Litigiu de muncă. Desfacere contract de muncă


Litigiu de muncă. Desfacere contract de muncă

Se constată că prin sentinţa civilă nr. 774/2009 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul Vlaicu Traian, în contradictoriu cu intimata S.C. D. C. S.R.L., împotriva deciziei de concediere nr. 43/2009 emisă de intimată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Contestatorul a invocat faptul că decizia este abuzivă, nelegală iar conducerea societăţii pârâte nu a ţinut cont de performanţele sale profesionale. Astfel,  urmare a emiterii deciziei i-a fost afectată atât situaţia materială –  având în întreţinere doi copii minori –  cât şi reputaţia sa  profesională, contestatorul bucurându–se de reale aprecieri din partea colegilor.

Din coroborarea  mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, instanţa a apreciat că susţinerile contestatorului în sensul că decizia contestată este nelegală, sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite de instanţă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin 1 din Codul Muncii, contractul individul de muncă poate fi desfăcut  din iniţiativa unităţii, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului iar desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză  reală şi serioasă.

În cauza de faţă, societatea intimată a depus la dosar înscrisuri din care rezultă faptul că situaţia economică a acesteia a fost afectată iar zona în care reclamantul îşi desfăşura activitatea a înregistrat cea mai redusă cotă de piaţă (situaţia realizărilor pe zonă).

De asemenea din organigramele depuse la  dosar, rezultă că postul deţinut de reclamant a fost desfiinţat, astfel încât nu  poate  fi reţinută nelegalitatea emiterii deciziei de concediere.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă  la nivel naţional, instanţa a constatat că aceste dispoziţii nu devin incidente în prezenta cauză, concedierea reclamantului fiind individuală, nefiind vorba despre o concediere  colectivă astfel încât, societatea intimată nu era ţinută să respecte criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezulta că imediat după desfacerea contractului de muncă al reclamantului, mai exact în data de 26.02.2009 a fost emisă către acesta o ofertă de angajare – fila 49 dosar, privind un alt post,  ofertă  care însă a fost refuzată de acesta. Faptul că deşi i-a fost oferit un nou  loc de muncă, în condiţiile în care postul său a fost desfiinţat, reclamantul refuză pe considerentul că nu are disponibilitatea de  a se muta din localitate,  nu poate atrage obligarea intimatei la plata de despăgubiri astfel cum a solicitat reclamantul.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că nici solicitarea contestatorului de  a i se plăti despăgubiri civile – cu titlu de daune morale nu este întemeiată, societatea intimată, neaflându–se în culpă cu privire la disponibilizarea reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul Vlaicu Traian, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului nu a avut nici un criteriu obiectiv, iar cele reţinute de unitate nu sunt în măsură să justifice o astfel de măsură. Astfel, nu s-a respectat de către intimată criteriul prevăzut de CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2011, referitor la situaţia persoanelor care au în îngrijire copii minori, apreciind că nu are nici o relevanţă situaţia mea familială.

Un alt criteriu care nu a fost respectat de unitatea angajatoare este cel legat de cota de piaţă. S-a reţinut astfel că atât zona Braşov, cât şi zona Timişoara  au avut o cotă de piaţă foarte slabă, însă acest lucru nu este real, şi poate fi constatat că diferenţa de vânzări, între zona Braşov, faţă de zona Cluj este foarte mică.

În continuare se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că oferta unui alt loc de muncă pe care a primit-o contestatorul la începutul anului 2009 nu a îmbrăcat o formă oficială şi nu avea nici o legătură cu situaţia existenţă la momentul concedierii.

Se mai arată că măsura dispusă de angajator a fost una abuzivă, care a pricinuit contestatorului suferinţe profunde, afectându-i imaginea profesională, în rândul colegilor.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins, în baza dispoziţiilor. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Măsura concedierii contestatorului, dispusă de intimata SC Dacia Comercial SRL, prin decizia nr. 43/21.01.2009, întemeiată în drept pe dispoziţiile art.65 alin.1 raportat la dispoziţiile art.66 din Codul Muncii, a avut la bază analiza economică efectuată la nivelul societăţii, materializată în decizia de reorganizare nr.26/16.01.2009, prin care s-a stabilit, printre altele şi  suprimarea postului de manager zonă, ocupat de contestator.

Analiza economică şi financiară a societăţii, precum şi stabilirea măsurilor ce se impun, în asemenea situaţii, este un atribut exclusiv al unităţii, peste care instanţa de judecată nu poate interveni. Prin urmare, decizia de reorganizare a zonelor de piaţă, prin suprimarea zonei Braşov, care avea un procent de vânzări mai mic, şi arondarea acesteia la zona Cluj, este o măsură pe care numai societatea poate să o dispună, şi pe care instanţa de judecată nu o poate cenzura. În ceea ce priveşte selecţia personalului recrutat, desigur că desfiinţându-se zona Braşov, în mod logic se desfiinţează postul din Braşov, şi rămâne cel din Cluj. Referitor la  procentele de vânzare pe care recurentul le-a invocat, chiar dacă nu sunt diferenţe mari între vânzările pe zone comerciale, se poate observa că este o diferenţă sensibil mai mare, în favoarea zonei comerciale Cluj, faţă de cea a Braşovului, astfel că acesta nu poate fi considerat un argument în favoarea recurentului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la situaţia familială a recurentului, şi nerespectarea dispoziţiilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivel Naţional, acel criteriu poate fi aplicat în situaţia în care există posibilitatea ca unitatea să aleagă între doi angajaţi, ori în speţa de faţă este vorba despre desfiinţarea unui singur post, acela de manager pe zona Braşov, ca urmare a comasării zonei cu zona Cluj şi nu se poate pune problema, de a opta între cei doi manageri de zone.

Referitor la critica ce vizează, oferta unui nou loc de muncă pentru contestator, şi lipsa caracterului oficial al acestei, din înscrisul depus la dosar la fila 22, rezultă ca recurentului i s-a oferit un post în cadrul societăţii la Direcţia Calitate –  Servicii, pentru care a fost invitat să poarte discuţii în data de 6.02.2009  orele 11 la sediul din Bucureşti. Instanţa a apreciat că această ofertă, a avut un caracter serios, şi pentru a produce efecte juridice, nu erau necesare formalităţi suplimentare, cu atât mai mult cu cât venea după momentul discutării reorganizării. Prin urmare nici această critică din recurs nu este fondată, aşa încât a fost respinsă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la suferinţa morală şi plata daunelor morale, având în vedere că măsura concedierii aşa cum a fost dispusă, este una legală şi temeinică, prima instanţă în mod corect a respins acest capăt de cerere.

Decizia nr. 1004/R/ 28 iulie 2009 – Secţia civilă