a considerat că există
identitate între dreptul afirmat şi persoana reclamantei, raportându-se la
conţinutul deciziilor nr.443/1979 şi nr.72/1979, care arată că a fost
confiscat etajul de la soţii B.I. şi B.M.
În dezvoltarea criticii se arată că au fost interpretate greşit şi
cu încălcarea dispoziţiilor legale următoarele acte: autorizaţia de
construire nr.47/2171/1994, act ce nu mai are valoare, fiind, ca şi
autorizaţia anulată, acte care au avut la bază o cauză falsă şi nereală.
De fapt, această autorizaţie a fost anulată de emitent şi a
rămas în vigoare autorizaţia de construire iniţială nr.2173/14.08.1973.
– instanţa de apel a interpretat greşit în speţă dispoziţiile
art.1201 Cod civil, înlăturând consecinţele juridice ale sentinţei civile
nr.7609/1998, cu motivarea că aceasta nu a fost parte în proces.
Se susţine, în esenţă, că H.I., aşa cum recunoaşte şi
reclamanta, a fost proprietarul imobilului, parterul casei dobândindu-l
prin moştenire de la tată, H.P., conform certificatului de moştenitor
nr.805/1976, iar etajul prin revendicare, în baza sentinţei civile
nr.7609/1998.
Se concluzionează că împotriva prezumţiei de proprietate
invocată de reclamantă intimaţii au ridicat o prezumţie mai puternică şi
contrară, respectiv un titlu anterior şi numai prin aplicarea greşită a
dispoziţiilor art.1201 Cod civil s-a dat eficienţă inopozabilităţii actelor
amintite faţă de reclamantă.
Examinând decizia atacată în raport de actele şi lucrările
dosarului şi criticile invocate, se constată că recursul este fondat pentru
considerentele ce se vor prezenta:
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit
certificatului de moştenitor nr.805 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean
Vâlcea la data de 11 martie 1976, singurul moştenitor al autorului H.P.
este pârâtul H.I., ceilalţi fraţi renunţând la succesiune, reclamanta prin
declaraţie autentificată sub nr.805/1975.
Conform acestui act, pârâtul a dobândit în proprietate
parterul unui imobil situat în Băile Olăneşti, str.Valea de Case nr.55B,
compus din trei camere de locuit, hol, beci, realizat de autor prin
mijloace proprii, cu autorizaţia de lucrări nr.2171/1973 emisă de
Consiliul Popular Băile Olăneşti, precum şi terenul aferent acestuia.
Potrivit titlului de proprietate nr.1916 emis de Comisia
Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenului la
data de 07.07.2004, H.I. este proprietarul suprafeţei de 251 m.p., teren
construcţii pe care este amplasat imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr.7609 pronunţată de Judecătoria
Râmnicu Vâlcea la data de 10 noiembrie 1998, intrată în puterea lucrului
judecat, pârâtului H.I. i-a fost recunoscută calitatea de proprietar al
apartamentului situat la etajul imobilului din Băile Olăneşti, str.Valea de
Case nr.57, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu deţinătoarea acestuia,
S.C.„Edilitara”S.A. Băile Olăneşti.
Este adevărat că apartamentul în litigiu a fost confiscat de la
reclamanta H.M. şi soţul acesteia, conform deciziilor nr.443/1979 şi
nr.72/1979, însă după intrarea în vigoare a legilor cu caracter reparatoriu,
de restituire în natură a bunurilor preluate abuziv, aceasta nu a înţeles să
formuleze cerere în acest sens pentru ca bunul să-i reintre în patrimoniu.
În aceste condiţii, reclamanta nu poate opune pârâtului H.I.
un titlu de proprietate valabil care să îi confere calitate procesuală activă
în acest litigiu ce vizează constatarea nulităţii absolute parţiale a actului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4737/2004 ce a avut ca obiect
etajul imobilului, ieşirea din indiviziune cu privire la acest imobil şi cu
constituirea unui drept de superficie pentru terenul de 250 m.p.
conformitate cu prevederile art.480 Cod civil, este absolut şi exclusiv,
fiind opozabil tuturor, inclusiv reclamantei, chiar dacă aceasta nu a fost
parte în litigiul purtat de pârât cu deţinătoarea apartamentului.
Cum autorizaţia de construire nu conferă şi dreptul de
proprietate asupra imobilului, în mod corect instanţele reţinând că
proprietarul imobilului şi al terenului aferent era tatăl pârâtului, chiar
dacă preluarea apartamentului s-a făcut de către stat de la reclamantă şi
soţul ei, aceasta din urmă poate invoca, eventual, un drept de creanţă, în
măsura în care dovedeşte contribuţia efectivă la edificarea etajului.
Criticile invocate de recurenţi pot fi încadrate în prevederile
art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi sunt privite ca întemeiate doar sub
aspectul analizat.
Pentru considerentele ce preced, recursul este privit ca întemeiat şi a fost
admis ca atare, în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, cu
consecinţa modificării deciziei, în sensul respingerii apelului ca nefondat
şi a menţinerii sentinţei adoptată de prima instanţă de fond.
