La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor în fond au fost consemnate prin încheierile de şedinţă din data de 16.04.2010 şi respectiv 23.04.2010 când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de astăzi 30.04.2010, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra acţiunii civile de faţă;
Prin cererea introdusă la Tribunalul Mureş la data de 22.09.2009 şi înregistrată sub nr.2.177/102/2009, reclamantul XXXXX XXXXX a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg-Mureş, Primăria Municipiului Tg-Mureş obligarea pârâtului la acordarea începând cu data de 01.01.2007 până la data de 30.04.2008 a indemnizaţiei de dispozitiv, reglementată de Legea nr. 138/1999, în cuantum, de 25% din salariul de bază, potrivit Ordinului Ministrului M.A.I. nr. 496/2003 respectiv a sumei de 3.600 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat în esenţă că a fost încadrat la Primăria Municipiului Tg-Mureş în cadrul Serviciului impozite şi taxe locale pe postul de referent până la data de 30.04.2008, dată la care a fost încadrat în alt loc de muncă la administraţia Finanţelor Publice Mureş.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că urmare a modificărilor din structura apărute la nivelul administraţiei publice, generate de reorganizarea guvernului în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul Ministerului M.A.I. nr.496/2003, se uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii, cel al internelor cu cel al administraţiei publice.
Faţă de reglementările anterioare aplicabile materiei salarizării funcţionarilor din administraţia publică, Ordinul menţionat mai sus a adus elemente de noutate, reaşezând salarizarea şi a personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în domenii administraţiei publice după normele care anterior reorganizării Ministerului Administraţiei şi internelor erau aplicabile doar salariaţilor din domeniul internelor.
Astfel, personalul din administraţia publică beneficiază de o indemnizaţie lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, drept reglementat de pct. 9.2 şi 31.3 din Ordinul Ministrului M.A.I. nr.496/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999.
Acordarea sporului de dispozitiv solicitat este o măsură menită să asigure egalitatea de tratament economic, salarial din cadrul aceleiaşi autorităţi.
În probaţiune, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: carnet de muncă (f.5-10); adresa nr.512 din 2.07.2008 emisă de Municipiul Tg. Mureş, adresa nr.74 din 09.02.2009 (f.18-20);Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.496 din 28.07.2005 Decizia nr.241 din 7 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Sentinţa civilă nr.1762 din 28.11.2007 a Tribunalului Mureş, Decizia nr.185/R/29.02.2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, Hotărârea nr.187 emisă de Primăria Municipiului Craiova şi delegaţie de reprezentare nr.12 din 16.04.2010 (f.28-49); Sentinţa civilă nr.956 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Mureş Sentinţa civilă nr.565/26.11.2007 a Tribunalului Mureş, adresa nr.512 din 2.07.2008 emisă de municipiul Tg. Mureş, adresa nr.74 din 09.02.2008 emisă de Primăria Municipiului Tg. Mureş, carte de identitate (f.52- 61).
Pârâtul Municipiul Tg-Mureş prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii, ca fiind neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat în esenţă că potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, dispoziţiile acestuia se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
De asemenea, pârâtul a mai arătat că art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede că sunt beneficiarii unei indemnizaţii de dispozitiv de 25% şi salariaţii civili din structurile Ministerului Administraţiei însă legiuitorul nu a cuprins în categoria beneficiarilor acestui spor şi personalele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice.
Primarul Municipiului Tg-Mureş, în calitate de ordonator principal de credite, a procedat la aplicarea prevederilor legislaţiei privind salarizarea funcţionarilor publici şi al personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale, legislaţie care nu prevede o asemenea indemnizaţie.
În drept, pârâtul a invocat prevederile Legii nr. 215/2001, Legea nr. 138/1999, Codul Muncii, Ordinul nr. 496/2003, Legea nr. 168/1999, art. 115-118 C.proc.civ.
În probaţiune a depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr.290 din 21.01.2009 a Municipiului Tg. Mureş, recursul în interesul legii expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 21.10.2009 (f.24, 62-79).
Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul constată neîntemeiată acţiunea reclamantului pentru următoarele considerente:
Reclamantul XXXXX XXXXX a avut calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Tg-Mureş în perioada 15.10.1999 – 30.04.2008 (f.24).
Primăria Municipiului Tg-Mureş este o structură funcţională cu activitate permanentă denumită ca atare, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, Primăria Municipiului Tg-Mureş este o instituţie publică ce funcţionează strict în subordinea administraţiei publice locale, mai exact în subordinea Primarului municipiului Tg-Mureş, cu atribuţii specifice de îndeplinire a sarcinilor date de autorităţile publice locale sau de îndeplinire a hotărârilor consiliului local, acesta din urmă şi el o autoritate publica locală.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea şi funcţionarea acestei structuri este în sarcina administraţie publice locale, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce priveşte salariaţii, funcţionari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de autorităţile publice locale. Cu excepţia, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, şi obligaţiile specifice funcţionarilor publici şi a personalului contractual bugetar.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administraţiei şi internelor, ce conduce o autoritate a administraţiei publice centrale, nu poate avea incidenţă în ce priveşte funcţionarii publici şi personalul contractual al unei instituţii publice subordonată altei autorităţi publice.
Nici dispoziţiile Legii nr. 138/1999 nu pot fi aplicate reclamantului, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaţilor cărora li se aplică dispoziţiile acestei legi, printre ei nu se numără şi funcţionari publici ori personal contractul ce-si desfăşoară activitatea la autorităţi ale administraţiei publice local.
Or, chiar constituţional administraţia publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administraţiei publice locale – administraţia publică centrală este prevăzută la art. 116 – 119 din Constituţie, iar administraţia publică locală la art. 120 – 123 din Constituţie.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este si Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor faţă de care acest act are incidenţă şi în raport cu care este apt să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 defineşte la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel „act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Or, executarea legii la care se refera Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale (aici se are în vedere şi instituţiile publice subordonate administraţiei publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că “Personalul civil din ministerele si instituţiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.”, ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispoziţiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaţilor şi a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajaţii din ministerele si instituţiile centrale, excluzând, astfel, administraţia publică locală ca şi instituţiile publice subordonate acesteia.
De asemenea, instanţa mai reţine că potrivit Deciziei nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M.Of. nr. 217/07.04.2010, dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul M.A.I. şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.
Deciziile pronunţate de Î.C.C.J. în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe, conform prevederilor art. 329 alin. 3 din C.proc.civ.
Instanţa reţine că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 astfel cum au fost lămurite de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronunţată în interesul legii şi pe cale de consecinţa cererea reclamantului este neîntemeiată.
Pentru toate aceste raţiuni, instanţa va respinge cererea reclamantului, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea formulată de reclamantul XXXXX XXXXX domiciliat în Tg.-Mureş, str. Transilvania, nr. 57, ap. 12, jud. Mureş în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg.-Mureş – Primăria Municipiului Tg.-Mureş cu sediul în Tg.-Mureş, Piaţa Victoriei, nr. 3, judeţul Mureş, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică azi 30 Aprilie 2010
