Prin cererea înregistrată sub nr. 147/39/2013 la data de 18.02.2013 pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi Fiscal, reclamanţii B.C., S.N., P.C.V., C.I.Ş., L.G. şi F.C. au chemat în judecată pe reclamanţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând obligarea lor la recunoaşterea studiilor efectuate la Universitatea „Spiru Haret” şi a diplomei de licenţă obţinute de aceştia; obligarea să le fie permisă înscrierea şi participarea la examenul de definitivat şi de titularizare în învăţământ; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii arată că Universitatea „Spiru Haret” a fost acreditată ca instituţie de învăţământ superioară particulară prin Legea nr. 443/2002 şi prin HG nr. 916/11.08.2005. În aceste condiţii, în acord cu dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 emis de către prim pârâtă, secund-pârâta era obligată să emită actele de studii completate, respectiv diplomele de studii şi suplimentele la acest diplome.
Mai arată că în anul 2012 pârâtul le-a respins cererea de înscriere la examenele de titularizare în învăţământ sau la cele de titularizare, pentru considerentul că pentru absolvenţii Universităţii „Spiru Haret”, forma de învăţământ la distanţă nu era acreditată iar licenţa promovată de aceştia nu poate fi recunoscută.
Din moment ce forma învăţământului la zi la Universitatea „Spiru Haret” era acreditată, aceasta putea organiza în mod legal formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. HG nr.916/2006 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă nu face nici o distincţie între formele de învăţământ: zi, seral, frecvenţă redusă, la distanţă şi nu cuprinde nici o clasificare a acestor forme de învăţământ.
Mai mult, potrivit art. 60 alin.3 din Legea nr.84/1995 republicată (aplicabil întrucât a fost în vigoare pe tot parcursul studiilor şi susţinerii examenului de licenţă, noua lege intrând în vigoare la data de 1.01.2011), „diplomele şi certificatele de studii eliberate de instituţiile de. învăţământ superior, în condiţiile legii, pentru aceeaşi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învăţământ absolvită.”
În drept, acţiunea este întemeiată pe disp.art.l (1), art.2 lit.i) şi art. 18 (1) din Legea nr.554/2004 actualizată, O.G. nr.10/2009, art.60 din Legea învăţământului nr.84/1995 republicată, art.361 alin.2 din Legea educaţiei naţionale nr.l/2011, art.3 (3) din Legea nr.88/1993 , art.29 (3) din Legea nr.87/2006 şi art.274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a invocat excepţia excepţia inadmisibilităţii şi în consecinţă respingerea acţiunii.
Arată că Ministerul Educaţiei Naţionale nu are atribuţii în recunoaşterea diplomelor emise de instituţiile de învăţământ superior. În nici un act normativ nu este prevăzută obligaţia ministerului în ceea ce priveşte vreo competenţă/atribuţie privind recunoaşterea, printr-un alt act administrativ, a unei diplome de licenţă.
Pentru specializările şi formele de învăţământ acreditate în condiţiile legii, diplomele sunt recunoscute de către orice angajator fără nici o formalitate.
Un alt motiv de inadmisibilitate îl constituie faptul că cererea formulată, fiind o acţiune în constatare, nu poate face obiectul Legii contenciosului administrativ, nr. 554/2004. Obiectul acţiunii în constatare, în forma reglementată prin prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă, reclamanţii solicită să se constate existenţa unui drept subiectiv al lor sau inexistenţa uni drept subiectiv al pârâtului împotriva lor, deci să se constate existenţa sau inexistenţa uni raport juridic concret. Or, cererea de constare a valabilităţii diplomei şi a îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege nu sunt admisibile a fi formulate printr-o acţiune în constatare, dacă reclamanţii au un drept ei putând solicita realizarea lui şi nu constatarea în contradictoriu cu nişte părţi care nu au calitate procesuală pasivă.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 1/2011 şi HG 536/2011.
Prin sentinţa nr.179/28.05.2013, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată; a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei Naţionale; a obligat pârâţii să recunoască studiile efectuate de reclamanţi la Universitatea „Spiru Haret” şi diplomele de licenţă ale acestora, precum şi să permită reclamanţilor înscrierea şi participarea la examenul de definitivat şi de titularizare în învăţământ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Nu este dată excepţia inadmisibilităţii. Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale are calitate procesuală pasivă întrucât el a emis diplomele de licenţă şi în plus are atribuţii în ceea ce priveşte titularizarea reclamanţilor.
Acţiunea formulată de reclamanţi nu este una în constatare ci în realizare, urmărindu-se nu doar constatarea drepturilor ci exercitarea efectivă a acestora prin punerea în executare a hotărârii ce se va pronunţată.
Pe fondul cauzei, Curtea a considerat că pentru început trebuie clarificat petitul acţiunii aşa cum este el formulat în acţiunea iniţială (fila 3). Astfel, instanţa a reţinut că s-a solicitat recunoaşterea studiilor şi a diplomei de licenţă, precum şi obligarea pârâţilor de a permite reclamanţilor participarea la examenul de definitivat şi titularizare.
Reclamanţii sunt absolvenţi ai Universităţii „Spiru Haret”, aşa acum rezultă din cuprinsul documentelor depuse la dosar .
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanţilor nu li s-a permis participarea la examenele de definitivat şi titularizare – Sesiunea 2012, pe considerentul că specializarea absolvită nu era acreditată şi autorizată pentru forma de învăţământ urmată de reclamant.
Diploma de absolvire nu a fost anulată, reclamanţii beneficiind de toate atribuţiile ce le sunt conferite de aceste acte de studii. Diploma şi studiile au fost recunoscute de către pârât implicit prin faptul că li s-a permis reclamanţilor să se angajeze în sistemul de învăţământ.
Nu intră în atribuţiile instanţei de judecată învestite cu analizarea încălcării sau nu a dreptului reclamanţilor, să analizeze dacă U.S.H. aflată în procedură de acreditare nu întruneşte condiţiile, atât timp cât diplomele conferite reclamanţilor şi care poartă antetul Ministerului Educaţiei Naţionale nu le-au fost retrase sau anulate.
Diploma de licenţă este prezumată valabilă atât timp cât nu s-a solicitat nicăieri şi nu s-a pronunţat vreo autoritate adminis¬trativă sau instanţa judecătorească asupra anulării ei.
Mai mult, a pune la îndoială abia acum valabilitatea acestui act înseamnă o invocare a propriei culpe din partea pârâtului care a permis reclamanţilor să profeseze pentru catedra aleasă.
Apărările pârâtului legate de acreditarea sau nu a formei de învăţământ de către reclamanţi nu se circumscriu obiectului prezentei acţiuni.
Pârâtul urmează să verifice îndeplinirea celorlalte condiţii ce trebuie îndeplinite de către petenţi pentru înscrierea la exame¬nul de definitivat şi titularizare şi nu valabilitatea unei diplome ce nu a fost anulată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, actele de studii conferă titularilor acestora drepturi şi obligaţii care decurg din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi din celelalte reglementări legale în vigoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor se face, printre altele, şi cu diploma de absolvire care în baza art. 20 din lege se poate solicita senatului instituţiei de învăţământ superior.
Referitor la specializarea urmată de reclamanţi pentru care instituţia de învăţământ nu avea autorizare sau acreditare provizo¬rie, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 privind înfiin¬ţarea U.S.H. din Bucureşti şi nici după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, factorii cu atribuţii de decizie din sistemul asigurării calităţii educaţiei, dar mai ales Ministerul Educaţiei nu au sesizat nereguli în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul U.S.H.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U.S.H. în cadrul formei de învăţământ la distanţă, prin susţinerea examenu¬lui de licenţă şi obţinerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoaşterea de către MECTS a formei de învă¬ţământ urmate.
Pentru considerentele învederate, Curtea a admis capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la a permite reclamanţilor înscrierea şi participarea la examenele de titularizare şi definitivat.
Relativ la capătul de cerere privind recunoaşterea studiilor şi a diplomei de licenţă, Curtea a constatat că şi acesta este întemeiat.
Deşi, într-adevăr, nu există o modalitate expresă sau o formalitate anume de recunoaştere a studiilor (aşa cum s-a invocat în întâmpinare), Curtea a reţinut că recunoaşterea poate fi şi una implicită, tacită.
Pentru acest considerent şi pentru a păstra caracterul unitar al hotărârii judecătoreşti (în sensul că ar fi contradictoriu a respinge cererea privind recunoaşterea studiilor dar s-ar admite cererea privind obligarea permiterii participării la examene) a fost admis şi capătul de cerere privind recunoaşterea studiilor şi a actelor de studii.
