Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 octombrie 2013 sub nr. dosar 39611/299/2013, reclamantul N.O., prin reprezentant convenţional Cabinet de Avocat „C.”, a chemat în judecată pe pârâta O.B.R. S.A. pentru ca prin hotărâre ce va pronunţa instanţa să dispună: de a preciza elementele componente ale procentului de dobanda (dobanda de referinta + marja bancii) si a cuantumului acesteia de la art.6 din contractul de credit nr.C2202/1000/7734 din 08.07.2008, având în vedere procentul de dobanda de la data incheierii contractului si precizarea perioadei de actualizare a ratei de dobanda; refacerea graficului de rambursare având in vedere indicele libor actualizat periodic si marja fixa de la data incheierii contractului. De asemenea, s-a solicitat: să se constate ca fiind abuzive şi să se dispuna anularea capitolelor din convenţia de credit nr.C2202/1000/7734 din data de 08.07.2008, respectiv „Dobânda este variabilă în conformitate cu polita Bancii. Dobânda poate fi modificata în mod unilateral de către Banca, luând în considerare valoare dobânzii de referinţă pentru fiecare valuta, fără a exista consimţământul clientului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat începând cu data de aplicare stabilita de banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate”; să se constate ca fiind abuzivă si să dispuna anularea clauzei contractuale prevăzută în convenţia de credit ipotecar nr.C2202/1000/7734 din 08.07.2008 la art.7 punctul b) prin care s-a reţinut un comision de 2% din valoare creditului acordat şi obligarea băncii la restituirea acestuia; plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, in data de 8.07.2008 s-a incheiat contractul de credit pentru persoane fizice garantat cu ipoteca nr. C2202/1000/7734 intre reclamant in calitate de imprumutat pe de o parte si O.B., in calitate de împrumutator, pe de altă parte, pentru suma de 37.440 CHF. Destinatia creditului a fost pentru finanţarea achiziţionării proprietatii/proprietatilor imobiliare situate in …. Durata creditului este de 236 de luni.
Reclamantul a învederat ca au fost indeplinite condiţiile arate de către Banca in privinţa clauzelor referitoare la tragerea creditului pentru scopul pentru care a fost acordat acesta.
A precizat ca modul tehnic de elaborare a contractelor nu ţine seama de puterea de înţelegere a consumatorului.
Clauzele abuzive pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca oferă Băncii drepturi, in detrimentul consumatorului, respectiv asa cum un act normativ trebuie caracterizat de previzibilitate, la fel si o clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata incat consumatorul sa poata anticipa ca daca o anumita situatie intervine, o anumita consecinţa se produce.
Conform art. 6.1 „La data incheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 7,79 %. Dobanda se stabileste in forma procentuala ca rata anuala de dobanda”.
La art 6.2 din contractul de credit bancar s-a prevăzut „Dobanda este variabila in conformitate cu politica Băncii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de către Banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referinţa pentru fiecare valuta, fara a exista consimtamantul Clientului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat incepand cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.”
Începând cu anul 2009, si chiar anterior acestuia, dobanda de referinţa (Libor) a inceput sa scada si astfel deoarece procentul de dobanda este variabil reclamantul s-a aşteptat sa scada si in cazul contractului sau, ceea ce nu s-a intamplat.
A precizat faptul ca punctul 2 al art 6 din contractul de credit conţine o clauza abuziva, ce prevede ca in funcţie de politica băncii dobanda va fi modificata in mod unilateral, fara ca politica Băncii sa isi gaseasca o definiţie astfel incat clientul sa fie capabil sa intelega care este semnificaţia acestei expresii. Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr.193/2000 prevede ca „(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor. De asemenea art 6.2 din contract prevede ca se va modifica fara existenta consimtamantul, desi la art. 19.1 din contract se prevede ca „contractul se modifica /completeaza doar cu condiţia existentei acordului partilor numai prin acte adiţionale scrise si semnate, daca nu este prevăzut altfel.”
Analizand acest articol, apare un dezechilibru evident intre interesele celor doua parti, desi la momentul la care se încheie un contract trebuie sa fie avut in vedere principiul egalitatii partilor contractuale, principiul care caracterizeaza orice tip de contract indiferent ca este de adeziune sau contracţe negociate.
A susţinut că în cuprinsul contractului de credit nu se arata modul in care se calculeaza procentul de dobanda, in funcţie de indicele libor si nici valoarea acesteia nu este precizat in contract asa cum prevede art 14 lit.a) din Legea nr. 34/2006 „variaţia ratei dobânzii trebuie sa fie legata de fluctuaţiile unui indice de referinţa mentionat in contract” si marja banci fixa, astfel incat clientul sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la evoluţia dobânzii pe parcursul derulării contractului. Ceea ce a determinat posibilitatea ca in mod unilateral dobanda sa fie modificata sau mentinuta fara a fi îndeplinite condiţiile legale si fara a se tine cont de valorile indicelui si a marjei din momentul încheierii contractului, aşadar banca s-a folosit de un viciu ascuns in redactarea contractului. Conform prevederilor Noului Cod Civil la art. 1707 alin 2) „Este ascuns acel viciu care la data contractării nu poate fi descoperit de către un cumparator prudent si diligent fara a fi nevoie de asistenta de specialitate.
Reclamantul solicita sa fie indicata formula de calcul a procentului de dobanda la momentul încheierii contractului.
Dispoziţiile in vigoare la momentul încheierii contractului arata ca variaţia ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuaţiile unor indici de referinţa verificabili, menţionaţi in contract, iar daca ne gândim la criteriul inscris in clauza prevăzut la art. 6.2, si anume „politica băncii”, este un criteriu subiectiv neindeplinind condiţiile legale. Din cele expuse rezulta pe de o parte caracterul abuziv la clauzei, iar de pe alta parte, incalcarea normelor in vigoare la acea data, banca nu a tinut cont de prevederile legislative cum ar fi art.10 lit.b) din OG.21/1992 „de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative si condiţiile de garanţie, indicarea exacta a preţului sau a tarifului, precum si stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit si a dobânzilor, nici prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5.04.1993.
A arătat că reţinerea nejustificata a sumelor aferente neactualizarii dobânzii conform Libor din contul sau deschis la banca O.B., a dus la prejudicii materiale directe (atat prin sumele retinute in mod nejustificat de către banca cat si prin pierderea randamentului investitional pe care l-ar fi putut obţine investind aceşti bani in depozite bancare sau investind in fonduri de investitii cu grad mic sau mediu de risc). Totodata, reţinerea nejustificata a acestor sume a dus in mod concret la afectarea in mod radical a sigurantei sale financiare, fapt pentru care isi rezerva dreptul de a solicita daune.
A solicitat ca instanta sa retina aplicabilitatea art. 4 alin.(1) din Legea nr. 193/2000 care condiţionează caracterul abuziv de intrunirea cumulative a doua elemente: inexistenta unei negocieri a clauzelor si crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile partilor in detrimentul consumatorului, contrar cerinţelor bunei credinţe.
Reclamantul considera prima conditie -absenta negocierii- este îndeplinita, contractul din prezenta cauza fiind standard, preformulat, dand eficienta prezumţiei legale instituite de art. 4 (3) din Legea nr.193/2000.
Cu privire la cea de a doua condiţie, a facut urmatoarele precizări: art. 6.2 din contractul de credit, partile au prevăzut un singur criteriu obiectiv de variaţie a dobânzii, respective indicele Libor, a carei evolutie este publica si criteriul „politica băncii”. Acest din urma criteriu nu intruneste exigentele art. 1(1) din Legea 193/2000 fiind echivoc, neclar, imposibil de verificat si de cenzurat. Parata nu a specificat in cadrul contractului semnificaţia acestei expresii. Din aceasta perspectiva, acest criteriu nu se incadreaza in exigentele anexei si Legii 193/2000 Astfel, art.6.2 oferă paratei dreptul exclusive si discreţionar de a mofiifica dobanda.
Având in vedere cele precizate mai sus, reclamantul a solicitat să se ia act de dispoziţiile legale aflate in vigoare si sa fie obligata parata, pe cale de consecinţa, la respectarea contractului asa cum a fost el incheiat iniţial.
A precizat faptul ca este de buna-credinţa, fapt dovedit prin achitarea ratelor la scadenta, vrând sa isi indeplineasca obligaţiile asumate prin convenţia de credit, in vederea restituirii creditului, insa o menţinere a dobânzii in mod abuziv ii ingreuneaza acest lucru, data fiind si situatia economica actuala.
In drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1707 alin. 2 din Noul Cod Civil, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori şi O.G. nr.21/1992.
În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, interogatoriu si expertiză contabilă, anexând la cerere, în copie, înscrisuri (f.7-29).
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În data de 21.01.2014, pârâta O.B.R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a capatului 1 de cerere, excepţia lipsei de obiect a capatului 3 de cerere, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la solicitarea de restituire a comisionului de acordare, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect a capatului 1 de cerere, parata a arătat următoarele:
Potrivit prevederilor art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010: “în contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportata la fluctuaţiile indicilor de referinţa EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţa a BNR, în funcţie de valuta credituluila care creditorul poate adâuga o anumita marja, fixă pe toata durata derulării.” Iar potrivit prevederilor art.95 din OUG nr.50/2010: (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (…)(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.”
A susţinut ca pârâta a eliminat din contract art.6 din contractul iniţial. Acest articol a fost înlocuit cu prevederile art.3 din actul adiţional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 in care sunt prevăzute expres componentele dobânzii prevăzute la art.37 din OUG nr.50/2010.
Astfel, solicitarea reclamantului este lipsita de obiect.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect a capatului 3 de cerere, parata a arătat următoarele:
Potrivit prevederilor art.95 din OUG nr.50/2010, la 21.06.2010: ” (1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţa. (…) (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacită.”
In conformitate cu prevederile art.95 (5) din OUG nr.50/2010, care a intrat in vigoare la 21.06.2010, clauzele contractului de credit semnat cu reclamanţii au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanţei incepand cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contractul de credit a formulei de calcul prevăzută in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010. Astfel, prevederile art.6.2 din contractul de credit au fost modificate prin efectul legii incepand cu data de 21.09.2010 si au următorul continut: „3.1 La data încheierii prezentului act adiţional, rata dobânzii curente este de …. % si va fi variabila trimestrial conform urmatoarei formule de calcul: dobanda de referinta + marja băncii. La data semnării prezentului act adiţional valoarea dobânzii de referinţa de … %, iar marja băncii de %. 3.2 Rata dobânzii se stabileste informa procentuala, ca rata anuala de dobanda. 3.3 Rata de dobanda este variabila si se modifica trimestrial in funcţie de valoarea dobânzii de referinţa astfel: pentru credite in RON dobanda de referinţa este ROBOR la 3 luni, pentru credite in EUR dobanda de referinţa este EURIBOR la 3 luni, pentru credite in CHF dobanda de referinţa este LIBOR CHF la 3 luni. 3.5 Noul procent de dobanda modificat trimestrial datorita variaţiei dobânzii de referinţa va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei notificări, confrom cu opţiunea scrisa a acestuia potrivit art. 7.1 din prezentul act adiţional, nefiind necesara incheierea unui act adiţional la contractul de credit, in cazul in care, ca urmare a notificării modificării nivelului ratei dobânzii de către Banca ca urmare a modificării nivelului dobânzii de referinţa, Clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat, dobânzile si comisioanele aferente pana cel târziu la data aplicarii noului procent de dobanda, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda”.
Prin urmare, in conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanţei incepand cu data de 21.09.2010 prin indicarea in contractul de credit a unor elemente de natura a asigura transparenta, in ceea ce priveşte calculul dobânzii. Aceasta este alcatuita din marja fixa pe toata durata de creditare + indicele de referinţa, astfel cum este reglementat de art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010.
A precizat ca formula de calcul menţionata a fost stabilita in conformitate cu prevederile art. 37 din OUG nr.50/2010, fara majorarea costului creditului pentru client, prin raportare la indicele de referinţa LIBOR.
Prin urmare, parata a solicitat instantei sa retina faptul ca toate clauzele din contractul de credit incheiat cu reclamantul, care au intrat sub incidenţa OUG nr.50/2010 au fost modificate prin efectul legii, astfel ca solicitarea acestuia a ramas fara obiect, deoarece respectivele clauze nu se mai regăsesc in contractul de credit, astfel ca la aceasta data nu se poate constata faptul ca ar fi fost abuzive si nici nu se poate dispune eliminarea acestora.
Pe cale de consecinţa, solicitarea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce nu se mai regasesc in contractul de credit, intrucat, incepand cu data de 21.09.2010, ca urmare a prevederilor exprese ale OUG nr.50/2010, prevederile contractuale au fost modificate implicit ope legis de către acest act normativ, este lipsită de obiect.
Cu referile la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la solicitarea de restituire a comisionului de acordare, parata a arătat următoarele:
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond absoluta, care prin regimul sau juridic impune analiza condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii, printre care si aceea a termenului în care poate fi exercitata chiar si din oficiu.
Prescripţia este definita ca fiind sancţiunea care loveşte posibilitatea de exercitare a acţiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silita a obligaţiei civile corelative neexercitate de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripţie stabilit de lege
Prin urmare, acţiunea formulata de reclamanţi poarta asupra unui drept patrimonial de creanţa si nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispoziţiile înscrise în art. 1 din susmenţionatul act normativ: „dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie daca nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”.
Întrucât perceperea acestui comision s-a realizat in momentul utilizării creditului (anul 2008), iar pana la momentul sesizării instantei de judecata (anul 2013) s-a implinit termenul de prescripţie prevăzut de lege, astfel ca solicita instatei sa respingă solicitarea de restituire a comisionului de acordare ca prescrisa.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea acţiunii, pentru următoarele motive:
În fapt, în data de 08.07.2008 reclamantul a incheiat cu O.B.R. S A un contract de cu nr. C 2202/1000/7734/2008.
Contractul a fost incheiat prin acordul partilor. Potrivit prevederilor art. 19.6 din contract reclamantul declara: ”ca i-au fost prezentate spre analiza, anterior semnării prezentului document, in mod integral, clauzele contractului de credit inclusiv toata documentaţia aferente a analizarii si aprobarii creditului. Clientul declara ca prevederile prezentului document nu sunt abuzive in sensul Legii nr. 193/2000, pe care le accepta integral, fiind conforme intereselor sale financiare”.
Prin urmare, reclamantul a fost de acord cu toate clauzele contractuale.
Din prevederile art. 17.6 rezulta in mod evident buna-credinţa a instituţiei, din moment ce reclamantul au recunoscut faptul ca au avut posibilitatea de a studia in mod suplimentar clauzele contractuale, avand posibilitatea sa solicite modificarea clauzelor sau negocierea clauzelor propuse de parata.
A menţionat faptul ca reclamantul nu a solicitat in scris modificarea sau negocierea Cauzelor propuse de parata, inainte de semnarea contractului.
Rata de dobanda aplicata creditului a fost stabilita prin acordul partilor la 7.79%, conform art.6.1. din contract.
Potrivit art.6.2 din contractul de credit, modificarea nivelului ratei de dobanda a fost stabilita conventional, prin acordul ambelor parti contractante.
În contractul de credit semnat prin acordul pârtilor nu era prevăzută o perioada de actualizare automata a ratei dobânzii.
Parata a arătat că nu a efectuat vreo modificare a ratei dobânzii sau a comisioanelor pecepute in contract pana la intrarea in vigoare a prevederilor O.U.G. nr.174/2008.
Prin urmare, clauza prevăzută la art.6.2 nu a produs efecte.
In data de 27.12.2008 au intrat in vigoare prevederile O.U.G. nr.174/2008 prin care erau completate prevederile OG nr.21/1992 (art.93 lit.h).
Prin urmare, incepand cu data intrării in vigoare a prevederilor O.U.G. nr.174/2008 prin care au fost completate prevederile OG nr.21/1992, parata nu mai avea dreptul sa modifice clauzele referitoare la costuri decât prin semnarea unui act adiţional.
In data de 21.06.2010 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Astfel, prevederile art.6.2, din contractul de credit au fost modificate de drept conform prevederilor art.36 si art.37 din OUG nr.50/2010.
In urma solicitării reclamantului, parata a încheiat cu acesta un act adiţional prin care au fost supendate parţial ratele contractului.
A învederat că în contractul de credit nu exista nicio clauza abuziva.
A aratat faptul ca niciuna din condiţiile prevăzute in art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită in cazul prevederilor art. 6.2 din contractului iniţial incheiat de către parata cu acest reclamant.
Astfel, contractul a fost semnat prin acordul pârtilor, devenind incidente prevederile art.969 Cod civil.
Potrivit prevederilor art.17.6 din contractul semnat si asumat de către parti, reclamantul: „declara ca i-au fost prezentate spre analiza, anterior semnării prezentului document, in mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toata documentaţia aferente a analizarii si aorobarii creditului.
Clientul declara ca prevederile prezentului document nu sunt abuzive in sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianţi si consumatoricu modificările si completările ulterioare, pe care le accepta integral, fiind conforme intereselor sale financiare.”
Reclamantul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de parata si a semnat contractul in forma propusa de parata, fiind de acord cu toate clauzele contractuale. A menţionat faptul ca reclamantul nu a depus vreo notificare scrisa inainte de încheierea contractului, prin care sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse de parata.
Din prevederile art.17.6 mai sus mentionate rezulta in mod evident faptul ca parata i-a oferit clientului posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cat si buna credinţa a paratei, din moment ce acesta a avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale inainte de semnarea contractului, avand posibilitatea sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse de parata.
Chiar in eventualitatea in care prezentul contract este asimilat unui contract ,„standard”, o asemenea incadrare nu este de natura a califica clauzele contractuale ca abuzive. Este firesc ca in activitatea de creditarea pe care o desfasoara parata (la fel ca toate celelalte societati bancare) sa se recurgă la anumite tipare, standarde si la fel de firesc este ca un anumit tip de contract sa fie schitat in linii generale. Aceasta este o practica la care nu recurg doar societatile bancare, dar si orice alt comerciant. Insa din faptul ca negocierile in vederea incheierii unui contract se poarta pe baza unui anumit tipar pus la dispoziţie de una dintre parti, nu se poate trage concluzia ca respectivul contract a fost impus uneia dintre parti si nu a fost in niciun fel influentat de cealalta parte. La încheierea oricărui contract se au in vedere particularitatile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligaţiile asumate si alti asemenea factori. Insa factorul determinant in incheierea contractului il constituie voinţa clientului, in funcţie de care se prefigurează si particularizeaza fiecare contract.
Din prevederile art.17.6 din contract rezulta atat faptul ca parata i-a oferit reclamantului posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cat si buna credinţa a paratei, din moment ce acesta a avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale propuse de parata.
In fapt, parata i-a comunicat reclamantului o propunere de contract, iar aceasta a studiat clauzele contractuale si a fost de acord cu clauzele propuse de parata, fara sa solicite in scris negocierea sau modificarea clauzelor propuse de parata.
A precizat faptul ca la incheierea oricărui contract se au in vedere particularitatile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligaţiile asumate si alti asemenea factori. Insa factorul determinant in incheierea contractului il constituie voinţa clientului, in funcţie de care se prefigurează si particularizeaza fiecare contract.
Ca urmare a manifestării de voinţa a reclamantiilor, in cadrul contractului de credit incheiat de parti i-au introdus la art. 6 date referitoare la dobanda in care se arata ca dobanda este variabila in funcţie de valoarea de referinţa pentru fiecare valuta, putând fi modificata unilateral de către banca pe parcursul derularii contractului (prevedere contractuala aplicabila in aceasta forma pana in momentul intrării in vigoare a O.U.G. nr.174/2008.
Mai arata faptul ca odata informat, cumpărătorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii intelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi, situatia financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilităţile de respectare a obligaţiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecaruia dintre consumatori.
Prin urmare, parata solicita a se observa ca dispoziţiile prevăzute de Legea nr.193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devină lipsit de forţa obligatorie, ci din contra, vine doar sa particularizeze dispoziţiile generale aplicabile in rem si in personam.
Împrumutatul a fost informat in mod concret si precis asupra condiţiilor si caracteristicilor esenţiale ale produselor si serviciilor oferite de parata si in cunostinta de cauza a semnat contractul de credit, care la art. 5 prevede ca dobanda este variabila si se stabileste in forma procentuala ca rata anuala.
Potrivit art.6.2 din contract, modificarea nivelului dobânzii a fost stabilita prin acordul partilor contractante, ca fiind un drept al băncii de a modifica acest nivel, fara a exista consimtamantul clientului.
A precizat ca in cuprinsul pct. 6.2 din contractul de credit se prevedea ca Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii cu luarea in considerare a valorii dobânzii de referinţa pentru fiecare valuta, comunicând imprumutatului noua rata a dobânzii astfel modificata. Avand in vedere dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, faptul ca pentru obţinerea fondurilor necesare acordarii de imprumuturi către clienţii sai Banca suporta anumite costuri (costuri de refinantare) ce sunt direct influentabile de variaţiile indicilor monetari de referinţa şi faptul ca apariţia unei modificări semnificative a indicilor monetari de referinţa poate face ca valoarea acestor costuri sa depaseasca un anumit nivel maxim acceptabil, din raţiuni economice si de buna funcţionare, pentru Banca, rezulta fara putinta de tagada faptul ca posibilitatea majorarii dobânzii, precum si motivele care ar justifica din punct de vedere economic aceasta modificare, au fost fundamentate contractual si in mod expres permise de Legea nr. 193/2000.
A precizat faptul ca parata nu a crescut niciodata rata dobânzii peste nivelul stabilit prin acordul partiilor.
Faptul ca dupa intrarea in vigoare a OUG 174/2008 si a OUG nr.50/2010 a necesitat o schimbare si o adaptare a contractelor de credit la cerinţele imperative ale legii nu este de natura a invalida anumite prevederi contractuale care au respectat legislaţia in vigoare la data semnării contractului.
A învederat că în data de 28.12.2008 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.174/2008 prin care erau completate prevederile OG nr.21/1992 (art.93), iar parata nu mai avea dreptul sa modifice clauzele referitoare la consturi, cu excepţia modificărilor impuse prin lege (ex. OUG nr.50/2010).
A precizat ca, odata cu intrarea in vigoare a OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adiţional la contract.
O.B.R. SA a respectat dispoziţiile legale care au făcut imposibila aplicarea clauzelor din contractul de credit referitoare la modificarea nivelului dobânzii.
Banca a fost in imposibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit intrucat, incepand cu luna decembrie 2008, o data cu intrarea in vigoare a prevederilor OUG nr. 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda (fara ca actul normativ sa distingă cu privire la ce ar fi putut sa insemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adiţional la contractul de credit, cu excepţia modificărilor impuse prin OUG nr.50/2010.
In conformitate cu prevederile art.95 (5) din OUG nr.50/2010, care a intrat in vigoare la 21.06.2010, clauzele contractului de credit semnat cu acest reclamant a fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanţei incepand cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contractul de credit a formulei de calcul prevăzută in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010.
Din dispoziţiile Directivei nr.93/13/CEE rezulta insa ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in imprejurarea in care exista obligaţii doar pentru consumator, furnizorul neasumandu-si nicio contraprestatie. Clauza reclamata ca abuzivA nu determina procurarea unui avantaj pentru banca in detrimentul cocontractantului. Acest fapt este demonstrat si de faptul ca parata nu a modificat niciodata in creştere rata dobânzii peste nivelul stabilit prin acordul pârtiilor in perioada in care respectiva clauza s-a aflat in contract.
Mai mult, parata a eliminat in mod expres clauzele respective in conformitate cu prevederile art.37 din OUG nr.50/2010, dar clienţii au solicitat eliminarea actului adiţional si implicit reintroducerea clauzei in contract.
Cu privire la clauza prevăzută la art.7 pct. b), parata a arătat urmatoarele:
In fapt anterior încheierii contractului, reclamantul a luat la cunostinta de condiţiile creditarii, inclusiv de existenta acestui comision conform prevederilor art.19.6 din contract.
Parata apreciaza, de asemenea, ca pentru un consumator mediu, clauza este clar redactata. Mai arata ca odata informat, cumpărătorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii intelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi: situatia financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilităţile de respectare a obligaţiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs care sa corespunda criteriilor personale ale fiecaruia.
Cu privire la caracterul negociat al clauzei contractuale preciza faptul ca cei doi clienţi au luat la cunostinta anterior semnării de clauzele contractului de credit si de documentaţia aferenta aprobarii, acceptand termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. Întrucât societatea nu deţine un monopol pe piaţa de creditare, astfel incat sa influenţeze si sa impună clauzele contractuale, produse de creditare similare fiind practicate de majoritatea institutiilor financiare, clienţii au ales in cunostinta de cauza produsul care a răspuns cel mai bine nevoilor acesteia. Clienţii nu au cerut eliminarea/modificarea acestei clauze contractuale la momentul semnării contractului de credit.
Acest comision a fost precis determinat, in cota procentuala, fiind indicata inclusiv moneda in care urmeaza a fi achitat. In acelaşi timp acest comision a fost perceput ca o contraprestatie a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu câre consta in procesarea documentelor si întocmirea întregii documentaţii necesare in vederea acordarii creditului.
Referitor la condiţia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor a aratat ca acest comision este perceput raportat la volumul si complexitatea documentaţiei generata de acordarea creditului.
In funcţie de produsul de creditare solicitat de fiecare potential client se procedeaza la solicitarea si analiza unor documente specifice. Nu se poate pune semnul egalitatii intre documentele analizate in cazul in care se solicita un credit in cuantum de 1000 RON si cele solicitate si analizate in cazul in care se solicita un credit in valoare de 60.000 CHF si nici intre volumul de munca si documentele ce se cer a fi intocmite. Astfel, la încheierea unui contract de credit împrumutatul pe langa analiza documentelor prezentate de către potentialul client suporta cheltuieli legate de întocmirea documentaţiei de credit, redactarea contractelor de garanţie, întocmirea documentelor de tragere a creditului, etc. In funcţie de toate aceste elemente se spreciaza care sunt costurile generate de încheierea unui contract si se propune potenţialului client introducerea in contract a unei clauze care sa cuprindă comisionul de acordare. Astfel, comisionul de acordare reprezinta o cheltuiala aferenta întocmirii documentaţiei de credit fiind, in fapt, contravaloarea unei activitati serviciu prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). Documentaţia de credit cuprinde atat documentele depuse de potentialul client la banca in vederea analizarii posibilităţii de acordare a unui credit, precum adeverinţa de salariu, acte de proprietate ale bunurilor cu care intentioneaza sa garanteze creditul, cererea de credit, etc., cat si documentele intocmite de banca, dupa aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanţii, graficul de rambursare, etc.
Mai mult, acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractului, a fost acceptat in mod direct de către client, fiind aplicabile prevederile art.969 Cod civ., in vigoare la data semnării contractului, ce acorda valoare de lege contractului semnat intre parti.
In concluzie, comisionul de acordare reprezintă o plata datorata, derivând din contractul de credit încheiat de către reclamanţi cu O.B. România S.A. si din aplicarea principiului enuntat la art. 969 Cod civil strivit caruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.
Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voinţa a partilor, materializata in contract. Perceperea acestui comision nu il pune pe furnizor intr-o poziţie superioara si nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile partilor pe durata derulării contractului, atat timp cat consumatorul este cel care, prin voinţa sa de acceptare a plaţii acestui comision, determina insasi naşterea raportului juridic de obligaţii dintre parti, iar pe de alta parte stabilirea costului documentaţiei de creditare este reglat in mod natural de concurenta intre banei pentru atragerea de noi clienţi.
Ceea ce omite reclamantul, atunci cand face referire la art.4 din Legea nr.193/2000 sunt prevederile alin.6 care arata ca „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil”. Aceasta prevedere a fost emisa de legiuitorul roman in cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziţiei comunitare in materie ţart. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii) conform careia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”.
Aşadar „pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menţionate, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv”, astfel cum a statuat ICCJ, Secţia a II-a civ, dec.nr.4685/2012. Astfel dupa cum se retine in cadrul aceleiaşi decizii, „clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit formează preţul contractului”. In acelaşi sens, art. 3 lit. g şi i) din Directiva 2008/48/CE din 2008 privind contractele pentru consumatori prevede ca: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale (…)”.
Din coroborarea celor de mai sus rezulta cu evidenta ca, dupa cum a retinut si înalta Curte de Casaţie si Justitie in decizia sus-citata, atat dobanda, cat si comisionul ce fac obiectul prezentului litigiu „ca şi componentă a preţului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speţă de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenţiei de credit, respectiv preţul serviciului de finanţare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în aşa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voinţă, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenţiei, iar termenii utilizaţi pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili şi apţi de a fi înţeleşi cu ajutorul gândirii logice”.
Identitatea acestei concluzii in speţa se justifica prin identitatea situatiei (in contractele de credit din cadrul dosarului in care s-a pronuntat decizia sus-mentionata banca avea dreptul de a modifica dobanda in caz de schimbări semnificative pe piaţa monetara). Dupa cum s-a aratat intr-o alta decizie de speţa „este evident că la momentul semnării contractului semnatarii au avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care şi-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă de clauzele contractuale a existat, împrumutatul putând lua la cunoştinţă de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului”.
Cu privire la solicitarea de restituirea a unor sume incasate in temeiul contractului, parata a solicitat respingerea cererii din urmatoarele motive:
Parata a solicitat sa retina faptul ca parata a incasat toate sumele in contract, conform scadentarului semnat de către client pe fiecare pagina.
Plăţile efectuate de către reclamanţi in contul creditului (rata de capital + rata de dobanda) au fost plaţi datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de parti. Incidente in acest sens sunt si dispoziţiile art. 1092 Cod civil potrivit caruia „orice plata presupune o datorie”. De asemenea, admiterea acestei acţiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligaţia împrumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligaţia împrumutatorului de a lasa la dispoziţia celui dintâi suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala.
A precizat că reclamantul a formulat solicitare de verificare a contractului si către A.N.P.C. Această instituţie a constatat că parata a respectat toare prevederile legale şi contractuale.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecata, parata a solicitat instantei respingerea acestui capat de cerere ca neîntemeiat, iar in subsidiar, a solicitat instantei aplicarea prevederilor art.451 (2) Cod Proc. Civ.
În drept, parata a invocat dispoziţiile art.204 şi urm C.pr.civilă, Legea nr.193/2000, Legea nr.288/2010, OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010.
În probaţiune, parata a solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, interogatoriu, anexând la cerere, în copie, înscrisuri.
În data de 17 februarie 2014, reclamantul a formulat raspuns la întâmpinare.
În data de 17 februarie 2014, reclamantul a depus cerere adiţională, prin care a solicitat instanţei să constate ca fiind abuzivă şi să dispună anularea capitolelor din convenţia de credit nr.C2202/1000/7734 din data de 08.07.2008, respectiv art. 6 pct.6.2. „ Dobânda este variabilă in conformitate cu politica Băncii. Dobanda poate fi modificata unilateral de catre banca, luand în considerare valoarea dobânzii de referinta pentru fiecare valuta, fara a exista consimtamantul clientului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate” şi art. 7 pct. 7.3 „ pe parcursul derularii creditului, Banca poate modifica unilataral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimtamantul Clinetului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în tariful de taxa şi comisioane şi va fi afişat la sediile Băncii.”
Reclamantul a solicitat restituirea tuturor sumelor ce au fost platite in plus fata de dobanda stabilita initial in contract raportat la valoarea dobanzii de referinta.
În data de 22.04.2014, parata a depus completări la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a capatului 1 din cererea precizată, excepţia lipsei de obiect a capatului de cerere din cererea precizată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la solicitarea de restituire a sumelor pentru perioada 11.07.2008 – 20.03.2011.
A arătat, în esenţă, că si clauza prevăzută la art.7.3 din contractul iniţial a fost eliminată conform OUG nr.50/2010, precizând că această clauză a produs efecte doar pana la data de 27.12.2008 (cand au intrat in vigoare dispoziţiile OUG nr.174/2008).
În data de 29.05.2014, reclamantul a depus raspuns la completarea la întampinare.
În data de 18 august 2014, parata a depus completări la intampinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucat contractul a fost cesionat către O.F.S.B. şi, ulterior, O.F.Z., reclamantul fiind înştiinţat asupra cesiunii.
La termenul de judecată din 06 martie 2015, instanţa a dispus introducerea în cauză a numiţilor V.A. si M.C..
În cauză, instanţa a administrat proba cu interogatoriul paratei şi proba prin înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Analizând prioritar, în baza art.248 C.pr.civilă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de parata, instanţa reţine următoarele:
Calitatea procesuala pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana paratului si cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
În speţă, având în vedere faptul că parata este parte a contractului de credit, precum şi împrejurarea că parata a cesionat doar creanţa născută din acest contract, instanţa apreciază că parata are calitate procesuala în prezenta cauza.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de parata, instanţa reţine următoarele:
Ţinând cont de faptul că efectul constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, care poate fi invocată oricând, instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit şi restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor abuzive, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în fapt, în data de 08.07.2008, între O.B.R. S.A., prin Sucursala Sf. Gheorghe, în calitate de bancă, N.O., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2202/1000/7734, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 37.440 CHF, ce trebuia restituit în termen de 236 luni (filele 14-29).
Contractul a fost semnat şi de către co-debitorii V.A. şi M.C..
Având în vedere prevederile art.95 din O.U.G. nr.50/2010, O.F.S. B.V., în calitate de creditor, prin O.B.R. S.A., în calitate de Administrator şi Agent de Colectare a Activelor, a emis Actul adiţional din 20.09.2010 la Contractul de credit nr.C2202/1000/7734, prin care s-a hotărât, printre altele, că acest contract se completează cu dispoziţiile prevăzute în Anexa „Clauze specifice, conforme Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr.50/2010” la prezentul act adiţional, iar celelalte clauze din contractul iniţial au ramas neschimbate (f.173-179).
În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în conventia iniţiala se reţine că reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
– care prevad mecanismul de calculare a dobânzii variabile potrivit contractului iniţial (art.6.1, art.6.2.);
– referitoare la comisionul de acordare în cuantum de 2% din valoarea creditului acordat (art.7.1 lit.b);
– referitoare la posibilitatea bancii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimţământul clientului (art.7 pct.7.3)
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 (în vigoare la momentul încheierii contractului de credit), „ (1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.”
În cauză, se reţine că pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată, care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, iar reclamantul este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta a acţionat în scop personal, în afara oricărei activităţi comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.
Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000 (în vigoare la data încheierii contractului), „ (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”
Prin urmare, pentru a reţine existenţa unei clauze abuzive, instanţa trebuie sa verifice următoarele condiţii: 1) clauza contractuală să nu fie fost negociată; 2) prin ea însăşi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; 3) dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe. De asemenea, instanţa trebuie să ţina seama de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, toţi factorii care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În ceea ce priveşte mecanismul de formare a dobânzii variabile potrivit Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2202/1000/7734, în formă iniţială, instanţa reţine următoarele:
În cazul în care prin acţiune se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind mecanismul de modificare a dobânzii, instanţa trebuie, în virtutea principiului rolului activ, să stabilească dacă acestea sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil, dacă lipsa unei asemenea exprimări nu înseamnă, de fapt, lipsa negocierii şi existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi încălcarea exigenţelor bunei-credinţe prin introducerea acestor clauze.
În plus, instanţa trebuie sa verifice dacă elementele externe, indicate ca şi factor modificator al cuantumului dobânzilor şi comisioanelor, sunt reglementate în mod clar, astfel încât reclamantul, în calitate de consumator, să înteleaga evoluţia acestui element de cost (consecintele economice ale contractului), dar şi dacă nu cumva, prin modul de formulare, evoluţia acestui component al costului este lăsată la liberul arbitru al specialistului, adică al băncii.
Aşadar, este abuzivă o astfel de clauză în cazul în care din felul în care este redactată nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, care va fi evoluţia în timp a părţii variabile a dobânzii pe care consumatorul trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea acesteia să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcţie de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului.
Astfel, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit, părţile au optat pentru o rata variabilă a dobânzii de 7,79% pe an, ce putea fi modificată de bancă în mod unilateral în funcţie de fluctuaţia indicelui de referinţă pentru franci elvenţiei (LIBOR), văzând că parata nu a probat că în perioada 28.07.2008 – 20.09.2010 (data încheierii actului adiţional) banca nu s-ar fi folosit de această clauză în sensul modificarii ratei dobânzii în funcţie de politica subiectiva a acesteia, instanţa apreciază că, în cauza dedusă judecăţii, stipulaţia contractuala cuprinsa în art.6.2 din Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2202/1000/7734 (în formă iniţială) care prevede posibilitatea paratei de a modifica unilateral dobânda în conformitate cu polita bancii, constituie o clauza abuziva, întrucât, aceasta dispoziţie contractuala a putut produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor celor două părţi, în detrimentul reclamantului.
Având în vedere faptul că nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare, precum şi împrejurarea că încheierea unui act adiţional nu poate produce efecte retroactive asupra clauzelor iniţiale din contractul încheiat cu un consumator, instanţa apreciază că reclamantul justifică interesul de a supune analizei instanţei caracterul abuziv al unor clauze inserate în cuprinsul contractului iniţial, cu atat mai mult cu cat aceste clauze au produs efecte juridice în patrimoniul acestuia.
Drept pentru care, instanţa va înlătura apărarea paratei în sensul că prin încheierea actului adiţional cererea reclamantului ar fi lipsită de obiect.
Ca atare, prin intrarea în vigoare a OUG nr.50/2010 modificarea contractelor de credit nu s-a realizat ope legis, ci prin încheierea actelor adiţionale în condiţiile art.95 alin.2 din OUG nr.50/2010.
În legătură cu apărarea „precizam faptul ca subscrisa nu a crescut niciodata rata dobanzii peste nivelul stabilit prin acordul partilor”, instanţa observă că parata nu a sesizat că, în realitate, i se impută faptul că şi-a rezervat dreptul de a percepe dobanda prin raportare la nivelul maxim la care poate ajunge indicele de referinţă Libor, chiar şi atunci cand indicele de referinţă scade simţitor (aceasta reprezintă perioada în care banca realizează cel mai mare profit, pe seama consumatorului, în condiţiile în care veniturile sunt aceleasi, iar costurile de finanţare se reduc considerabil).
Aceasta apărare nu poate fi avută în vedere şi prin prisma faptului că în ipoteza în care parata ar creşte rata dobânzii peste nivelul stabilit prin acordul partilor devin incidente dispoziţiile referitoare la executarea necorespunzatoare a contractului (raspunderea contractuala).
Faţe de cele expuse, întrucat instanţa nu este îndreptatita sa modifice contractul, precum şi faptul că acest contract îşi poate produce efectele în continuare, completul de judecata va constata nulitatea absolută parţiala a art.6.2 din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/7734 (în forma avută până la încheierea Actului adiţional din 20.09.2010), în ceea ce priveşte posibilitatea pârâtei de a modifica unilateral dobânda curentă în conformitate cu politica bancii.
Instanţa a apreciat că Actul adiţional din 20.09.2010 îşi produce efectele faţă de reclamant în condiţiile art.95 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr.50/2010 (în forma iniţială), întrucat din actele dosarului reiese că acest act adiţional a fost comunicat reclamantului, iar acesta din urmă nu a refuzat în mod expres clauzele acestui act.
Astfel, instanţa a ţinut seama de înscrisurile aflate la filele 160-163, în special de adresa nr.1412/18.10.2010 emisă de ANPC, din cuprinsul căreia reiese că anterior sesizării acestei instituţii reclamantul a primit actul adiţional, acesta fiind nemulţumit de comisionul de rambursare şi de noul mecanism de calculare a dobânzii (7,57% + libor CHF la 3 luni). De asemenea, Actul adiţional nr.1 din 28.04.2011 a avut ca obiect modificarea „contractului de credit (…) astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare”.
Prin urmare, susţinerea reclamantului în sensul că actul adiţional din 20.09.2010 nu i-a fost comunicat nu corespunde adevărului.
În privinţa clauzei contractuale care prevede dreptul de a percepe comisionul de acordare a creditului calculat la valoarea iniţială a creditului, instanţa apreciaza că aceasta nu este abuzivă.
Potrivit respectivei clauze (cuprinsa în art. 7.1. lit.b) din contractul reclamantului) comisionul de acordare a creditului este calculat ca procent la suma solicitata si este reţinut din împrumut la data acordarii acestuia.
Respectiva clauză contractuală nu a fost negociată între părţi, fiind parte într-un contract preformulat. Acest fapt, prin el însuşi, nu este suficient pentru a demonstra că respectiva clauză este abuzivă.
Instanţa apreciaza că nu există un dezechilibru între drepturi şi obligaţii şi că nu sunt încălcate exigenţele bunei-credinţe, prin perceperea acestui comision de acordare de 2%, calculat la valoarea creditului.
Acordarea creditului se face în baza analizei documentelor puse la dispoziţie de client, analiză ce presupune existenţa unor costuri în legătură cu verificările impuse de respectiva situaţie.
În consecinţă, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturi şi obligaţii, deoarece este la latitudinea băncii stabilirea comisionului de acordare a creditului într-o anumită formă, respectiv un procent din valoarea creditului sau o sumă fixă. La data încheierii contractului de credit al reclamantului nu era interzisă stabilirea comisionului de acordare în raport de valoarea creditului, numai prin prevederi legale ulterioare (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) s-a stabilit că pentru analiza dosarului se percepe un comision în sumă fixă.
Prin urmare, reclamantul nu este îndreptăţit să solicite restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare.
Cât priveşte precizarea marjei bancii şi refacerea graficului de rambursare raportat la marja fixă de la data încheierii contractului, instanţa constată că solicitarea reclamantului este nejustificata, întrucat pana la data încheierii actului adiţional rata dobanzii nu s-a calculat prin raportare la marja a băncii.
În plus, ţinând seama de faptul că OUG nr.50/2010 a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/7734, instanţa nu poate primi susţinerile reclamantului în sensul că în contract ar fi trebuit menţionată componenta efectivă a dobânzii (marja fixă + valoarea indicelului de referinţă Libor la 3 luni), întrucât acest lucru ar însemna nesocotirea principiului neretroactivăţii legii consacract prin art.15 alin.2 din Constituţia României.
Aşadar, la momentul acordării creditului banca, era îndreptăţită să însereze clauza prin care dobânda contractuală urma să varieze în funcţie de evoluţia unor indicatori obiectivi, în speţă indicele de referinţă LIBOR, fără a fi ţinută să menţioneze în mod expres marja băncii.
În acest context, trebuie amintit şi textul art.9³ lit.g) din O.G. nr.21/1992, ce a fost introdus ulterior acordării creditului (prin OUG nr.174/2008), care a stabilit în sarcina furnizorilor de servicii financiare următoarea regulă „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: 1. variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru”.
Cu privire la posibilitatea bancii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimţământul clientului (art.7 pct.7.3 din contractul de credit în formă iniţiala), analizând cuprinsul art.7 din contractul de credit, instanţa constată că pe parcursul derulării contractului doar modificarea unilitarala a comisionului de rambursare poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare ale convenţiei, în detrimentul consumatorului. Prin urmare, sub acest aspect, clauza art.7.3 din contractul de credit este abuzivă.
Având în vedere faptul că aceasta clauză nu a fost redactată într-un mod clar şi inteligibil, întrucat consumatorul nu a putut prevedea consecinţele economice ale acestei clauze, instanţa apreciază că această clauză poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art.4 alin.6 teza finală din Legea nr.193/2000.
Asadar, ţinând seama şi de faptul că prin Actul adiţional, în special prin art.4, comerciantul a modificat clauzele contractuale astfel încat acestea respecte dispoziţiile art.36 din OUG nr.50/2010, instanţa va constata nulitatea absolută parţială a art.7.3. din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C2204/1000/7734, în formă iniţială, în măsura în care se referă şi la comisionul de rambursare anticipată.
Ulterior încheierii actului adiţional, în baza art.4.2., parata nu mai este îndreptăţită să perceapă comision de rambursare anticipata.
Faţă de cele mai sus reţinute, vazand ca reclamantul nu a produs probe care să ateste că a achitat vreo sumă de bani în baza clauzelor abuzive, în baza art.4 din Legea nr.193/2000, instanţa va admite în parte cererea, în sensul că: va constată nulitatea absolută parţiala a art.6.2 din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/7734, în ceea ce priveşte posibilitatea pârâtei de a modifica unilateral dobânda curentă în conformitate cu politica bancii; va constata nulitatea absolută parţială a art.7.3. din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C2204/1000/7734, în măsura în care se referă şi la comisionul de rambursare anticipată; va respinge în rest cererea, ca nefondată.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondată.
Respinge excepţia prescripţiei extinctive, ca nefondată.
Admite în parte cererea privind pe reclamant N.O., cu domiciliul în municipiul …., cu domiciliul ales în ….. şi pe pârât O.B.R. SA cu sediul în …., intervenient V.A. cu domiciliul ales în …. intervenient M.C. cu sediul în ….
Constată nulitatea absolută parţiala a art.6.2 din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/7734, în ceea ce priveşte posibilitatea pârâtei de a modifica unilateral dobânda curentă în conformitate cu politica bancii.
Constată nulitatea absolută parţială a art.7.3. din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C2204/1000/7734, în măsura în care se referă şi la comisionul de rambursare anticipată.
Respinge în rest cererea, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2015.
PRESEDINTE GREFIER
