Prin cererea înregistrată la nr.355/2006 la Judecătoria Adjud reclamanta Bulzan Aglaia în contradictoriu cu pârâţii Tarasii Constantin, Primarul comunei Rugineşti, Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă Primăria comunei Rugineşti jud.Vrancea, Prefectul Judeţului Vrancea, Comisia Judeţeană de aplicare a legii fondului funciar, Tarasi Emilia, Tarasi Adrian, Tarasi Maria, Lazăr Roxana, Datcu Ovidiu, Datcu Dan Lupu, a solicitat constatarea nulităţii absolute, stabilirea calităţii de moştenitoare, revendicare şi obligaţia de a face.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că este fiica pârâtei Iordache decedată la 30 iulie 1956 şi sora pârâtei Tarasi Emilia,căsătorită cu Tarasi Constantin. Mai arată că aceştia locuiesc în imobilul ce aparţinut defunctului său tată şi că în mod greşit s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui Taraşi Constantin pentru suprafaţa de 1600 mp teren curţi construcţii şi grădină, el nefiind îndreptăţit la această reconstituire. A mai arătat reclamanta că terenul în litigiu a fost vândut cu actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.244 din 05 martie 2003 de Biroul Notarului Public Dan Lupu, pârâtului Taraşi Adrian, astfel că cele două acte sunt lovite de nulitate absolută. A solicitat admiterea acţiunii, constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate şi al actului de vânzare cumpărare, a se stabili calitatea de moştenitor a sa asupra averii rămasă de pe urma defunctului Datcu Iordache, a fi obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate averea rămasă de pe urma acestuia, a fi obligat Biroul Notarului Public Dan Lupu să emită o încheierea prin care să dispună rectificările în cartea funciară în raport de dreptul său de proprietate.
După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.444 din 11 iulie 2006 Judecătoria Focşani a admis în parte acţiunea şi a constatat nul absolut titlul de proprietate nr.206867/decembrie 1998 emis pe numele pârâtului Taraşi Constantin pentru suprafaţa de 1600 mp teren situată în intravilanul comunei Rugineşti jud. Vrancea şi că reclamanta are calitatea de moştenitoare a defunctului Datcu Iordache şi că se află în indiviziune asupra terenului, împreună cu ceilalţi moştenitori. Prin aceeaşi sentinţă s-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantă precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că titlul de proprietate nr.106847/decembrie 1998 emis pârâtului Taraşi Constantin este lovit de nulitate
absolută, întrucât acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate fără a formula cerere de reconstituire şi fără a exista probe care să ateste dreptul de proprietate al acestuia. A mai reţinut instanţa de fond că reclamanta este moştenitoarea defunctului Datcu Iordache, fiind fiica acestuia, că terenul în litigiu provine de la acesta dar că în ceea ce priveşte imobilele casă şi anexe nu sunt dovezi că acestea provin de la acelaşi defunct.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen Tarasi Adrian, Tarasi Maria, Taraşi Constantin, Taraşi Emilia, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Primăria comunei Rugineşti, şi Bulzan Aglaia.
Reclamanta Bulzan Aglaia, prin apelul său consideră sentinţa nelegală şi netemeinică în ce priveşte imobilul casă şi anexe, întrucât, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu sunt probe referitoare la provenienţa acestuia, cu atât mai mult cu cât pârâţii nu au susţinut că acesta ar avea o altă provenienţă. A mai arătat reclamanta apelantă că în mod greşit instanţa de fond nu a anulat şi actul subsecvent – respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.244/2003 de BNP Dan Lupu, părţile contractante fiind de rea-credinţă la întocmirea acestuia.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate şi a se constata calitatea sa de coindivizar şi asupra imobilului casă de locuit şi anexe amplasate pe suprafaţa de 1600 mp teren intravilan Rugineşti.
Pârâţii Taraşi Adrian şi Taraşi Maria prin apelul lor critică sentinţa atacată,considerând-o nelegală şi netemeinică prin aceea că:
-în mod greşit şi contrar dispoziţiilor art.1201 cod civil a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, deoarece capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr.106847/decembrie 1998 a fost soluţionat definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr.183 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Focşani;
-instanţa de fond, soluţionând cauza, a ignorat faptul că cele două surori au fost înzestrare la căsătorie de către autorul lor Datcu Iordache, că în mod greşit s-a reţinut că Taraşi Constantin nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul intravilan în litigiu;
-în mod greşit s-a stabilit calitatea de succesoral reclamantei de pe urma defunctului Datcu Iordache cu privire la terenul în suprafaţă de 1600 mp, instanţa de fond neindicând pe ce bază a stabilit această calitate şi dacă reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate sau nu pentru acest teren.
Au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate şi pe
fondul cauzei respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Primăria comunei Rugineşti, jud.Vrancea, prin apelul său critică sentinţa, considerând-o nelegală şi netemeinică sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, motivând că în mod greşit instanţa de fond a obligat-o la plata cu ceilalţi pârâţi la plata acestora, întrucât nu are culpă procesuală. A solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul exonerării sale de la plata acestora.
Tribunalul Vrancea, prin decizia civilă nr.359 din 21 decembrie 2006 a admis apelurile declarate de pârâţii Taraşi Adrian , Taraşi Maria şi Comisia Locală Rugineşti jud. Vrancea, a desfiinţat sentinţa apelată şi în fond a respins ca neîntemeiată acţiunea pentru constatare nulitate absolută.
A respins ca nefundat apelul declarat de reclamanta Bulzan Aglaia.
A obligat reclamanta- intimată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut următoarele considerente;
Reclamanta Bulzan Aglaia, este moştenitoarea defunctului Datcu Iordache, fiica acestuia, însă nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel că nu a fost curpinsă în titlul de proprietate nr. 3370/ iunie 1994.
În ce priveşte Titlul de proprietate nr.106847/1998 emis pe numele pârâtului Taraşi Constantin, pentru suprafaţa de 0,16 ha teren intravilan, reţine că a fost legal emis, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se pe baza evidenţelor agricole, potrivit cărora acesta a deţinut în perioada anilor 1959-1961 terenul în litigiu, fiind aferent imobilului în care acesta a locuit şi locuieşte împreună cu soţia sa Taraşi Emilia, sora reclamantei Bulzan Aglaia.
De asemenea mai reţine că în mod corect s-au emis titluri în nume proprii pentru moştenitorii care au avut înzestrări, cum de altfel este şi situaţia apelantei-reclamante căreia i s-a emis titlul de proprietate nr.19884/ianuarie 1994, această reconstituire făcându-se pe baza evidenţelor agricole.
Întrucât titlul de proprietate nr.106847/decembrie 1998 a fost eliberat pe numele pârâtului apelant Taraşi Constantin cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.18/1991 şi în conformitate cu datele existente în registrul agricol constată că nu există nici un motiv de nulitate absolută.
A mai reţinut că reclamanta are la îndemână acţiunea pentru ieşire din indiviziune asupra averii rămasă de pe urma defunctului Datcu Iordache, în cadrul căreia se poate cere şi dovedi stabilirea calităţii sale de moştenitor, cotă ce i se cuvine şi masa succesorală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs , reclamanta Bulzan Aglaia , criticând-o în esenţă sub următoarele aspecte;
La întocmirea dosarului de către Comisia Locală Rugineşti jud. Vrancea, şi la emiterea titlului de proprietate nr. 106847/decembrie 1998 emis de Comisia judeţeană Vrancea, pe numele lui Taraşi Constantin, au fost încălcate prevederile Legii nr.18/1991 pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în sensul că cei 1600 m. p. nu erau teren extravilan ci aparţineau casei de locuit, fiind practic grădina acestei case cu plantaţie de vie.
Că titlul de proprietate a fost emis pe căi frauduloase, cu complicitatea fostului primar şi preşedinte al Comisiei Locale Rugineşti jud. Vrancea, care cu ştiinţă în calitate de funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos un act , fapta sa determinând elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dar Parchetul a constatat că a operat prescripţia răspunderii penale.
Solicită să se ia act în analizarea situaţiei de fapt şi drept constatările din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud jud. Vrancea.
Cu privire la pârâţii Taraşi Adrian şi Taraşi Maria, solicită a se reţine că nu sunt subdobânditori de bună credinţă, întrucât fiind rude de gradul I cu vânzătorul, cunoşteau frauda făcută de acesta.
Vânzarea s-a făcut de către Taraşi Constantin şi Taraşi Emilia , fără a exista vrei succesiune dezbătută asupra acestui imobil şi fără să existe vreun just titlu prin care să dovedească dreptul real de proprietate asupra imobilului.
În urma analizării probelor prin decizia civilă nr.276/R/2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul reclamantei şi modificându-se hotărârea Tribunalului Vrancea a fost respins ca nefondat apelul pârâţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut faptul că primarul în calitate de funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu , a îndeplinit în mod defectuos un act, în sensul că a făcut propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1600 m. p. teren în nume propriu pentru Taraşi Constantin, deşi nu exista cerere de reconstituire pe numele său, încălcându-se art.9 din Legea nr.18/1991 şi fără acte doveditoare.
Potrivit dispoziţiilor art. III alin.1 din Titlul V din Legea nr.247/2005 , sunt lovite de nulitate absolută, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr.18/1991.
Formularea sau nu de către reclamantă a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nu are relevanţă în analizarea cauzei de nulitate absolută.
Cauzele de nulitate absolută pot fi invocate de oricine şi oricând.
Reclamanta în urma cercetărilor penale a făcut dovada că titlul de proprietate a fost eliberat prin fraudarea legii.