Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria M. la data de 14.01.2014 în dosarul nr.1687/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei
– A. D. L. A.- sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 307 alin. 2 cod penal
S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că în perioada februarie- iulie 2012 şi ianuarie- martie 2013 inculpata a refuzat în mod repetat să respecte dispoziţiile sentinţei civile prin care se acorda dreptul părţii vătămate Ţ. H. P. să aibă legături personale cu minorii rezultaţi din căsătoria părţilor.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerile penale formulate de partea vătămată, copiile sentinţelor civile deţinute de partea vătămată, proces verbal de vizualizare SMS-uri, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor M. V., M. I. S., P. M., C. G., adresă de la S. M., proces verbal din care rezultă că inculpata mai este cercetată pentru acelaşi gen de infracţiune, mandate de aducere, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 22.01.2014 sub nr. 147/257/2014
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 27.03.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa faţă de apariţia noului cod penal pune în discuţia părţilor această modificare legislativă, apreciind că potrivit noii reglementări fapta inculpatei este prevăzută la art. 379 alin. 2 cod penal nou.
Inculpata lipseşte de la judecată, însă la termenul de judecată acordat pentru data de 02.06.2014 aceasta se prezintă şi astfel instanţa a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 C.p.p..
Inculpata declară că nu se face vinovată de fapta pentru care este trimisă în judecată şi arată că în toată această perioadă de timp minorii au fost bolnavi şi că au existat şi perioade în care tatăl lor i-a putut vizita. Susţine inculpata că în vara anului 2012 minora a fost internată în spital cu diagnosticul de pneumonie şi că atunci minorul chiar a locuit timp de o săptămână la domiciliul tatălui. Când l-a adus pe minor la locuinţa mamei acesta ar fi fost bolnav şi a fost nevoie de internarea şi acestui minor în spital. Din cauza faptului că tatăl minorilor mergea foarte des la grădiniţa frecventată de minoră, începând cu luna aprilie 2012 minora a început să refuze contactul cu tatăl său iar între tată şi minori nu s-a legat vreo relaţie de afectivitate. Inculpata nu îşi poate explica atitudinea schimbată a minorei faţă de tată însă consideră că probabil acesta ar fi certat-o. Afirmă inculpata că au existat situaţii de exemplu în data de 13.05.2012 când partea vătămată nu a venit la programul de vizită, fiind plecat din ţară, iar într-o altă împrejurarea în vara anului 2012 tatăl a luat minorul mai mic pentru că minora a refuzat categoric să-l însoţească şi l-a adus după câteva ore pentru că acesta plângea. Au existat şi situaţii când partea vătămată sosită la locuinţa inculpatei pentru programul de vizită, a provocat scandal şi a bătut cu pumnii în uşă, deşi era ora 22 şi minorii dormeau. Inculpata declară că de mai multe ori a fost de acord ca programul de vizită să se desfăşoare în prezenţa sa, însă partea vătămată a refuzat categoric şi atunci nu a putut lua minorii aceştia nedorind să-l urmeze. Confirmă inculpata că pe rolul J C există plângerea penală depusă de partea vătămată pentru aceeaşi infracţiune. Invocă agresivitatea fostului său soţ atât faţă de ea cât şi faţă de părinţii săi , în condiţiile în care întreaga familie a inculpatei locuieşte în prezent în C.. În vara anului 2012 în urma manifestării de către fostul său soţ a unu comportament violent , inculpata declară că a sesizat organele de poliţie. Inculpata declară că partea vătămată nu contribuie financiar la întreţinerea minorilor şi afirmă că şi-a schimbat adresa în luna martie 2013 plecând în C. şi i-a comunicat tatălui minorilor noua adresă , însă acesta nu a mai venit la programul de vizită stabilit. Minora este dusă de către inculpată, periodic la psiholog , fiind foarte afectată de divorţul părinţilor săi iar recomandarea acestui specialist a fost aceea a efectuării unor sporturi ca înot şi recuperare psihică. Toate cheltuielile de învăţătură ale minorilor sunt suportate exclusiv de inculpată declară aceasta.
Totodată, instanţa a admis proba testimonială cu martorii M. S. şi A. L. F. şi A. N. ultimii fiind părinţii inculpatei, martori care nu au putut fi audiaţi, primul fiind plecat din ţară şi partea vătămată renunţând la această probă iar pe ceilalţi doi refuzând să-i prezinte inculpata.
La dosar ambele părţi au depus înscrisuri care au fost verificate şi incluse în ansamblul probator al cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: părţile au fost căsătorite iar în urma desfacerii căsătoriei prin sentinţa civilă nr. 1023/10.05.2012 s-a stabilit în favoarea tatălui minorilor dreptul de a avea legături personale cu minorii în fiecare zi de miercuri a fiecărei săptămâni între orele 10.00- 18.00; în primul week-end din lună de sâmbătă orele 12.00 până duminică orele 17.00 având dreptul de a lua minorii la domiciliul său. Minorii P. V. şi C. O. sunt născuţi la data de 19.01.2009 şi respectiv 10.06.2010.
Pe parcursul judecării procesului de divorţ pentru a-şi putea exercita dreptul legal de vizită al minorilor , partea vătămată a obţinut alte două ordonanţe preşedinţiale din 17.10.2011 şi 08.02.2012 în dosarele civile nr. 3984/257/2011 şi 159/257/2012 ale Judecătoriei M. prin care programul de vizită a fost stabilit în fiecare zi de miercuri între orele 10-18 şi două week-enduri pe lună.
S-a confirmat faptul că în perioada 08.02.2012 când şi-a început efectele ordonanţa preşedinţială şi până la data de 20.07.2012 inculpata a obstrucţionat dreptul parţii vătămate de a-şi vizita minorii deşi s-a încercat vizitarea acestora în datele de : 18.02.2012, 25.02.2012, 07.03-11.03.2012, 21.03.2012, 24/25.03.2012, 04.04.2012, 7/8.04.2012, 18.04.2012, 21/22.04.2012, 02.05.2012, 12/13.05.2012, 16.05.2012, 26/27.05.2012, 11.06.2012, 20.06.2012, 23/24.06.2012, 01.07.2012, 04.07.2012, 18.07.2012, 21.07.2012 precum şi în intervalul ianuarie – martie 2013 când potrivit hotărârii judecătoreşti tatăl minorilor trebuia să petreacă timp cu aceştia.
Susţinerea inculpatei în sensul că, de regulă în ziua de miercuri minorii se aflau la grădiniţă este nereală, dat fiind faptul că în cadrul procesului civil care a avut ca finalitate emiterea unei hotărâri judecătoreşti s-a avut în vedere situaţia minorilor, în special minorul mic de 2 ani care era şi alăptat şi care nu frecventa grădiniţa la fel şi minora care avea vârsta de 3 ani.
Nici starea de boală a minorilor invocată de către inculpata pentru perioadele arătate nu s-a confirmat actele medicale ale minorilor aflate la filele 51/54 dosar urmărire penală vizând alte date chiar alţi ani – 2013.
Adresa cabinetului medical S. M. fila 48 confirmă faptul că minorii puteau fi luaţi la domiciliul tatălui şi că s-au prezentat la consult în câteva dintre datele invocate: 05.06.2012, 04.08.2012, 11.08.2012, 06.10.2012, 04.11.2012 , 14.11.2012 ŞI 27.02.2013.
Martorii P. M. , M. S. şi M. C. au însoţit de mai multe ori pe partea vătămată şi au constat că inculpata obstrucţionează vizitele acestuia şi îndepărtează minorii de tatăl lor.
Instanţa a reţinut că ulterior pronunţării divorţului părţilor, între părţi s-au derulat foarte multe episoade conflictuale, finalizate cu plângeri penale . Lista dosarelor penale existente între părţi se află la fila 67 dosar , acestea implicând diferite infracţiuni de la loviri şi vătămări corporale la violare de domiciliu şi distrugere.
Actele medicale depuse de către inculpată la dosarul cauzei la filele 88/120, nu confirmă imposibilitatea vizitării minorilor de către tată, sunt certificate de diferiţi medici, iar cele mai multe dintre datele de consultaţie ale minorilor sunt înafara perioadei vizate de obiectul prezentei cauze. Cu excepţia situaţiei în care minorii au fost internaţi în spital cu diagnosticul de pneumonie , celelalte consultări au constatat răceli inerente vârstei minorilor şi care nu apus în pericol viaţa minorilor astfel încât să se interzică tatălui dreptul de a-i vizita.
Inculpata trebuie să înţeleagă că prin atitudinea sa ostilă faţă de fostul său soţ, în mod inconştient , încalcă grav dreptul minorilor de avea relaţii cu celălalt părinte nerezident, dar şi dreptul tatălui de a-şi manifesta şi asuma calitatea de părinte.
Susţinerea inculpatei că minorii nu doresc apropierea de tatăl lor, este un agravă şi în defavoarea inculpatei, evidenţiind carenţe în însăşi educaţia acordată minorilor, prin insuflarea unei repulsii faţă de propriul părinte. Instanţa învederează inculpatei că în alte state membre ale U.E. în care minorii refuză contactul cu celălalt părinte, atrage sancţiunea modificării locuinţei minorilor de la părintele rezident la celălalt, tocmai din cauza eşecului părintelui dea le oferi minorilor posibilitatea dezvoltării unor relaţii normale, psihice , de afecţiune cu ambii părinţi.
Nu este cazul în legislaţia ţării noaste , însă inculpata prin atitudinea sa ostilă faţă de tatăl minorilor, de multe ori manifestată şi din partea tatălui către mamă, în prezenţa minorilor, încalcă flagrant interesul superior al minorilor privându-i practic de dreptul lor de a avea doi părinţi.
Această atitudine a inculpatei a fost manifestată şi percepută de către instanţă şi pe parcursul derulării prezentului proces, însă s-a ales de către instanţă mai degrabă aplicarea unei condamnări ,, uşoare,, a inculpatei tocmai pentru a nu amplifica tensiunile existente între părţi şi a explica în cadrul prezentei hotărâri consecinţele grave ale acestei conduite a inculpatei asupra propriilor copii. Această atitudine a inculpatei a condus de fapt la nevoia minorei de a face consiliere psihologică şi nu divorţul părinţilor, instanţa insistând asupra principiului consacrat în legislaţia civilă acela că divorţul este al părinţilor şi al copiilor de părinţi.
Un copil traumatizat de neînţelegerile dintre părinţi,( care poartă pe umeri povara de a nu ,, supăra pe celălalt părinte,, ) poate fi afectat ireversibil, cu consecinţe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinţi este mai mare sau mai mică. Masurile luate fata de minori , trebuie sa fie de natura sa creeze şi sa garanteze o educaţie sănătoasă, echilibrată, corespunzătoare, care trebuie feriţi de sentimente atât de agresive pentru psihicul lor cum sunt cele generate de stările de aversiune, stres, culpabilizarea unuia dintre părinţi. Tot astfel, impunerea voluntară a lipsei de contact cu celalalt părinte ( susţinerea pârâtei că minora ,, nu doreşte să-l viziteze sau nu doresc minorii să stea singuri cu tatăl) şi lipsirea în acest fel a copilului de afecţiunea acestuia, nu poate determina decât o frustrare a minorilor cu consecinţe irecuperabile asupra psihicului şi caracterului lor.
Cu privire la admiterea probei testimoniale cu audierea părinţilor inculpatei, instanţa a acordat termene mult prea numeroase tocmai pentru a-i da inculpatei posibilitatea să-şi dovedească nevinovăţia aşa cum aceasta a susţinut , însă s-a constatat că demersurile efectuate de inculpată( inclusiv neindicarea domiciliului actual al acestora din C, instanţa citându-i cu mandate de aducere de la domiciliul indicat din M, lăsarea cauzei la orele solicitate de inculpată şi martori şi neprezentarea acestora etc) au fost constante în defavoarea sa şi acestea s-au manifestat la fel şi în cursul urmăririi penale. Instanţa nu a sancţionat această atitudine însă a evidenţiat-o, apreciind că poate conduce la îndreptarea conduitei inculpatei pe viitor.
Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
În drept, fapta inculpatei A. D. L. A. constând în aceea că a refuzat în mod repetat respectarea dispoziţiilor mai multor hotărâri judecătoreşti având ca obiect program de vizită al minorilor stabilit în favoarea părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, prevăzute şi pedepsite de art. 379 alin. 2 C. pen cu aplicarea art. 5 cod penal. Instanţa a considerat că aplicarea legii mai favorabile în cazul inculpatei este actualul cod penal, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei prevăzute care este aceeaşi în ambele texte de lege , şi s-a avut în vedere şi solicitarea inculpatei scrisă în concluziile comunicate de a i se aplica prevederile noului cod penal. Solicitarea inculpatei de a se renunţa la aplicarea pedepsei nu a fost considerată oportună, neexistând indicii că inculpata a înţeles consecinţele faptei sale.
Analizând latura obiectivă a infracţiunii instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de obstrucţionare a dreptului părţii vătămate de a-şi vizita copiii.
Acţiunea inculpatei, care prin invocarea în permanenţă a stării de boală a minorilor nu a permis tatălui acestora să-i viziteze deşi acesta deţine mai multe hotărâri judecătoreşti titlului executorii, realizează elementul material al infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul unei hotărâri judecătoreşti susceptibilă de executare şi al interesului superior al copilului valori sociale ocrotită penalmente.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ( lipsirea minorilor de posibilitatea de a fi alături de celălalt părinte), motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit( starea conflictuală între foştii soţi), conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal( existenţa altor dosare penale pentru acelaşi gen de infracţiune) şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială care speră instanţa, să-şi pună amprenta asupra conştiinţei inculpatei şi să o determine să accepte ideea că partea vătămate este fostul său soţ şi permanent tată al minorilor.
Pentru aceste motive în baza art. 379 alin. 2 , cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. B noul cod penal art. 396 alin. 2 şi art. 5 noul cod penal va condamna pe inculpată la 1400 lei amendă penală( echivalentul a 140 zile amendă în valoare de 10 lei pentru fiecare zi ) pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 şi 3 noul cod penal potrivit cărora în caz de neexecutare a amenzii cu rea credință, zilele amendă neexecutate se înlocuiesc cu închisoarea, ca şi asupra prevederilor art. 64 Noul Cod penal privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea de muncă neenumerată în folosul comunității.
În cauză partea vătămată Ţ. H. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei daune morale care însă vor fi respinse de către instanţă ca neîntemeiate. Acesta nu a produs dovada faptului că a suferit vreun prejudiciu moral, astfel că pretenţiile sunt nejustificate.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 276 al. 1 NCP faţă de soluţia de condamnare pronunţată , instanţa , obligă inculpata la plata cheltuielilor de judecată către partea vătămată de 3000 lei reprezentând onorariu avocat.
– A. D. L. A.- sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 307 alin. 2 cod penal
S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că în perioada februarie- iulie 2012 şi ianuarie- martie 2013 inculpata a refuzat în mod repetat să respecte dispoziţiile sentinţei civile prin care se acorda dreptul părţii vătămate Ţ. H. P. să aibă legături personale cu minorii rezultaţi din căsătoria părţilor.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerile penale formulate de partea vătămată, copiile sentinţelor civile deţinute de partea vătămată, proces verbal de vizualizare SMS-uri, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor M. V., M. I. S., P. M., C. G., adresă de la S. M., proces verbal din care rezultă că inculpata mai este cercetată pentru acelaşi gen de infracţiune, mandate de aducere, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 22.01.2014 sub nr. 147/257/2014
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 27.03.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa faţă de apariţia noului cod penal pune în discuţia părţilor această modificare legislativă, apreciind că potrivit noii reglementări fapta inculpatei este prevăzută la art. 379 alin. 2 cod penal nou.
Inculpata lipseşte de la judecată, însă la termenul de judecată acordat pentru data de 02.06.2014 aceasta se prezintă şi astfel instanţa a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 C.p.p..
Inculpata declară că nu se face vinovată de fapta pentru care este trimisă în judecată şi arată că în toată această perioadă de timp minorii au fost bolnavi şi că au existat şi perioade în care tatăl lor i-a putut vizita. Susţine inculpata că în vara anului 2012 minora a fost internată în spital cu diagnosticul de pneumonie şi că atunci minorul chiar a locuit timp de o săptămână la domiciliul tatălui. Când l-a adus pe minor la locuinţa mamei acesta ar fi fost bolnav şi a fost nevoie de internarea şi acestui minor în spital. Din cauza faptului că tatăl minorilor mergea foarte des la grădiniţa frecventată de minoră, începând cu luna aprilie 2012 minora a început să refuze contactul cu tatăl său iar între tată şi minori nu s-a legat vreo relaţie de afectivitate. Inculpata nu îşi poate explica atitudinea schimbată a minorei faţă de tată însă consideră că probabil acesta ar fi certat-o. Afirmă inculpata că au existat situaţii de exemplu în data de 13.05.2012 când partea vătămată nu a venit la programul de vizită, fiind plecat din ţară, iar într-o altă împrejurarea în vara anului 2012 tatăl a luat minorul mai mic pentru că minora a refuzat categoric să-l însoţească şi l-a adus după câteva ore pentru că acesta plângea. Au existat şi situaţii când partea vătămată sosită la locuinţa inculpatei pentru programul de vizită, a provocat scandal şi a bătut cu pumnii în uşă, deşi era ora 22 şi minorii dormeau. Inculpata declară că de mai multe ori a fost de acord ca programul de vizită să se desfăşoare în prezenţa sa, însă partea vătămată a refuzat categoric şi atunci nu a putut lua minorii aceştia nedorind să-l urmeze. Confirmă inculpata că pe rolul J C există plângerea penală depusă de partea vătămată pentru aceeaşi infracţiune. Invocă agresivitatea fostului său soţ atât faţă de ea cât şi faţă de părinţii săi , în condiţiile în care întreaga familie a inculpatei locuieşte în prezent în C.. În vara anului 2012 în urma manifestării de către fostul său soţ a unu comportament violent , inculpata declară că a sesizat organele de poliţie. Inculpata declară că partea vătămată nu contribuie financiar la întreţinerea minorilor şi afirmă că şi-a schimbat adresa în luna martie 2013 plecând în C. şi i-a comunicat tatălui minorilor noua adresă , însă acesta nu a mai venit la programul de vizită stabilit. Minora este dusă de către inculpată, periodic la psiholog , fiind foarte afectată de divorţul părinţilor săi iar recomandarea acestui specialist a fost aceea a efectuării unor sporturi ca înot şi recuperare psihică. Toate cheltuielile de învăţătură ale minorilor sunt suportate exclusiv de inculpată declară aceasta.
Totodată, instanţa a admis proba testimonială cu martorii M. S. şi A. L. F. şi A. N. ultimii fiind părinţii inculpatei, martori care nu au putut fi audiaţi, primul fiind plecat din ţară şi partea vătămată renunţând la această probă iar pe ceilalţi doi refuzând să-i prezinte inculpata.
La dosar ambele părţi au depus înscrisuri care au fost verificate şi incluse în ansamblul probator al cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: părţile au fost căsătorite iar în urma desfacerii căsătoriei prin sentinţa civilă nr. 1023/10.05.2012 s-a stabilit în favoarea tatălui minorilor dreptul de a avea legături personale cu minorii în fiecare zi de miercuri a fiecărei săptămâni între orele 10.00- 18.00; în primul week-end din lună de sâmbătă orele 12.00 până duminică orele 17.00 având dreptul de a lua minorii la domiciliul său. Minorii P. V. şi C. O. sunt născuţi la data de 19.01.2009 şi respectiv 10.06.2010.
Pe parcursul judecării procesului de divorţ pentru a-şi putea exercita dreptul legal de vizită al minorilor , partea vătămată a obţinut alte două ordonanţe preşedinţiale din 17.10.2011 şi 08.02.2012 în dosarele civile nr. 3984/257/2011 şi 159/257/2012 ale Judecătoriei M. prin care programul de vizită a fost stabilit în fiecare zi de miercuri între orele 10-18 şi două week-enduri pe lună.
S-a confirmat faptul că în perioada 08.02.2012 când şi-a început efectele ordonanţa preşedinţială şi până la data de 20.07.2012 inculpata a obstrucţionat dreptul parţii vătămate de a-şi vizita minorii deşi s-a încercat vizitarea acestora în datele de : 18.02.2012, 25.02.2012, 07.03-11.03.2012, 21.03.2012, 24/25.03.2012, 04.04.2012, 7/8.04.2012, 18.04.2012, 21/22.04.2012, 02.05.2012, 12/13.05.2012, 16.05.2012, 26/27.05.2012, 11.06.2012, 20.06.2012, 23/24.06.2012, 01.07.2012, 04.07.2012, 18.07.2012, 21.07.2012 precum şi în intervalul ianuarie – martie 2013 când potrivit hotărârii judecătoreşti tatăl minorilor trebuia să petreacă timp cu aceştia.
Susţinerea inculpatei în sensul că, de regulă în ziua de miercuri minorii se aflau la grădiniţă este nereală, dat fiind faptul că în cadrul procesului civil care a avut ca finalitate emiterea unei hotărâri judecătoreşti s-a avut în vedere situaţia minorilor, în special minorul mic de 2 ani care era şi alăptat şi care nu frecventa grădiniţa la fel şi minora care avea vârsta de 3 ani.
Nici starea de boală a minorilor invocată de către inculpata pentru perioadele arătate nu s-a confirmat actele medicale ale minorilor aflate la filele 51/54 dosar urmărire penală vizând alte date chiar alţi ani – 2013.
Adresa cabinetului medical S. M. fila 48 confirmă faptul că minorii puteau fi luaţi la domiciliul tatălui şi că s-au prezentat la consult în câteva dintre datele invocate: 05.06.2012, 04.08.2012, 11.08.2012, 06.10.2012, 04.11.2012 , 14.11.2012 ŞI 27.02.2013.
Martorii P. M. , M. S. şi M. C. au însoţit de mai multe ori pe partea vătămată şi au constat că inculpata obstrucţionează vizitele acestuia şi îndepărtează minorii de tatăl lor.
Instanţa a reţinut că ulterior pronunţării divorţului părţilor, între părţi s-au derulat foarte multe episoade conflictuale, finalizate cu plângeri penale . Lista dosarelor penale existente între părţi se află la fila 67 dosar , acestea implicând diferite infracţiuni de la loviri şi vătămări corporale la violare de domiciliu şi distrugere.
Actele medicale depuse de către inculpată la dosarul cauzei la filele 88/120, nu confirmă imposibilitatea vizitării minorilor de către tată, sunt certificate de diferiţi medici, iar cele mai multe dintre datele de consultaţie ale minorilor sunt înafara perioadei vizate de obiectul prezentei cauze. Cu excepţia situaţiei în care minorii au fost internaţi în spital cu diagnosticul de pneumonie , celelalte consultări au constatat răceli inerente vârstei minorilor şi care nu apus în pericol viaţa minorilor astfel încât să se interzică tatălui dreptul de a-i vizita.
Inculpata trebuie să înţeleagă că prin atitudinea sa ostilă faţă de fostul său soţ, în mod inconştient , încalcă grav dreptul minorilor de avea relaţii cu celălalt părinte nerezident, dar şi dreptul tatălui de a-şi manifesta şi asuma calitatea de părinte.
Susţinerea inculpatei că minorii nu doresc apropierea de tatăl lor, este un agravă şi în defavoarea inculpatei, evidenţiind carenţe în însăşi educaţia acordată minorilor, prin insuflarea unei repulsii faţă de propriul părinte. Instanţa învederează inculpatei că în alte state membre ale U.E. în care minorii refuză contactul cu celălalt părinte, atrage sancţiunea modificării locuinţei minorilor de la părintele rezident la celălalt, tocmai din cauza eşecului părintelui dea le oferi minorilor posibilitatea dezvoltării unor relaţii normale, psihice , de afecţiune cu ambii părinţi.
Nu este cazul în legislaţia ţării noaste , însă inculpata prin atitudinea sa ostilă faţă de tatăl minorilor, de multe ori manifestată şi din partea tatălui către mamă, în prezenţa minorilor, încalcă flagrant interesul superior al minorilor privându-i practic de dreptul lor de a avea doi părinţi.
Această atitudine a inculpatei a fost manifestată şi percepută de către instanţă şi pe parcursul derulării prezentului proces, însă s-a ales de către instanţă mai degrabă aplicarea unei condamnări ,, uşoare,, a inculpatei tocmai pentru a nu amplifica tensiunile existente între părţi şi a explica în cadrul prezentei hotărâri consecinţele grave ale acestei conduite a inculpatei asupra propriilor copii. Această atitudine a inculpatei a condus de fapt la nevoia minorei de a face consiliere psihologică şi nu divorţul părinţilor, instanţa insistând asupra principiului consacrat în legislaţia civilă acela că divorţul este al părinţilor şi al copiilor de părinţi.
Un copil traumatizat de neînţelegerile dintre părinţi,( care poartă pe umeri povara de a nu ,, supăra pe celălalt părinte,, ) poate fi afectat ireversibil, cu consecinţe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinţi este mai mare sau mai mică. Masurile luate fata de minori , trebuie sa fie de natura sa creeze şi sa garanteze o educaţie sănătoasă, echilibrată, corespunzătoare, care trebuie feriţi de sentimente atât de agresive pentru psihicul lor cum sunt cele generate de stările de aversiune, stres, culpabilizarea unuia dintre părinţi. Tot astfel, impunerea voluntară a lipsei de contact cu celalalt părinte ( susţinerea pârâtei că minora ,, nu doreşte să-l viziteze sau nu doresc minorii să stea singuri cu tatăl) şi lipsirea în acest fel a copilului de afecţiunea acestuia, nu poate determina decât o frustrare a minorilor cu consecinţe irecuperabile asupra psihicului şi caracterului lor.
Cu privire la admiterea probei testimoniale cu audierea părinţilor inculpatei, instanţa a acordat termene mult prea numeroase tocmai pentru a-i da inculpatei posibilitatea să-şi dovedească nevinovăţia aşa cum aceasta a susţinut , însă s-a constatat că demersurile efectuate de inculpată( inclusiv neindicarea domiciliului actual al acestora din C, instanţa citându-i cu mandate de aducere de la domiciliul indicat din M, lăsarea cauzei la orele solicitate de inculpată şi martori şi neprezentarea acestora etc) au fost constante în defavoarea sa şi acestea s-au manifestat la fel şi în cursul urmăririi penale. Instanţa nu a sancţionat această atitudine însă a evidenţiat-o, apreciind că poate conduce la îndreptarea conduitei inculpatei pe viitor.
Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
În drept, fapta inculpatei A. D. L. A. constând în aceea că a refuzat în mod repetat respectarea dispoziţiilor mai multor hotărâri judecătoreşti având ca obiect program de vizită al minorilor stabilit în favoarea părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, prevăzute şi pedepsite de art. 379 alin. 2 C. pen cu aplicarea art. 5 cod penal. Instanţa a considerat că aplicarea legii mai favorabile în cazul inculpatei este actualul cod penal, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei prevăzute care este aceeaşi în ambele texte de lege , şi s-a avut în vedere şi solicitarea inculpatei scrisă în concluziile comunicate de a i se aplica prevederile noului cod penal. Solicitarea inculpatei de a se renunţa la aplicarea pedepsei nu a fost considerată oportună, neexistând indicii că inculpata a înţeles consecinţele faptei sale.
Analizând latura obiectivă a infracţiunii instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de obstrucţionare a dreptului părţii vătămate de a-şi vizita copiii.
Acţiunea inculpatei, care prin invocarea în permanenţă a stării de boală a minorilor nu a permis tatălui acestora să-i viziteze deşi acesta deţine mai multe hotărâri judecătoreşti titlului executorii, realizează elementul material al infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul unei hotărâri judecătoreşti susceptibilă de executare şi al interesului superior al copilului valori sociale ocrotită penalmente.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ( lipsirea minorilor de posibilitatea de a fi alături de celălalt părinte), motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit( starea conflictuală între foştii soţi), conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal( existenţa altor dosare penale pentru acelaşi gen de infracţiune) şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială care speră instanţa, să-şi pună amprenta asupra conştiinţei inculpatei şi să o determine să accepte ideea că partea vătămate este fostul său soţ şi permanent tată al minorilor.
Pentru aceste motive în baza art. 379 alin. 2 , cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. B noul cod penal art. 396 alin. 2 şi art. 5 noul cod penal va condamna pe inculpată la 1400 lei amendă penală( echivalentul a 140 zile amendă în valoare de 10 lei pentru fiecare zi ) pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 şi 3 noul cod penal potrivit cărora în caz de neexecutare a amenzii cu rea credință, zilele amendă neexecutate se înlocuiesc cu închisoarea, ca şi asupra prevederilor art. 64 Noul Cod penal privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea de muncă neenumerată în folosul comunității.
În cauză partea vătămată Ţ. H. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei daune morale care însă vor fi respinse de către instanţă ca neîntemeiate. Acesta nu a produs dovada faptului că a suferit vreun prejudiciu moral, astfel că pretenţiile sunt nejustificate.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 276 al. 1 NCP faţă de soluţia de condamnare pronunţată , instanţa , obligă inculpata la plata cheltuielilor de judecată către partea vătămată de 3000 lei reprezentând onorariu avocat.
