Nelegalitatea prevederii cuprinsa in textul pct. 1.4. lit. b alineat ultim din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 rezulta din încalcarea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care enumera situatiile juridice ce constituie preluari abuzive.
Dispozitiile legale citate sunt în contradictie cu dispozitiile actului normativ de rang superior pe care trebuie sa le aplice întrucât Constitutia României prevede ca hotarârile Guvernului se emit pentru organizarea executarii legilor, iar in conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicata, actele normative date în executarea legii se emit în limitele si potrivit normelor care le ordona.
Prin contestatia înregistrata la 13.01.2006, reclamantii A.M. si A.T. au solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanta, ca prin hotarâre judecatoreasca sa anuleze în parte decizia nr.3945/29.11.2005, cu privire la cota de 3/4 din imobilul situat în Constanta, str. C.D.E. nr.20, a carei restituire a fost respinsa prin dispozitia contestata si sa oblige pârâtii la restituirea în natura a acestei cote indivize, iar în subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila, pârâtul sa fie obligat la acordarea de despagubiri în conditiile legii.
În motivare s-a aratat ca prin notificarea nr.60873/04.05.2001 reclamantii au solicitat restituirea în natura a imobilului mentionat anterior, iar prin dispozitia contestata cererea le-a fost respinsa pentru cota indiviza de 3/4, desi aceasta a fost preluata de stat fara titlu si fara plata despagubirilor corespunzatoare.
Prin sentinta civila nr.1289/15.06.2006 Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantilor ca nefondata si i-a obligat la 400 lei cheltuieli de judecata catre pârât.
Pentru a hotarî în acest sens prima instanta a retinut ca prin dispozitia contestata pârâtul a restituit cota de 1/4 din apartamentul în litigiu, preluata în proprietatea statului fara plata, în temeiul Decretului nr.223/1974, ca urmare a refuzului reclamantului A.M. de a se înapoia în tara, iar pentru diferenta de 3/4 din bun cererea de restituire a fost respinsa cu motivarea ca preluarea s-a facut contra cost, în temeiul aceluiasi act normativ, prin aprobarea plecarii definitive din tara a reclamantei A.T.
În continutul deciziei de preluare s-a aratat ca pâna la acel moment reclamanta achitase numai în parte creditul contractat pentru achizitionarea imobilului, astfel ca suma care i s-ar fi cuvenit cu titlu de despagubiri a fost virata la CEC, în contul datoriei; reclamanta nu a contestat decizia de preluare în conditiile Legii nr.1/1967, astfel ca aceasta nu poate pretinde despagubiri sau restituirea în natura a cotei ce i-a apartinut în proprietate deoarece, potrivit art.1.4 lit.B din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, într-o asemenea situatie a intervenit o înstrainare a locuintei catre stat, de catre persoana care a facut cerere de plecare definitiva din tara; cum stabilirea conduitei proprietarului era atributul exclusiv al acestuia, urmeaza a se considera ca preluarea nu a fost abuziva întrucât proprietarul a fost îndestulat rezonabil prin pretul primit sau avea vocatia de a fi îndestulat rezonabil daca înstraina imobilul înainte de formalizarea intentiei de a parasi tara.
S-a mai constatat ca despagubirile pentru cota de 1/4 din imobil nu au facut obiectul contestatiei si ca, în conditiile în care apartamentul a fost vândut cu contractul nr.28767/23.06.2007, în cauza pot fi, eventual, incidente prevederile si procedura prevazuta de titlul VII din Legea nr.247/2005 si H.G. nr.1095/2005 pentru aprobarea normelor de aplicare acestui titlu.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta A.T. si a invocat gresita mentionare a prenumelui sau si gresita aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001 si a H.G. nr.498/2003.
A sustinut apelanta ca, pe de o parte, contractele de împrumut nr.012877/1978 si nr.10553/1978 încheiate cu CEC Constanta în scopul achizitionarii imobilului în litigiu au ca titular pe sotul sau, numitul A.M., deci pretinsa compensare s-a produs în contul datoriei ce apartinea titularului cotei care a fost restituita în natura, iar pe de alta parte, ca aceasta compensare este nelegala, fiind contrara actualelor norme constitutionale, si nu poate fi întemeiata pe prevederile art.1.4 lit. B din H.G. nr.498/2003 deoarece în cauza sunt incidente prevederile de la lit.A a aceluiasi text, plecarea reclamantei având drept scop întregirea familiei, iar acordarea asa ziselor despagubiri a fost impusa de anumite conventii internationale; totodata, în situatia sotului care parasea tara cu acest scop se aplica, prin analogie, prevederile Legii nr.4/1973, considerându-se ca sotul aflat în strainatate avea deja un domiciliu, iar cea detinuta în tara era o a doua locuinta.
A mai aratat apelanta ca Normele metodologice invocate de instanta de fond nu pot adauga la lege, ci doar o lamuresc sau o explica, si ca formularea plângerii întemeiata pe prevederile Legii nr.1/1967, la care se face referire în considerentele hotarârii atacate, ar fi fost pur formala fata de prevederile actelor normative mentionate anterior, în vigoare la acel moment.
La solicitarea apelantei-reclamante a fost efectuata o expertiza tehnica imobiliara prin care s-a stabilit valoarea cotei de 3/4 din imobil la momentul preluarii ei în proprietatea statului si valoarea ei de circulatie actuala.
Analizând legalitatea si temeinicia hotarârii atacate în raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:
Prin decizia nr.184/28.05.1985 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al judetului Constanta, emisa în aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, s-a trecut în proprietatea statului cota indiviza de 3/4 din imobilul situat în Constanta, str. C.D.E. nr.20, care apartinea în proprietate reclamantei A.T.
În art.1 al deciziei s-a mentionat ca preluarea s-a facut contra cost, iar în alin.2 al actului de preluare s-a aratat ca destinatia sumei ce s-ar fi cuvenit proprietarului cu titlu de despagubire, în cuantum de 35.428 lei, va fi virata în contul Sucursalei Judetene CEC Constanta pentru acoperirea partiala a creditului nerambursat, diferenta urmând a fi achitata de stat.
Prin dispozitia contestata în speta, ca si prin hotarârea instantei de fond s-a invocat faptul ca imobilul nu a fost preluat abuziv si ca în cauza sunt incidente prevederile art.1.4 lit.b alin.ultim din fostele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, care erau înca în vigoare la momentul solutionarii contestatiei în prima instanta, potrivit carora, în situatia în care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a înstrainat locuinta catre stat, “stabilirea conduitei acesteia era atributul sau exclusiv, urmând a se considera ca preluarea nu a fost abuziva, ea fiind îndestulata rezonabil din pretul primit sau având vocatia de a fi îndestulata rezonabil daca înstraina imobilul respectiv înainte de formalizarea intentiei de a parasi definitiv tara”.
Prevederea cuprinsa în textul mentionat din Norme nu poate constitui, însa, temei al respingerii cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru un imobil preluat de stat în temeiul Decretului nr.223/1974, ca urmare a cererii proprietarului lui de a parasi definitiv tara, pentru ca ea contravine prevederilor art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001, care definesc notiunea de imobile preluate abuziv de stat, precum si celor înscrise la art.1 alin.1 si 2, art.7 alin.2 si art.9 alin.1, referitoare la restituirea în natura si prin echivalent.
Desi legea speciala nu defineste notiunea de “preluare abuziva”, în art.2 alin.1 enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca autoritatea competenta sa solutioneze notificarea reclamantei trebuia sa aprecieze daca situatia acesteia se încadra într-unul dintre cazurile prevazute de text.
Dispozitia invocata ca temei pentru respingerea notificarii si contestatiei ignora împrejurarea ca, în situatia parasirii definitive a tarii, reclamanta, ca de altfel toti cei aflati în situatii similare, era obligata sa procedeze la înstrainarea constructiei catre stat, în schimbul unei sume pe care tot acesta o stabilea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire în text.
Este pur teoretic argumentul cuprins în norme, referitor la vocatia proprietarului de a fi îndestulat rezonabil daca înstraina imobilul înainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila în conditiile în care art.5 din Decretul nr. 223/1974 prevede expres ca actele juridice încheiate în scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o încalcare a principiului libertatii contractuale.
Din cele ce preced rezulta ca preluarea în proprietatea statului a cotei de 3/4 din imobilul în litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil, ci se încadreaza în ipoteza descrisa de art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa si a stabilit o suma de bani cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, încalcând regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului, de a-i înstraina imobilul.
În acelasi sens dispun si actualele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007, care în art.1.4 lit.B prevad ca preluarea dispusa în temeiul Decretului nr.223/974 este abuziva atât în cazul trecerii imobilului fara plata în proprietatea statului, cât si în cazul în care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a înstrainat în mod obligatoriu locuinta sa catre stat.
Totodata, trebuie avut în vedere si ca prevederile art.2 alin.1 lit.i din lege nu conditioneaza caracterul abuziv al preluarii de împrejurarea ca statul a platit sau nu o suma de bani în schimbul imobilului si de valoarea acesteia, dar si ca aceasta despagubire nici nu a fost platita în cauza proprietarului, ci a fost compensata cu diferenta neachitata din creditul contractat de reclamanti pentru construirea apartamentului a carui restituire au solicitat-o, ceea ce echivaleaza cu lipsa oricarei despagubiri, deci cu preluarea fara plata a bunului.
Considerentele ce preced impun concluzia temeiniciei apelului declarat de reclamanta, cu consecinta reformarii hotarârii atacate si a anularii în parte a dispozitiei nr. 3945/29.11.2005 emisa de Primarul municipiului Constanta, cu privire la cererea de acordare a masurilor reparatorii pentru cota de 3/4 din imobilul în litigiu, formulata de reclamanta.
La stabilirea naturii masurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru cota sa indiviza din imobilul litigios se va avea în vedere ca imobilul a fost vândut în temeiul Legii nr.112/1995 si ca actul de înstrainare nu a fost atacat de reclamanti – conform precizarilor facute în sedinta publica din 28.11.2005 – astfel ca în speta sunt aplicabile prevederile art.18 lit.c din Legea nr.10/2001 – care dispun expres ca, într-o asemenea situatie, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent – si cele ale art.26 alin.1 din acelasi act normativ – care instituie obligatia pârâtului, în calitatea sa de entitate investita cu solutionarea notificarii, ca prin dispozitie motivata sa acorde persoanei îndreptatite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor.
Pentru motivele expuse, si cu aplicarea prevederilor art.18 lit.c din Legea nr.10/2001, instanta va admite apelul, va schimba în tot hotarârea atacata, va anula în parte dispozitia emisa de Primarul municipiului Constanta si îl va obliga sa emita dispozitie motivata de acordare a masurilor reparatorii conform dispozitiilor art.26 alin.1 din acelasi act normativ.
