Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat în art. 129 din Codul de procedură civilă, presupune aflarea adevărului judiciar, ceea ce obligă instanţa ca înainte de toate să asigure calificarea juridică exactă a acţiunii reclamantei.
Instanţa nu este ţinută de temeiul juridic arătat în cererea de chemare în judecată, ci de obiectul cauzei, respectiv de natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie.
Când scopul urmărit de reclamantă este de a fi despăgubită ca urmare a imposibilităţii executării prestaţiei de a face, acţiunea calificată ca fiind nepatrimonială devine una patrimonială, situaţie în care instanţa nu aduce atingere principiului disponibilităţii atunci când pune în vedere reclamantei să aplice timbrajul la valoarea pretenţiilor.
Pentru neexecutarea unei obligaţii sancţiunea este reprezentată de daune compensatorii, şi nu de daune cominatorii, care nu reprezintă o sancţiune, ci o modalitate de constrângere a debitorului obligaţiei de a face.
(Decizia nr. 435 din 21 martie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială sub nr. 767/2001, reclamanta S.C. “A.” S.R.L. Ie-a chemat în judecată pe pârâtele , D.G.F.P.C.F.S. Galaţi, Garda Financiară Galaţi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate să-i predea cantitatea de 9.679 tone ţiglă, precum şi la plata unor daune cominatorii în cazul neexecutării obligaţiei în cuantum de 10.000.000 lei/zi de întârziere.
în motivarea acţiunii s-a arătat că în cursul anului 1993 reclamanta, având ca obiect de activitate desfăşurarea de operaţiuni import-export, a încheiat contracte comerciale cu societatea S.M. 33 Ltd din Varna, Bulgaria, precum şi cu societatea EDTT Ltd din Istambul, Turcia. S-a mai arătat că prin aceste contracte în sistem barter a cumpărat ţiglă de la societatea bulgară pe care a vândut-o societăţii turce, primind în schimb produse alimentare ce urmau a fi livrate societăţii bulgare în contraprestaţie pentru ţigla predată.
Reclamanta a susţinut că, prin Procesul-verbal nr. 807/1994, întocmit de Garda Financiară Galaţi, s-a stabilit în sarcina sa plata unor obligaţii bugetare, reprezentând comisionul vamal, motiv pentru care s-a dispus indisponibilizarea cantităţii de ţiglă lăsată în custodia S.C. “Docuri” S.A. Galaţi. Prin ordonanţa din 15.12.1995, ‘ dată în Dosarul nr. 1163/P/1995 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.K., astfel că acesta este proprietarul mărfii, care nu putea fi indisponibilizată şi vândută altor societăţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 7375 din 10.10.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a anulat cererea formulată de reclamantă ca insuficient timbrată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, deşi reclamanta a susţinut că obiectul cauzei îl constituie obligaţia de a face, în realitate este vorba despre o acţiune în pretenţii care trebuie timbrată la valoare.
Reclamantei i s-a pus în vedere să completeze timbrajul în cuantumul legal, însă nu s-a conformat, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, precum şi al Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995, modificată şi completată, acţiunea s-a anulat ca insuficient timbrată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. “A.” S.R.L., criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.
în esenţă, recurenta a susţinut că soluţia instanţei este greşită, deoarece atât petitul acţiunii, cât şi considerentele sale, dar mai ales temeiul de drept invocat au arătat că obiectul acţiunii îl constituie obligaţia de a face, motiv pentru care a solicitat şi daune cominatorii în cazul neexecutării obligaţiei, daune care nu pot fi cerute în cazul unei acţiuni în pretenţii.
în aceste condiţii instanţa era ţinută de obiectul acţiunii, nefiind permisă schimbarea obiectului acesteia, în temeiul art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, şi nici obligarea la plata unei taxe de timbru rezultată din schimbarea obiectului cererii.
Analizând recursul declarat în raport de actele şi lucrările dosarului, cât şi faţă de temeiurile legale invocate, Curtea a constatat că este nefondat.
Potrivit art. 129 din Codul de procedură civilă, judecătorii îşi exercită rolul activ, astfel că preşedintele de complet este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere, după cum pot ordona orice probă pe care o consideră de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Spre deosebire de obiectul acţiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanţa, care este îndreptăţită, în exercitarea rolului activ, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
Pentru a caracteriza o acţiune, instanţa nu trebuie să se orienteze după sensul literar sau juridic al termenilor folosiţi, ci după sensul pe care reclamantul a înţeles să-l atribuie acestor termeni, după natura dreptului şi scopul urmărit, prin exercitarea acţiunii în justiţie.
Susţinerea reclamantei din propria acţiune, în sensul că s-a procedat la “disponibilizarea abuzivă” a mărfii, coroborată cu arătarea de către aceeaşi reclamantă că cele 9.679 tone de ţiglă au fost predate din dispoziţia pârâtei Garda Financiară Galaţi către firma S.M. 33 Ltd din Varna, Bulgaria, îndreptăţea instanţa de fond să constate că acţiunea este de natură patrimonială, de vreme ce însăşi reclamanta a arătat că marfa a cărei restituire o solicită nu mai există în posesia pârâtei.
Potrivit art. 1075 din Codul civil, prestaţiile de a face, în caz de neexecutare, sau imposibilă executare, se transformă în despăgubiri.
în speţă s-a observat că acţiunea nepatrimonială a devenit patrimonială.
Reclamanta a solicitat daune cominatorii “în cazul neexecutării obligaţiei”, reţinându-se că scopul urmărit era acela de a se compensa neexecutarea obligaţiei, şi nicidecum de a sili pe debitor să-şi îndeplinească obligaţia.
De altfel, recurenta-reclamantă a şi evaluat cele 9.679 tone ţiglă la suma de 6.800.000.000 lei, iar în şedinţa publică din 27.06.2001 a solicitat tribunalului termen pentru a timbra acţiunea la această valoare, timbraj pe care nu l-a mai efectuat.
Probele dosarului au relevat că în speţă era vorba de o cerere evaluabilă în bani, care se timbrează la valoare, astfel că soluţia instanţei s-a apreciat ca legală şi temeinică.
Cu aceste considerente, Curtea a constatat recursul nefondat şi, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, l-a respins.
