Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 1.06.2016, sub nr. 23873/299/2016, reclamanta G.A a chemat în judecată pe pârâta R.B., solicitând ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, instanţa să dispună: 1. în principal, suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente Contractului de credit nr. RFI35545587519, până la pronunţarea asupra fondului cauzei având ca obiect constatare clauze abuzive (risc valutar) şi îngheţare curs valutar, plus alte clauze contractuale; 2. în subsidiar, suspendarea efectelor clauzelor considerate ca fiind abuzive, respectiv stabilizarea (îngheţarea) cursului CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil până la finalizarea definitivă a litigiului pe fond, şi exonerarea de la plata comisionului de administrare, efect al clauzei contractuale art. 3.14; 3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de codebitor, a încheiat Contractul de credit nr. RFI35545587519 din data de 18.08.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 67.452 CHF. A precizat că, la încheierea contractului de credit, pârâta a prezentat produsul constând în credit în franci elveţieni ca fiind un produs foarte avantajos, având în vedere cursul valutar de la acea dată, şi a descris moneda CHF ca fiind una stabilă, atât la acel moment, cât şi pentru viitor. A menţionat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost depusă acţiune având ca obiect constatare clauze abuzive şi îngheţarea cursului valutar, cerere de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 2412/299/2015.
În ceea ce priveşte condiţia aparenţei dreptului, reclamanta a apreciat că trebuie analizată raportat la incidenţa prevederilor legale în materia consumatorului şi că, în temeiul Legii nr. 193/2000, clauza de risc valutar este una abuzivă. Urgenţa a fost justificată de faptul că venitul reclamantei a scăzut, începând cu luna ianuarie 2016, de la 5.310 lei la 2.439 lei, rata lunară fiind în cuantum de aproximativ 2.000 lei/lună, aflându-se în imposibilitatea de plată a ratelor, având în vedere că are în întreţinere un copil minor şi că are probleme de sănătate. Reclamanta a considerat că măsura solicitată are caracter vremelnic, urmând a produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului, precum şi că nu se prejudecă fondul cauzei, nesolicitându-se constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 996 şi următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 21.06.2016, pârâta R.B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a susţinut că măsura solicitată de reclamantă este de natură să prejudece fondul cauzei, întrucât instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv. A considerat că aparenţa dreptului nu aparţine reclamantei, învederând că reclamantă solicită suspendarea totală a plăţii ratelor, deşi doar o parte din sumele datorate afirmă că ar fi abuzive, iar obligaţia de achitare a ratelor în CHF a fost asumată în mod expres prin contractul de credit. A arătat că măsura suspendării ratelor şi a stabilizării cursului de schimb nu are caracter vremelnic, întrucât ar determina perturbări majore în circuitul economic şi posibilitatea băncii de a-şi onora propriile obligaţii. A afirmat că măsura solicitată nu este urgentă, întrucât nu tinde la păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau la prevenirea unei pagube iminente, ci la suspendarea executării unor obligaţii pecuniare născute dintr-un contract guvernat de principiul forţei obligatorii.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de ambele părţi.
Analizând probele administrate, instanţa reţine următoarele:
Reglementând prin dispoziţiile art. 997 Cod procedură civilă, invocate de reclamantă, procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă.
Astfel, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe calea ordonanţei preşedinţiale neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz grabnic care să justifice măsurile provizorii solicitate de reclamantă, instanţa consideră neîntemeiate susţinerile din cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale, întrucât pretinsa imposibilitate de plată a ratelor de credit apare ca fiind determinată, în mod predominant, de motive care ţin de persoana codebitorului, respectiv reducerea veniturilor, existenţa unor obligaţii de întreţinere ridicate şi a unor probleme de sănătate. Or, pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu se pot acorda măsuri de protecţie socială, ci numai măsuri pentru păstrarea unei situaţii juridice a cărei aparenţă de legalitate este în favoarea reclamantului.
Totodată, instanţa reţine că, în contractul de credit, figurează doi împrumutaţi, care răspund „solidar şi indivizibil”, obligaţiile de plată faţă de pârâtă nefiind influenţate de partajul încheiat între cei doi debitori, întrucât banca nu a fost parte la contractul de tranzacţie. Având în vedere că cererea de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor lunare nu a fost formulată şi de împrumutatul G.A, precum şi că nu s-a invocat niciun motiv temeinic care ar justifica imposibilitatea acestuia de achitare a ratelor de credit, instanţa constată că măsura solicitată nu este de natură să prevină paguba iminentă care ar consta în declararea scadenţei anticipate a creditului.
Totodată, paguba iminentă invocată nu este ireparabilă sau greu de reparat, întrucât împrumutaţii au posibilitatea de a solicita anularea actului de reziliere a contractului de credit, în cazul în care se va admite cererea formulată în Dosarul nr. 2412/299/2015 şi se va stabili că obligaţiile de plată care determină rezilierea nu există, fiind stabilite în baza unor clauze abuzive.
În ceea ce priveşte condiţia neprejudecării fondului, instanţa reţine că suspendarea executării contractelor constatate prin înscrisuri care reprezintă titluri executorii şi a căror desfiinţare a fost solicitată printr-o acţiune de fond este reglementată de art. 638 alin. 2 raportat la art. 719 Cod procedură civilă, instanţa având posibilitatea suspendării executării până la soluţionarea fondului, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, cu condiţia depunerii unei cauţiuni.
În speţă, reclamanta nu a folosit această procedură special reglementată pentru suspendarea executării unui contract constatat printr-un înscris care reprezintă titlu executoriu, ci a înţeles să solicite măsura pe calea ordonanţei preşedinţiale, fără a oferi nicio justificare în acest sens, astfel cum i s-a solicitat prin citaţia comunicată la data de 7.06.2016.
Cererea reclamantei formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale este neîntemeiată, întrucât s-ar prejudeca fondul cauzei, fiind reglementată o procedură specială de suspendare a executării, pentru situaţia în care se solicită desfiinţarea contractului de credit.
Fondul cauzei în cazul ordonanţei preşedinţiale cu care a fost învestită instanţa este cererea de suspendare a executării pe care reclamanta ar fi putut-o formula în temeiul art. 638 alin. 2 raportat la art. 719 Cod procedură civilă. Or, pentru a soluţiona ordonanţa preşedinţială, instanţa ar trebui să analizeze atât condiţia urgenţei, cât şi existenţa motivelor temeinice pentru suspendarea executării, pronunţându-se, în fapt, asupra unei cereri de suspendare a executării contractului de credit.
Cererea reclamantei nu poate fi admisă pe calea ordonanţei preşedinţiale, având în vedere că numai procedura reglementată de art. 638 alin. 2 raportat la art. 719 Cod procedură civilă asigură echilibrul între interesele debitorului şi cele ale creditorului, prin obligaţia stabilită în sarcina debitorului de a depune cauţiunea în cuantumul fixat de lege.
În ceea ce priveşte aparenţa de drept, instanţa consideră că aceasta este în favoarea pârâtei, fiind întemeiate susţinerile din întâmpinare.
Referitor la capătul de cerere principal, instanţa constată că nu s-a invocat de către reclamantă niciun argument de drept care ar justifica scutirea sa vremelnică de la plata ratelor lunare de credit, în integralitate, un asemenea rezultat neputând fi atins nici în cazul în care s-ar admite cererea de chemare înregistrată în Dosarul nr. 2412/299/2015.
Referitor la capătul de cerere subsidiar, instanţa constată că aparenţa de drept este în favoarea pârâtei, întrucât solicitarea de „stabilizare a cursului de schimb CHF-leu”, pe lângă faptul că apare ca fiind lipsită de temei legal, contravine efectelor pe care le produce constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, potrivit art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 193/2000, acesta fiind lipsirea de efecte şi eliminarea clauzelor abuzive, respectiv rezilierea contractului, la cererea consumatorului.
Astfel, eliminarea clauzei de risc valutar nu ar produce niciun efect juridic, întrucât contractul s-ar completa cu dispoziţiile legale supletive care reglementează obligaţia de restituire în cazul împrumutului de consumaţie. Obligaţia de plată a ratelor de credit în moneda în care a fost acordat împrumutul apare ca fiind în conformitate cu art. 1578 Cod civil din 1864, conform cărora împrumutatul ar avea aceeaşi obligaţie de restituire a sumei numerice arătate în contract, indiferent de sporirea sau scăderea preţului monedelor.
Măsura solicitată de reclamantă prin capătul de cerere subsidiar apare ca fiind inechitabilă, având în vedere că rata dobânzii a fost stabilită pentru un credit acordat în CHF, valoarea redusă a dobânzii fiind şi unul dintre motivele pentru care consumatorul a ales produsul de creditare în valută străină. Totodată, variaţia ratei dobânzii este raportată la un indice de referinţă variabil specific monedei în care a fost acordat creditul (LIBOR CHF), care are o valoare redusă, diferită de valoarea indicelui de referinţă obiectiv aplicabil pentru creditele acordate în lei.
În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a obligaţiei de plată a comisionului de administrare, instanţa reţine că sumele datorate cu acest titlu au o valoare relativ redusă, de 90 CHF pe lună, nefiind de natură să influenţeze în mod semnificativ posibilităţile de plată ale împrumutaţilor.
Totodată, în cazul comisionului de administrare, aparenţa de drept este în favoarea pârâtei, având în vedere că acest cost a fost prevăzut, în mod expres, în clauza cuprinsă la art. 3.14 din Contractul de credit nr. RFI35545587519, precum şi în graficul de rambursare, ca fiind distinct de dobândă. Instanţa are în vedere şi faptul că perceperea unor asemenea costuri este permisă expres de prevederile art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, în condiţiile în care acest act normativ din anul 2010 a fost adoptat pentru a crea un cadru juridic favorabil consumatorului care încheie contracte de credit.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.200 lei, conform chitanţei nr. 964 din 24.05.2016 eliberată de C.A.C., instanţa o consideră vădit neîntemeiată, având în vedere că în prezentul litigiu nu se pune problema stabilirii culpei procesuale a pârâtei, reclamanta solicitând o măsură provizorie, fără prejudecarea fondului, precum şi că pârâta nu a determinat efectuarea unor cheltuieli suplimentare prin apărările formulate.
Mai mult, plata de către reclamantă a unui onorariu de avocat într-un cuantum care ar reprezenta mai mult de jumătate din rata lunară de credit datorată ridică semne de întrebare cu privire la buna-credinţă a acesteia atunci când a invocat pretinsele dificultăţi financiare în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de credit.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanţa respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de codebitor, a încheiat Contractul de credit nr. RFI35545587519 din data de 18.08.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 67.452 CHF. A precizat că, la încheierea contractului de credit, pârâta a prezentat produsul constând în credit în franci elveţieni ca fiind un produs foarte avantajos, având în vedere cursul valutar de la acea dată, şi a descris moneda CHF ca fiind una stabilă, atât la acel moment, cât şi pentru viitor. A menţionat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost depusă acţiune având ca obiect constatare clauze abuzive şi îngheţarea cursului valutar, cerere de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 2412/299/2015.
În ceea ce priveşte condiţia aparenţei dreptului, reclamanta a apreciat că trebuie analizată raportat la incidenţa prevederilor legale în materia consumatorului şi că, în temeiul Legii nr. 193/2000, clauza de risc valutar este una abuzivă. Urgenţa a fost justificată de faptul că venitul reclamantei a scăzut, începând cu luna ianuarie 2016, de la 5.310 lei la 2.439 lei, rata lunară fiind în cuantum de aproximativ 2.000 lei/lună, aflându-se în imposibilitatea de plată a ratelor, având în vedere că are în întreţinere un copil minor şi că are probleme de sănătate. Reclamanta a considerat că măsura solicitată are caracter vremelnic, urmând a produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului, precum şi că nu se prejudecă fondul cauzei, nesolicitându-se constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 996 şi următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 21.06.2016, pârâta R.B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a susţinut că măsura solicitată de reclamantă este de natură să prejudece fondul cauzei, întrucât instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv. A considerat că aparenţa dreptului nu aparţine reclamantei, învederând că reclamantă solicită suspendarea totală a plăţii ratelor, deşi doar o parte din sumele datorate afirmă că ar fi abuzive, iar obligaţia de achitare a ratelor în CHF a fost asumată în mod expres prin contractul de credit. A arătat că măsura suspendării ratelor şi a stabilizării cursului de schimb nu are caracter vremelnic, întrucât ar determina perturbări majore în circuitul economic şi posibilitatea băncii de a-şi onora propriile obligaţii. A afirmat că măsura solicitată nu este urgentă, întrucât nu tinde la păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau la prevenirea unei pagube iminente, ci la suspendarea executării unor obligaţii pecuniare născute dintr-un contract guvernat de principiul forţei obligatorii.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de ambele părţi.
Analizând probele administrate, instanţa reţine următoarele:
Reglementând prin dispoziţiile art. 997 Cod procedură civilă, invocate de reclamantă, procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă.
Astfel, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe calea ordonanţei preşedinţiale neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz grabnic care să justifice măsurile provizorii solicitate de reclamantă, instanţa consideră neîntemeiate susţinerile din cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale, întrucât pretinsa imposibilitate de plată a ratelor de credit apare ca fiind determinată, în mod predominant, de motive care ţin de persoana codebitorului, respectiv reducerea veniturilor, existenţa unor obligaţii de întreţinere ridicate şi a unor probleme de sănătate. Or, pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu se pot acorda măsuri de protecţie socială, ci numai măsuri pentru păstrarea unei situaţii juridice a cărei aparenţă de legalitate este în favoarea reclamantului.
Totodată, instanţa reţine că, în contractul de credit, figurează doi împrumutaţi, care răspund „solidar şi indivizibil”, obligaţiile de plată faţă de pârâtă nefiind influenţate de partajul încheiat între cei doi debitori, întrucât banca nu a fost parte la contractul de tranzacţie. Având în vedere că cererea de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor lunare nu a fost formulată şi de împrumutatul G.A, precum şi că nu s-a invocat niciun motiv temeinic care ar justifica imposibilitatea acestuia de achitare a ratelor de credit, instanţa constată că măsura solicitată nu este de natură să prevină paguba iminentă care ar consta în declararea scadenţei anticipate a creditului.
Totodată, paguba iminentă invocată nu este ireparabilă sau greu de reparat, întrucât împrumutaţii au posibilitatea de a solicita anularea actului de reziliere a contractului de credit, în cazul în care se va admite cererea formulată în Dosarul nr. 2412/299/2015 şi se va stabili că obligaţiile de plată care determină rezilierea nu există, fiind stabilite în baza unor clauze abuzive.
În ceea ce priveşte condiţia neprejudecării fondului, instanţa reţine că suspendarea executării contractelor constatate prin înscrisuri care reprezintă titluri executorii şi a căror desfiinţare a fost solicitată printr-o acţiune de fond este reglementată de art. 638 alin. 2 raportat la art. 719 Cod procedură civilă, instanţa având posibilitatea suspendării executării până la soluţionarea fondului, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, cu condiţia depunerii unei cauţiuni.
În speţă, reclamanta nu a folosit această procedură special reglementată pentru suspendarea executării unui contract constatat printr-un înscris care reprezintă titlu executoriu, ci a înţeles să solicite măsura pe calea ordonanţei preşedinţiale, fără a oferi nicio justificare în acest sens, astfel cum i s-a solicitat prin citaţia comunicată la data de 7.06.2016.
Cererea reclamantei formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale este neîntemeiată, întrucât s-ar prejudeca fondul cauzei, fiind reglementată o procedură specială de suspendare a executării, pentru situaţia în care se solicită desfiinţarea contractului de credit.
Fondul cauzei în cazul ordonanţei preşedinţiale cu care a fost învestită instanţa este cererea de suspendare a executării pe care reclamanta ar fi putut-o formula în temeiul art. 638 alin. 2 raportat la art. 719 Cod procedură civilă. Or, pentru a soluţiona ordonanţa preşedinţială, instanţa ar trebui să analizeze atât condiţia urgenţei, cât şi existenţa motivelor temeinice pentru suspendarea executării, pronunţându-se, în fapt, asupra unei cereri de suspendare a executării contractului de credit.
Cererea reclamantei nu poate fi admisă pe calea ordonanţei preşedinţiale, având în vedere că numai procedura reglementată de art. 638 alin. 2 raportat la art. 719 Cod procedură civilă asigură echilibrul între interesele debitorului şi cele ale creditorului, prin obligaţia stabilită în sarcina debitorului de a depune cauţiunea în cuantumul fixat de lege.
În ceea ce priveşte aparenţa de drept, instanţa consideră că aceasta este în favoarea pârâtei, fiind întemeiate susţinerile din întâmpinare.
Referitor la capătul de cerere principal, instanţa constată că nu s-a invocat de către reclamantă niciun argument de drept care ar justifica scutirea sa vremelnică de la plata ratelor lunare de credit, în integralitate, un asemenea rezultat neputând fi atins nici în cazul în care s-ar admite cererea de chemare înregistrată în Dosarul nr. 2412/299/2015.
Referitor la capătul de cerere subsidiar, instanţa constată că aparenţa de drept este în favoarea pârâtei, întrucât solicitarea de „stabilizare a cursului de schimb CHF-leu”, pe lângă faptul că apare ca fiind lipsită de temei legal, contravine efectelor pe care le produce constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, potrivit art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 193/2000, acesta fiind lipsirea de efecte şi eliminarea clauzelor abuzive, respectiv rezilierea contractului, la cererea consumatorului.
Astfel, eliminarea clauzei de risc valutar nu ar produce niciun efect juridic, întrucât contractul s-ar completa cu dispoziţiile legale supletive care reglementează obligaţia de restituire în cazul împrumutului de consumaţie. Obligaţia de plată a ratelor de credit în moneda în care a fost acordat împrumutul apare ca fiind în conformitate cu art. 1578 Cod civil din 1864, conform cărora împrumutatul ar avea aceeaşi obligaţie de restituire a sumei numerice arătate în contract, indiferent de sporirea sau scăderea preţului monedelor.
Măsura solicitată de reclamantă prin capătul de cerere subsidiar apare ca fiind inechitabilă, având în vedere că rata dobânzii a fost stabilită pentru un credit acordat în CHF, valoarea redusă a dobânzii fiind şi unul dintre motivele pentru care consumatorul a ales produsul de creditare în valută străină. Totodată, variaţia ratei dobânzii este raportată la un indice de referinţă variabil specific monedei în care a fost acordat creditul (LIBOR CHF), care are o valoare redusă, diferită de valoarea indicelui de referinţă obiectiv aplicabil pentru creditele acordate în lei.
În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a obligaţiei de plată a comisionului de administrare, instanţa reţine că sumele datorate cu acest titlu au o valoare relativ redusă, de 90 CHF pe lună, nefiind de natură să influenţeze în mod semnificativ posibilităţile de plată ale împrumutaţilor.
Totodată, în cazul comisionului de administrare, aparenţa de drept este în favoarea pârâtei, având în vedere că acest cost a fost prevăzut, în mod expres, în clauza cuprinsă la art. 3.14 din Contractul de credit nr. RFI35545587519, precum şi în graficul de rambursare, ca fiind distinct de dobândă. Instanţa are în vedere şi faptul că perceperea unor asemenea costuri este permisă expres de prevederile art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, în condiţiile în care acest act normativ din anul 2010 a fost adoptat pentru a crea un cadru juridic favorabil consumatorului care încheie contracte de credit.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.200 lei, conform chitanţei nr. 964 din 24.05.2016 eliberată de C.A.C., instanţa o consideră vădit neîntemeiată, având în vedere că în prezentul litigiu nu se pune problema stabilirii culpei procesuale a pârâtei, reclamanta solicitând o măsură provizorie, fără prejudecarea fondului, precum şi că pârâta nu a determinat efectuarea unor cheltuieli suplimentare prin apărările formulate.
Mai mult, plata de către reclamantă a unui onorariu de avocat într-un cuantum care ar reprezenta mai mult de jumătate din rata lunară de credit datorată ridică semne de întrebare cu privire la buna-credinţă a acesteia atunci când a invocat pretinsele dificultăţi financiare în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de credit.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanţa respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.
