Înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta. Inadmisibilitatea
recursului.
Art. 141 alin. 1 Cod procedură penală
Lipsa unei căi de atac în situaţia dată nu este de natură să
aducă atingere drepturilor consfinţite de art.5 paragraful 4 din
Convenţie şi art.2 din Protocolul 4 al Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului.
(Decizia penală nr.505/R/06.08.2009)
Prin încheierea nr. 63/F/03.08/2009, pronunţată de
Tribunalul Vâlcea a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii obligării
de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul Y.F.A.H.A.L., nefiind
îndeplinite cerinţele art.145 alin.3/2 Cod procedură penală.
În argumentarea hotărârii, s-a mai notat faptul că
inculpatul este bolnav şi ar necesita intervenţii medicale în alte localităţi,
sau că este administrator la mai multe firme cu capital privat, alături de
alţi asociaţi, nu justifică înlocuirea măsurii obligării de a părăsi localitatea
cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Pe de altă parte, inculpatul nu a făcut dovada cu acte din care
să rezulte că ceilalţi asociaţi s-au retras din societatea comercială şi a
rămas singurul asociat care să se ocupe cu administrarea societăţii,
implicând deplasări în alte localităţi din ţară.
Prin apărătorul său, inculpatul a promovat recurs împotriva
încheierii primei instanţe, susţinând netemeinicia acesteia, din perspectiva
faptului, că măsura la care supus încalcă dreptul său la libera circulaţie aşa
cum este consfinţit prin Constituţia României cât şi prin Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, în dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr.
4.
Prin decizia nr.505/R/06.08.2009 a Curţii de Apel Piteşti, a
fost respins ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Y.F.A.H.A.L.
Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 141, alin., 1 teza II-a
Cod procedură penală, a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului
exercitat de inculpat.
În opinia exprimată în faţa curţii, inculpatul a susţinut teza
admisibilităţii recursului său, justificată prin aceea că, deşi dreptul intern
nu îi conferă o cale de atac împotriva respectivei încheieri, acest lucru îi
este permis prin dispoziţiile Convenţiei Europene, concretizate în art. 5
paragrafele 1,3 şi 4, art. 3 şi art. 6 paragraful 1, care îi pun la dispoziţie
accesul efectiv la o instanţă şi exerciţiul unei căi de atac.
Curtea apreciază însă, inadmisibil recursul inculpatului, având
în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza II-a din Codul de
procedură penală, încheierea prin care prima instanţă, sau instanţa de
apel, respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a
măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.
Cum în prezenta cauză recursul priveşte încheierea prin care
prima instanţă a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea cu o altă măsură preventivă, curtea
reţine că situaţia se circumscrie textului de lege la care s-a făcut referire.
Curtea este de părere în acelaşi timp că, lipsa unei căi de atac
în situaţia dată nu este de natură să aducă atingere drepturilor consfinţite
de art. 5 paragraful 4 din Convenţie, şi art. 2 din Protocolul nr.4.
Art. 5 paragraful 4 din Convenţie, nu garantează în sine
dreptul la un recurs împotriva unei hotărâri de luare ori de menţinere a
unei măsuri preventive, cât şi a unei hotărâri prin care s-a refuzat
înlocuirea unei asemenea măsuri deoarece prevederile menţionate nu se
referă la o cale de atac ci la o procedură.
C.E.D.O. a statuat în mai multe decizii între care cauza Jecius
contra Lituaniei că, în principiu intervenţia unei singure instanţe, satisface
exigenţele art. 5 paragraful 4 din Convenţie, dacă procedura urmată a
avut un caracter judiciar şi a oferit persoanei garanţii corespunzătoare
naturii privării de libertate existente în cauză.
Convenţia nu obligă la reglementarea în legislaţia naţională a
unui al doilea grad de jurisdicţie, pentru examinarea legalităţii măsurii
preventive (cauza Khudoyorov contra Rusiei), şi prin urmare nu se poate
susţine, din această perspectivă că lipsa căi de atac a recursului încalcă
drepturile ocrotite de Convenţie inculpatului.
În legătură cu pretinsa încălcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 la
Convenţie, care ocroteşte dreptul la libera circulaţie, Curtea reţine că,
această chestiune priveşte în esenţă fondul măsurii preventive la care
inculpatul este supus în momentul actual, însă având în vedere caracterul
peremtoriu al excepţiei invocate, urmează să nu o examineze.
