Intrucât cererea nu a fost temeinic motivată, reclamanta invocând imposibilitatea de prezentare a apărătorului, fără să dovedească faptul că a mandatat un avocat în cauză, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 156 şi ale art. 161 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, amânarea pricinii pentru complinirea lipsurilor este lăsată la aprecierea instanţei, astfel că, în raport de prevederile art. 581 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecata ordonanţei preşedinţiale “se face de urgenţă şi cu precădere”, instanţa de fond a procedat corect, sancţionând astfel lipsa de diligenţă a reclamantei.
(Decizia nr. 775 din 22 mai 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la 18.03.2002/6725 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.C. “P.” a chemat în judecată C.N. “I.N.” S.A. şi S.C. “U.” S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea efectelor Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2001034 din 15.11.2001 încheiat de către pârâte, până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2575/2001 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
In motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a solicitat pe calea dreptului comun anularea licitaţiei organizate la 18.12.2000 în urma căreia a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2001034 din 15.11.2001, cererea fiind respinsă în primă instanţă prin Sentinţa civilă nr. 5688/2001. De asemenea, recursul a fost respins, soluţia fiind menţinută prin Decizia civilă nr. 569/2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a arătat că împotriva acestei decizii s-a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 4576/2002, pronunţată în Dosarul nr. 6725/2002, Tribunalul Bucureşti a respins excepţiile privind inadmisibilitatea cererii, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 942 şi 969 din Codul civil.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în primul motiv de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 105 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond respingând cererea de amânare a soluţionării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului.
în cel de-al doilea motiv de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă, în speţă, acesta având rolul de a preveni o pagubă iminentă cauzată prin executarea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii şi a cerut, în subsidiar, respingerea recursului.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a respins recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la excepţia invocată, se constată că intimatele au încheiat la data de 23.04.2002 protocolul de recepţie al utilajelor ce fac obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2001034 din 15.11.2001, a cărui efecte se solicită a fi suspendate. în consecinţă, contractul a fost executat, părţile îndeplinindu-şi obligaţiile asumate de predare a bunurilor şi, respectiv, de plată a preţului.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Curtea socoteşte că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 156, art. 161 şi art. 142 din Codul de procedură civilă. Din practicaua hotărârii şi înscrisurile depuse, rezultă că la dosarul cauzei nu s-a depus împuternicire avocaţială, iar persoana prezentă în instanţă nu a dovedit calitatea de reprezentant al societăţii. în consecinţă, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 156 alin. 1, potrivit căruia se poate acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, întrucât cererea nu a fost temeinic motivată, reclamanta invocând imposibilitatea de prezentare a apărătorului fără să dovedească faptul că a mandatat un avocat în cauză. De asemenea, s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 161 din Codul de procedură civilă, amânarea pricinii pentru complinirea lipsurilor fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, potrivit art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă, judecata ordonanţei preşedinţiale “se face de urgenţă şi cu precădere”, cererea reclamantei fiind înregistrată la 18.03.2002, aceasta având cunoştinţă de termenul din 29.03.2002. Curtea a apreciat că, în aceste condiţii, instanţa de fond a procedat corect, sancţionând lipsa de diligenţă a reclamantei.
Nu s-au încălcat nici dispoziţiile art. 142 din Codul de procedură civilă, din practicaua hotărârii şi motivele de recurs rezultând că persoana ce nu cunoştea limba română a fost însoţită de o persoană de încredere ce a asigurat traducerea.
Cel de-al doilea motiv de recurs nu a fost reţinut, întrucât, în raport de prevederile art. 942 şi 969 din Codul civil şi văzând protocolul de recepţie din 23.04.2002, Curtea a apreciat că prin măsura solicitată s-ar periclita stabilitatea şi siguranţa raporturilor juridice civile private.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
