Lipsire de libertate+violare de domiciliu


SENTINŢA PENALĂ NR. 149/26.09.2012 (lipsire de libertate+violare de domiciliu)

Pe rol pronunţarea cauzei penale privind pe inculpaţii X şi X, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 1423/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria  X pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 189 alin.1 şi 2 C.p., art. 192 alin.2 C.pen. şi art. 194 alin.1 C.pen.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19.09.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea cauzei la data de astăzi.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul nr. X al Parchetului de pe lângă Judecătoria X,  inculpatul X a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art.189 alin.1, alin.2 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p.; violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. art.192 alin.2 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. şi şantaj, prev. şi ped. de art.  194 alin.1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. – toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.  iar inculpatul  X, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art.189 alin.1, alin.2 C.p.; violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. art.192 alin.2 C.p. şi şantaj, prev. şi ped. de art.  194 alin.1 C.p. – toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. 

Din actul de sesizare a instanţei rezultă că în noaptea de 22/23.07.2012, în jurul orei 000, inculpaţii  X şi  X au pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate X, din satul  X, comuna  X, judeţul X , parte vătămată pe care au luat-o şi au dus-o împotriva voinţei sale la marginea unei păduri situate la o distanţă de 3 km faţă de locuinţa acesteia, împiedicând-o să plece, pe care au agresat-o fizic, lovind-o cu palmele, cu pumnii şi cu picioarele şi totodată ameninţând-o pentru a o determina să restituie diferenţa dintr-un împrumut bănesc.

Partea vătămată  X s-a constituit parte civilă în cauză cu 5000 lei cu titlul de despăgubiri civile – daune morale.

Audiaţi cu ocazia urmăririi penale, cei doi inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, descriind amănunţit modalitatea şi împrejurările comiterii acestora.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu se probează prin: plângerea părţii vătămate  X; declaraţiile părţii vătămate  X din care rezultă că acesta se constituie parte civilă în cauză; proces-verbal de cercetare la faţa locului; proces-verbal de identificare a locului unde partea vătămată X a fost agresat în noaptea de 22/23.07.2012 şi unde au fost găsiţi o pereche de pantaloni scurţi purtaţi de aceasta; proces-verbal conform căruia semnele de violenţă prezentate de partea vătămată  X în urma agresiunii suferite au fost fixate prin fotografii judiciar operative; planşă fotografică cuprinzând aspecte ale semnelor de violenţă ale părţii vătămate  X; planşă fotografică cuprinzând aspecte ale locului unde partea vătămată X a fost agresată în noaptea de 22/23.07.2012; procese-verbale de aducere la cunoştinţa învinuiţilor  X şi  X a infracţiunilor de comiterea cărora sunt învinuiţi şi a dreptului la apărare; declaraţiile inculpaţilor  X  şi  X în care aceştia au recunoscut faptele comise; declaraţiile martorilor  X  ,X, X, X, X, şi  X; fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor, conform cărora inc.  X este cunoscut cu antecedente penale, în timp ce inc.  X  nu este cunoscut cu antecedente penale; procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

În faţa instanţei, până la începerea cercetării judecătoreşti, cei doi inculpaţi au precizat că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C.proc.pen., situaţie faţă de care s-a procedat la audierea inculpaţilor, în conformitate cu prevederile art. 3201 alin. 3 C.proc.pen.

Fiind audiaţi, cei doi inculpaţi au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fiind de acord integral cu pretenţiile părţii civile.

Instanţa, analizând întregul material probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La începutul lunii mai a anului curent, inc. X a fost contactat telefonic de inc.  X şi de numitul X, care l-au întrebat dacă o poate împrumuta cu bani pe partea civilă X. Inc. X a fost de acord cu împrumutul ce i se solicita, motiv pentru care s-a întâlnit cu cei trei şi i-a dat numitului X suma de 400 euro pentru a-i schimba iar suma în lei să-i fie dată părţii civile. Termenul de restituire a sumei împrumutate a fost de 2-3 săptămâni, iar după două săptămâni, inc.  X a primit suma de 400 euro de la X.

La sfârşitul aceleiaşi luni, X şi partea civilă  X l-au contactat din nou pe inc.  X, solicitându-i suma de 1000 lei. X a fost de acord să o împrumute pe partea civilă şi cu această sumă, stabilind să-i fie restituită în 2-3 săptămâni. Din suma de 1000 lei, inculpatului i s-a restituit suma de 500 lei.

Cum partea civilă nu i-a restituit întreaga sumă împrumutată, inc.  X l-a contactat telefonic pe inc. X în ziua de 22.07.2012, pentru ca împreună să se deplaseze la domiciliul părţii civile. Astfel, cei doi inculpaţi au stabilit să se întâlnească la staţia Peco din com.  X jud.  X  în ziua de 22.07.2012 la ora 20, însă întâlnirea a avut loc la ora 23,30. La întâlnirea stabilită niciunul dintre inculpaţi nu a venit singur, inc. X  a venit cu autoturismul X condus de martorul  X, în timp ce inc. X a venit cu autoturismul X de culoare roşie, proprietatea sa, înmatriculat în X, condus de fiul său, martorul  X, însoţit şi de martorul  X.

Cum inc. X i-a cerut inc.  X să-l conducă la domiciliul părţii civile, toţi cei cinci, s-au deplasat în sat. X, com.  X, jud.  X, astfel: inculpaţii cu autoturismul  X  condus de martorul X iar martorii  X şi cu autoturismul  X.

Cu toţii au ajuns la locuinţa părţii civile în jurul orei 000, au strigat de la poartă şi, cum partea civilă nu le-a răspuns, inculpaţii au pătruns pe poarta deschisă în curte, au mers până la uşa locuinţei, au bătut la uşă, a ieşit soţia părţii civile, martora  X care le-a cerut să-l aştepte pe soţul ei la poartă pentru că se îmbracă şi va ieşi afară, însă cei doi nu s-au conformat şi l-au aşteptat la uşă.

Inc. X l-a întrebat pe un ton mai ridicat de ce nu îi dă banii, moment în care partea civilă i-a spus că ar fi mai bine să vorbească mai încet, să nu sperie copiii, inc. forţând partea civilă să urce în autoturismul X. Astfel, în autoturismul  X condus de martorul  X s-au urcat: inc.  X (dreapta faţă), partea civilă şi inc. X, în spate, şoferul fiind îndrumat să se deplaseze către o pădure de la marginea localităţii, la distanţa de aproximativ 3 km faţă de locuinţa părţii civile, cu toate că partea civilă solicita insistent să fie dusă acasă.

Pe timpul deplasării partea civilă a fost lovită de inc. X cu pumnii în cap şi în gât, cerându-i să-i dea banii, dar şi de către inc. X.

Autoturismul  X a fost urmat de autoturismul  X  în care se aflau martorii X  şi  X.

La marginea pădurii, inc.  X i-a cerut şoferului Daciei X, martorul X, să oprească iar din maşină au coborât inculpaţii şi partea civilă.

După ce au coborât, inculpaţii au continuat să o lovească pe partea civilă cu palmele, pumnii şi picioarele, în pofida rugăminţilor acesteia de a nu o mai lovi, pentru că va vinde un teren din X şi va restitui banii şi fără a ţine seama de insistenţele martorilor X şi  X de a înceta să o mai lovească.

Mai mult decât atât, inc. X  l-a ameninţat pe  X, având în mână un cuţit, spunându-i că ar merita să-i taie o ureche pentru că nu a restituit banii, în timp ce inc. X l-a ameninţat că dacă nu-i va restitui banii îl va omorî, îi va lua casa, îi va lua soţia şi fiica pentru „a le da la produs” şi a-şi recupera astfel banii. 

Ca urmare a loviturilor şi a ameninţărilor, de frică, partea civilă nu şi-a mai putut controla necesităţile fiziologice, inc. X spunându-i să se şteargă cu pantalonii iar în jurul mijlocului să-şi lege tricoul.

La cererea fiului său, inculpatul  X s-a hotărât să plece împreună cu acesta şi cu martorul  X, cu autoturismul  X  iar inc. X a transportat-o pe partea civilă până la marginea satului  X cu autoturismul  X condus de martorul X, la aproximativ o oră după ce aceasta a fost luată de la domiciliul său.

În drept, instanţa constată că fapta inculpaţilor  X şi  X care, în noaptea de 22/23.07.2012, în jurul orei 000, au pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate X, din satul  X, comuna  X, judeţul X, au luat-o şi împotriva voinţei sale au dus-o la marginea unei păduri situate la o distanţă de 3 km faţă de locuinţa sa, împiedicând-o să plece şi refuzând să o aducă înapoi la cererea expresă a acesteia, agresând-o fizic (lovind-o cu palmele, cu pumnii şi cu picioarele), ameninţând-o şi şantajând-o (cu tăierea unei urechi, cu moartea, cu luarea casei, cu obligarea soţiei şi a fiicei la practicarea prostituţiei) pentru a o determina să restituie diferenţa dintr-un împrumut bănesc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art.189 alin.1, alin.2 C.p.; violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. art.192 alin.2 C.p. şi şantaj, prev. şi ped. de art.  194 alin.1 C.p.

Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţa a avut în vedere întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, declaraţiile părţii civile coroborându-se cu cele ale inculpaţilor şi ale martorilor  X XXX şi X.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului X rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului X rezultă că prin sentinţa penală nr.  X  a Judecătoriei X, definitivă prin nerecurare la 28.02.2012, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an, pentru art.  86 alin. 1 şi art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani.

Având în vedere data săvârşirii noilor fapte, respectiv noaptea de 22/23.07.2012, urmează a constata incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a C.pen.  Prin Ordonanţa  X organele de cercetare penală au  dispus măsura reţinerii înv. X pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 26.07.2012 ora 1400 până la data de 27.07.2012 ora 1400, iar pentru X începând cu data de 26.07.2012 ora 1530 până la data de 27.07.2012 ora 1530.

Prin Ordonanţa nr. X  a Parchetului de pe lângă Judecătoria X a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuiţii X şi X, pentru infracţiunile sus arătate.

Prin Încheierea din  X , pronunţată de Judecătoria  X în dosarul nr. X, definitivă prin Încheierea nr.  X  a Tribunalului X (prin respingerea recursurilor declarate de inculpaţi) s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de câte 29 de zile, fiecare, începând de la data de  X, până la data de  X.

Prin Încheierea pronunţată de această instanţă la data de X  în dosarul nr. X  a1, definitivă conform Deciziei penale nr. X  (prin respingerea recursului declarat de inculpaţi), s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, menţinându-se arestarea preventivă a acestora.

Aşa cum s-a menţionat, cei doi inculpaţi au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C.proc.pen., situaţie faţă de care instanţa a făcut aplicarea prevederilor alin. 7 teza I al aceluiaşi articol, în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.pen., respectiv persoana inculpaţilor, X în vârstă de 25 de ani, necunoscut cu antecedente penale în sensul de condamnare dar faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 180 alin.2 C.pen., deci tot o infracţiune de violenţă şi X în vârstă de 53 de ani, condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an, pentru art.  86 alin. 1 şi art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, faţă de care s-a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală prin Ordonanţa nr. X  a Parchetului de pe lângă Judecătoria X  şi amenda administrativă de 1000 lei pentru art. 86 alin.2 şi art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002; natura şi gravitatea deosebită a faptelor – prin care se aduce atingere celor mai importante relaţii sociale ocrotite de normele juridice, respectiv cele referitoare la libertatea fizică şi psihică a persoanei şi la inviolabilitatea domiciliului său; împrejurările şi modalitatea concretă în care au fost comise faptele (de 2 persoane împreună, dar care erau însoţite de alte 3 persoane, în timpul nopţii);  mijloacele folosite – violenţele fizice şi psihice efectuate asupra părţii civile, până la o aduce pe aceasta ca de frică să nu-şi mai poată controla necesităţile fiziologice, şi toate acestea pentru o datorie de doar 500 de lei (astfel cum rezultă din declaraţia olografă a inc. X – fila 55 verso, d.u.p.), atingerea adusă libertăţii fizice şi psihice a persoanei (prin imobilizarea în miezul nopţii, prin ameninţarea cu mutilarea, cu moartea şi repercusiuni asupra membrilor familiei – soţie şi fiică);  scopul urmărit – recuperarea unei sume mici de bani, în condiţiile în care, anterior, într-o perioadă scurtă de timp, partea civilă restituise la termenul convenit un împrumut cu mult mai mare, de 400 de euro;  dar şi poziţia sinceră de recunoaştere a inculpaţilor, atitudinea cooperantă a acestora atât în faza de urmărire penală, colaborând cu organele de cercetare penală şi cu instanţa pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei.

Se apreciază, totodată, că scopul pedepsei şi reeducarea celor doi inculpaţi se pot realiza numai în regim de detenţie, având în vedere că săvârşirea faptelor cu violenţa descrisă, în timpul nopţii, când foarte bine această discuţie putea avea loc în timpul zilei, pentru o sumă de doar 500 de lei, faţă de o persoană care anterior, faţă de o sumă cu mult mai mare de bani se dovedise a fi un bun platnic, ridică semne de întrebare asupra disponibilităţii acestora de a conştientiza pe deplin urmările comportamentului lor antisocial, raportat atât la valorile comunităţii din care fac parte, cât şi la propria persoană, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, de conformare şi respect al normelor legale, în condiţiile în care fiecare dintre inculpaţi a mai beneficiat anterior de clemenţa legii. Astfel, este evident că inculpatul X este predispus la fapte de violenţă, ale căror urmări tinde să le minimalizeze, acesta „evoluând” de la infracţiunea de loviri şi alte violenţe (art. 180 alin.2 C.pen. pentru care s-a dispus SUP prin Ordonanţa nr. X din  X  a Parchetului de pe lângă Judecătoria  X la prezentele: lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu şi şantaj.

În acest sens este de reţinut şi declaraţia inc. X, care-l citează pe martorul  X, conform căruia inc. X „este un om periculos în X.”

În ceea ce priveşte pedepsele ce le vor fi aplicate inculpaţilor, instanţa constată că acestea pot fi egale, chiar dacă inc. X nu este cunoscut cu antecedente penale în timp ce inc.  X este recidivist postcondamnatoriu şi aceasta deoarece inc. X a avut iniţiativa săvârşirii violenţelor fizice şi psihice asupra părţii civile, a exercitat efectiv cele mai multe violenţe fizice şi mai grave violenţe psihice asupra părţii civile, ar fi stat în puterea sa să discute cu partea civilă pe timp de zi, calm şi apelând la mijloace legale de recuperare a împrumutului ce i l-a acordat iar pe baza unui minimum de valori morale ar fi trebuit să-şi dea seama că reacţionează cu totul disproporţionat faţă de suma ce-i era datorată de partea civilă, de doar 500 de lei, conform propriei declaraţii.

În ceea ce-l priveşte pe inc. X, pe lângă violenţele fizice şi psihice pe care le recunoaşte, pe lângă contribuţia la lipsirea de libertate a părţii civile, instanţa constată că acesta încearcă să o învinovăţească tot pe partea civilă pentru situaţia creată, pentru că „l-a pus pe drumuri”, când de fapt nimic nu-l obliga să participe la acţiunile inc.X , acţionând pe baza unui cod al onoarei cu totul deplasat, în sensul vinovăţiei pe care o resimţea faţă de inc. X legat de faptul că acesta nu şi-a recuperat banii împrumutaţi părţii civile.

Pentru aceste motive urmează a se da valoare circumstanţelor atenuante  reţinute în sarcina inculpaţilor vizând atitudinea cooperantă a acestora pe parcursul procesului penal şi caracterizărilor depuse la dosar, însă nu în măsura solicitată de apărare.

Pentru toate aceste motive, urmează, în baza art. 189 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 37 lit. „a” C.p., rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “c” C.p., a-l condamna pe inculpatul  X , la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani.

Urmează, în baza art. 192 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 37 lit. „a” C.p., rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “d” C.p., a-l condamna pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni.

Urmează, în baza art. 194 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. „a” C.p., rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “e” C.p., a-l condamna pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni.

Urmează, în baza art. 33 lit. „a” C.pen. rap. la art. 34 lit. „b” C.pen., a dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 (patru) ani închisoare.

Urmează, în baza art. 33 lit. „a” C.pen. rap. la art. 34 lit. „b” C.pen., a dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 (patru) ani închisoare.

Urmează, în baza art. 83 C.pen., a dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. X  a Judecătoriei  X, definitivă prin nerecurare, pedeapsă care se adaugă la pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 5 (cinci) ani  închisoare.

Urmează, în baza art. 71 C.pen., a-i interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C.pen. din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

Urmează, în baza art. 71 C.pen., a-i interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C.pen. din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

Urmează, în baza art. 88 C.pen., a scădea din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de  X la zi.

Urmează, în baza art. 350 C.proc.pen., a menţine starea de arest a inculpatului Bucur Stan.

Urmează, în baza art. 189 alin. 1 şi 2 C.p. rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “c” C.p., a-l condamna pe inculpatul X , la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani.

Urmează, în baza art. 192 alin. 2 C.p. rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “d” C.p., a-l condamna pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni.

Urmează, în baza art. 194 alin. 1 C.p. rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “e” C.p., a-l condamna pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni.

Urmează, în baza art. 88 C.pen., a scădea din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 26.07.2012 la zi.

Urmează, în baza art. 350 C.proc.pen., a menţine starea de arest a inculpatului X.

Cum prin fapta inculpaţilor s-a cauzat un prejudiciu, se naşte în sarcina acestora obligaţia de a-l repara integral. Cât priveşte cuantumul prejudiciului, aşa după cum s-a menţionat mai sus, acesta este în cuantum de 5000 lei – daune morale, inculpaţii fiind de acord integral cu aceste pretenţii.

Faţă de aceste motive, urmează a admite integral cererea de  despăgubiri civile formulată de partea civilă  X  şi a-i obliga pe inculpaţi, în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 5000 lei cu titlul de despăgubiri civile – daune morale.

Urmează, în baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a obliga pe fiecare inculpat la plata sumei de 650 lei  cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 300 lei către Baroul  X, onorariu av.  X.

Văzând şi dispoziţiile art. 361 alin.1 lit „a” şi art. 3851 alin.1 lit „a” C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

1. În baza art. 189 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 37 lit. „a” C.p., rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “c” C.p., condamnă pe inculpatul X la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani.

În baza art. 192 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 37 lit. „a” C.p., rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “d” C.p., condamnă pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni.

În baza art. 194 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. „a” C.p., rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “e” C.p., condamnă pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni.

În baza art. 33 lit. „a” C.pen. rap. la art. 34 lit. „b” C.pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. „a” C.pen. rap. la art. 34 lit. „b” C.pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 83 C.pen dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. X  a Judecătoriei X, definitivă prin nerecurare, pedeapsă care se adaugă la pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 5 (cinci) ani  închisoare.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C.pen. din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C.pen. din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 88 C.pen. scade din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de  X.

În baza art. 88 C.pen. scade din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de  X.

În baza art. 350 C.proc.pen. menţine starea de arest a inculpatului Bucur Stan.

2. În baza art. 189 alin. 1 şi 2 C.p. rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “c” C.p., condamnă pe inculpatul  X , la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani.

În baza art. 192 alin. 2 C.p. rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “d” C.p., condamnă pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni.

În baza art. 194 alin. 1 C.p. rap. la art. 3201 alin. 2, 4 şi 7 C.proc.pen., cu aplic. art. 74-76 lit. “e” C.p., condamnă pe  acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni.

În baza art. 350 C.proc.pen. menţine starea de arest a inculpatului  X.

Admite cererea de  despăgubiri civile formulată de partea civilă X şi obligă pe inculpaţi, în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 5000 lei cu titlul de despăgubiri civile – daune morale.

În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 650 lei  cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 300 lei către Baroul X, onorariu av. X.

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţii arestaţi şi partea civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.09.2012.