LEGE GENERALĂ. LEGE SPECIALĂ. EXPRIMAREA
CREANŢELOR ÎN VALUTĂ.
Art.83 alin.2 şi art.122 din Legea nr.64/1995;
O.U.G. nr.51/1998; O.U.G. nr.95/2003
În materia reorganizării judiciare şi a falimentului Legea
nr.64/1995 are caracterul de lege specială în raport cu celelalte
dispoziţii legale.
(Decizia nr.1403/R-C/10 iunie 2005)
La 3 februarie 2005, AVAS Bucureşti a formulat contestaţie la
tabelul preliminar din dosarul de faliment în care calitatea de debitoare o avea
S.C. „T.A” S.A. Tigveni, motivat de faptul că în mod greşit creanţa sa nu a
fost consolidată în dolari şi nu au fost menţinute dispoziţiile art.120 alin.2 din
Legea nr.64/1995, asupra creanţelor garantate şi preluate de la F.N.R.D.
Prin sentinţa nr.177/F/2005, judecătorul-sindic al Tribunalului
Comercial Argeş a admis în parte contestaţia în sensul că a dispus înscrierea
creanţelor preluate de la F.N.R.D., ca fiind creanţe garantate, însă a respins
solicitarea de consolidare în USD.
Recursul formulat de această creditoare a fost respins ca nefondat
prin decizia nr.1403/R-C/2005.
Instanţa de control judiciar a reţinut că dispoziţiile legale invocate
de recurentă, respectiv O.U.G. nr.51/1998, aprobată prin Legea nr.409/2001
şi O.U.G.. nr.95/2003, aprobată prin Legea nr.557/2003, nu se aplică cu
prioritate în materia falimentului. Ele constituie acte normative speciale în
materiile valorificării activelor bancare şi preluării creanţelor bugetare, dar nu
şi în materia reorganizării judiciare şi a falimentului, care este reglementată de
dispoziţiile Legii nr.64/1995. Aceste dispoziţii legale se aplică cu prioritate şi
ele pot fi completate cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului
comercial Român, dar şi aceasta numai în măsura compatibilităţii.
Potrivit art.83 alin.2 din Legea nr.64/1995, creanţele exprimate în
valută se vor înregistra la valoarea lor în lei, la cursul BNR din ziua deschiderii
procedurii. Textul precitat nu face nici o distincţie între titularii acestor
creanţe şi, în concluzie, ea nu poate fi făcută de cel care îl aplică.
În concluzie, s-a apreciat că şi creanţa AVAS, exprimată în valută,
a fost înscrisă în mod corect de către lichidator la valoarea sa în lei de la data
deschiderii procedurii.