Cod operator:11276
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SATU MARE
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 801/CA
Şedinţa publică din 27 Februarie 2014
Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii A, B, C şi D, cu domiciliul ales în …, în contradictoriu cu pârâţii X, cu sediul în …, Y, cu sediul în …, K, cu sediul în … şi Z, cu sediul în …, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că judecarea cauzei a avut loc în şedinţa publică din 13 februarie 2014, când părţile au lipsit, amânându-se pronunţarea pentru data de azi, când în urma deliberării:
INSTANŢA
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în prezentul dosar la data de 29.07.2013, reclamanţii A, B, C şi D, în calitate de funcţionari publici în cadrul X, potrivit dispoziţiilor art. 184 C.proc.civ. coroborat cu prevederile art. 7 alin. 1, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii X, Y, K şi Z, au solicitat să se pronunţe o hotărâre, prin care instanţa să dispună:
– obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de expert clasa I grad principal (treapta 1) şi consilier clasa I, gradul superior (treapta 1), precum şi a diferenţei dintre salariul prevăzut pentru funcţionarii publici, expert gradul principal (treapta 3) şi consilier clasa I, gradul superior (treapta 3), respectiv expert clasa I grad principal (treapta 1) şi consilier clasa I, gradul superior (treapta 1), începând cu data de 19.09.2012;
– obligarea pârâtei Y la emiterea unor noi decizii cu privire la aceste drepturi salariale în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 283/2011;
– obligarea pârâţilor să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, a sumelor datorate reclamanţilor;
– anularea Deciziei nr. …/08.10.2012 şi emiterea unei noi decizii de către Y.
În motivare, în fapt, reclamanţii arată că sunt funcţionari publici experţi, clasa I, gradul principal (treapta 3) şi consilier clasa I, gradul superior (treapta 3) în cadrul X la Departamentul Tehnico-Economic şi Administrativ şi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice, în luna ianuarie 2012 participând la examenul de promovare în grad profesional, organizat de Y, potrivit dispoziţiilor art. 63, art. 64, art. 65 din Legea nr. 188/1999 – privind statutul funcţionarilor publici, republicată, modificată şi completată şi Legea nr. 285/2010 – privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice pe anul 2011, promovând acest examen astfel: din funcţiile
– A, B, C – expert, clasa I, gradul asistent (treapta 3) şi
– D – consilier clasa I gradul principal (treapta 1), în funcţiile de experţi, clasa I, gradul principal (treapta 3) şi consilier clasa I, gradul superior (treapta 3) începând cu data de 19.09.2012, aşa cum reiese şi din Decizia nr. …/08.10.2012 emisă de Y.
Prin Decizia nr. …/08.10.2012 emisă de Y le-a fost stabilit un salariu de bază corespunzător funcţiilor de expert clasa I, gradul principal (treapta 3) şi consilier, clasa I, gradul superior (treapta 3), deşi încadrarea este stipulată atât de prevederile art. 2 din Legea nr. 283/2011 – privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar – „În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”, cât şi prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 – privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice pe anul 2011 – „În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţii similare din instituţia/autoritatea publică în care aceasta este încadrată”.
Solicitarea se întemeiază şi pe prevederile Legii nr. 188/1999 republicată şi modificată care prevede la art. 31 următoarele :
„(1) Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010 – privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice „Prezenta lege are ca obiect de reglementarea stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului”.
Totodată potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de lege”.
Conform art. 3 din Legea nr. 284/2010 „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
a) caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege;
b) supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;
c) echitate şi coerenţă, prin cererea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar;”.
Totodată art. 13 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 stipulează următoarele „În cadrul fiecărei funcţii, salariile de bază se diferenţiază pe grade în cazul studiilor superioare şi studiilor superioare de scurtă durată şi pe trepte profesionale în cazul studiilor medii, respectiv pe grade profesionale în cazul funcţionarilor publici (…)”, deci în cadrul unui grad profesional nu există diferenţiere a salariului de bază în funcţie de trepte de salarizare.
Reclamanţii apreciază că Decizia nr. …/08.10.2012 emisă de Y este nelegală pentru următoarele motive :
1. Prin Legea nr. 284/2010 au fost abrogate prevederile art. 63 din Legea nr. 188/1999, republicată completată şi modificată – procedura avansării în treaptă de salarizare, prin eliminarea treptelor de salarizare şi prevederile art. 65 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 „Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
b) abrogat (să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează).”
Odată cu intrarea în vigoare a noii reglementări ceea ce urmează a se avea în vedere la stabilirea unui nou salariu pentru un funcţionar public, sunt doar funcţia, respectiv clasa de salarizare definită la nivelul minim al fiecărei funcţii, gradul profesional, ce urmăreşte să asigure posibilitatea diferenţierii salariilor individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane şi experienţa acesteia în muncă, iar în cadrul fiecărui grad profesional, vechimea în muncă, astfel raportarea nivelului de salarizare a funcţionarilor publici promovaţi sub imperiul legii, la treapta 3 de salarizare dă dovadă cel puţin de inconsecvenţă legislativă, din moment ce prin prevederile pct. 1 şi 2 al art. 41 din Legea nr. 284/2010 au fost modificate, respectiv abrogate, dispoziţiile art. 63 şi art. 65 alin. 2 lit. b din Legea nr. 188/1999, care reglementează procedura avansării în treapta de salarizare, prin eliminarea acestora, precum şi pe aceea în grad profesional.
Reclamanţii menţionează că la data promovării aveau o vechime:
– în funcţii: economice de peste 25 ani – D; juridice 7 ani – C şi economice – A, B de 4 ani;
– în unitate: 6 ani – D; 7 ani – C; 15 ani – B; 20 ani – A;
– în gradul deţinut: 3 ani – D, C; 4 ani – B,A.
2. Reclamanţii susţin că, la data emiteri Deciziei nr. …/08.10.2012 nu a fost respectată procedura reglementată de art. 63, art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 din art. 2 din Legea nr. 283/2011 – privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar – „În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”. Pentru salarizarea personalului promovat în grad profesional, legea nu face trimitere la trepte de salarizare, ci doar la funcţii similare aflate în plată în instituţie.
Prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul, vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, iar art. 5 alin. (1) prevede că: „În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatori”.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”.
Potrivit art. 27 alin 2 din Legea nr. 188/1999 – privind statutul funcţionarilor publici, republicată şi actualizată, stipulează clar că „este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici”.
Totodată art. 1 alin. 2 lit. i din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevede că: „principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi: dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare”, iar alin. 3 şi 4 arată că „exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii compatibile”. Art. 2 din ordonanţa menţionată mai sus defineşte noţiunea de „discriminare” astfel: „(1) Potrivit prezentei ordonanţe prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau executării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.
Reclamanţii menţionează că în cadrul X la momentul promovării lor (19.09.2012) exista în plată funcţia de expert, clasa I, gradul superior (treapta 1) şi funcţia de consilier/expert clasa I gradul principal treapta 1.
3. Reclamanţii apreciază că Legea nr. 188/1999, Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 283/2011 – ca acte normative adoptate de Parlamentul României, unicul organ legislativ şi promulgate de Preşedintele României – sunt prioritare Ordinului nr. 77/2011 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice. Legea nu poate fi modificată sau completată prin ordin emis de ministru, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, republicată şi actualizată – privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative coroborat cu art. 77 şi art. 78 din acelaşi act normativ, care prevăd:
– Art. 77 „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului (…)”.
– Art. 78 „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze stric la cadrul stabilit de actele de bază şi în executarea cărora au fost emise şi pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”.
Reclamanţii consideră că legiuitorul prin art. 2 din Legea nr. 283/2011 – privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar – „În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”, este clar şi nu lasă loc de interpretări.
Faţă de considerentele de mai sus, reclamanţii solicită, admiterea acţiunii, anularea Deciziei nr. …/08.10.2012 emisă de Y, emiterea unei noi decizii de încadrare de către Y în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 283/2011.
În drept, invocă dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 63, art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 188/1999, Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 554/2001.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.10.2013 (fila 32), X, arată că, din analiza prevederilor legale în vigoare invocate de reclamanţi, respectiv art. 2 din Legea nr. 283/2011 din 14 decembrie 2011, se constată faptul că textul invocat are valoare de normă generală, aplicabil fiind personalului salarizat din funcţii bugetare, în timp ce art. 13 care prevede că „în cazul funcţionarilor publici nou încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010”, în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. …/2013 acoperă strict domeniul funcţionarilor publici, categorie din care fac parte şi reclamanţii.
În concluzie, X apreciază că cererile făcute de reclamanţi sunt nejustificate, decizia de încadrare a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
K, prin întâmpinarea depusă la data de 28.10.2013 (filele 33-34), în temeiul art. 205 C.proc.civ., solicită respingerea acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată.
În acest sens, arată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. II art. 2 din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, modificate prin Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010, astfel cum în mod greşit susţin reclamanţii, acestea având valoare de normă generală, aplicabilă întregului personal salarizat de la bugetul de stat, ci prevederile exprese referitoare la promovarea funcţionarilor publici, cuprinse la art. I art. 13 alin. 2 din acelaşi act normativ.
Acestea au fost introduse tot prin Legea nr. 283/2011, fiind în vigoare începând cu data de 17.12.2011.
Dispoziţiile exprese ale Art. I art. 13 alin. 2 din OUG nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011 prevăd că: „În cazul funcţionarilor publici nou încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010″.
Prin urmare, aceasta a fost soluţia utilizată în 2012 pentru salarizarea tuturor funcţionarilor publici care au promovat, fiind consacrată expres prin dispoziţiile legale învederate mai sus.
Învederează că prevederile Art. I art. 13 alin. 2 erau în vigoare, implicit, şi la data susţinerii de către reclamanţi a examenului de promovare – în luna ianuarie 2012.
Având în vedere faptul că legea aplicabilă este cea în vigoare la data desfăşurării procedurilor de examen, pârâtul solicită instanţei a aprecia că argumentaţia adusă de reclamanţi în susţinerea cererii de chemare în judecată nu poate fi primită, astfel încât se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 12.11.2013 (filele 38-42), Z solicită, pe cale de excepţie, să se constate lipsa calităţii sale procesual pasive întrucât instituţia pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanţii şi pe cale de consecinţa să se dispună respingerea acţiunii faţă de această instituţie.
Cu privire la excepţia invocată, pârâtul arată că rolul esenţial în procesul bugetar şi în execuţia bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare elaborate de Guvern.
Reglementând rolul Guvernului la art. 18 din aceeaşi lege, stabileşte că, acesta asigură însăşi elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum şi supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetară şi a contului general anual de execuţie.
În asemenea condiţii, se susţine că admiterea cererii formulate împotriva Z ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane şi care nu se numără printre angajaţii Z, încălcându-se astfel prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, respectiv:
„(1) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
(2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
(3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţă şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.”
Se apreciază că obligarea Z la alocarea sumelor solicitate de reclamanţi este lipsita de suport legal şi în acelaşi timp imposibilă deoarece, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, iar Z să fie autorizat în acest sens da către legiuitor.
Pe fond, pârâtul solicită respingerea acţiunii pentru următoarele motive:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate. Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-şi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.
Având în vedere cele expuse, nu s-a reţinut nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii.
Curtea Constituţională s-a pronunţat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.
Referitor la efectele deciziei Curţii Constituţionale, art. 8 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea Constituţională pronunţând decizia precizată mai sus.
În raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), raportat la faptul că, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituţionalitatea unor norme, dar şi în ipoteza celor prin care se resping obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate, în acelaşi sens fiind şi Decizia RIL nr. 29/12.12.2011 a ÎCCJ (Publicată în Monitorul Oficial. Partea I nr. 925 din 27/12/2011).
Având în vedere faptul că, prin decizia sus-menţionată prin care Curtea Constituţională a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, instanţa de contencios constituţional a realizat o verificare a dispoziţiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilităţii cu Legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât şi sub aspectul compatibilităţii cu Convenţia europeană a drepturilor omului, tribunalul, raportat la limitele sesizării Curţii Constituţionale, a considerat că instanţa constituţională a statuat asupra aptitudinii normei juridice de a respecta în abstracto dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti ce soluţionează litigii între destinatari precis determinaţi ai normei respective, instanţele fiind singurele în măsură să cuantifice în concreto efectele aplicării normei la situaţia de fapt a speţei.
Ca atare, s-a apreciat că instanţele judecătoreşti, judecând în materie, au competenţa de a realiza o analiză proprie a compatibilităţii efectelor art. 8 din Legea nr. 285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la situaţia de fapt a fiecărei cauze atunci când se invocă circumstanţe personale specifice.
Or, în cauza de faţă reclamanţii nu au invocat astfel de circumstanţe, ci s-au limitat la a invoca în mod obiectiv neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale astfel încât şi sub acest aspect constatările Curţii Constituţionale realizate prin Decizia nr. 115 din 09.02.2012 capătă caracter obligatoriu pentru instanţă.
Însă, în jurisprudenţa Curţii Europene o problemă de retroactivitate a legii este ataşată, de regulă, unei plângeri ţinând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenţie (ca de exemplu în Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în cererile vizând obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând premiul anual aferent anului 2010, nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor cererii nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010 în raport cu art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost deja constatată prin decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată, instanţa constituţională fiind unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut că sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază.
De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul”, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligaţiei de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eşalonată care să satisfacă şi să menţină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaţilor în cauză, şi, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.
Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că – potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar – creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovada că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
Practic, în speţă s-a reclamat neplata celui de-al 13-lea salariu, aferent anului 2010, argumentându-se, în esenţă, că acesta li se cuvine reclamanţilor în pofida reglementării introduse prin art. 7 din Legea nr. 285/2010, fiind un drept câştigat.
Or, în acord cu decizia Curţii Constituţionale sus-menţionată, dreptul solicitat nu le-a fost negat reclamanţilor prin noua reglementare (art. 8), ci Statul, în calitate de debitor al acestei obligaţii, a modificat modalitatea de executare a acestei obligaţii, aflată, de altfel, în derulare. Aceasta, în acord cu statuările CEDO (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, cauza Kechko împ. Ungariei), potrivit cărora „Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii (n.n. – plătite din fonduri publice angajaţilor săi), adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare “.
În considerarea argumentelor invocate, se solicită, în principal – admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Z în cauza dedusă judecaţii şi, în subsidiar – respingerea acţiunii ca nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate, instanţa constată următoarele:
Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Z, invocată de către acesta prin întâmpinare, în urma punerii în discuţie, instanţa o va admite, în condiţiile în care obiectul acţiunii îl reprezintă acordarea unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajaţii Z, în speţă justificând calitate procesuală pasivă pârăţii de ordin I-III, în calitate de ordonatori de credite.
Reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul X – Departamentul Economic Financiar Contabil şi Administrativ, respectiv Biroul de Informare şi Relaţii Publice, având în prezent calitate de funcţionari publici –reclamanţii de ordin I-III – experţi grad profesional principal, clasele 60, 56, 52, gradaţiile 5, 5, 2, respectiv pârâtul de ordin IV – expert grad profesional superior, clasa 72, gradaţia 5.
Ca urmare a admiterii examenului de promovare în grad profesional, organizat de Y în luna ianuarie 2012, prin Decizia nr. …/08.10.2012 emisă de Y (fila nr. 17) s-au stabilit în favoarea reclamanţilor drepturi salariale de baza corespunzătoare funcţiilor de mai sus.
Nemulţumiţi de faptul că salariile stabilite prin respectiva decizie sunt inferioare salariilor stabilite pentru funcţii publice similare din cadrul aceleiaşi instituţii, ca urmare a parcurgerii procedurii prealabile, reclamanţii s-au adresat instanţei de judecată cu prezenta contestaţie.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor în sensul anularii Deciziei nr. …/08.10.2012 emisă de Y, pe motiv că nu a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, Tribunalul reţine că aceştia se prevalează, printre altele, de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 283/14.12.2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care prevăd: „în anul 2012, pentru personalul (…) promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.”
Dispoziţii similare sunt instituite şi prin art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, la care fac trimitere reclamanţii.
Din lecturarea textului de mai sus rezultă că acesta se referă la întregul personal salarizat de la bugetul de stat, având valoare de normă generală şi nu la strict domeniul funcţionarilor publici, la care face trimitere art. 13 alin. 2 din acelaşi act normativ (în vigoare la data susţinerii de către reclamanţi a examenului de promovare-ianuarie 2012) care stipulează: „în cazul funcţionarilor publici nou încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.”
Conţinutul normei speciale care se referă la nivelul de salarizare a funcţionarilor publici promovaţi cuprinse în Legea nr. 283/2011, respectiv art. 13 alin. (2), demonstrează cu claritate că legiuitorul, atunci când a dorit să exprime o regulă sau un principiu de determinare a nivelului de salarizare, a făcut-o în manieră expresă, neechivocă. Voinţa legiuitorului este clară şi nu lasă loc de interpretări.
O primă concluzie ce se poate desprinde din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, reţine instanţa, este aceea că voinţa legiuitorului este în sensul ca salarizarea acestui personal nou încadrat/promovat să se facă la un singur nivel de salarizare şi nu la mai multe nivele de salarizare posibil a exista în plată în noul context legislativ. Ca atare, legiuitorul nu a dorit ca salarizarea să se poată stabili prin raportare la mai multe nivele ce existau, ci doar la un singur aspect, dedus din folosirea singularului în sintagma „nivel de salarizare”.
Tribunalul apreciază că realitatea şi impedimentele reaşezării noului sistem de salarizare derivând din diversitatea situaţiilor concrete întâlnite nu pot fi negate, deoarece actul administrativ contestat are un suport legal în prevederile speciale ale art. 13 alin. 2 ale Legii nr. 283/2011.
Instanţa reţine că nu reprezintă un motiv de nelegalitate a Deciziei aspectul invocat de reclamanţi, în sensul că prin art. 41 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, au fost eliminate, începând cu anul 2011, treptele de salarizare care, până la momentul abrogării, erau recunoscute în cadrul aceluiaşi grad profesional.
În condiţiile în care dispoziţia contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, instanţa nu se poate substitui legislativului privind stabilirea unor drepturi salariale, altele decât cele care incumbă din actul administrativ emis de pârâtă în considerarea legii, în situaţie contrară aceasta substituindu-se Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării şi ar determina încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
În ceea ce priveşte situaţia de discriminare la care se referă reclamanţii, instanţa apreciază că nu poate interveni în soluţia aleasă de legiuitor şi să stabilească alte drepturi decât cele prevăzute de lege, misiunea acesteia fiind de a realiza justiţia.
În lumina celor de mai sus, instanţa va respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii de ordin I-III, ca fiind neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Z, cu sediul în … şi în consecinţă:
Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A, B, C, D, toţi cu domiciliul procedural ales în …, în contradictoriu cu pârâtul de mai sus.
Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii X, Y, K, ca fiind neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de azi, 27.02.2014.
