Art. 2 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 evidentiaza domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub aspectul modalitatii de preluare a imobilelor. Dispozitiile mentionate sunt exhaustive pentru ca acopera sfera tuturor modalitatilor de preluare, odata ce, în completarea cazurilor prevazute la lit.”a-f”, ele se refera la toate celelalte cazuri, fie ca ar corespunde unei preluari cu titlu valabil, fie ca ar corespunde unei preluari fara titlu valabil.
În aceste conditii, în afara reglementarii Legii nr. 10/2001 ramân numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de art.8 alin.(1) care exclude de la aplicarea legii bunuri imobile pentru care exista o alta lege de reparatie, si anume, Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000.
Conform dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicata „Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate în extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii, precum si cele al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si cele forestiere.” Rezulta din interpretarea literala, gramaticala si logica a acestui text ca prevederile citate exclud din domeniul de aplicare al acestei legi atât terenurile situate în extravilan la data preluarii abuzive sau la data notificarii, cât si cele al caror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.
Conform dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicata „Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate în extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii, precum si cele al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si cele forestiere.” Rezulta din interpretarea literala, gramaticala si logica a acestui text ca prevederile citate exclud din domeniul de aplicare al acestei legi atât terenurile situate în extravilan la data preluarii abuzive sau la data notificarii, cât si cele al caror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.
În acest sens, Curtea Constitutionala investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a retinut ca aceste dispozitii legale nu contravin nici dispozitiilor art.16, 44 si 21 din Constitutie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003, Decizia nr. 569 din 3 noiembrie 2005).
Legea nr. 10/2001, art. 8
Prin cererea adresata Tribunalului Constanta la 14 mai 2002 reclamantii I.C.C.S., I.C.S., I.C., A.P.J., S.G.P., A.M.S.P., M.R.S.P., I.M.P., M.M.P. si A.M.P. au chemat în judecata pe pârâtii Primaria municipiului Constanta, Ministerul Finantelor Publice si SC D.M. SRL, solicitând obligarea acestora la restituirea imobilului teren în suprafata de 65,2 ha teren, denumit în vechile acte de proprietate parcela I si II, lotul 29, situat în intravilanul municipiului Constanta, în zona cartierelor Viile Noi, KM 4-5 si Faleza Sud.
În motivarea cererii au aratat reclamantii ca sunt mostenitorii defunctelor M.I.S. si ai E.C., iar terenul în litigiu a fost proprietatea acestora, fiind preluat de stat în anul 1945, prin expropriere, fara titlu valabil.
Desi au notificat Primaria Constanta în conditiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea acestor terenuri, formulând si cerere în acest sens, cererea nu a fost solutionata si, mai mult, aceasta a atribuit în folosinta gratuita catre A.N.L., prin HCLM Constanta nr. 264 si 480/2001, suprafata de 1,62 ha si 1,58 ha în vederea construirii unui ansamblu de locuinte.
Prin sentinta civila nr.766/16.07.2002 instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtei Primaria municipiului Constanta, fata de care a respins actiunea. De asemenea, a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtilor MFP si a SC D.M. SRL si a respins actiunea fata de acestea, retinându-se ca Ministerul Finantelor nu detine bunul revendicat si ca SC D.M. SRL detine doar folosinta limitata pe durata concesiunii.
Prin decizia civila nr.21/C/03.03.2003 Curtea de Apel Constanta a respins apelul reclamantilor ca nefondat, cu motivarea ca terenul ce a apartinut autorilor reclamantei este un teren agricol, fiind aplicabile dispozitiile art.8 alin.1 al Legii nr.10/2001, care excepteaza de la aplicarea acestei legi terenurile al caror regim juridic este reglementat de Legea nr.18/1991. A mai apreciat instanta de apel ca în mod corect au fost solutionate exceptiile lipsei capacitatii procesuale de folosinta si a lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor.
Prin decizia civila nr.2985/21.03.2006 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost admis recursul reclamantilor, a fost casata decizia recurata si sentinta primei instante si cauza a fost trimisa spre rejudecare instantei de fond.
Pentru a hotarî astfel a retinut instanta de recurs ca s-au depasit limitele apelului atunci când s-au facut aprecieri asupra naturii terenului în litigiu si pentru ca pârâtii justifica o calitate procesuala pasiva în cauza.
Dupa reluarea judecatii, prin sentinta civila nr. 1900 din 25 octombrie 2007 Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea reclamantilor formulata în contradictoriu cu Primaria Municipiului Constanta si Ministerul Economiei si Finantelor Publice în sensul ca a obligat pârâtii sa acorde reclamantilor masuri reparatorii, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau acordarea de despagubiri banesti potrivit titlului VII al Legii nr.247/2005, pentru terenul în suprafata de 65,2 ha situat în intravilanul municipiului Constanta, în zona cartierelor Viile Noi, Km 4-5 si Faleza Sud. A obligat pârâtii la plata sumei de 3000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata catre reclamanti.
În considerentele acestei sentinte prima instanta a retinut ca terenul a apartinut lui I.C., care a cumparat de la Statul Român parcela 29, în suprafata de 100 ha, situata în comuna Techirghiol, plasa Constanta, catunul Laz Mahale; dupa decesul lui I.C. bunul a fost transmis prin mostenire sotiei sale, I.C.B. si copiilor I.I.C.C., E.I.C.M. si I.I.C., iar dupa decesul I.C., copiii au împartit suprafata de 100 ha, lotul I în suprafata de 32,1299 ha fiind atribuit E.I.C., lotul II în suprafata de 34,4885 ha fiind atribuit M.I.S., iar lotul III în suprafata de 33,9288 ha fiind atribuit lui I.I.C.C.
Reclamantii, în calitate de mostenitori ai autoarelor E.I.C. si M.I.S., au calitatea de persoane îndreptatite la restituirea terenurilor formând loturile I si II.
Instanta a mai retinut ca terenurile au devenit parte componenta a orasului Constanta si au dobândit caracter de intravilan la data de 7 octombrie 1925 când a fost publicat în Monitorul Oficial al României hotarârea de alipire la comuna urbana Constanta a comunelor rurale Anadalchioi, Ion C. Bratianu si Viile Noi.
În privinta modalitatii de preluare a bunurilor de catre Statul Român, tribunalul a retinut ca loturile I si II au fost expropriate conform Legii nr. 187/1945, cu motivarea ca proprietarele au lasat pamântul în nelucrare si, tinând seama de caracterul intravilan al terenurilor, a apreciat ca ele intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, act normativ cu un vadit caracter de complinire în raport de celelalte legi de reparatie în materie imobiliara, inclusiv din materia fondului funciar, stabilind ca în sfera de aplicare acestei legi intra si acele terenuri, situate în intravilanul localitatii, care nu au fost restituite la data intrarii ei în vigoare.
Din raportul de expertiza efectuat în cauza instanta a retinut ca terenul nu poate fi restituit în natura, fiind ocupat în parte de proprietati private iar suprafata de teren libera de constructii apartine domeniului public al unitatii administrativ teritoriale, motiv pentru care a considerat incidente dispozitiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reclamantilor urmând a li se acorda masuri reparatorii în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinte în termen legal a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Constanta care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
– Instanta a solutionat gresit exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, fara sa tina seama de îndrumarile date prin decizia civila nr. 2986/21.03.2006 pronuntata de Înalta Curte de casatie si Justitie.
Arata ca, în raport de dispozitiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, legitimarea procesuala pasiva revine, în toate cazurile, unitatii investite cu solutionarea notificarii, în speta Primaria Municipiului Constanta, ca unitate detinatoare a imobilului a carui restituire se solicita. Exceptia prevazuta de legiuitor la art. 28 alin. 3 din lege, potrivit careia statul poate fi chemat în judecata în cazul în care unitatea detinatoare nu a fost identificata, nu este incidenta în speta, calitatea de unitate detinatoare fiind îndeplinita de Primaria Municipiului Constanta care a fost notificata si care avea obligatia sa se pronunte.
– Instanta de fond a apreciat ca masura restituirii în natura nu este posibila si a dispus, în aplicarea art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, sa se faca propuneri de acordare de despagubiri desi aceasta solutie a fost reglementata numai ca ipoteza subsidiara, numai atunci când masura compensarii nu este posibila ori aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita. Sustine ca si în ipoteza compensarii entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta, iar în ipoteza despagubirilor aceasta entitate formuleaza o propunere de acordare a acestora, asa încât unitatea detinatoare are calitate procesuala pentru ca ei ai apartine competenta de a solutiona notificarea fie prin restituirea în natura fie prin acordarea unor bunuri în compensare ori prin înaintarea propunerii de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Printr-o cerere transmisa instantei de apel la 20 februarie 2008, Primaria Municipiului Constanta a formulat cerere de aderare la apelul pârâtului Ministerul Economiei si Finantelor, „motivat de incidenta în speta a dispozitiilor art.8 din Legea nr. 10/2001, fata de regimul juridic al proprietatii la momentul preluarii abuzive”.
La 19 martie 2008 succesorii reclamantei C.I., decedata la 06.09.2007, respectiv C.C., C.T. si C.M., precum si reclamantii A.P.J., M.M.P., S.G.P., A.M.P. si M.R.P. au formulat o cerere de aderare la apel prin care au solicitat modificarea în parte a sentintei atacate în sensul obligarii Primariei Constanta la restituirea în natura a terenului liber.
Au sustinut reclamantii în dezvoltarea motivelor de apel ca prin raportul de expertiza topografica efectuat în cauza s-a identificat o suprafata de teren care este libera si al carei statut juridic nu a fost clarificat de instanta de judecata; au reiterat argumentele privind calitatea reclamantilor de persoane îndreptatite la restituirea imobilului notificat, ca urmare a calitatii lor de succesori ai proprietarelor M.I.S. si E.C.; au sustinut caracterul abuziv al preluarii bunului în temeiul Legii nr. 187/1945, lege contrara Constitutiei din 1923 si pe care reclamantii o considera inaplicabila din cauza lipsei de identitate între adevaratii proprietari si persoanele mentionate în tabelul anexa al acestei legi, dar si pentru ca autoarele au mai figurat ca proprietare pâna în anul 1949, data pâna la care au încheiat contracte de arendare pentru terenul în litigiu; invoca, de asemenea, caracterul neconstitutional al Decretului nr. 83/1949 si sustin ca exproprierea în temeiul acestor acte normative a fost în realitate o „confiscare”, un abuz, o sanctiune politica.
Dupa decesul reclamantului I.C.S., la 19.02.2008 au fost introdusi în cauza mostenitorii acestuia S.A., S.M.N., S.A.S. si S.A.V. care au depus, la termenul din 7 octombrie 2009, cerere de apel si o cerere de repunere în termenul de apel împotriva sentintei civile nr. 1900/25.10.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta solicitând, în subsidiar, ca cererea sa fie calificata aderare la apelul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor.
Au sustinut în cuprinsul cererii ca sentinta atacata nu a fost comunicata autorului lor, I.C.S., care a avut cunostinta doar de împrejurarea ca a câstigat procesul; dupa decesul autorului mostenitorii sai au intrat în posesia sentintei primei instante, constatând cu aceasta ocazie ca actiunea a fost admisa în parte si au fost acordate în mod nelegal masuri reparatorii echivalente. Reclamantii sustin, în subsidiar, ca cererea formulata poate fi calificata ca o cerere de aderare la apel, considerând ca cererea îndeplineste conditiile art. 293 alin. 1 Cod procedura civila.
Pe fondul apelului sustin ca instanta de fond nu a respectat prevalenta principiului restituirii în natura, reglementat prin Legea nr. 10/2001, ca a fost încalcata obligatia de a identifica cu exactitate terenul si de a stabili destinatia actuala a terenului si a subfetei acestuia precum si obligatia prevazuta de art. 26.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care se refera la motivarea împrejurarilor de fapt si de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natura.
Sustin reclamantii ca instanta de fond a apreciat gresit ca apartenenta terenului la domeniul public exclude restituirea acestuia în natura, solutia fiind data cu încalcarea prevederilor pct. 6.1 din Norma metodologica, situatie în care sunt restituibile în natura suprafetele de teren indicate în cuprinsul adresei nr. 19700/02.2007 emisa de Primaria Municipiului Constanta, respectiv terenul aflat în administrarea C.N. APM Constanta si terenurile care fac parte din domeniul public al Municipiului Constanta.
Arata apelantii ca nici existenta unor proprietati particulare nu împiedica restituirea în natura a terenului, situatia acestor terenuri fiind obligatoriu a se analiza la nivelul anului 2001, când a fost formulata notificarea, sens în care solicita ca Primaria Municipiului Constanta sa depuna la dosar toate titlurile de proprietate emise si care afecteaza terenul în litigiu.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2009, pentru motivele expuse în cuprinsul ei, Curtea de Apel Constanta a admis exceptia tardivitatii apelului declarat de reclamantii S.A:, S.M.N., S.A.S. si S.A.V., a respins ca nefondata cererea de repunere în termenul de apel formulata de reclamanti si a respins ca nefondata exceptia tardivitatii formularii cererii de aderare la apel, exceptie invocata de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice.
La termenul din 17 martie 2010, Curtea a fost înstiintata de decesul reclamantului apelant S.A.V., intervenit la 27 februarie 2010, mostenitorii acceptanti ai acestuia fiind S.A., S.A., S.A., S.A., S.A. si S.A.S. Ultimul dintre succesori, dl. S.A.S. a fost împuternicit prin procurile autentificate depuse la dosar sa-i reprezinte în proces pe ceilalsi mostenitori ai defunctului S.A.V.
Conform dispozitiilor art. 295 alin.2 Cod procedura civila, probele administrate în prima instanta au fost completate în apel cu un supliment de expertiza topografica pentru identificarea prin date privind strada, numarul si numele detinatorului a terenurilor precizate de reclamanti a fi considerate libere, supliment efectuat de dl. expert B.D. si a fost depusa de catre Primaria Municipiului Constanta, prin adresa nr. R.64943/22.06.2011, situatia juridica a acestor terenuri identificate prin suplimentul la expertiza B.
Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport de criticile formulate si întregul material probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:
Cu privire la apelul Statului Român formulat prin Ministerul Finantelor Publice;
O precizare prealabila ce se impune este aceea de a sublinia ca litigiul initiat de reclamanti în prezenta cauza îsi are izvorul în Legea nr. 10/2001, reclamantii urmarind repararea prejudiciului cauzat prin privarea autoarelor lor M.I.S. si E.C. de proprietatea asupra terenului în suprafata de 64,3302 ha, reprezentând parcelele I si II, lot 29, care a fost notificat conform procedurii Legii nr. 10/2001.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identitatii între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic dedus judecatii.
În sistemul Legii nr. 10/2001, raportul juridic creat prin aplicarea acestui act normativ se stabileste, potrivit dispozitiilor art. 22, între persoana îndreptatita si unitatea detinatoare a bunului (regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, o organizatie cooperatista, o unitate administrativ-teritoriala etc.) sau unitatea implicata în privatizarea entitatii detinatoare, care a fost notificata.
Prin urmare, raportul juridic stabilit prin textul de lege invocat se naste prin transmiterea notificarii si este stabilit între persoana care se pretinde îndreptatita si care a formulat notificarea si entitatea juridica care, conform legii speciale, a solutionat notificarea sau avea obligatia de a o solutiona, raportul juridic în plan procesual luând nastere între aceleasi persoane.
Statul Român poate fi subiect al raportului juridic nascut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicata, doar în situatia de exceptie reglementata de art. 28 alin. 3 din legea speciala, respectiv în cazul în care unitatea detinatoare nu poate fi identificata.
În speta, reclamantii au notificat în iunie 2001 Primaria Municipiului Constanta solicitând restituirea loturilor de teren ce au apartinut I.M.S. si E.C., situate în Municipiul Constanta, terenuri care au fost identificate în teritoriul administrativ al Municipiului Constanta prin raportul de expertiza efectuat în cauza de dl. expert B.
În conditiile în care terenul solicitat a fost identificat si nu se contesta de catre parti aceasta identificare, în conditiile în care nici una din parti nu sustine ca nu se cunoaste cu certitudine detinatorul bunului iar cererea de chemare în judecata, întemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, vizeaza restituirea de catre entitatea detinatoare a imobilului identificat, nu se poate retine calitatea procesuala pasiva a Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice, art. 28 din Legea nr. 10/2001, singurul care ar justifica raspunderea directa a statului în cadrul procedurilor speciale de restituire, nefiind aplicabil.
Prin urmare, Statul Român nu are calitate procesuala pasiva pentru ca nu exista identitate între persoana pârâtului si cel care este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecatii, apelul Statului Român formulat prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGFP Constanta fiind, pentru aceste motive, întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art. 296 Cod procedura civila.
Având în vedere ca în apelul pârâtei Primaria Municipiului Constanta se pune în discutie incidenta art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv excluderea bunului solicitat de reclamanti din domeniul de aplicare al acestei legi, instanta va analiza cu prioritate acest apel, motivele de apel ale reclamantilor vizând aspecte de fond, referitoare la modalitatea de restituire, iar analiza acestora depinde de modul de solutionare al apelului pârâtei.
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 legiuitorul a urmarit sa completeze cadrul normativ adoptat dupa 1990 pentru înlaturarea prejudiciilor suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat, oferind prin aceasta lege un act normativ cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de statul român în perioada 1945 – 1989. Din acest punct de vedere s-a afirmat ca Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în masura în care acest act normativ completeaza cadrul legal adoptat anterior – ex. Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995 – fara însa sa se poata considera ca s-a urmarit instituirea unor proceduri paralele de reparare a prejudiciilor. Dimpotriva, raportul dintre Legea nr. 10/2001 si celelalte acte normative este un raport de la general la special, aceste din urma legi devenind, dupa caz, legi speciale, aplicabile numai în domeniile strict reglementate.
Art. 2 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 evidentiaza domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub aspectul modalitatii de preluare a imobilelor. Dispozitiile mentionate sunt exhaustive pentru ca acopera sfera tuturor modalitatilor de preluare, odata ce, în completarea cazurilor prevazute la lit.”a-f”, ele se refera la toate celelalte cazuri, fie ca ar corespunde unei preluari cu titlu valabil, fie ca ar corespunde unei preluari fara titlu valabil.
În aceste conditii, în afara reglementarii Legii nr. 10/2001, ramân numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de art.8 alin.(1) care exclude de la aplicarea legii bunuri imobile pentru care exista o alta lege de reparatie, si anume, Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000.
Data în aplicarea Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice, a stabilit în pct. 8.1. ca nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localitatilor, indiferent ca aveau aceasta situare la data preluarii abuzive sau la data notificarii, si nici terenurile al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare. Conditia formularii unei cereri de restituire a acestor imobile în temeiul legilor fondului funciar nu este prevazuta însa ca o conditie de aplicare sau nu a textului art. 8 alin. 1 din lege, ceea ce duce la concluzia ca sunt excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001 terenurile agricole sau forestiere chiar daca proprietarul sau mostenitorii sai nu au solicitat restituirea potrivit legilor fondului funciar pentru ca, în pct. 8.2. din Normele metodologice s-a prevazut ca, în cazul în care s-au depus notificari cu privire la imobilele prevazute la alin.(1) al art.8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin.(2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, urmeaza a fi înaintate, în vederea solutionarii, comisiilor comunale, orasenesti si municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Legii nr. 1/2000 cu modificarile si completarile ulterioare.
Solutia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul optiunii legiuitorului si are la baza exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislatia trecuta cu privire la proprietatea funciara.
În acest sens, Curtea Constitutionala investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a retinut ca, aceste dispozitii legale nu contravin nici dispozitiilor art.16, 44 si 21 din Constitutie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003, Decizia nr. 569 din 3 noiembrie 2005).
Referitor la aplicabilitatea în cauza a dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicata, se retine ca prima instanta a solutionat gresit aceasta problema de drept, terenul – fosta proprietate a autoarelor reclamantilor – fiind, la data preluarii abuzive de catre stat, un teren agricol situat în extravilanul Municipiului Constanta.
Astfel, se retine ca terenul notificat de reclamanti era parte din terenul în suprafata totala de 100 ha, situat la momentul dobândirii în catunul Laz Mahale, comuna Hasiduluc, judetul Constanta, ce a facut obiectul partajului succesoral al averii defunctei I.I.C., solutionat prin sentinta civila nr. 1168 din 31 decembrie 1923 pronuntata de Tribunalul Ilfov si preluat în raza administrativa a localitatii urbane Constanta în anul 1927; sentinta identifica acest imobil ca „mosia în suprafata de 99 ha 2500 mp”. De asemenea, procesul–verbal de inventariere a averii lui I I.C., întocmit în anul 1921, înscrie terenul de 100 ha ca „loc de cultura”.
Destinatia agricola a terenurilor apartinând I.M.S. si E.C. este certa, pâna la aplicarea Legii nr. 187/1945 terenurile fiind arendate de proprietare pentru exploatare agricola si achitându-se pentru acestea impozit agricol. Edificatoare în acest sens sunt atât corespondenta purtata de dna I.M.S. în anii 1945-1947 cu avocatul G.T., din care rezulta modul în care au fost exploatate aceste terenuri, dar si chitantele de plata a impozitului agricol pentru anii 1942, 1943 si 1944. Contractele de arendare încheiate de M.I.S. în anii 1933, 1934, 1935, dar si contractul din 1940, privesc, de asemenea, suprafata de 33 ha „teren de cultura”.
Nu poate fi primita afirmatia reclamantilor ca, prin preluarea terenului apartinând lui I.C. în raza administrativa a localitatii Constanta, în anul 1927, acesta a intrat în intravilanul orasului, câta vreme, asa cum s-a aratat mai sus, pâna la aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfaptuirea reformei agrare terenul era folosit pentru exploatare agricola, fara sa fie demonstrat printr-un act al autoritatilor administrative de la acea vreme ca terenul apartine intravilanului localitatii. Dimpotriva, asa cum rezulta din corespondenta purtata între dna M.I.S. cu avocatul G.T., dar si din contestatia depusa de d-nele I.M.S. si E.C. la 16 ianuarie 1946 Comisiei Judetene de Expropriere înfiintata în baza Legii nr. 187/1945, încercarea proprietarelor de a scoate terenul de sub incidenta legii de expropriere funciara prin parcelarea lui în vederea vânzarii ca loturi pentru constructia de locuinte a ramas fara succes, imobilele fiind în final expropriate în temeiul acestei legi. Oricum, intentia proprietarelor de parcelare si de vânzare a parcelelor cu destinatia de locuri de casa nu poate fi considerata o dovada în sprijinul afirmatiei ca regimului juridic al terenului era teren intravilan. În lipsa unui act al autoritatii administrative locale din care sa rezulte schimbarea regimului terenului, din teren de exploatatie agricola în teren intravilan pentru constructia de locuinte, simpla includere a terenului în raza administrativa a localitatii Constanta, în anul 1927 nu face dovada apartenentei terenului la domeniul intravilan al localitatii, pâna la momentul exproprierii prin Legea nr. 187/1945, stiut fiind ca în raza administrativa a unei localitati pot fi cuprinse nu numai terenuri intravilane, ci si terenuri extravilane, destinate exploatarii agricole sau industriale.
Nu lipsite de relevanta pentru determinarea regimului juridic al terenului solicitat de reclamanti sunt si datele oferite de Primaria Municipiului Constanta, prin adresa nr. R.50337/11.04.2011, privind mentiunile din Planul Cadastral General al municipiului Constanta întocmit în anul 1936. Desi Primaria a afirmat ca autoarele reclamantilor, respectiv M.I.S. si E.C., nu figureaza în acest Plan Cadastral si nici în Registrul de proprietati întocmit în aceeasi perioada, se constata ca figureaza aici Academia Româna cu terenul lot III din mostenirea I.C., donat Academiei de catre cel de al treilea succesor al autorului, fratele autoarelor reclamantilor, dl. I.I.C.. Acest teren, lotul nr. III din sentinta de partajare a averii succesorale, învecinat cu lotul II apartinând M.I.S., figureaza la pagina nr. 1823 din vol. IX din Indexul cu clasarea proprietatilor la nr. 18230, mentionat ca fiind „extravilan”.
Prin urmare, nefiind alte mentiuni pentru loturile I si II din hotarârea de partaj, nu se poate deduce decât ca cele trei loturi au avut regim juridic identic, toate fiind situate în extravilanul localitatii Constanta.
În concluzie, având în vedere ca, la data preluarii terenurilor prin aplicarea Legii nr. 187/1945, acestea erau terenuri cu destinatie agricola si ca erau situate în extravilanul localitatii Constanta, instanta constata ca în speta sunt incidente dispozitiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind excluse de la aplicarea acestei legi. De aceea, apelul pârâtei Primaria Municipiului Constanta este întemeiat si va fi admis, iar pe cale de consecinta, apelul reclamantilor, prin care solicita aplicarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, va fi respins ca nefondat.
