In considerarea dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat sentinţa privitoare la somaţia de plată, chiar şi numai pe baza analizei sumare, nu este compatibil în judecarea cererii în anulare prin care şi-ar cenzura propria sentinţă.
(Decizia nr. 802 din 6 iunie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 13.02.2002, sub nr. 512, a fost înregistrată acţiunea în anulare formulată de debitoarea S.C. “S.” S.A. în contradictoriu cu creditoarea S.C. “B.” S.A., în care s-a solicitat anularea Ordonanţei de somaţie de plată nr. 8 F din 07.01.2002, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, prin care debitoarea S.C. “S.” S.A. a fost obligată să-i plătească creditoarei S.C. “B.” S.A., până la data de 28.01.2002, suma de 59.214.363 lei, contravaloare prestaţii servicii medicale, inclusiv dobânzile legale, începând cu data de 01.01.2000 şi până la plata efectivă a debitului.
în motivarea acţiunii, debitoarea a arătat că instanţa, pe calea unei proceduri speciale, a făcut o adevărată judecată în fond şi s-a pronunţat în legătură cu o creanţă care nu este certă, lichidă şi exigibilă, aceasta întrucât facturile cu care creditoarea şi-a dovedit creanţa nu sunt însuşite de debitoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 190/F din 04.03.2002, Tribunalul Ialomiţa a reţinut că sumele solicitate de creditoare de la debitoare îşi au temeiul în acordul acesteia dat cu ocazia încheierii protocolului din 13.07.1999, sume care au fost stabilite în mod anticipat, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al fiecărei unităţi.
Sub acest aspect, respectându-se criteriul din protocol, potrivit situaţiilor anexate la facturile emise de creditoare şi termenele de scadenţă, creditoarea a emis facturi pe care debitoarea nu a înţeles să le onoreze.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. “S.” S.A., criticile vizând netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate.
în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 24 şi următoarele din Codul de procedură civilă, recurenta a arătat că, dat fiind caracterul predominant ai procedurii somaţiei de plată în raport de faptul că acţiunea în anularea somaţiei a fost calificată drept cale de atac, rezultă, fără dubiu, incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat hotărârea de emitere a somaţiei de plată.
Analizând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, raportat la art. 24 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că este întemeiat.
Acţiunea în anulare a fost calificată în doctrină drept cale de atac, avându-se în vedere chiar textul din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, respectiv art. 8, care prin folosirea sintagmei “împotriva ordonanţei” lămureşte regimul de cale de atac al acesteia.
Câtă vreme judecătorul a pronunţat o sentinţă privitoare la somaţia de plată, chiar şi numai pe baza unei analize sumare, şi cu atât mai mult cu cât a făcut referire în dispozitiv asupra temeiniciei, nu mai este compatibil în judecarea acţiunii în anulare, întrucât şi-a spus părerea cu privire la pricina ce s-a judecat.
Dacă dispoziţiile art. 24 alin. 1 din se referă la faptul că judecătorul care s-a pronunţat într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau recurs, chiar calificând acţiunea în anulare drept cale de atac, totuşi alineatul 2 al aceluiaşi articol face vorbire de martor, expert sau arbitru, asigurând fără echivoc regimul de incompatibilitate al judecătorului care a judecat (arbitrat) procedura simplificată (somaţia de plată).
Aşadar, judecătorul ce a apreciat temeinică cererea privind somaţia de plată nu-şi poate cenzura propria sentinţă reexaminând cererea şi înscrisurile depuse în susţinerea acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat recursul fondat sub aspectul motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, raportat la art. 24 din Codul de procedură civilă şi, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, l-a admis cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
