Legea nr. 10/2001 are un caracter de complinire in raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare si, in cazul in care acestea din urma contin alte masuri, prevederile legii se aplica cu prioritate in raport cu respectivele masuri. Aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 10/2001 in cazul terenurilor preluate in baza Legii nr. 58/1974. Dreptul proprietarului terenului, de la data trecerii imobilului in proprietatea statului, la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001. Titularul dreptului de proprietate si întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent constructiei instrainate pot fi determinate prin deducerea intentiei partilor din conventie si din ansamblul probelor administrate.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 953/118/2006, reclamantii S.N. si C.S., au chemat în judecata Primarul Municipiului Constanta pentru a se dispune anularea în parte a dispozitiei emise de catre pârât, respectiv punctul 1, prin care a fost respinsa cererea de restituire în natura pentru terenul situat în Constanta, str. A. nr. 71 si obligarea la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru acest bun.
În considerentele cererii de chemare în judecata s-a sustinut ca tatal reclamantilor a cumparat imobilul situat în Constanta, str. A. nr. 71 compus din casa de locuit si teren aferent indiviz în cota de ½ din 667 mp. Imobilul a fost dobândit prin contract de vânzare-cumparare, iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974. Ulterior, prin Decretul de expropriere nr. 61/1983 a fost preluata de catre stat constructia care a fost demolata, fiind stabilite si despagubiri de 25.804 lei. Reclamantii, în calitate de mostenitori îndreptatiti, au solicitat restituirea imobilului în procedura Legii 10/2001. Prin dispozitia a carei anulare partiala se solicita s-a respins cererea de restituire a terenului si s-a dispus înaintarea dosarului catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor pentru constructia demolata. Sustin reclamantii ca preluarea de catre stat a fost abuziva întrucât Legea 58/1974 contravenea prevederilor constitutionale în vigoare la acea data care garantau proprietatea privata. Mai arata reclamantii ca cererea nu poate face nici obiectul Legii nr. 18/1991 întrucât nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra constructiilor.
Prin sentinta civila nr. 171 din 22.01.2007 Tribunalul Constanta a respins actiunea ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Constanta a retinut ca reclamantii nu sunt îndreptatiti sa primeasca despagubiri si pentru terenul aferent constructiei demolate, întrucât nu au avut calitatea de proprietari ai terenului la data exproprierii cladirii, terenul fiind trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea 58/1974, la momentul cumpararii locuintei.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantii care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente:
1. În mod gresit s-a retinut ca reclamantii nu au calitatea de persoane îndreptatite sa primeasca despagubiri pentru terenul preluat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare cu privire la locuinta situata în Constanta, Bdul A. nr. 71.
În realitate autorul reclamantilor, S.S., în anul 1971, datorita faptului ca nu avea mutatie în Municipiul Constanta, a cumparat prin intermediul nepoatei sale M.T., imobilul situat în Constanta, Bdul A. nr. 71, compus din 4 camere, 2 vestibuluri, anexa cu 2 bucatarii si terenul aferent, reprezentând ½ din suprafata indiviza de 667 mp, actul de vânzare-cumparare fiind încheiat ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 58/1974, act de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3832/6.05.2977. Conform art. 30 din Legea 58/1974, terenul aferent a intrat în proprietatea statului.
2. În mod gresit s-a retinut ca dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speta, în realitate Legea nr. 58/1974 a constituit un act normativ abuziv, prin care particularii erau fortati sa cedeze statului dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente constructiilor înstrainate ulterior intrarii în vigoare a acestei legi.
Adevaratul proprietar al terenului, înca din anul 1971 a fost autorul reclamantilor, actul de vânzare-cumparare 4952/1971, fiind încheiat în temeiul unui mandat fara reprezentare, de nepoata cumparatorului.
În anul 1977 intentia tuturor partilor semnatare ale contractului de vânzare-cumparare nr. 3832/6.05.1977 a fost aceea de a înstraina întregul imobil, compus din casa si terenul aferent.
Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile reclamantilor se constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Legea nr. 10/2001, spre deosebire de legile anterioare, se înscrie în încercarea legiuitorului de a reglementa masuri reparatorii cât mai complete si mai adecvate proprietarilor. Legiuitorul a fost preocupat sa acopere pe cât a fost posibil, toate situatiile de preluare abuziva a imobilelor de catre stat în perioada 1945 – 1989 si astfel sa repare prejudiciile cauzate proprietarilor privati, prin restituirea tuturor categoriilor de imobile preluate abuziv, dând curs astfel Rezolutiei nr. 1123/1997 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Conform dispozitiilor art. 1 lit. „f” din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 aprobate prin HG nr. 250/7.03.2007, prevederile legii au un caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare si, în cazul în care acestea din urma contin alte masuri, prevederile legii se aplica cu prioritate în raport cu respectivele masuri.
Domeniul de aplicare, prevazut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este stabilit numai la acele preluari abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, singura exceptie expresa admisa de lege fiind rechizitiile efectuate în temeiul Legii nr. 139/1940.
În cadrul actelor normative abuzive, în baza carora s-au realizat privari de proprietate se înscrie si Legea nr. 58/1974.
Împrejurarea ca Legea nr. 18/1991 a rezolvat prin dispozitiile art. 36 si 37 problema terenurilor preluate de stat în temeiul Legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorului constructiei, iar art. 8 alin.(1) din Legea 10/2001 exclude aplicabilitatea legii speciale reparatorii în materia imobilelor preluate abuziv în privinta terenurilor al caror regim este reglementat de legile fondului funciar, nu este de natura sa excluda de plano aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la terenurile preluate de stat în temeiul Legii 58/1974.
Ipoteza în care, ulterior înstrainarii constructiei si trecerii terenului în proprietatea statului, s-a dispus exproprierea si demolarea constructiei în vederea realizarii unor blocuri de locuit – cum este cazul în speta – nu îsi gaseste solutionarea în dispozitiile Legii 18/1991, situatie în care se aplica Legea 10/2001, având în vedere caracterul de complinire al dispozitiilor Legii nr. 10/2001 fata de alte acte normative reparatorii speciale anterioare.
În aceasta situatie, dobânditorul constructiei demolate de stat, nu mai poate solicita terenul deoarece nu îndeplineste conditiile art. 36 alin.(3) din Legea 18/1991 republicata, lipsindu-i calitatea de proprietar actual al locuintei si în acelasi timp, nici înstrainatorului constructiei nu îi sunt aplicabile prevederile art. 37 alin.(1) sau ale art. 41 alin.(1) din Legea nr.18/1991, republicata, lipsindu-i conditiile imperative cerute de aceste texte legale.
În acest sens sunt dispozitiile art. 1.C din HG 250/7.03.2007 care prevad ca Legea nr. 10/2001 nu este exclusa de la aplicare, situatie în care preluarea terenului s-a realizat conform art. 30 si 31 din Legea 58/1974.
Normele prevad ca daca, ulterior înstrainarii constructiei proprietatea dobânditorului a fost preluata si apoi demolata, regimul juridic al acestor categorii de terenuri ramâne supus incidentei Legii nr. 10/2001, în favoarea persoanei îndreptatite – proprietarul terenului la data trecerii în proprietatea statului.
În cauza se retine ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 4952/1971 de Notariatul de Stat Judetean Constanta, vânzatorii A.A. si A.C. au vândut lui E.T. ½ din imobilul situat în Constanta, Bdul A. nr. 71, compus din 2 corpuri de cladiri si 667 mp teren.
Prin actul de vânzare-cumparare 3832/1977, M.T. (fosta E.) a înstrainat ½ din imobil autorului reclamantilor – S.S., care locuia deja în acest imobil conform mentiunilor din actul de vânzare-cumparare.
Din declaratia vânzatoarei M.T., audiata în instanta de fond rezulta ca vânzarea realizata în anul 1971 s-a realizat prin interpunere de persoane, cumparatorii reali ai bunului fiind parintii reclamantilor. Acestia nu au putut cumpara în nume propriu imobilul întrucât nu aveau mutatie în orasul Constanta, dar pretul a fost integral platit de catre parintii reclamantilor. În anul 1977 s-a perfectat actul de vânzare-cumparare în forma autentica între M.T. si adevaratii proprietari ai bunului.
Vointa reala a partilor la data încheierii actului de vânzare-cumparare a fost în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra constructiei, cât si asupra întregului teren aferent casei de locuit, cumparatorii reali ai imobilului fiind autorii reclamantilor (fila 76 dosar nr. 953/118/2006 al Tribunalului Constanta).
Normele de aplicare a Legii nr.10/2001 mai sus invocate, prevad ca persoana îndreptatita la masuri reparatorii pentru terenul preluat conform art. 30 si 31 din Legea nr. 58/1974, este proprietarul terenului de la data trecerii acestuia în proprietatea statului, acesta fiind îndreptatit la restituirea în natura a terenului liber, iar în ipoteza în care terenul nu poate fi restituit în natura se vor acorda acestuia celelalte masuri reparatorii prevazute de lege pentru diferenta primita actualizata cu coeficientul de actualizare prev. de art. I alin.(1) din Titlul III din OUG nr. 184/2002 si valoarea de piata a terenului, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.
Din declaratia vânzatorului, M.T. rezulta ca adevaratii cumparatori ai locuintei si ai terenului aferent în suprafata de 332,25 mp situat în Constanta, str. A. nr. 71, au fost autorii reclamantilor – S.S. si S.L:, actul nr. 3832/1977 fiind încheiat prin interpunere de persoane, iar vânzatoarea nu a formulat nici o cerere în temeiul Legii nr. 10/2001, recunoscând dreptul exclusiv al cumparatorilor S.S. si S.L. asupra constructiei si asupra terenului.
Prin Decizia nr. I/30.06.19997 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie s-a statuat ca întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent constructiei dobândite prin cumparare sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate fi determinata prin deducerea intentiei partilor din conventie si din ansamblul probelor administrate.
În acelasi sens sunt si dispozitiile art. 23 alin. (2)1 din Legea 18/1991 modificata prin Legea 247/2005.
Din întregul material probator administrat în cauza, rezulta ca vointa reala a partilor la data perfectarii actelor de vânzare-cumparare, a fost în sensul ca adevaratii proprietari ai imobilului – teren si constructie – situat în Constanta, Bdul A. nr. 71, au fost autorii reclamantilor, S.S. si S.L., succesorii acestora fiind singurii îndreptatiti sa primeasca despagubiri pentru terenul aferent constructii expropriate si ulterior demolate.
O alta interpretare ar fi contrara spiritului Legii nr. 10/2001, care a reglementat masuri reparatorii pentru particularii deposedati al bunurilor, prin acte normative abuzive în perioada 1945 – 1989.
Legea 58/1974 contravenea art. 36 alin. 1 din Constitutia din 1965 care garanta proprietatea privata. În acelasi timp, prin acest act normativ s-au nesocotit si dispozitiile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului din decembrie 1948, care la art. 17 alin. 1 si alin. 2 prevedea ca orice persoana are dreptul de proprietate, atât singur, cât si în asociere cu altii, ca nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Aceste dispozitii legale se raportau la prevederile art. 480 si art. 481 C.civ., din care rezulta ca proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele si de a dispune de el, ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, cu exceptia cazurilor de expropriere pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire. În ierarhia actelor normative, Codul civil reprezinta o lege organica, ce contine principii care nu pot fi încalcate prin acte normative inferioare ei.
Nu se poate sustine faptul ca Legea nr. 58/1974 reprezinta o lege speciala, derogatorie de la dreptul comun (art. 481 C.civ.), întrucât nici o lege speciala nu poate deroga de la prevederile constitutionale.
În aceste conditii de nesocotire a actelor normative internationale si interne mai sus enuntate, preluarea terenurilor de stat în baza dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 este apreciata ca fiind realizata fara titlu valabil, ceea ce confera caracter abuziv acestei masuri, astfel ca titlul statului nu poate fi considerat valabil.
Plata despagubirilor în echivalent conform Titlului VII din Legea 247/2005 este conditionata de restituirea sumei primita la data exproprierii cu titlu de despagubiri pentru teren a autorilor reclamantilor.
În speta, din procesul verbal nr. 3/31.03.1983 rezulta ca pentru imobilul din Bdul A. nr. 71, pozitia 25 s-au acordat despagubiri pentru terenul expropriat în valoare de 753 lei, suma ce urmeaza a fi reactualizata (fila 39, dosar 2263/2006).
Pentru considerente expuse, în baza art. 296 C.pr.civ. se va admite apelul reclamantilor si se va schimba în tot hotarârea apelata în sensul admiterii actiunii reclamantilor.
Anuleaza în parte dispozitia nr. 1416/12.05.2006 a Primarului Municipiului Constanta si constata ca reclamantii sunt îndreptatiti la despagubiri, în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafata de 332,25 mp situat în Constanta, Bdul A. nr. 71.
