Legea nr.554/2005. acţiune pentru recunoaşterea reprezentativităţii unei asociaţii profesionale. drept vătămat


LEGEA NR.554/2005. ACŢIUNE PENTRU RECUNOAŞTEREA REPREZENTATIVITĂŢII UNEI ASOCIAŢII PROFESIONALE.  DREPT VĂTĂMAT.

Prin sentinţa civilă nr.56/7.04.2005 Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta A.M.P.O.T.R.T. Neamţ a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Piatra Neamţ, recunoaşterea, la nivelul judeţului Neamţ, a caracterului său de asociaţie profesională reprezentativă şi a dreptului de a elibera recomandări în vederea obţinerii de autorizaţii pentru activitatea de taximetrie.

Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr.876/26.07.2005.

Pentru a hotărî astfel, cele două instanţe au reţinut că reprezentativitatea unei asociaţii profesionale se recunoaşte de către Tribunalul Municipiului Bucureşti şi nu de către primărie.

Astfel, potrivit art.4 alin.l din Ordinul nr.275/18.06.2003 pentru aplicarea Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi, reprezentarea şi protecţia intereselor profesionale ale operatorilor de taxi se realizează prin camerele taximetriştilor şi asociaţiile profesionale reprezentative, asociaţii care, potrivit art.4 alin.2 lit.d. trebuie să deţină o hotărâre pronunţată de către Tribunalul  Bucureşti.

În cauză, reclamanta nu deţine o asemenea hotărâre, astfel încât nu se poate reţine că i s-ar fi încălcat vreun drept recunoscut de lege.