Conform art. 46 din Codul comercial, obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate, în sensul de facturi legale acceptate. Aceste documente contabile, care produc consecinţe pe plan juridic, trebuie să respecte dispoziţiile Legii nr. 82/1991, ale Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000.
Nu se poate accepta să se dea eficienţă juridică unor înscrisuri neconforme cu legea.
(Decizia nr. 807 din 7 iunie 2002 — Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, sub nr. 2915/2001, reclamanta S.C. “R.” S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “N.” S.A., pentru a fi obligată la plata unei sume reprezentând debit restant, conform contractului intervenit între părţi, precum şi la plata unei sume în lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 115 din 11.01.2002, tribunalul a admis cererea precizată şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei reprezentând contravaloarea prestaţiilor efectuate de reclamantă şi penalităţi de întârziere reactualizate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a avut în vedere contractul de prestări servicii intervenit între părţi la 17.12.1999, facturile emise de reclamantă, expertiza contabilă efectuată în cauză, precum şi dispoziţiile art. 969, 970, 1066 şi 1084 din Codul civil.
împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a susţinut că pretenţiile reclamantei nu sunt nici dovedite şi nici cenzurabile de către instanţă. Recurenta mai învederează că omisiunea reclamantei de a-şi preciza acţiunea nu se poate suplini nici cu notificarea, şi nici cu concluziile raportului de expertiză.
Recurenta-pârâtă arată că, pentru suma considerată drept datorie de către intimată, aceasta nu a emis facturi legale, ci facturi pro-forma.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând actele dosarului şi prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Facturile pe care se întemeiază acţiunea sunt facturi pro-forma, şi nu facturi legale, aşa cum rezultă din dosarul de fond. Conform art. 46 din Codul comercial, obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate, în sensul de facturi legale acceptate. Aceste documente contabile, care produc consecinţe pe plan juridic, trebuie să respecte dispoziţiile Legii nr. 82/1991, republicată, ale Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000. Nu se poate accepta să se dea eficienţă juridică unor înscrisuri neconforme cu legea.
Pentru cele reţinute, conform art. 304 pct. 8, 9, 10 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, a fost admis recursul, s-a modificat în tot sentinţa atacată şi pe fond a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
