Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului
Curţii de Conturi a României nr. 1/2009, art. 92
C. proc. civ., art. 109 alin. 2
Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.
Împrejurarea că reclamantul şi-a intitulat înscrisul adresat Curţii de Conturi „plângere prealabilă” şi nu „contestaţie”, plângere prin care a cerut revocarea parţială a deciziei emise de Directorul Curţii de Conturi Judeţene, nu conduce în mod automat la concluzia că aceasta nu ar fi uzitat de procedura obligatorie instituită de art. 92 şi urm. din Regulament. Curtea de Conturi nu se impunea să restituie „plângere prealabilă” cu solicitarea ca reclamantul să promoveze o nouă contestaţie.
Admiterea excepţiei prematurităţii acţiuni în contencios administrativ este rezultatul unei interpretări excesiv de restrictive a procedurii reglementate de Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 1/2009. Chiar şi în situaţia în care plângerea sau contestaţia, indiferent de termenul folosit, ar fi fost greşit îndreptată, ea trebuie redirecţionată din oficiu către structura competentă.
În condiţiile date, instanţa de fond trebuie să constate că nu există un fine de neprimire şi să soluţioneze cauza.
Prin Sentinţa nr. 753/28 iunie 2010 a Tribunalului Mureş, s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii în anulare formulate de reclamantul H.E., Primar al comunei Chiheru de Jos, şi pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea acestuia formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pentru anularea în parte a Deciziei nr. 1453/2009 emisă de Directorul Camerei de Conturi a Judeţului Mureş, precum şi suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 7 – 9 din această decizie, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că în raport de art. 92 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 1/2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizie partea interesată poate depune contestaţie, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, la structura Curţii de Conturi care a emis-o.
Doar după epuizarea acestei proceduri jurisdicţionale partea interesată poate sesiza instanţa de contencios administrativ în cazul în care ar fi nemulţumită de soluţia comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cuprinsă în încheiere.
Or, în prezenta cauză, reclamantul nu a urmat această procedură jurisdicţională obligatorie, astfel încât acţiunea acestuia a fost respinsă ca prematură, urmare a admiterii excepţiei prematurităţii formulată prin întâmpinare de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termenul legal, reclamantul, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. 4 din României, jurisdicţia administrativă specială instituită în cauză prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 1/2009, este facultativă, întrucât o soluţie contrară ar conduce la ipoteza că această din urmă hotărâre ar avea o forţă juridică superioară normelor legale şi constituţionale.
În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că decizia atacată este nelegală întrucât nesocoteşte drepturile şi obligaţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă şi încalcă dispoziţiile legale în materie transpuse atât în dreptul intern – art. 41 alin. 5 din Constituţie, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 188/1999 – cât şi în legislaţia comunitară – Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 98/1949 şi Convenţia nr. 138/1970.
S-a mai arătat că acordarea sporului de dispozitiv a fost în conformitate cu dispoziţiile legale, Legea nr. 330/2009, legiuitorul recunoscând existenţa acestuia, incluzându-l în salariul de bază.
În ceea ce priveşte acordarea tichetelor cadou, s-a arătat că această măsură are la bază dispoziţiile Legii nr. 193/2006 şi ale H.G. nr. 1317/2006.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:
Decizia nr. 543/16.12.2009 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Mureş, a fost comunicată către reclamant, la data de 21.12.2009, iar acesta la data de 7.01.2010, a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii, plângere restituită însă la data de 15.01.2010, cu motivarea că procedura soluţionării contestaţiei împotriva măsurilor dispuse prin decizia unei structuri a Curţii de Conturi are un caracter obligatoriu şi se soluţionează potrivit Regulamentului aprobat de Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 1/2009.
Rezultă aşadar că „plângerea prealabilă” a fost restituită pentru ca reclamantul să urmeze procedura contestaţiei aşa cum este reglementată de pct. 92-108 din Regulament.
Pe de altă parte, acţiunea în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei a fost respinsă ca prematură întrucât prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a urmat procedura contestaţiei administrative, obligatorii şi nu facultative prevăzute de Regulament.
Revenind la procedura instituită de pct. nr. 92 -108 din Regulament, Curtea apreciază că în termenul legal de 15 zile lucrătoare stabilit de art. 92 şi 94 din Regulament, reclamantul a depus aşa-numita „plângere prealabilă”, solicitând revocarea parţială a deciziei, cu privire la pct. 7 – 9.
În aceste condiţii, împrejurarea că acest înscris a fost intitulat plângere prealabilă şi nu contestaţie, nu conduce în mod automat la concluzia că reclamantul nu ar fi uzat de procedura obligatorie instituită de art. 92 şi urm. din Regulament, şi deci nu se impunea ca, Curtea de Conturi să o restituie, solicitând-i reclamantului să promoveze o nouă contestaţie.
Această interpretare excesiv restrictivă a procedurii reglementate de Hotărârea nr. 1/2009 este nelegală întrucât contravine chiar însăşi scopului pentru care a fost instituită, aceasta pentru că, chiar în ipoteza în care contestaţia este depusă la altă structură a Curţii de Conturi decât cea care a emis decizia, contestaţia se consideră valabilă dacă a fost introdusă în termen; în această situaţie, contestaţia fiind redirecţionată de către structura care a primit contestaţia la structura emitentă a deciziei (pct. 93 din Regulament). Acest lucru indică faptul că, chiar greşit îndreptată, plângerea se impune a fi soluţionată după redirecţionarea acesteia din oficiu către structura competentă.
Concluzionând, Curtea constată că reclamantul a îndeplinit propria-i obligaţie, aceea a depunerii contestaţiei la autoritatea indicată în chiar cuprinsul deciziei, în termenul legal de 15 zile lucrătoare, însă pârâta este cea care, în mod nelegal nu a procedat la soluţionarea acesteia în termenul legal de 30 de zile, prev. de art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, obligaţia instanţei de fond era aceea de a proceda la soluţionarea cauzei, legal investită fiind, ca urmare a împrejurării că în cauză nu exista un fine de primire (de natura celui invocat – excepţia de prematuritate – şi care a dus la respingerea acţiunii ca atare).
Procedând altfel, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind realizat astfel motivul de nelegalitate prevederile de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ca urmare a respingerii acţiunii ca prematură, fără cercetarea fondului, deşi acest lucru se impunea ca urmare a legalei sesizări.
În consecinţă, potrivit art.312 alin.1 teza I, raportat la alin.3 al aceluiaşi articol Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul promovat în cauză, urmând a dispune aşadar casarea hotărârii atacate, ca urmare a necercetării fondului pricinii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanţă a avut în vedere şi împrejurarea că ulterior sesizării instanţei, pârâta a soluţionat contestaţia promovată de reclamant, astfel că, în virtutea dispoziţiilor art. 129 alin. 2, 4, 5 şi art. 132 alin.1 Cod procedură civilă, în virtutea principiului rolului activ, va întreprinde demersurile care se impun în vederea stabilirii obiectului cauzei.
