întoarcere executare – desfiinţare sentinţă civilă în calea de atac a recursului


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată precizata, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 28.05.2012, sub nr. 8724/318/2012, reclamanta S.C. OP S.A., cu sediul in …, a chemat in judecata pe paratul C.I., domiciliat in …, solicitând instanţei restabilirea situaţiei anterioare executării silite realizate în dosarul de executare nr. x al B.E.J. B.F. şi obligarea paratului la restituirea sumei de 3.849 lei, actualizată la data plăţii efective în raport de indicele de inflaţie.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin cererea înregistrată  la data de 17.10.2008 la BEJ B.F., paratul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Secţia Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, in dosarul nr. x, definitivă şi executorie de drept, executarea silită fiind realizată integral asupra sumei de 3.849 lei, din care suma de 2.136 lei reprezintă debit conform sentinţei civile  nr. x si suma de 1.713 lei reprezintă cheltuieli de executare, conform procesului-verbal încheiat la data de 21.10.2008 de câtre BEJ B.F.
S-a mai susţinut că, prin decizia civilă nr. x a Curţii de Apel Craiova-Secţia a II-a Civila si Pentru Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. x, dispunându-se modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulate de către paratul din prezenta cauză.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.404² alin. 3  C.Proc.Civ.
În dovedirea celor susţinute, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Deşi legal citat, paratul nu a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a invoca excepţii, propune probe ori pentru a-şi prezenta mijloacele de apărare.
Prin sentinţa civilă nr. x Judecătoria Targu Jiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr. x.
Prin sentinţa civilă nr. x, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
In fine, in urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti  la data de 08.03.2013, sub nr. 12736/299/2013.
În temeiul art.402 alin. 1 C.Proc.Civ., instanţa a dispus ataşarea la dosarul cauzei a dosarului de executare nr. x al B.E.J. B.F.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, in dosarul nr. x, definitivă şi executorie de drept, s-a admis acţiunea formulată de către 22 de reclamanţi, printre care si numitul C.I., în contradictoriu cu parata S.C. P. S.A. (actuala  S.C. O.P. S.A.) şi s-a dispus obligarea acesteia din urmă la plata către reclamanţi, printre care si numitul C.I., a drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea aprovizionării toamna-iarna, in cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art. 176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze, pentru perioada 2005-2007, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective.
Având în vedere caracterul executoriu de drept al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă în materia litigiilor de muncă, prin cererea înregistrată la data de 17.10.2008 la BEJ B.F., pârâtul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, in dosarul nr. x, formându-se dosarul de executare nr. x al B.E.J. B.F., iar aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului, executarea silită s-a realizat integral asupra sumei de 3849 lei, din care suma de 2136 lei reprezintă debit conform sentinţei civile  nr. x şi suma de 1713 lei reprezintă cheltuieli de executare, conform procesului-verbal încheiat la data de 21.10.2008 de către BEJ B.F.
Prin decizia civilă nr. x a Curţii de Apel Craiova-Sectia a II-a Civila si Pentru Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, în dosarul nr. x, dispunându-se modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulate de către pârâtul din prezenta cauză.
Prin cererea de faţa s-a solicitat de către reclamanta restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei amintite, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu în calea de atac a recursului.
Sub acest aspect, instanţa reţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3791 C.proc.civ., potrivit cărora în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept.
Totodată, instanţa reţine incidenţa prevederilor art.404¹ C.Proc.Civ., conform cărora în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situaţiei anterioare. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţiei în care îşi găseşte aplicarea art. 449 C.Proc.Civ.
Potrivit art. 404² C.Proc.Civ. „în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. 1 şi 2, cel îndreptăţit va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.”
Pentru a se dispune întoarcerea executării silite pe cale principală este necesar să fie îndeplinite trei condiţii: 1. să se desfiinţeze titlul executoriu sau executarea silită; 2. instanţa care a soluţionat recursul sau instanţa care a soluţionat contestaţia la executare să nu fi dispus întoarcerea executării silite; 3. în timpul executării să se fi modificat situaţia juridică existentă între părţi, prin trecerea unor sume de bani sau a altor bunuri din patrimoniul debitorului în cel al creditorului.
Faţă  de situaţia de fapt rezultată din probele administrate şi textele de lege menţionate, instanţa  reţine că după efectuarea urmăririi silite în dosarul de executare silită nr. x al B.E.J. B.F., titlul executoriu în baza căruia s-a realizat executarea silită, respectiv sentinţa civilă nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, in dosarul nr. x, a fost desfiinţat prin decizia civilă nr. x a Curţii de Apel Craiova-Sectia a II-a Civila si Pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
Astfel, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu se naşte dreptul debitoarei S.C. O.P. S.A. de a solicita restabilirea situaţiei anterioare executării şi, în consecinţă, îi revine creditorului C.I. obligaţia de a restitui debitoarei tot ce a primit prin executarea silită.
În speţă, în conformitate cu prevederile art. 4042 alin. 3 raportat la art. 4041 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură civilă, observând că s-a desfiinţat titlul executoriu, precum şi că în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. x, pârâtul a realizat o sumă care nu i se cuvine, instanţa va admite acţiunea, va dispune întoarcerea executării silite şi, pe cale de consecinţă, va obliga  pârâtul sa restituie reclamantei suma de 3.849 lei, din care suma de 2.136 lei reprezintă debit conform sentinţei civile  nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. x si suma de 1.713 lei reprezintă cheltuieli de executare, conform procesului-verbal încheiat la data de 21.10.2008 de către BEJ B.F.,  executată silit în dosarul de executare nr. x al B.E.J. B.F., această sumă urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie de la data de 25.05.2009 si până la data plăţii efective.
Suma pe care trebuie să o restituie pârâtul urmează a fi actualizată cu  indicele de inflaţie de la data de 25.05.2009 (data pronunţării instanţei de recurs in sensul desfiinţării titlului executoriu) si până la data plăţii efective, întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situaţia anterioară executării silite. Actualizarea unei creanţe nu constituie o dobândă ci se subscrie obligaţiei principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. În caz contrar, prin întârzierea plăţii unui debit se ajunge ca, la data achitării, suma iniţială să nu aibă aceeaşi putere de cumpărare ca cea de la data scadenţei, iar acest fapt face ca creditorul să fie păgubit prin neexecutarea exactă a obligaţiei.
In final, instanţa va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. O.P. S.A., cu sediul in …., în contradictoriu cu paratul C.I., domiciliat in …..
Dispune întoarcerea executării silite şi, pe cale de consecinţă, obliga  pârâtul sa restituie reclamantei suma de 3.849 lei, executată silit în dosarul de executare nr. x al B.E.J. B.F., această sumă urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie de la data de 25.05.2009 si până la data plăţii efective.
Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2014.