Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, conform art.248 alin.1 din NCPC, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art.125 din NCPC, în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.
Prin cererea de faţă reclamanta a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se constate că efectele contractului de închiriere nr.081/23.10.2013, încheiat de părţi, se produc în continuare (capăt de cerere principal) şi pe cale de consecinţă să pună la dispoziţia reclamantei spaţiul închiriat şi accesul la utilităţi, fără somaţie sau fără trecerea unui termen (capăt de cerere accesoriu).
În stabilirea competenţei materiale de soluţionare a prezentei cauze, instanţa va avea în vedere prevederile art.101 alin.3 din NCPC, conform cărora “în cererile de aceeaşi natură (legate de executarea unui contract ori a unui alt act juridic), privitoare la contractele de locaţiune, precum şi în cele privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat, valoarea cererii se socoteşte după chiria sau arenda anuală”.
În speţă, prin contractul de închiriere nr.081/23.10.2013, s-a stabilit un cuantum al chiriei lunare de 6.100 euro+TVA, respectiv 7.564 euro (aprox. 33.659 lei) lunar, de unde rezultă că valoarea chiriei anuale este de 403.908 lei.
Potrivit art.94 lit.j din NCPC, judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri (în afara celor enumerate la lit.a-i) evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, în timp ce tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe (art.95 pct.1 din NCPC).
În raport de aceste prevederi legale, având în vedere că prezentul litigiu având ca obiect acţiune în constatare şi obligaţie de a face (formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale) este evaluabil în bani (aspect pe care ambele părţi l-au susţinut), a cărei valoare depăşeşte 200.000 lei, instanţa constată că nu are competenţa soluţionării unei astfel de cauze.
Prin urmare, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând să o admită, faţă de dispozitiile art.95 raportat la art.94 lit.j şi art.101 alin.3 din NCPC, iar în temeiul art.132 alin.3 din NCPC, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti-Secţia Civilă.
Potrivit art.125 din NCPC, în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.
Prin cererea de faţă reclamanta a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se constate că efectele contractului de închiriere nr.081/23.10.2013, încheiat de părţi, se produc în continuare (capăt de cerere principal) şi pe cale de consecinţă să pună la dispoziţia reclamantei spaţiul închiriat şi accesul la utilităţi, fără somaţie sau fără trecerea unui termen (capăt de cerere accesoriu).
În stabilirea competenţei materiale de soluţionare a prezentei cauze, instanţa va avea în vedere prevederile art.101 alin.3 din NCPC, conform cărora “în cererile de aceeaşi natură (legate de executarea unui contract ori a unui alt act juridic), privitoare la contractele de locaţiune, precum şi în cele privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat, valoarea cererii se socoteşte după chiria sau arenda anuală”.
În speţă, prin contractul de închiriere nr.081/23.10.2013, s-a stabilit un cuantum al chiriei lunare de 6.100 euro+TVA, respectiv 7.564 euro (aprox. 33.659 lei) lunar, de unde rezultă că valoarea chiriei anuale este de 403.908 lei.
Potrivit art.94 lit.j din NCPC, judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri (în afara celor enumerate la lit.a-i) evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, în timp ce tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe (art.95 pct.1 din NCPC).
În raport de aceste prevederi legale, având în vedere că prezentul litigiu având ca obiect acţiune în constatare şi obligaţie de a face (formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale) este evaluabil în bani (aspect pe care ambele părţi l-au susţinut), a cărei valoare depăşeşte 200.000 lei, instanţa constată că nu are competenţa soluţionării unei astfel de cauze.
Prin urmare, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând să o admită, faţă de dispozitiile art.95 raportat la art.94 lit.j şi art.101 alin.3 din NCPC, iar în temeiul art.132 alin.3 din NCPC, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti-Secţia Civilă.
