Prin efectul transferării executării pedepsei dispusă de Curtea de Apel din Roma statul român nu mai poate redeveni stat de executare decât în condiţiile prev. de art.133 alin. 1 lit. c), d), sau e) din Legea nr. 302/2004, respectiv atunci când statul de executare renunţă în mod expres la dreptul său de executare, când arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate întrucât persoana condamnată a evadat şi nu a fost găsită pe teritoriul său sau când nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.
Prin referatul din 16 ianuarie 2015, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 400/II/5/2015, în temeiul disp. art. 153 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a propus admiterea cererii formulate de către autorităţile judiciare italiene, privind transferarea cetăţeanului român M.I.S. ,deţinut în Penitenciarul din Cassino, în vederea executării pedepsei închisorii într-u penitenciar din România.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a constatat că la data de 12 ianuarie 2015, Ministerul justiţiei, Direcţia drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală a înaintat parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova lucrarea cu nr. 102883/2013/13c_DC 909, având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate M.I.S. , deţinută în Penitenciarul Cassino – Italia, cu ultimul domiciliu în România, mun. Tg. Jiu, str. 9 Mai, bl. 15, sc.2, et.4, ap.9, judeţul Gorj, în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 2370 zile închisoare.
Din documentele înaintate a rezultat că prin sentinţa penală nr. 45/10 Mae – 54/10, pronunţată de Curtea de Apel din Roma – a 4-a Secţie penală la data de 6 iulie 2010, rămasă definitivă la 5 august 2010 prin respingerea recursului, a fost refuzată predarea în România a cetăţeanului român M.I.S. – fiul lui Ion şi Elena, născut şa 17 septembrie 1978 în Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj, judeţul Gorj, cu domiciliul domiciliu în România, mun. Tg. Jiu, str. 9 Mai, bl. 15, sc.2, et.4, ap.9, judeţul Gorj, CNP nr. 1780917182778, în baza mandatului european de arestare nr. 2/12 februarie 2009, emis de Tribunalul Gorj, în vederea executării pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare care i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin.1 şi alin.2 vechiul cod penal român, trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin.1, alin.2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 – art. 42 şi art. 13 vechiul cod penal român, trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin.1 şi alin.3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 – art. 42 şi art. 13 vechiul cod penal român, proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 din vechiul cod penal român, cu aplic. art. 41 – art. 42 vechiul cod penal român şi instigare la fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 25 vechiul cod penal român rap. la art. 293 vechiul cod penal român, cu aplic. art. 41 – art. 42 vechiul cod penal român, prin sentinţa penală nr. 269 pronunţată de Tribunalul Gorj – secţia penală la data de 12 iulie 2007 în dosarul nr. 85/95/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3970 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 85/95/2006 şi s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată în Italia, unde cetăţeanul român avea statut de rezident.
S-a reţinut că infracţiunile pentru care cetăţeanul român M.I.S. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 269, pronunţată de Tribunalul Gorj la data de 12 iulie 2007 în dosarul nr. 85/95/2006, rămasă prin decizia penală nr. 3970 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 85/95/2006, aveau corespondent în legislaţia italiană infracţiunile de constituire de grup infracţionala organizat, prev. de art. 416 din Codul penal italian, şi exploatarea prostituţiei, prev. de art. 3 nr. 4 din legea nr. 75/1958)
Prin Ordonanţa nr. 495/12 a Curţii de Apel din Roma – Secţia a patra penală, din data de 19 iulie 2012, a fost graţiat sporul de 6 luni închisoare aplicat condamnatului M.I.S. pe lângă pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În perioada 8 mai 2010 – 16 mai 2014 condamnatul M.I.S. a executat 1469 zile închisoare, iar conform legislaţiei statutului italian pedeapsa s-ar considera executată la data de 27 iunie 2015.
La data de 19 aprilie 2014, condamnatul M.I.S. a solicitat să fie transferat din republica Italia în România pentru a executa restul de pedeapsă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 19 ianuarie 2015.
Analizând cererea formulată de către autorităţile judiciare italiene, privind transferarea cetăţeanului român M.I.S. în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 155 din Legea nr. 304/2002, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)hotărârea este definitivă şi executorie;
b)fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;
c)persoana condamnată are cetăţenie română;
d)persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e)nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151.
În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Cetăţeanul român M.I. nu a fost condamnat în străinătate, pentru o faptă comisă pe teritoriul statului emitent ci în România, pentru o faptă comisă pe teritoriul statului român, pedeapsa pe care o execută acesta fiind aplicată prin sentinţa penală nr. 269/12.07.2007 pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin d.p. nr. 3970/02.12.2008 a ÎCCJ.
Hotărârea a cărei recunoaştere se solicită – sentinţa penală nr. 45/10 Mae- 54/10 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – a 4-a Secţie Penală la 06.07.2010 nu este o hotărâre susceptibilă de executare în România, nefiind o hotărâre de condamnare sau un act judiciar cu efect asupra sancţiunii aplicate, ci este o hotărâre prin care s-a respins cererea autorităţilor judiciare române de predare în România persoanei condamnate, în baza unui mandat european de arestare, dispunându-se ca pedeapsa să fie executată în Italia, unde cetăţeanul român avea statut de rezident.
Preluarea de către statul italian a executării pedepsei aplicate în România persoanei condamnate nu îl transformă pe acesta în stat emitent, decizia judiciară ce se execută fiind în continuare hotărârea instanţei române.
Prin efectul transferării executării pedepsei dispusă de Curtea de Apel din Roma în modul arătat, statul român nu mai poate redeveni stat de executare decât în condiţiile prev. de art.133 alin. 1 lit. c), d), sau e) din Legea nr. 302/2004, respectiv atunci când statul de executare renunţă în mod expres la dreptul său de executare, când arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate întrucât persoana condamnată a evadat şi nu a fost găsită pe teritoriul său sau când nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.
Niciuna din aceste condiţii nu este îndeplinită în speţă. Mai mult, Curtea constată că, potrivit datelor menţionate în certificatul anexat, executarea pedepsei se împlineşte la 27.06.2015, persoana condamnată având de executat mai puţin de 6 luni închisoare sau ar putea fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei în următoarele 6 luni, astfel că nu este îndeplinită nici condiţia prev. de art. 1402 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 302/2004, pentru a se dispune transferarea acesteia într-un penitenciar din România.
Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite în cauză condiţiile prev. de art. 153 şi următoarele din Legea nr.302/2004, sesizarea având ca obiect cererea autorităţilor judiciare italiene privind transferarea cetăţeanului român M.I.S. ,deţinut în Italia, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, va fi respinsă, ca neîntemeiată.
