Prin cererea înregistrată la data de 14.08.2014 sub nr. _/866/2014 pe rolul Judecătoriei Paşcani, reclamantul RR a solicitat în contradictoriu cu pârâta PP constatarea perimării executării silite începută în dosarul nr. X/ 2013 al BEJ Y.
În motivarea cererii se arată că la data de 08.08.2014 s-a comunicat prin mesaj electronic de către executorul judecătoresc faptul că la data de 15.08.2014 (sărbătoare legală), ora 10,00 este planificată executarea silită în dosarul nr. X/2013. Nu i s-a comunicat nici somaţie, nici unul din actele impuse de codul de procedură civilă. Executarea s-a efectuat în baza unei cereri din anul 2013, împlinindu-se termenul de 6 luni conform art. 696 CPC. În aceste condiţii solicită a se pronunţa o încheiere prin care să se constate perimarea executării silite.
Cererea a necesitat regularizare din prisma semnării acţiunii, depunerii delegaţiei avocaţiale, a titlului executoriu, a extrasului de e-mail invocat în acţiune, a indicării domiciliului părţilor, a indicării codului numeric personal şi a achitării taxei de timbru de 20 lei. (f. 9, 10, 15-21).
Pârâta a formulat întâmpinare (f.26) prin care a solicitat respingerea cererii şi arătând că titlul executoriu – sentinţa civilă nr. A/2013 a Judecătoriei Paşcani – vizează dreptul său de a avea legături personale cu minorele AA şi BB o lună în vacanţa de vară, o săptămână la începutul lunii septembrie şi o săptămână în vacanţa de iarnă, la domiciliul său. Reclamantul nu s-a conformat titlului executoriu, nici în anul 2013 şi nici în anul 2014, la cererea amiabilă a pârâtei care s-a prezentat să preia minorele de la domiciliul fostului soţ a refuzat sub diverse pretexte predarea acestora, nu s-a prezentat nici în urma somaţiei, astfel încât a fost necesară intervenţia executorului judecătoresc. Fiind vorba de o prestaţie permanentă până la majoratul fetiţelor, iar debitorul cunoaşte programul stabilit de instanţă, consideră că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 696 CPC şi nu se impune ca la fiecare termen stabilit de hotărârea judecătorească să se întocmească câte un dosar de executare.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Pentru soluţionarea cererii a fost depus în copie dosarul de executare silită nr. X/ 2013 al BEJ Y.
Alte probe nu au mai fost solicitate.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a reclamantului raportat la cererea de constatare a perimării executării silite.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. A/ 12.03.2013 pronunţată în dosarul nr. _/866/2013 al Judecătoriei Paşcani s-a dispus :” Obligă pârâtul să-i permită reclamantei să aibă legături personale cu minorele AA şi BB, după cum urmează :
– o lună în vacanţa de vară, la domiciliul reclamantei din mun. _ jud. Iaşi;
– o săptămână la începutul lunii septembrie, la domiciliul reclamantei din mun. _, jud. Iaşi şi
– o săptămână în vacanţa de iarnă, la domiciliul reclamantei din mun. _, jud. Iaşi”.
La data de 31.07.2013 pârâta din cauza de faţă (reclamanta în titlul executoriu) s-a adresat cu cerere de executare silită a Sentinţei civile nr. A/ 12.03.2013 pronunţată în dosarul nr. _/866/2013 al Judecătoriei Paşcani executorului judecătoresc Y (f. 1 ds. exec.).
Prin Încheierea din 31.07.2013 a fost deschis dosarul de executare silită nr. X/2013 al BEJ Y (f.7 ds.exec).
Prin Încheierea nr. _/ 07.08.2013 dată în dosarul nr. _/866/2013 al Judecătoriei Paşcani s-a încuviinţat executarea silită (f. 10 ds. exec).
Prin Încheierea din 21.08.2013 s-au stabilit cheltuielile de executare la suma de _ lei (f. 11 ds.exec), iar la data de 21.08.2013 a fost emisă somaţia către debitor privind executarea obligaţiei de a face din titlul executoriu şi de plată a cheltuielilor de executare (f.12 ds.exec).
La data menţionată în somaţie pentru executarea obligaţiei de a face din titlul executoriu debitorul nu s-a prezentat (f.14 ds.exec) astfel încât potrivit art. 905 al.3 CPC a fost pronunţată Încheierea nr. _/ 10.09.2013 în dosarul nr. _/866/2013 al Judecătoriei Paşcani în sensul aplicării de penalităţi debitorului de 100 de lei pe zi de întârziere până la momentul executării obligaţiei impuse în sentinţa civilă X/2013 (f.17 ds.exec).
Obligaţia debitorului a fost executată silit (pentru prima dată şi doar pentru o săptămână din totalul de şase săptămâni prevăzute de titlul executoriu) la data de 23.12.2013, conform procesului verbal încheiat de executor şi declaraţiei creditoarei (f. 24 şi 25 ds.exec.).
La data de 22.07.2014 creditoarea – pârâtă a solicitat executorului fixarea datei de 01.08.2014 pentru a se deplasa şi a prelua minorele conform Sentinţei civile nr. X/ 2013 a Judecătoriei Paşcani (f. 27 ds.exec).
A fost fixată data de 15.08.2014 cu concursul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Poliţiei Comunei W, dată reprogramată pentru 18.08.2014, ora 09,30 (f.29,30 ds.exec).
Obligaţia debitorului a fost executată silit (pentru prima dată în anul 2014 şi pentru trei săptămâni din totalul de şase săptămâni prevăzute de titlul executoriu) la data de 18.08.2014, conform procesului verbal încheiat de executor şi declaraţiei creditoarei (f. 24 şi 25 ds.exec.).
Cererea de constatare a perimării executării silite a fost formulată la data de 14.08.2014.
Conform art. 696 CPC :” în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”
Nu este lipsit de importanţă a observa faptul că însuşi titlul executoriu cuprinde o perioadă mai mare de 6 luni între obligaţiile instituite în sarcina debitorului: de la săptămâna din vacanţa de iarnă (decembrie) până la următorul moment al programului (o lună în vacanţa de vară – luna iulie sau august).
În perioada decembrie – iulie/august a fiecărui an creditoarea – pârâtă nu are nici un temei pentru a cere îndeplinirea vreunui act sau demers pentru executarea silită a sentinţei civile X/ 2013 întrucât în această perioadă debitorul nu are nicio obligaţie stabilită în titlul executoriu.
Or, în condiţiile în care însuşi titlul executoriu cuprinde trei momente de executare (benevolă sau silită), două dintre ele fiind la interval de timp mai mare 6 luni, se poate pune problema juridică în ce măsură se pot aplica prevederile referitoare la perimare, în forma prevăzută de art. 696 CPC citat mai sus.
Nu este lipsit de importanţă a se observa şi faptul că legislaţia în materia executării silite – codul de procedură civilă – nu conţine nicio prevedere referitoare la modul de executare silită a unor prestaţii/ obligaţii periodice, anuale, succesive, la anumite intervale de timp inegale, cu acelaşi fundament în unul şi acelaşi titlu executoriu şi care prestaţii/ obligaţii constau în o obligaţie de a face, deci nu pot fi declarate scadente sau cuantificate per total.
Raportând situaţia de mai sus, la titlul executoriu – sentinţa civilă nr. X/ 2013 şi la prevederile legale în materia executării silite şi perimării executării silite, s-ar putea concluziona că, potrivit legislaţiei române, ar trebui ca în fiecare an creditorul să deschidă câte un dosar de executare nou cu toate procedurile aferente acestui demers (cerere, onorariu executor, taxe de executare, încuviinţare executare silită, somaţie, comunicări, etc).
Această concluzie vine însă în contradicţie cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, articol în aplicarea căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului este constată în a arăta că şi executarea unei hotărâri judecătoreşti (silită sau benevolă) intră sub incidenţa noţiunii de drept la un proces echitabil.
Or, a impune creditorului sarcina deschiderii unui dosar de executare silită în fiecare an, pentru acelaşi titlu executoriu privind obligaţii periodice, cu toate procedurile aferente acestui demers (cerere, onorariu executor, taxe de executare, încuviinţare executare silită, somaţie, comunicări, etc), pentru a nu exista riscul opunerii perimării conform dreptului intern incomplet, apare ca o contradicţie cu principiul edictat de CEDO.
Conform art. 3 al.2 CPC :” dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile”.
Faţă de cele expuse şi raportat la considerentele ce urmează instanţa constată întemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantului invocată din oficiu.
Potrivit art. 697 CPC :” perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor”.
Potrivit art. 33 CPC :” interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.
Reclamantul – debitor nu are un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în a invoca perimarea executării silite a Sentinţei civile nr. X/2013 a Judecătoriei Paşcani prin care a fost obligat să permită pârâtei – creditoare să aibă legături personale cu minorele.
Perimarea executării silite nu este de natură nici a preveni încălcarea unui drept subiectiv al reclamantului – debitor şi nici de a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Caracterul determinat al interesului reclamantului de a cere constatarea perimării scapă în totalitate instanţei, nu rezultă nici din normele juridice invocate şi mai ales nici din situaţia de fapt fundament al litigiului de faţă.
Astfel, indiferent dacă executarea silită s-ar face în fiecare an în acelaşi dosar de executare sau în dosare de executare diferite, debitorul este obligat oricum, până la majoratul minorelor (gemene, în vârstă acum de 3 ani) să permită pârâtei – creditor să aibă legături personale cu copiii săi.
Nu rezultă nici un câştig efectiv, real al reclamantului din declararea perimării.
Şicanarea creditorului nu se circumscrie unui interes determinat şi legitim.
În condiţiile în care nici în anul 2013 şi nici în anul 2014 reclamantul –debitor nu a manifestat nicio clipă disponibilitatea de a executa de bună voie titlul executoriu, de fiecare dată fiind necesară intervenţia autorităţilor pentru obţinerea executării, a invoca formalitatea perimării în contextul lacunei legislative din dreptul intern şi în contradicţie cu prevederile CEDO apare ca insuficientă juridic pentru justificarea interesului legitim.
Nici din perspectivă personală reclamantul debitor nu justifică interes procesual întrucât, ca urmare a eventualei constatări a perimării ar rezulta necesitatea deschiderii de către creditor în fiecare an a unui nou dosar de executare, iar aceasta ar presupune costuri de executare mai mari anuale, iar toate cheltuielile de executare cad până la urmă în sarcina de plată tot a debitorului.
Interesul reclamantului nu este nici născut şi nici actual în speţă întrucât obligaţia pusă în sarcina sa prin titlul executoriu va dăinui încă aproximativ 15 ani, indiferent dacă executările silite s-ar perima sau nu.
Chiar perimată executarea silită, acest aspect nu ar atrage nicicând stingerea obligaţiei debitorului, nici retroactiv (faţă de executările efective anterioare – 22.12.2013, 18.08.2014) şi nici pe viitor.
Pentru considerentele expuse instanţa va admite excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată din oficiu şi va respinge cererea de constatare a perimării executării silite formulată de reclamantul debitor ca fiind promovată de o persoană ce nu justifică interes procesual.
Văzând şi prevederile art. 453 CPC instanţa constată că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată din oficiu.
Respinge cererea de constatare a perimării executării silite formulată de reclamantul RR, în contradictoriu cu pârâta PP ca fiind promovată de o persoană ce nu justifică interes procesual.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 februarie 2015.
Preşedinte, Grefier,